Vrăciţele – VI

– FICŢIUNE-

Vrăciţele – I

Vrăciţele -II

Vrăciţele –  III

Vrăciţele – IV

Vrăciţele – V

Vrăciţele – VI..

( literatură – ficţiune )

Se-nserase demult. Sosise ziua cea mare. Balul avea să înceapă în mai puţin de două ore. Cei trei Nemuritori porniseră spre Palat. Fireşte, Balul nu avea loc acolo, nu la vedere. În Împărăţia Întunecată, baluri de acest soi se desfăşurau în locuri retrase, împrejurimile împădurite, ce-a mai rămas din ele, ofereau siguranţă, departe de ochi iscoditori.

Jasmina, vrăciţa cu ochi de chihlimbar, gonea pe Slobodanka. Sveta şi Cerberul-Arkan, abia se ţineau s-o ajungă, urmărindu-i turaţiile turbo-smintite, dintr-o maşină de împrumut. Deodată, Jasmina puse o frână de s-ar fi zis că rupe asfaltul şi sări în lături, trântind motorul ultimul răcnet în materie, ca şi când nu-i aparţinea. Gata, gata să fie strivită de maşina celor doi impricinaţi..

_ Eşti complet nebună ! Ne-bu-nă ! Ce faci ? Ce naiba ai oprit ? Arkane fă ceva cu asta, ne omoară cu zile !

Sveta, roşie de furie îşi revărsa năduhul răcnind din toţi rărunchii,timp în care Cerberul coborâse calm şi sprijinit de portiera deschisă aştepta explicaţii surâzând.  Nu catadicsi să-i răspundă Vrăciţei Sveta, care între timp coborâse şi-şi flutura codiţa de Vulpe Şireată pe sub nasul Arkanului :

– Unde se duce ? Uite la ea, a scos ceva din raniţa aia jerpelită… Vai de mine ! Băi, nu te hlizi, se duce sub ferestrele Volvurei… Vai nouă, asta compromite tot planul ! Cine m-o fi încurcat pe mine cu asta ? După ce că nu poate să-şi ţină meliţa-n frâu, după ce că e încurcă lume, după ce că mă expune pe mine cu  elanurile ei necontrolate şi-mi pătează onoarea şi imaginea… băi, băi io vă dau dracului şi las baltă tot !

– Sveto ! Taci ! Vorbeşti în plus şi asta de ceva timp… tună Cerberul, iritat.

– Aşa, dă-i apă la moară, ţine-i isonul, am plecat la Bal, trebuie să ne oprim la Palat pentru ultimele informaţii. Mă aşteaptă Talibanul şi asta… asta umblă după cai verzi pe pereţi. Fă ceva, cheam-o înapoi, nu e timp, nu ascultă pe nimeni… Băi, o nenorocesc ! Când mă înfurii sunt mai rea decât Volvura Nana Anna ! Am s-o fac să-mi plătească tot, dar tot!

– Să-ţi plătească ce anume, Sveto ? Concret ? Nu cumva planul tău nu coincide cu cel ştiut de noi ? Ce ţi-a scăpat la nervi, hm ? Dar… vorba ta, nu e timp, însă timpul le va limpezii pe toate, nu-i aşa Sveto ?

Jasmina ajunsese sub ferestrele Volvurei, Fără să piardă timp, se urcase fără probleme, porni aparatura  şi…

John Bresco doinea cu jale Volvurei, care se-mpodobea pentru Bal, fără să-l ia-n seamă. Cu paharul de Martell într-o mână şi cu o cană ce-i servea de microfon, John cânta :

– John, destul, mă plictiseşti… Cum arăt ? Vodă va fi ca de obicei impresionat de noua mea coafură, se fandosea Volvura-n faţa oglinzii.

– Curtezană ca tine, nima-n lume, Nannă Ană, zise Bresco oftând.

– Şi ce dracu ai de oftezi ? Numai de geloziile tale nu-mi arde ! Ştii bine că Balul acesta trebuie să iese ca la carte, Vodă trebuie să semneze zapisurile, apoi… grija mea, faceţi-vă de cap, eu am să revin aici, am treabă. Nu sta ca un codoş ramolit, mişcă şi porneşte maşina, mergem cu a mea, nu mă fac de miru lumii. Să nu zăuit, eu conduc, eşti beat! Când ne apropiem schimbăm locurile şi treci la volan, io mi-s Nanna, îmi deschizi elegant uşa maşinii, bă John, măcar atât !

John, obişnuit cu executarea ordinelor Volvurei, se grăbi să coboare la maşina Nannei. Jasmina sări iute, opri aparatura râzând şi fugi spre locul unde-şi oprise motorul.

– Ce râzi, fă ? Ce dracu-ai mai făcut ? Ne dumireşti şi pe noi ?

– Eh… ale cinereţii valuri,haideţi, oi spune altădată…

– Poftim ! Vezi Arkane ? Ce-am zis eu ? S-a obrăznicit piticania… hai băi, uite nebuna a şi pornit hardughia, după ea !

În mai puţin de 7 minute ajunseră la Palat, în parcarea din spate. Sveta coborî grăbită, vorbea deja cu Talibanul, care-i strecurase o batistă fulgerător în mână şi-i explica ceva. La un moment dat, Sveta se-ndreptă spre cei doi şi le spuse :

– Mai avem jumate de oră, faceţi-vă utili şi verificaţi motoarele, s-ar putea să fie nevoie să demarăm în trombă la întoarcere, nu se ştie niciodată. Eu merg cu Talibanul în Palat, poate mai aflăm ceva de folos. Nu vă invit, nu meritaţi !

– Ce să-ţi povestesc.. o-ngâna Jasmina amuzată ” nu vă invit, nu meritaţi.. ” … Da cine muşchii mei partizani eşti tu ? Vrăciţă ca şi mine, atât ! Auzi Sveta dragă, la noi nu există şefi, scuteşte-mă de parade şi aere de iscoade unse cu toate alifiile, nu-i a bună cu comportamentul tău în ultima vreme… Iar mă subestimezi şi asta mă-ntristează.Nu te-am minţit, nu te-am trădat, am pornitîmpreună, şi tot împreună le-om duce la bun sfârşit.

– Jasmina ! Azi m-ai enervat rău ! Mă rog, nu doar azi… Sigur că împreună rămânem,dar, nu mă asculţi deloc, e mai periculos decât crezi, eşti conştientă ?

– Sunt ! Dar, Sveta, mie când mi-e cumplit de teamă sunt mai curajoasă, of, jagoda mamii ei de gramatică, nu ştiu şi nu poci să-ţi explicitez cum e, da pricepi tu, soro. Hai că ne-am încadrat în timp, n-am întârziat şi m-am căpătuit cu înc-o dovadă. Ia de-acilea o probă, ascultă…

Jasmina porni înregistrarea şi vocea hodorogită a lui Bresco doini… Opri repede.

– E ? Doine, bă… Amorezat moşulică, pierdut pentru societate. L-a bruftuluit smochinita, mi-e şi milă de fraier, cârpă e, soro, dârză, muci, când dă cu ochii de madame. Şi-a tras costum de Curtezană de la Paris achiziţionat, şi-o dat cu rimel şi s-a sulemănit pe faţa aia de scoancsă ca o fată mare grăbită la măritat… ţoapa, matrapuza,  pupăza din castani, vomit bre când o văd, da când văd zevzecii, piţifelnici de-i dă pe spate cu teatrul ei ieftin… pftiii…

– Destul, Jasmino, râse Sveta îmbunată. Plec. Faceţi ce-am spus, revin la voi şi pornim, să ajungem la timp.

– Bine, bine, dobro… no meri, no aşe, că niciodată nu eşti capabilă s-asculţi oama năcăjită, mă uşuram şi io, da la cine… Îndoi-m-aş şi n-am cui să-nţelegi sentimentul meu atins de Volvura smintită, trăzni-o-ar Zami, că el mă crede… ehhh…

Jasmina vorbea singură. Sveta se-ndepărtase deja. Cerberul asistase la scenă,dar, în tot acest timp vorbise la telefon. Acum se aplecase să verifice ceva în bordul maşinii. Aruncă peste umăr Jasminei :

– Jasmina, moja Jasmina…

– Ce mă ? Mă leşi ? Tvoja Jasmina, d-aia mi-ai doinit şi moa ceva, se poartă doinele bre Arkane, bagă, ia ! Zăpăceşte-mi corasonul şi neuronii, răvăşeşte-mă, tre s-o verific pe desfrânata de Slobodanka şi nupoci lucra fără muzika srpska, doar mă ştiezi ce buba. Şi ce râzi ? Io nu-ţi cântai ţie ? Cine-ţi mângâia nopţile cu Lună Plină, ha ? Grija tălică de grijile  moa… Ia de-aci o gură de..

– ” ş-avea gura ca frăguţa ochii negrişori, cinără frumoasă, dragă la fişiori… ”

– Cafă, o gură de cafă, Arkane.. m-ai lovit drept în moalele mansardei cu ” cinără frumoasă”, firi-ai afurisit, că io nu ştiu cum îs… acu leşin, nesuferitule care eşti, bombănea Jasmina, dar, aduse Cerberului paharul cu cafea aburindă.

– Fii atentă la mine, kraljica ! Ceva nu e-n regulă. Nu te depărtezi mai mult de 20 de paşi la Bal. Ai încredere, am cerut întăriri, vor veni, dar nu ştiu în cât timp. Îţi faci treaba, nu te scap de sub observaţie, eşti în mare pericol, tu ! Ţine minte ce spun, mă ai pe mine, atât ! Când ai materialul, mi-l pasezi imediat, nimănui altcuiva, înţelegi Jasmina ? Nimănui.. Mie !

– Arkane… e cum am spus eu, aşa e ?…

– Mai grav ! Vodă e abil, iscoadele lui au mirosit ceva, şi-au luat măsuri de precauţie. Mai mult, suntem pe cont propriu, căprioară. Şi printre noi sunt bastarzi, s-au vândut şi ne-au vândut. Ciuti ! Nu vorbi în plus, aici în Împărăţia asta, Jasmina, şi asfaltul are urechi.

– Sunt un 7, Arkane ! Iar ei habar n-au ce presupune. Voi cei de la Departament aveţi vagă idee, prea vagă însă. Vrei să-ţi confirm că mi-e silă de cei ce joacă la… trei capete  ? Ei bine ştiu demult, dar..

– Ştiu. Ai tăcut şi-ai suportat. Le-ai fost clovn, râd de tine cei doi şi tu ai ştiut tot timpul, eşti puternică. Se vor lămurii şi Stăpânii şi ceilalţi pe parcurs, rabdă !

– Arkane, Stăpânul tău nu e şi Stăpânul meu, doar că, suntem de aceeaşi parte a baricadei.Şi eu şitu ştim asta de la început. Restul, cum şi-au aşternut aşa vor dormi şi… va veni şi timpul când vor voi să doarmă, şi-i vor măcina coşmarurile,păcat. Mergem înainte. Samo napred, Arkane ! Pentru sufletele alea nevinovate rabd şi fac multe, trebuie. Sunt Vrăciţă, una veritabilă, nu doar cât să dau bine…

Cerberul zâmbi. Ştia că Jasmina.. ştia. Erau lucruri pe care nu le cunoştea nimeni despre ea, nu o presa însă. Stăpânul îi spusese să afle tot, ceva îl oprea. Amândoi ştiau şi simţeau ce…

Jumătatea de oră trecuse. Sveta flancată de Taliban şi-un personaj necunoscut se apropie.

– Gata. Putem porni. Pe cai tovarăşi !

– Care cai, soro ? Io-s Jasmina, nu confund caii cu armăsari !

– E o expresie, zăbăuco.

Svetei nu-i picase bine. Porniseră. Talibanul îi privea depărtându-se-n viteză.

………………………………………………………………………………………………

Curând, aveau să ajungă. În maşină, Sveta căzută pe gânduri îşi muşca buzele. ” Ruletă rusească… merg pe intuiţia Talibanului, ori eu, ori nimeni… Ce naiba o fi văzut şi ăsta la  insipida asta de Jasmina, la asimetrica asta, e orb … ”. Cerberul o urmărea cu coada ochiului, atent la drum şi puzderia de gropi, dâmburi şi şanţuri. În faţa lor Jasmina făcea salturi acrobatice strunind-o pe Slobodanka fără probleme.

” Sveto, Sveto… cum te joci tu cu sufletele… De n-aş ştii ce hram porţi, şi, nu doar eu… te simţi pe poziţii, învârţi tot, hmmm..”, gândea Arkan, fără ca vreun muşchi să-i tresară. Era calm, stăpân pe sine, ştia exact cu cine are de-a face. Ştia şi că ” cineva ” îl dorea teleportat la ani lumină distanţă de Vrăciţa Jasmina..

Gândurile Jasminei turuiau şi se-nvălmăşeau aparent anapoda : ” De ce toate ? Până când ? Mi-a zis că nu mă va părăsi niciodată… M-a minţit… E slabă, nu mă merită… ştiu că oamenii sunt slabi, sunt mici, dar mojicia unei vrăciţe doare, cumplit, e ca o arsură veşnică… s-a schimbat oare, sau aşa a fost totdeauna, un Cameleon în Veşminte de Vrăciţă… ? Mda, îi dă lecţii Volvurei turbate, lecţii de viclenie. Ehhhh… nici viclenia nu e veşnică, toate au un capăt, şi toate un Preţ !… ”… Jasmina oftă amar, amar de … amar.

Nici nu observă că se-ndepărtase prea mult de maşina celor doi. Se-ntunecase de-a binelea. Pe cer, câteva stele şopteau, ea le auzea. I se făcu sete. Opri. Observase un izvor. Bău apă rece şi-n aşteptarea maşinii, dădu un telefon :

” – Să vii ! Nu, nu sunt singură. Arkan e cu mine, dar, am nevoie de tine… ”

Ascultă un timp, închise repede . Farurile maşinii au izbit-o tâmple. Arkan coborî :

– S-a întâmplat ceva, Jasmina ?

– Nu. M-am îndepărtat prea mult, V-am aşteptat.

Zâmbi. Acum, era liniştită… Arkan o mângâie pe creştet, oftă şi :

– Jasmina… Hai ! Trebuie !

Sveta îi privise ironic, aruncă acidă pe fereastra maşinii :

– Romeo şi Julieta? Hamlet ?

– Nu Sveto, Caragiale. Ghici cine-i coana Chiriţa, sau…. poate Zoiţica…

Sveta închise geamul. Porniră din nou. Mai aveau un pic. În câteva minute erau la locul numit ” Castel ”, acolo se desfăşura Balul.

– va urma –

Sibilla

P.S. Orice asemănare cu realitatea e doar rodul imaginaţiei cititorului !

imagine preluată de pe google.ro

Vasile Conea – youtube