Mai am un singur dor…

Mai am un singur dor…

sursa imaginii : aici

…să apuc ziua aia în care să cunosc un om care să nu uite de unde a plecat odată ajuns acolo, sus, în locul în care tentaţia refugierii în „siguranţa” turnului de fildeş este, se pare, ireprimabilă chiar şi pentru oameni înzestraţi de Dumnezeu Drăguţul cu inteligenţă şi capacitate de înţelegere cu mult peste medie. din păcate pentru mine, din păcate pentru noi, cei mulţi reduşi de măriile lor, ielitele, la genunchiul broaştei circumscris noţiunii de „talpa ţării”, aşa-i e scris românului: să-şi doinească dorul, că marşurile au fost scrise de alţii pentru alţii, nu de rapsodul popular, nici de Eminescul nepereche.

experienţa „mitului” baciu leo nu avea cum fi altfel decât a altor baci mai vrânceni, moldoveni ori ungureni ca acesta.

se întâmpla la vremea primilor ghiocei ai unui sfârşit de iarnă molcomă. O schimbare din viaţa celui care sunt – acela despre care am dat suficiente detalii spre a fi recunoscut de cei ce mă vor fi întâlnit dincolo de limitele lumii virtuale, dar lesne trecute în penumbră de „strălucirea” mitului leo, ce, se pare, rău a mai scos din fire amatorii de măşti dintr-o tabără ori cealaltă, lesne ignorate de cei obişnuiţi a inventa autobiografii false, deci incapabili a crede că există şi oameni reali, cu biografie reală – o schimbare, spuneam, a făcut să mă trezesc, deodată, dintr-un om extrem de ocupat, suficient de ocupat încât, ca mulţi români culcaţi proletari şi treziţi sclavi pe plantaţiile transnaţionalelor de s-au repezit să ne „salveze” prin „investiţii”, nici timp de a-şi vedea pruncii crescând nu mai aveam, într-unul care să aibă vreme a se întreba ce şi cum despre trecerea sa printr-o lume în dramatică transformare; sau scufundare, cum ar zice fostul comunist de frunte, devenit, ca mulţi alţii aşijderea, actualul capitalist de frunte Copos…

şi dintr-o întâmplare, ca multe dintre cărările pe care ne poartă viaţa, mi-am aflat paşii rătăcind pe blogul unuia de zicea că are cititorii mai inteligenţi ca ai altora. se vede însă treaba că, dintre toţi proştii care au păşit pe-acolo, eu am fost cu siguranţă cel mai mare!

am fost suficient de prost încât să cred că titularul blogului l-a creat din dorinţa de a realiza o comunicare nu unisens, aşa cum de obicei sunt „comunicările” politicienilor de pe la noi, preocupaţi doar să se pună în valoare, prin ceea ce nu sunt, mai degrabă decât prin ceea ce sunt, căci aşa au auzit ei că se face marketingul politic: dând pulimii „detalii” despre ceea ce se aşteaptă să fii, nicidecum să te prezinţi aşa cum eşti; şi, mai ales, rupându-li-se efectiv de ceea ce „publicul” aşteaptă de la ei, de „oful” ţăranilor, plebeilor în genere, de a căror grijă nu mai pot decât în acele zile în care, ca şi femeile, dumnealor, politicienii, au a-şi da obolul de sânge, politic în cazul lor: ciclul; electoral în cazul lor…

şi-am mai fost suficient de prost încât să cred că majoritatea celor cu care împărţeam lumea acelei grădiniţe e, aşa ca mine, reală; adicătelea formată din indivizi mânaţi de credinţa în vorba aia cu „vox populi”, unii mai curajoşi, dispuşi a scrie în nume propriu, alţi mai precauţi, tupilaţi în spatele vreunui „nume de scenă”, alţii… mă rog, o lume variată, dar reală, nicidecum, aşa cum aveam să constat, inventată în adevărate colective de redacţie atât de perverse, încât nici n-ai ştii care dintre ele, cele pro ori cele anti, va fi inventat vreunul sau altul dintre „personajele” atât de numeroase ce ascund în spate atât de puţini manipulatori de pană; da, manipulatori, nu mânuitori; da, într-o lume în care mă refugiasem fugind din calea celui mai teribil instrument de manipulare în masă – tembelizorul, aveam să nimeresc într-un adevărat conclav al manipulatorilor de toate culorile şi orientările; după cum vă spuneam, am fost doar un (alt) prost!

ş-am mai fost atât de prost încât să cred că îi fac unui om un bine, când de fapt nu făceam decât să încurc teribil locul; în fond, e dreptul omului să se refugieze în propriul turn de fildeş, nu-i aşa?! ori eu veneam, cu glas mare, să-i turbur liniştea cu adevărul meu, aşa cum îl văd eu de aici, de la talpa ţării; că, vezi bine, ceea ce ei, ielitele, iau de sus, pentru mine e chiar o mândrie: mândria de a fi un fiu de ţărancă româncă analfabetă înainte să fiu absolvent a două facultăţi ale statului român; care ţărancă mi-a dat lecţii pe care un stat corupt şi mercantil n-avea cum a mi le da; că doar de la o ţărancă puteam învăţa care-i diferenţa dintre a fi onorat şi a fi „cinstit”… diferenţa dintre a te realiza şi a parveni; şi multe altele, pe calea devenirii mele ca om, nu ca ielită…

dar, aşa cum e dreptul fiecăruia să-şi aştearnă aşa cum doarme, e, cred, şi dreptul meu să nu fiu luat de prost, chiar dacă, repet, am fost cel mai mare prost dintr-o selectă colecţie de cititori mai inteligenţi ca ai altora. măcar eu am fost destul de deştept să-mi dau seama că sunt un prost. dar sunt un prost ADEVĂRAT, nu o ielită FALSĂ ca ei. pentru că eu exist, dincolo de mit, şi-mi câştig o pâine, albă, neagră, cum o fi, dar demnă, în vreme ce ei trăiesc din minciună, din fiere, din mizerie a sufletului, din manipulare şi, mai ales, din naivitatea unuia care, atât de obişnuit cu valurile valuri de trepăduşi ce roiesc, de când e lumea, prin preajma mărimilor vremii, chiar nu mai ştie să recunoască un chip de om atunci când îi iese în cale; şi cum ar putea fi altfel, când în carnavalul vieţii lui nu-i e dat a vedea decât măşti aflate dincolo de… măşti?!…

Mai am un singur dor, Sibilla: să apuc ziua aia în care să-ţi afli acea brumă de noroc spre a putea pune o pită mai albă pe masa pruncuţului tău, spre a putea afla liniştea sufletească născătoare a acelor rânduri-gânduri ale tălică despre frumos ce atrăgea cândva pe aici suflete frumoase ca ale Pescăruşului, Elisei şi altor şi altor iubitori de acel soi de frumos incompatibil cu lumea mizeră a gâştelor (ca să nu le zic pe nume, guşterilor, în genere curcubeu) pe care ai ales să-ţi consumi orzul prin militantismul tău de social-democrat prin naştere, nu prin mimare, spre a putea, aşa cum am vorbit atunci, în ziua aceea în care am ales să mă rup în faţa tălică, unica excepţie dintre „virtuali”, de „virtualul” ce eram, căci numai astfel aş fi putut să prind de mână un om aflat pe marginea prăpastiei, condamnat de o tabără şi trădat de o alta, şi să transferi spre alţii aflaţi în nevoie „boţul de mămăligă” primit de la mine, anonimul baci

leo

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Leo dixit și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Mai am un singur dor…

  1. Pingback: Eu nu renunt la Politie si Jandarmerie « Hai ca se poate!

  2. Sibilla zice:

    Baciule draghe, Baciule….

    …aşa-i e scris românului: să-şi doinească dorul, că marşurile au fost scrise de alţii pentru alţii, nu de rapsodul popular, nici de Eminescul nepereche.

    …. care ţărancă mi-a dat lecţii pe care un stat corupt şi mercantil n-avea cum a mi le da; că doar de la o ţărancă puteam învăţa care-i diferenţa dintre a fi onorat şi a fi „cinstit”… diferenţa dintre a te realiza şi a parveni; şi multe altele, pe calea devenirii mele ca om, nu ca ielită…

    Mai am un singur dor, Sibilla: să apuc ziua aia în care să-ţi afli acea brumă de noroc spre a putea pune o pită mai albă pe masa pruncuţului tău, spre a putea afla liniştea sufletească născătoare a acelor rânduri-gânduri ale tălică despre frumos ….
    am ales să mă rup în faţa tălică, unica excepţie dintre „virtuali”, de „virtualul” ce eram, căci numai astfel aş fi putut să prind de mână un om aflat pe marginea prăpastiei, condamnat de o tabără şi trădat de o alta, şi să transferi spre alţii aflaţi în nevoie „boţul de mămăligă” primit de la mine, anonimul baci…

    Duşo, OAMENI ca tine, rara avis, d-aia iubesc eu florile de stâncă, sunt rare şi doru-mi e să fie multe, multe şi…. şi trist adevăr grăieşti, dar, adevăr care adevăr face rău, doar dinţilor stricaţi şi e Stăpânul nostru !
    M-aş doini şi… nu am cui, doinesc numai sufletului ( duşu-duşo ) şi doinesc cu dor şi jale, c-aşe suflete-s prea rare….
    RESPECT, Baciule draghe ! RESPECT !!!

    Apreciază

    • leo zice:

      bine că mi-ai amintit: doini-m-aş şi n-am cui, că mira-m-aş ca „domniţa din turnul de fildeş” să fi fost „informată” despre diferenţa dintre tânguitul fluieraşului de soc şi susurul apei de ploaie şi dacă mi-aş fi doinit tristeţile prin grădiniţa lui ori pe mailul „personal” (?!), nu în sihăstria ţarcului de pe păşuni alpine vegheat doar de flori de colţ, nu de zăvozi cu cefe şi obrazuri groase…

      Apreciază

      • Sibilla zice:

        … mail personal, hmmm…… da-l cetesc colectivele de redactie si…. * suntem informati *, mda… no signal, ca de coment, io spui , io auz, si tare mi-e ca doinesc doine doinind, de rubrica * aburind * ocupandu-se ielitele care cetesc si informeaza dupa cum li se casuneaza… tune buba-n ele talmaciri, uf…

        Apreciază

        • leo zice:

          În ce mă priveşte, nici măcar nu vroi a fi informat despre existenţa muierilor, fie ele în izmene au ba, din colectiva de redacţie cu pricina, necum să sâmţăsc miros d-aşa jivine prin stâna de sub Sfinx când m-abat p-acilea! Să-şi vadă de rolul mizer de zăvozi, că, iaca, tumna ce le iaşte iar tăvălită infant(il)a de un bătrân lup de mare… 😉
          care-va-să-zicălea ţ-ai tras avocat pirat pi colo-şa… 😆
          PS
          Am uitat să te felicit: foarte probabil, Sfinxul în format nou, cu post de Cerber apărut în „organigramă” urmare a aplecării spre libertatea de opinie a boborului ce caracterizează colectivele de redacţie şi asociaţiile guşterilor bruiatori fără frontiere, va întâmpina în acest vichend cel de-al 300.000 -lea vizitator. insignifiant, dacă e să priveşti de la înălţimea big-picture-ului unui Arogant ce a trecut de 3 milioane, dar nu-i de colea pentru o furnicuţă, pentru un „nima-n lume”. părerea mea… 😉

          Apreciază

          • Sibilla zice:

            Am Cerber 😉 🙂
            Zisăi că NU mă mai amestec pe miriştea ta .
            Păi ne felicităm reciproc, pentru că merităm, draghe Baciule draghe :


            J samo za nase duşe…. că numai noi ştim cânta, dansa, trăi muzika aista… :

            Apreciază

            • leo zice:

              Măi dragă, să ştiezi tălică că cam iezistă zăvozi care lătrează fără a face osebire între cei care-i iubesc şi cei care nu-i iubesc stăpânul; unii pentru că doar asta ştiu să facă: să latre, ca orice jigodie, din spatele gardului protector, spre a-şi vântura mai apoi victorios coada prin faţa stăpânei de i-a asmuţit; ori a-şi căuta refugiul în acelaşi loc dacă, poarta fiind uitată deschisă, îşi primesc binemeritata răsplată a unui picior temeinic aplicat sub coadă; alţii, caz mai grav, doar pentru că stăpânul nu a aplicat la timp tratamentul antirabic…
              deh, nu orice potaie cu pedigree şi-ar putea trece în CV onorantul loc de câne credincios de stână… 😉 şi nici măcar n-ar pricepe de ce bacii pricepuţi preferă ciobăneştii româneşti pentru asta. şi-ar urla la lună arii din opere afone pe tema xenofobiei ciobanilor de români… 🙄

              Apreciază

              • Sibilla zice:

                Baciule draghe….
                Că mă şi nervezi cum ai tu mereu driptate 😉 🙂
                În fine şi să revenim la cestii mult mai seriosno, d-ale ţăranilor cum noi, cetire :
                Câţi oameni sunt într-un singur om? Tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii. – EMINESCU

                Duşo… ia ce-a găsit sibilina , ca să vezi ce turaţii mă-nrourează mai nou, versuri :
                Cu gândiri şi cu imagini

                Cu gândiri şi cu imagini
                Înnegrit-am multe pagini:
                Ş-ale cărţii, ş-ale vieţii,
                Chiar din zorii tinereţii.

                Nu urmaţi gândirei mele:
                Căci noianu-i de greşele,
                Urmărind prin întuneric
                Visul vieţii-mi cel himeric.

                Neavând învăţ şi normă,
                Fantezia fără formă
                Rătăcit-a, vai! cu mersul:
                Negru-i gândul, şchiop e viersul.

                Şi idei, ce altfel împle,
                Ard în frunte, bat sub tâmple:
                Eu le-am dat îmbrăcăminte
                Prea bogată, fără minte.

                Ele samănă, hibride,
                Egiptenei piramide:
                Un mormânt de piatr-în munte
                Cu icoanele cărunte,

                Şi de sfinxuri lungi alee,
                Monoliţi şi propilee,
                Fac să crezi că după poartă
                Zace-o-ntreagă ţară moartă.

                Intri nuntru, sui pe treaptă,
                Nici nu ştii ce te aşteaptă.
                Când acolo! sub o faclă
                Doarme-un singur rege-n raclă.
                ( Eminescu )

                şi-o baladă… :

                Apreciază

  3. leo zice:

    Măi dragă,
    nu ştiu dacă este vorba, aşa cum cred eu, despre acelaşi guşter curcubeu întâlnit sub multe chipuri para-meta-bănuite a fi un oareşcare penibil poiet de curte zăusiană ori, şi mai grav, aşa cum zici tălică, despre o dedublare de personalitate patologică în travesti (teribil tre să fie de grea boala să ajungi să practici „singură cu tine însuţi” ritualuri de împerechere internaute 🙄 ), dar, oricum, delirul e teribil: mitralieră de-ar fi, n-ar putea scrie cineva postările în ritmul în care s-a postat în această dimineaţă la o oră la care creştinii îs la slujbă, la biserică desigur, ca şi-n alte dimineţi în care „criza” s-a produs la ore chiar mai matinale: fix 5 postări, şi nu scurte, între 09:15 şi 09:20!!!
    boală grea, părerea mea…

    Apreciază

  4. Sibilla zice:

    Mi-era dor să adast aici, la stâna Baciului….
    De-ai ştii ce amară e pâinea de-o voiam albă…. dar cred că ştii, dinainte de-a fi realizând eu…

    Suntem aroganţi

    Suntem răi şi aroganţi,
    I-ncurcăm pe guvernanţi,
    Vrem mâncare şi copii
    Şi ne place să fim vii,
    Mama noastră de zbanghii!

    Degeaba vă miraţi mereu
    Că nu e-n ceruri nici un sfânt,
    Nu poate fi lumină sus,
    Când nu-i dreptate pe pământ.

    Ce fel de lume ni s-a dat,
    S-o tot falsificăm, stângaci,
    Cu milioane de bogaţi
    Şi miliarde de săraci!?

    Măcar pentru aceşti copii
    Un alt noroc să fi adus,
    Dar, vai, sub cinice poveri,
    Ei trec prin şcoli cu preţ redus.

    Bătrânii noştri mor uitaţi,
    Pe-acelaşi tragic aisberg,
    Că, la bolnavi de vârsta lor,
    Salvările nici nu mai merg.

    Şi, după tot ce-am îndurat,
    Când mai umili şi când mai bravi,
    Tot noi, cei pedepsiţi din Est,
    Mai devenim o dată sclavi.

    Şi după ce c-am suportat
    Al rinocerilor arest,
    Tot noi plătim impozit nou,
    Pe toate rănile din Est.

    De libertate amăgiţi,
    În fostul nostru lagăr mort,
    Azi, nu ne duce nicăieri
    Umilul nostru paşaport.

    Iar, dacă nemţii s-au unit,
    Sfidându-şi ultimul infarct,
    De ce aceiaşi păpuşari
    Pe noi, românii, ne despart?

    Deocamdată n-am aflat
    Un singur şef să fi venit,
    Să facă bine pe pământ
    De dragul omului cinstit.

    E totul numai interes
    Şi tot aşa va fi mereu,
    O lume fără sens moral,
    Ce l-a ucis pe Dumnezeu…

    Adrian Păunescu

    Mi-e frig de tristeţe. Mi-e frig…

    Apreciază

  5. Bouda Francisc zice:

    Mă bag și eu ca musca în balega vacii și împart cu voi niște ”versuri” scrise acu vro douășdeani…

    SCRISOARE CĂTRE ŢARĂ

    Ţară făr-de viitor
    Turmă fără de păstor
    Ţară-a eternelor speranţe
    Care mor

    Ţară cu cârmaci păgân
    Moşie fără stăpân
    Mumă bună ce-alăpteză
    L-al ei sân

    Diplomaţi de trei parale,
    Arhitecţi de osanale,
    Curlingăi, pupincurişti,
    Haimanale,

    Profitori, oportunişti,
    Ţucălari şi securişti,
    Indivizi fără morală,
    Tupeişti,

    Ţară plină de nevoi,
    Chebelei şi Văcăroi
    Ce-ţi târăsc bunul renume
    Prin noroi,

    Cât mai poţi s-asculţi de glasul
    Hrebenciucilor corupţi
    Fără să opreşti dezastrul,
    Făr-să lupţi ?…

    Cât mai poţi răbda jignirea,
    Lipsa unui viitor,
    Nesimţirea, umilirea
    Ce ne dor ?…

    Cât mai poţi răbda trădarea
    Celor făr-de Dumnezeu
    Ce-şi vând până şi onoarea
    Pe un leu ?…

    Blestemat tărâm al fricii
    Areal preaplin de vicii
    Ţară-a hoţilor şi plaiul
    Mămăligii

    Cât mai poţi lăsa minciuna
    Şi bufonii ei hidoşi
    Să-ţi danseze pe renume
    În galoşi ?…

    Cât mai poţi, indiferentă
    Să priveşti la fii tăi
    Cum, smeriţi, statui ridică
    Celor răi ?…

    Ţară făr-de viitor,
    Turmă fără de păstor,
    Plai al viselor ce mor,
    Somn uşor !…

    Între timp, chebeleii și văcăroii au fost înlocuiți cu frunzăverzii, boccii, băseștii, poanții, antoneștii și mulți, mult prea mulți alții… Noi am rămas tot ăia, din păcate… Pentru noi, nu pentru ei!…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s