”Eu n-am cerut să fiu ROMÂN!…..am avut noroc!….Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire și suferință.” [PETRE ȚUȚEA]
”Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor.” – Tudor Vladimirescu
Ziua României înseamnă Identitate Națională, Cultul Eroilor și Libertate Națională, iar sărbătorirea ei, înseamnă lupta pentru aceste idealuri, pentru apărarea lor.
„Când un Neam întreg gândeşte cu singur gând şi inimile a milioane de oameni palpită de o singură simţire – oare, este putere omenească care să-i stea împotrivă? Chiar de-ar fi o astfel de putere vrăjmăşească, înaintea voinţei suverane a milioane de suflete înfrăţite într-un cuget şi o simţire trebuie să se închine.” – Nicolae Iorga
“Este vremea ca toți patrioții să se ridice și să creadă într-o șansă de reușită comună, căci toți cei ce iubesc România pot reuși doar uniți, cu drapelul în mână și cu credință în Dumnezeu!„ – ” Un bun patriot nu doreste si nici nu provoaca neîntelegeri cetatenesti ci, dimpotriva, prin exemplul si puterea sa de convingere, trebuie sa contribuie la moderarea, pe cât se poate, a celor care exagereaza si sa fie un factor de întelegere si de pace. Nu înceteaza sa fie blând decât atunci când patria, în pericol, are nevoie sa fie aparata. Atunci devine leu, luptând sa învinga sau sa moara. ”
„Definiţia mea este: Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este ca suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.”
De Ziua Naţională a României, miercuri, 1 decembrie 2021, după Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi mânăstirești din ţară şi străinătate va fi oficiată slujba de mulţumire pentru libertatea şi unitatea neamului românesc, precum şi de cinstire a eroilor care au înfăptuit Marea Unire naţională a românilor în anul 1918.La mulți ani, Patria mea dragă! La mulți ani, tuturor românilor, oriunde s-ar afla!
Tuturor parlamentarilor, guvernanților, dreguitorilor, fățarnicilor/fariseilor, serviciilor care NU mai servesc Patria, tuturor celor care pe 1 decembrie „sărbătoresc” între ei, ei de ei, numai ei, un soi de ziuă a lor.. a trădătorilor de Neam și Țară, a iudelor, cu toată dragostea, „MAMA LOR, LA TOȚI”!! ( iartă-mă, Doamne, Doamne, că mă știi.. nu-i frumos, pot, dar.. NU MĂ VREU ABȚINE!! ) #HaiLiberare #rezistenta
„Iar o să curgă urările de 1 Decembrie, pentru o zi iarăși o să fie plin de patrioți pe rețelele sociale, politicienii o să-și pună în piept tricolorul, cetățenii o să-l lege pe balcon și toți vor bea un pahar în cinstea țării. Toată această mascaradă va fi menită doar să mascheze lipsa de patriotism. A fi patriot nu înseamnă să te mâzgălești cu tricolor pe față de 1 Decembrie, să abordezi drapelul și să te pupi cu toată lumea o dată pe an. Nu la asta se mărginește patriotismul.
Căci a ceda suveranitatea țării nu este un gest patriotic iar cei care acum recită cuvântări scrise de consilierii de imagine să nu uite că noi știm. Știm ce fel de patrioți sunt când merg să lingă clanțele pe la ambasade, părându-și colegii ca la grădiniță. Știm cum ne vând libertatea în înțelegeri subterane cu reprezentanți ai unor terțe state cu interese economice și politice pe aici prin zona. Știm cum se duc cu pâra la Înalta Poartă de la Bruxelles. Știm că și-ar vinde și cimitirul în care le sunt îngropați părinții doar ca să mai pună mâna pe o tinichea prinsă în piept de reprezentanții unei țări străine.
Patriotismul nu este atunci când îți ucizi economia ca să faci loc produselor străine, nu e atunci când faci împrumuturi pe bandă rulantă ca să câștige, din dobânzi, băncile prietenilor tăi străini, nu e nici atunci când condamni la moarte cetățenii oprind transplanturi, ascunzând medicamente sau închizând spitale.
Nici când „liberalizezi” piața nu se cheamă că ești patriot, dacă liberalizare înseamnă doar creșteri de prețuri fără motiv. Când omori agricultura ca să importe țara mâncare de la prietenii tăi nu ești patriot, ești doar un alt asasin economic. Unul mai abject, măcar străinii când ne omoară câte o industrie pot spune că o fac pentru a-și avantaja propria țară; tu o faci doar pentru un comision amarat, câteva firimituri de la masa stăpânilor.
Când scoți istoria națională din manuale, nu te poți numi patriot. Când vinzi iluzii, când trimiți lumea să lucreze în străinătate pentru că în țară nu vrei să fie plătită munca la valoarea ei, nu, nu ești patriot. Nici când furi voturi, când falsifici alegerile sau când aduci trupe străine pe teritoriul național.
Și nu. Nici când accepți toate acestea din postura de simplu cetățean nu se cheamă că ești patriot, oricâte steaguri ai spânzura la fereastră!”
MANIFEST – Dan Helciug
Câte luni să stăm în casă
Și câți ani ascunși sub mască
Cu lumina-n carantină
Numai noi suntem de vină
Ne mânați ca pe animale
Către-al vostru abator
Nu mai am dreptul la viață
Nu mai am dreptul să mor
REFREN:
Dacă noi suntem proști
Voi sunteți hoți
Ambulanța miniciunii
O să ne ia pe toți
Frica este boala noastră
Care nu are vaccin
Boala voastră e prostia
Iar mass-media e venin
Casa de nebuni e mare
Și conduce România
Decât culcați în închisoare
Mai bine morți dar în picioare
REFREN:
Dacă noi suntem proști
Voi sunteți hoți
Ambulanța miniciunii
O să ne ia pe toți..
Deie Dumnezeu, la tot Omul, Bine, iară vouă, dreguitorilor, precum voi, mulțimii sărmane, AMIN!!
Binecuvântează, Doamne, Patria noastră.. că n-a pierit niciodată-n sufletul nostru, al patrioților!!
”S-a scris atât de mult încât, fatal, tot ce se mai scrie pare că s-a mai spus. Se repetă, conştient sau inconştient, aproape fond şi formă, de condeiele de meserie şi de acei de bună-credinţă care au curajul să creadă că sunt cu totul originali.” – George Bacovia … paradoxal, Bacovia crede în existenţa bunei credinţe şi-a curajului izvorât din temeri, mereu licăr, lumină..
am să te iubesc dinspre ambele maluri,
în adâncuri și nalturi, pe ramuri și valuri,
mai ales cu ecouri, cum o dulce-agonie,
să-mi răsai mereu tainic, să îmi fii poesie..
sibilla
pictura in acrilic pe panza, sibilla, ploua la munte
“Toţi avem nevoie de îmbrăţişări. Ele ne schimbă metabolismul.” – cum să trișezi?… fiecare vede ceea ce simte, fiecare simte ceea ce vede… cu ochii inimii, cu-ai mintii.. în frunze de stejar, cu sufletul, cu „dintii”..
nu mor tăceri descălecate,
doar prăbușesc între pârâuri,
rămase tainele roșcate,
pe umeri, verilor, desfrâuri..
se sinucid neîndurate,
nepotrivit de previzibil,
acele lacrimi măritate,
într-un ecou ades teribil..
din zvonuri se abat pe rând,
mandate de-amânare,
că nu se știe până când,
mai profețesc vânare..
și se spunea că-n răzvrătiri,
găsi-vom vreo nălucă,
neprihănitei amintiri,
mereu cu dor de ducă..
în basmul nostru-ncărunțit,
ne mai jucăm de-a baba-gaia,
și s-o făcea ca-n asfințit,
mirată fie numai ploaia..
sibilla
“Cea mai mare responsabilitate este să deveniţi ceea ce sunteţi. Nu numai spre binele vostru, dar şi al meu.”…
câte-n lume, câte-n stele..
câte-s dorurile mele,
câte lacrimi, câte patimi,
câte-s uitate din datini,
câte-s noapte, câte-s zori,
câte cele ce le dori,
câte-n fașă, câte-apun,
câte cele ce nu spun,
câte lupte câștigate,
câte-s cele amânate,
câte pierderi, suferințe,
câte-s din ele căințe,
câte regrete, iertări,
câte-s multele-ntristări,
câte-s, Doamne, așteptări,
câte din ele-ndreptări..
########
câte-n lume, câte-n stele..
iară noi, la fel cum ele,
timpul n-are-ntârziere,
numai Domnul, mângâiere!
câte ploi cu soare sunt,
cât e omul pe pământ..?
cât din om e poesie,
duce-va la veșnicie..
sibilla
„Intr-o zi, vei invata cum sa oferi si sa primesti dragoste ca o fereastra deschisa si vei simti ca e vara in fiecare zi.”
“Când Dumnezeu vrea să salveze un om, trimite pe cineva să-l iubească.. „
nu am voit să-ți ies în cale,
s-a nimerit să faci popas,
pe drumul care duce-n vale,
când mai nimic nu ți-a rămas..
de stâncile-și nechează leacul,
tu caută doar.. să nu strivești,
nici carul mare și nici arcul,
ades dăruitor de vești..
dezîmbânzește-mă-n iubire,
ghicește-mi toanele și frig,
sunt călăuză, nu orbire,
chiar de n-auzi că.. mi te strig..
nu-i niciodată prea târziu,
să te întorci din preumblare,
trimite plânsu-mi pe pustiu,
dar zorilor le fă cărare..
și dacă-L cauți pe Dumnezeu,
din ochii codrilor să bei,
cum aș putea să vindec eu,
ce tu nu vrei, ce tu nu vrei..
sibilla
“Pictorul e cel care a creat frumusetea cu o cârpă de lumină imbibată cu tăcere.“
“Şi albul poate fi murdar sau murdărit, nu la propriu, ci la figurat, depinde în mâinile şi mintea cui este şi cum îl foloseşte!”
( Dacă de înțelepți o povață e apreciată, de proști e ca o jignire considerată. )
########
bătrânii din azile nu mai pot
să-nfrunte nici durerea-n cot
a celor ce doar spun că-i bine..
ei știu ce e: „nu se cuvine”
zâmbesc arar și pe ascuns
câte-ar avea de plâns, de spus..
dar cui.. mai nimeni nu-i aude
urechile sunt ziduri surde
nici nepăsarea nu-i ucide
cum teatrul celor făr de minte
că le e-atât de dor de Oameni
și-n jurul lor, dive și fameni..
bătrânii din azile, câți mai sunt
necum povară, mult mai crunt
oglindă-s celor ce nu tem
al celor ce ne-ajung.. blestem!
Sibilla
„Unde pune omul mana, asaza Dumnezeu din belsug mila”. – unde mana doar infasca, i se face-n urma, iasca..
„Batranetea sta amenintatoare ca o tigroaica, bolile se napustesc asupra corpului ca niste dusmani, viata se scurge ca apa dintr-un ulcior spart; si totusi lumea savarseste fapte rele; iata ceva ciudat!”
„Nu trebuie sa aducem mustrare batranetii, dat fiind ca toti dorim sa ajungem la ea.”
„Catre unul care-i spuse: „Esti batran, e timpul sa te odihnesti”, Diogene raspunde: „Cum asa? Daca as alerga la surse si as fi aproape de tinta, ar trebui sa ma las moale, in loc sa ma incordez si mai mult?”
„Bunul Dumnezeu nu încetează să-i dea sugestii bune omului. Uneori îl luminează, alteori îi trimite o mângâiere prin intermediul unei persoane, alteori îi dă un semn. Mila nesfârșită a lui Dumnezeu se folosește de toate căile posibile pentru a-l apropia pe om de Sine și a-l mântui.”
„Dar ce voi zice de nesimţirea cea mare a oamenilor acestui veac? Toţi pătimesc, toţi sunt în scârbe, toţi suspină sub jugul cel greu al nevoiei. Dar este cineva să zică, împreună cu David: „Către Domnul, când m-am necăjit am strigat?“ Sau zice cineva, vreodată, lui Dumnezeu, întru supărările lui: „Miluieşte-mă, Doamne, şi mă ascultă?“”
„Unde să fugi, dacă nu în adâncul fiinţei tale? Unde să te închizi dacă nu în cămările sufletului? Şi aici s-a întâmplat minunea: Omul căutându-se pe sine, s-a întâlnit cu Dumnezeu.”
în vara regăsirilor târzii,
prea obosiți de multe-ne-ntâmplate,
din nouri oare câți vor mai urzi,
s-astâmpere amărăciunile uitate
devreme-i dinadins răscoală,
că-s mâinile-ncleștate a curând..
și plânsul mieilor ne-a tras pe sfoară,
mirării să nu spunem până când
pe umeri anotimpurile-mi porți,
cu-atâta gingășie și-ndrăzneală,
păzește-mi și desculțele de hoți,
să nu-mi rănească visele de ceară..
ieri timpul ne-a trăit.. spre azi,
și mâine ne trăiește spre hai-hui,
nici tainele nu-s rostuite să le cazi,
cum nici din nenăscute, nimănui
în vara regăsirilor târzii,
ne alungăm din nesupuse-n parte,
de parcă nu ne suntem și de-am fi,
iar le răstălmăcim pe toate..
sibilla
“Omul se regăseşte pe sine dacă s-a pierdut prin alţii.”
“Când omul se regăseşte pe sine între cer şi pământ, să nu ceară nimic în plus decât lumina credinţei.”
“Cât e de uşor să fii filosof pe hârtie şi cât de greu e să fii filosof cu adevărat.” – Cehov
În câteva rânduri, m-a tresărit pornirea să povestesc.. ceva, câte ceva. De tot atâtea ori, altceva, m-a oprit.
Destăinuirile.. Stă-n firea omului să se și destăinuiască. Mereu vor exista lucruri ce-și vor păstra locul în inima cuiva. Și totdeauna, ei, păstrătorii. Nu-s la-ndemâna oricui. Nici pentru oricine.
Cele cutremurătoare nu se cuvine să încapă pe tarabă și nu zic musai la vedere.. Altele, dimpotrivă, sunt destinate doar celor la îndemână, neavizaților. Cei inițiați, însă, nu scormonesc printre rânduri, fără pretenția că n-ar citi totuși și ce nu se spune, deșartă. Ei, inițiații, nu sar cu răspunsuri, nu pun întrebări, ascultă sau așteaptă mai degrabă, nu dezvăluirea vreunor taine cât.. răsărirea Demnității împăcării cu cicatricile demult încrustate-n granitul trădărilor “așteptărilor“ sinelui.. E așa, de parcă o mână nevăzută dar atât de prezentă, dirijează încercările E-ului de-a face față sinelui.
Și totuși, călătoria către sine n-are cum ocoli supra-Eul. Sunt pașii noștri, pași ce lasă urme cu umbre și penumbre. Lumina scoate la suprafață nespuse cărunte de prea mult amânare, de dorul conștient dar nerecunoscut al confruntării, a renunțare la renunțare, spre nu evadare, ci .. dezlegare!
Contează drumul, poteca, popasul, voința, deciziile, trăirile, fuga, povârnișurile, emoțiile, rănile, zâmbetul, șansele, crizele, valurile de lavă, momentele de tihnă, măsura singurătăților, morile, umorile, susurul, zborul… ?! Mai puțin importante răspunsurile! Căutările, regăsirile, Devenirea… altă „povastă”!
Eh.. “Niciun cinism nu poate întrece viaţa.”…
… un sfat: „Nu te minţi singur. Cel care se minte pe sine şi-şi pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui, să nu mai aibă respect nici pentru sine nici pentru ceilalţi.” – Cehov
vremelnice hăuri cerșesc nesfârșirii,
necum dezrobire cât leacuri orbirii,
secat-au cuvinte și vântul le-ndură
că munții înfruntă și marea nu fură..
precum din nevrute, mai scapă o taină,
la fel și durerea, orfană-i de haină..
nu-s trepte deajunse adâncului greu,
tăcerii să-i plângă profetic trofeu
și n-ai să-mi mai poți purta nesupusul
cum nici dimineți, prea devreme apusul
pleca-vei departe.. o pradă-n deșert,
tânjindu-mi amiaza, să uit și să-ți iert..
sibilla
„Atât timp cât unui om îi place plescăitul unei ştiuci în râu, e poet. Când a înţeles că acest plescăit nu reprezintă altceva decât urmărirea celui slab de către cel puternic, a devenit gânditor.” – Cehov
în loc de concluzie:
“Pentru a te simţi liber şi în acelaşi timp fericit, cred că nu trebuie să-ţi ascunzi faptul că viaţa este aprigă, necruţătoare şi aspră în conservatorismul ei şi că trebuie să-i răspunzi cu aceeaşi monedă, adică să fii la fel ca ea, aspru şi necruţător, în propriile tale năzuinţi spre libertate.” – Anton Cehov în Povestea unui om necunoscut..
Ostroavele sunt supuse permanent proceselor de depozitare și eroziune…. la fel și noi, adunăm, dăruim ori.. ne erodăm, fiecare e liber să decidă încotro și cum, că Dumnezeu e milostiv și îndelung răbdător…
“În simplitate Îl găsim pe Dumnezeu şi aici, în bucuria asta, e bogăţia cea adevărată, credinţa, sufletul pe care trebuie să-l mântuim. Şi aşa înţelegem că ajungem să avem minte luminată, ochi curaţi şi începem să facem fapte bune [şi să înţelegem direcţia în care trebuie să mergem şi ce trebuie să facem] şi să nu mai alergăm atât după zbuciumul ăsta, după praful ăsta, după mijloacele astea tehnologice care, de fapt, nu fac decât să ne fure liniștea şi nu au făcut decât să distrugă dragostea“. „
Înaltpreasfinţitul Bartolomeu Anania, în lucrarea „Cerurile Oltului”, plasează nebunia pentru Hristos între limitele a doi termeni: preluare şi preumblare. Preluare înseamnă a lua ceva şi a duce mai departe, doar într-un sens al axei, ca o ştafetă, iar preumblare are semnificaţia de înaintare în timp prin întoarcere în timp, precum pendulul, printr-o mişcare aparent fără sens, fără noimă. Nebunia pentru Hristos poate fi deci considerată o preluare explicită a ştafetei într-o linie a sfinţeniei, de la o generaţie la alta, şi purtarea deplină a acesteia prin lume într-o formă greu de înţeles şi de prins în cuvinte, „pentru că cele nebune ale lui Dumnezeu sunt mai înţelepte decât ale oamenilor” (I Corinteni 1, 25).
Ostrov este un film creștin care înfățișează viața unui sfânt „nebun pentru Hristos”. Vizionarea acestui film împinge la rugăciune, nu însă la o rugăciune dornică de performanțe, lucru riscant și înșelător, ci la o rugăciune liniștită și smerită, făcută în taina cămării personale.
Filmul a fost scris de Dmitri Sobolev si regizat de Pavel Lungin, in anul 2006. „Ostrov” este un film despre pocainta, care a reusit insa sa castige sase premii ale cinematografiei ruse, incluzand premiile pentru: „Cel mai bun film”, „Cel mai bun regizor” si „Cel mai bun actor”.
Intr-o conferinta tinuta in ianuarie 2007, Patriarhul Alexei II al Rusiei numeste filmul Ostrov exemplu viu al unui efort de abordare crestina a culturii. Anumite parti din film au fost inspirate din scrierea „Viata Sfantului Teofil, cel Nebun pentru Hristos”. Potrivit unui comentariu al Parintelui Rafail Noica, dupa realizarea filmului, actorul care a jucat personajul numit „Iov” a intrat in manastire.
„Trebuie să trăim după Lege, dar Legea unde e? În Sfânta Evanghelie. De la început până la sfârșit. Corespunde ceea ce fac eu, cu ceea ce dorește Dumnezeu de la mine? Dar ce vrea Domnul de la mine? Să trăiesc ca EL. Asta-i tot. Slujește oamenilor.”, spunea el într-un interviu.
Înţelesul nebuniei pentru Hristos în spiritualitatea ortodoxă
Ceea ce se numeşte „nebunia” pentru Hristos se defineşte în raport cu ceea ce se numeşte „înţelepciunea” lumii, căci ceea ce pare nebunie (creştină) pentru raţiunea lipsită de credinţă, este de fapt înţelepciunea dată de Dumnezeu oamenilor prin Iisus Hristos.
În Noul Testament
Sfântul Apostol Pavel se adresează Corintenilor cu aceste cuvinte:Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înţelepciunea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos. Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Căci scris este: „Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o”. Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia? Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. Dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor. (1 Corinteni 1, 17-25)
Iar mai apoi, pentru că unii dintre Corinteni s-au semeţit, le spune:Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste! Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim, şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi. (1 Corinteni 4, 10-13)
„Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte sevor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.
Nebunii pentru Hristos nu înseamnă nimic în fața oamenilor, dar sunt mari pentru Domnul. Fericiți sunt cei mulțumiți cu orice, care nu cârtesc, nu deznădăjduiesc; adică cei sfinți.
Fii smerit, şi vei rămâne întreg.
Îndoaie-te, şi vei rămâne drept…
Vădeşte-te şi ţine simplitatea..
„este mult mai bine să înveţi răbdarea şi smerenia, decât să dobândeşti toate după cum doreşti, iar apoi să descoperi… că lăuntric eşti gol. Să ne dea Dumnezeu puterea de a ne încrede în El, căci El ne călăuzeşte viaţa zi de zi, mult mai bine decât am fi noi în stare”.
bătrânii sunt ținta abuzului si discriminării! Cine spune altceva, MINTE!
La conducerea așezămintelor sociale se tot perindă și trântesc numiți politic, tot soiul de „specialiști” în.. mai nimic. Evident, cu toții promit.. diverse, toți mimează grija și empatia, toți fac și dreg și „vopsesc gardul să nu se vadă leopardul”. Pentru toți, bieții bătrâni sunt doar: cifre, statistică, numere de dosare, procente. Nimeni nu-i tratează ca fiind suflete!
Nu există continuitate managerială, nu există echipe multidisciplinare funcționale, nu există profesioniști ci doar „dive specialiste-n… diverse”, nu există decât firave semințe de bine ce se căznesc să încolțească printre prea multe buruieni cu rădăcini adânci, bine înfipte.. Există preocupare pentru cât mai multă maculatură, pentru cum să „dăm bine”, pentru imagine.Cosmetizarea..
Directorii se schimbă, urmează abordarile selective așa zis managementul ce se vrea pe sticlă ori în eter și/sau online, numai defectuos, ba. În fapt, asistăm la plătitul polițelor între ogrăzile politichiei mioritice, răfuieli între clanuri și căpușe, poleieli și mascarade de tot hazul de n-ar fi de plâns! Evident, una ca dumneamea concluzionează brutal de direct: MAMA LOR, LA TOȚI!!!
Cei care TAC, devin COMPLICI!!
Actuala conducere a feudelor țărișoarei…. ipocriți, mitomani, mimează grija față de semeni, consimt și colaborează cu tartorii din eșaloanele inferioare la mușamalizarea cazurilor la limita penalului, tolerează-n peisaj mediocritățile istețe cu probleme morale și penale, consimt la îndepărtarea „problemei”( vârstnicii sunt maziliți, internați cu forța, supuși hărțuirilor șicanelor și umilințelor de tot felul.. )!Au însă disponibilitate, timp și empatie pentru turturelele ce-și flutură hormonii pe genele false…Coloană vertebrală NU au, obiectivitate, competență, IOC, frică de Dumnezeu, nici atât! Iștia-s „modele” pentru copiii lor, care copii posibil să-i trateze pe ei, când or ajunge la bătrânețe, cum ei pe sărmanii vârstniciinstituționalizați! „fiecare va fi judecat cu aceeași măsură pe care a folosit‑o față de aproapele său „(Mat. 7, 1‑5)
Ce și cât s-a schimbat de atunci?! Păi constatăm încă și încă și.. încă….. Sistemu-i putred și cvasipolitizat și populat majoritar de ploșnițe, clanuri și căpușe, trepăduși și jagardele!
Din start fac precizarea că NU generalizez sub nicio formă, am întâlnit ȘI oameni, oameni frumoși, dedicați, dăruitori, oameni ce-și nu doar achită sarcinile de servici ci , sunt empatici, Oameni și NU despre aceștia aduc vorbire, mai jos! Pentru aceia, tot respectul!!
din păcate… la polul opus..
– lipsuri, umilințe, jigniri, abuzuri de absolut toate formele – vârstnici tratați în ultimul hal de imbecili ce nu au absolut nicio chemare pentru sistemul de asistență socială, bătrâni jecmăniți, jafuri în instituții publice de… îngrijire și ocrotire…
– cei țintuiți la pat de suferințe au spatele brăzdat de răni, vânătăi, escare.. poate și lipsa aparaturii care să ajute la ridicare/deplasare/întoarcere de pe o parte pe cealaltă..dar oare să fie doar atât..
– degradare fizică , scădere-n greutate, morți vii, iertată-mi fie duritatea expresiei – hrana săracă-n proteine, să rămână lături pentru porcii și potăile din ce în ce mai multora, nu-i așa.. Se face aprovizionare, se eliberează cantități mai mult decât suficiente din magazii, totuși, rămân lături să hrănești cirezi, herghelii, turme… oare de ce, absolut întâmplător?!
– bătrânii sunt poveri și obiecte și mai grav, devin vânat pentru ambițiile și fițele unor curvuștine parvenite ce se erijează-n mari specialiste: amenințări, bătaie, jandarmii pe secții, coridoare și-n dormitoare, oricine mișcă-n front e lesne anihilat și aceasta cu larga colaborare a „vedetelor” aflate vremelnic la conducere;
– joaca de-a.. gradele de dependență și eticheta demență senilă ajută „binevoitorii” pe cei ce doar pozează-n ceea ce nu sunt, să-și rotunjească veniturile cu beneficii mai ales materiale ori să-și ascundă lipsa totală de preocupare pentru vârstnici, că vorba românului, „timpul trece, leafa merge..” și merge și-așa..
– socializarea cu vârstnicii lasă de dorit, e de doar fațadă ori de nevoie și-atunci forțată de vreo prezență inoportună-n peisaj; se țipă, se-njură, amenințarea e literă de lege; rămâi mut că ești la cheremul tartorilor după ce străinii pleacă, n-ai de ales – aceasta e gravitatea, că ești obligat să înduri, tu, vârstnic, puterea celui de care depinzi!!
– o totală lipsă de preocupare pentru hidratarea bătrânilor, mai ales în zilele de caniculă cu temperaturi extreme, indolenții îți aruncă pe tavă existența unor dozatoare pe ici pe colo, supliment de apă minerală conform legislației, ioc, răcoritoare naturale, așișderea, ioc, veselă imaculată – basm, ventilație corespunzătoare – povești – lasă-i dracului, îs bătrâni, friguroși..; sa-i tinem deshidratati, nu cheltuim energie, timp cu… schimbarea pampersilor, nu-i asa…
– planuri de intervenție elaborate la termen și revizuite periodic, implicare directă, dăruire, contact direct cu beneficiarii de servicii sociale, mămicuța ei asistență socială ajunsă în colaps, că de unde nu-i și de prea multe doar dive-n peisaj, ce nădejde să mai și ai.. H. Goldstein apreciază că obiectivul central al oricărui serviciu social este cunoașterea, învățarea socială, proces care se realizează pe baza unei relații directe între „client” și asistentul social… – care asistent social îți spune verde-n ochi că nu are empatie, că s-a nimerit să presteze prin zonă, că n-are timp, că… Ce-I drept, personal calificat și conform organigramei, numeric, nu există. Bube însă… dive, muica… prostovani care pun botul la „explicatiile” lor „argumentele” cu care-si justifica si incompetenta si lipsa chefului de implicare/munca… feeereasca, Dumnezeu ce-a ajuns asistenta sociala!!
– bătrânii sunt implicați și folosiți cu nerușinare, ilegal și imoral în ciocnirile dintre „bande”, în războaiele divelor ce populează așa zis așezămintele sociale, iar ei, sărmanii, la fel cum copiii și tinerii instituționalizați, se poziționează mereu de partea celui mai puternic, celui de care depind zilnic – cum să-i și condamni, ai fi la fel ca cei blamați pe bună dreptate;
– pupilele baștanilor la butoane devin șefele șefilor, orice decizie le aparține și e mereu și întotdeauna cum vor cei doi neuroni posedați de lolele-n călduri – și mai avem așteptări la eficientizarea muncii, la rezultate, la atmosferă de calm, echilibru, la creșterea speranței de viață, la îmbunătățirea nivelului de trai, la scăderea numărului de decedați/lună/an, la respectarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice.. ??!!! Păi hormonul bate neuronul și de unde, nu-I, vrei rezultate? Doar șefa șefului contează! Restul, detalii! D-alea, nesemnificative..
– te lovești mereu de trâmbițata lipsă acută a fondurilor când vine vorba de investiții majore, te lovești de nu se poate, există plângeri penale, până nu se soluționează nu se poate mișca – cam așa și este, dar, lucrurile stagnează, paragina își arată rânjetul prin toate colțurile iar horror autoritățile de absolut toate coloraturile penajului, aruncă mingea dintr-o curte-n alta..; pe de altă parte, demersuri suficiente și ferme în recuperarea prejudiciilor, spre deloc, firave, atât cât să fie ceva, Dumnezeu cu mila..
– modernizarea, reabilitarea, utilarea, individualizarea saloanelor, dormitoarelor vârstnicilor?!! Nu există așa ceva! Încăperi prietenoase… Are șefa șefului vaste saloane, aista e prioritate, să aibă-n vastele-I saloane baie proprie, oglindă proprie, vestiar perso, spațiu de primire/primenire și animat ce-o pica.. spațiu pentru selfie ori poze de grup pentru prostit proștii, să dea bine, să arătăm contrariul a ce suntem, nu-I așa.. Parvenitismul țăranului mediocru a devenit virtute și fală! Mno, la cât timp petrece șăfu-n vastele saloane ale șefei sale, era musai, deh..
– deprofesionalizarea personalului, lipsa personalului dedicat și a specialiștilor (psihologi, asistenţi sociali, erogoterapeuţi, asistenţi medicali/medici nutriţionişti/ specialişti în nutriţie şi dietă, stomatologi, terapeuți ), nefuncționalitatea echipei multidisciplinare formată din „profesioniști”, lipsa de respect și înțelegere, empatie față de vârstnic și suferințele cu care se confruntă, insuficientă calificare a personalului, sunt nu doar constatări ci semnale de alarmă!
– folosirea abuzivă a intervenției opresive, exces de zel, prostie crasă și necunoaștere a procedurilor, ceea ce e extrem de grav, în a gestiona o situație de urgență, o stare conflictuală, apelând repetat și cu insistență la structurile de forță, angrenând jandarmeria în … războaiele cu bătrânii instituționalizați și plătitori de contribuție, provocarea permanentă a vârstnicilor și asmuțirea lor unul împotriva celuilalt și toate acestea sub privirea blajină a Don Juan-ului căruia ai reușit cu farmecele-ți arhicunoscute să-I știrbești definitiv autoritatea e ilegală, imorală și acușica cu iz penal dacă se trece la next level.. când va să vină vremea, dovezile vor vorbi! *efectivele jandarmeriei, ( înarmați! ) nu au ce căuta pe coridoarele și în dormitoarele vârstnicilor din vreo instituție de ocrotire și îngrijire!! ** cu atât mai puțin să-și piardă timpul/în timpul serviciului, prin parcări, la ședințe foto cu șefa șefului care răcnea că e o… urgență!!!
– Parteneriatul public – privat și oportunitățile de finanțare a serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice: interes ZERO! De unde eventuale și de dorit sponsorizări? IOC! Finanțarea insuficientă duce la degradare accentuată, dar când te lovești și de management defectuos, lipsă crasă de preocupare, indolență și impertinență, te ferească Tatăl de tupeul jegos al parșivilor incapabili de altceva decât de îmbogățire a familionului/nemoșagului de-acum deprins să sugă și de la țâța bugetului de stat, că dacă-I mere…
– NU s-a pus în practică niciun demers în ce privește stabilirea discernământului persoanelor vârstnice instituționalizate, există însă tot soiul de decizii în ce privește gestionarea celor 40% cuveniți lor, din pensia lor, bănuții lor, bănuți de care nu au parte.. Că cică-s dilii, dar făr de țidulă parafată care să ateste și fără responsabil de caz care să gestioneze pentru cei făr de aparținători, bunurile, bănuții…
Cin să verifice? Cin să stopeze? Cui pasă cu adevărat? Nimănui.
Organele de control vin și pleacă. Lasă niște măsuri. Timpul trece… Uitarea se așterne. Dispar urme, documente, se închid răni. Adevărat, rămân cicatricile de neșters, dar… rămân și afonii pe jilțuri, rămân cei la care am făcut referire mai sus, „specialiștii” în mai nimic și rămân curvuștinile ce încălzesc așternuturile „potenților” vremii, să impună legea fărădelegii. AJPIS-urile de pe feude evită/ocolesc cu insistență și suspect de ferm, orice control/verificare pe compartimentele de specialitate – la ordin politic, la mica înțelegere, din nepăsare, ca să nu deranjeze zulufii cuiva anume, să nu stârnească vreun cuib de viespii?! Nu e bine! Ba, dimpotrivă, spune atât de multe și atât de limpede.. Tristă realitate, tristă, amară și oglindă a vremurilor cărora ne căznim să supraviețuim.Implicarea AJPIS-urilor exista, franele se pun din alta parte!!!
Există câteva, extrem de puține voci, care strigă câte ceva despre riscurile la care se expun bătrâni internaţi în cămine nelicenţiate,dar, aceleași riscuri sunt/există și în cadrul instituțiilor licentiate, despre care se adduce vorbire foarte puțin, spre deloc:
riscul de neglijare şi abuz, inclusiv de încălcare gravă a drepturilor sau de punere în pericol a siguranţei personale.
de a nu li se acorda bătrânilor serviciile sociale adecvate nevoilor lor, pe baza unor planuri de îngrijire şi asistenţă care să fie elaborate în urma unei evaluări complexe şi revizuite permanent;
de a nu fi implementate adecvat măsurile de recuperare/reabilitare funcţională (psihică şi/sau fizică), de integrare/reintegrare socială, cuprinse într-un plan individualizat de servicii;
de a nu beneficia de sprijin profesionist pentru identificarea unor soluţii alternative de îngrijire la domiciliu sau în comunitate;
Următoarele tipuri de abuz ar putea corespunde cel mai bine realităţii, inclusiv celei din România, din păcate ignorate. Astfel:
– abuzul moral, caracterizat prin nerespectarea demnităţii persoanei vârstnice, marginalizare şi excludere socială, ignorarea drepturilor şi libertăţilor sale, discriminare pe motiv de vârstă; de altfel, abuzul moral se regăseşte în toate celelalte tipuri de abuzuri;
– neglijenţa (abuz disimulat) ca abuz în familie, la domiciliu, dar şi în cadrul instituționalizat (cămin de bătrâni sau centru de recuperare) este un abuz disimulat, greu evidenţiabil, ignorat în dimensiunile sale reale şi cu grave repercursiuni asupra existenţei vârstnicului. Abuzul prin neglijenţă poate fi: involuntar (vârstnicul poate fi lăsat singur, izolat, uitat fără ajutor); intenţionat (vârstnicul este privat, cu intenţie, de alimentaţie, hidratare, îngrijire, igienă corporală şi de spaţiul de locuit);
– abuzul comportamental (psihologic) este un tip de abuz frecvent întâlnit, el măcinând lent rezistenţa (şi aşa slabă) a vârstnicului, îl intimidează determinându-l să se lase dominat în interesul abuzatorului. Abuzul psihologic este ca o distrugere lentă fără urme şi se manifestă sub forma lipsei de răbdare în a-l asculta pe bătrân, intoleranţa faţă de notele negative proprii procesului de îmbătrânire, lipsa comunicării, injuriile, violenţele verbale, teroarea psihologică;
– abuzul fizic (violenţa), devine din ce în ce mai frecvent şi apare sub forme variate, de la îmbrânciri, loviri, bătăi, până la crime. Este frecvent în sânul familiei, abuzatorii fiind rudele apropiate (copii, ginerii, nurorile), urmate de celelalte rude mai îndepărtate şi persoane din afara familiei;
– abuzul sexual este din ce în ce mai frecvent în cazul persoanelor de sex feminin vârstnice, supuse violului de către barbaţii tineri sau adulţi, cu tulburări de comportament sexual, complexaţi, perverşi, în asociere cu infracţiunea de tâlhărie;
– abuzul financiar, denumit şi deturnarea bunurilor persoanelor vârstnice, întrucât vârstnicii sunt consideraţi ţinte uşoare pentru infractori, în raport cu posibilităţile reduse de a se apăra, atât fizic cât şi privind posibilităţile de a sesiza intenţiile ascunse ale abuzatorului, falsificarea unor acte, reţinerea pensiei sub pretextul efectuării cumpărăturilor etc.
– abuzul de instituţionalizare, adică internarea într-un cămin pentru persoane vârstnice sau centru de recuperare, împotriva voinţei vârstnicului, chiar dacă există condiţii de a rămâne în familie, la domiciliul său.
Factorii de risc ai abuzului în instituțiile de bătrâni
Printre cei care pot abuza o persoană vârstnică este și instituția de îngrijire a persoanei vârstnice care, în acest context, are același statut ca și îngrijitorul individual în ceea ce privește încrederea cu care este învestită, responsabilitatea și încadrarea în definiția abuzului, cu deosebirea că aici variabilele luate în calcul sunt cele ambientale, de management și de profesionism ale personalului instituției ca întreg și nu numai un îngrijitor anume. Un număr de variabile ambientale ale instituțiilor de îngrijire a persoanei vârstnice au fost luate în considerare ca factori de risc pentru abuz și neglijare a persoanei vârstnice. După Loue (2001), aceste variabile care pot conduce la abuz sunt:
standardizarea procedurilor conform unei persoane etalon, ceea ce face greoaie personalizarea îngrijirii după necesitățile fiecărui rezident;
tendința de a trata persoanele vârstnice din instituție ca o populație omogenă, ceea ce duce la imposibilitatea de a identifica particularitățile fiecărui caz în parte;
formularea de standarde de îngrijire rigide care ignoră satisfacția subiectului față de îngrijirea acordată;
―cultură a instituției‖ care prevalează asupra intereselor subiectului;
tipizarea canalelor de comunicare care barează comunicarea informală cu subiectul;
predominanța abordării custodiale al îngrijirii și transformarea subiectului într-un receptor pasiv al îngrijirii;
izolarea instituției de comunitatea în care este plasată.
Alți factori de risc sunt dați de faptul că acest tip de instituții funcționează pe baze financiare și relația cu persoana vârstnică este construită în jurul capacității acesteia de a plăti îngrijirile oferite. Pe de altă parte, personalul din aceste instituții nu este remunerat corespunzător, ceea ce conduce la lipsa cronică de personal înalt calificat. La toate acestea se mai adaugă lipsa de instruire și supervizare a personalului, lipsa de proceduri adecvate care să evite contenția persoanelor vârstnice agitate, tendința personalului de a căuta revanșa față de persoanele vârstnice agitate sau turbulente, lipsa unui cod de conduită care să evite abuzul și a unui cod etic care să ducă la respectarea teritoriilor și limitelor dintre îngrijitori și îngrijiți (McDonald, 2011). În ciuda imaginii populare că abuzul în aceste instituții este dat de suprasolicitarea și epuizarea personalului de îngrijire, studii riguroase nu au constatat nici o corelație între nivelul abuzului și aglomerarea sarcinilor de serviciu a personalului (Wolf, 2000).
Nu trebuie ignorată nici tendința de împiedicare permanentă a persoanelor vârstnice de a raporta abuzul atât în interiorul instituției cât și în afara ei și de a-i considera pe cei care își caută drepturile ca persoane turbulente în contextul deteriorării cognitive și a ideației paranoide datorate vârstei înaintate.
Cel mai des, abuzul față de persoanele vârstnice se petrece în instituțiile de îngrijiri pe termen lung, cu 53% din cazuri, față de spitale cu 13% sau adăposturi pentru bătrâni cu 5%. Dintre profesiile cel mai des implicate sunt: îngrijitorii direcți, cu 49%, surorile cu 11%, asistenții sociali, cu 5%, doctorii de spital, cu 3% și medicii de medicină generală, cu 3% (Action on Elder Abuse, 2004).
Studii calitative recente au adăugat și factori protectivi în ecuația abuzului incluzând aici factorii de personalitate, familia suportivă și legăturile sociale (Brozowski și Hall, 2003). Acești factori protectivi acționează prin contrabalansarea greutății factorilor de risc sau chiar prin alterarea prezenței acestora și astfel descresc probabilitatea ca un abuz să se petreacă (Bonnie și Wallace, 2003). Există critici care spun că studiile din acest domeniu s-au canalizat asupra problemei definiției, a considerentelor metodologice și au ignorat realitatea dură a vieții persoanelor vârstnice (Erlingson, 2007). Vocea acestora s-a auzit foarte puțin prin aceste studii și e rolul profesioniștilor să se facă cunoscute pentru a arăta cum persoanele vârstnice se constituie într-un grup social oprimat prin includerea lor într-un sistem de dominare și subordonare unde indivizii sunt categorisiți în funcție de variabile lipsite de etică. Oprimarea socială a bătrânilor promovează o balanță de putere în defavoarea lor și permanentizează abuzul. Astfel, Walsh și colab. (2011) conduc un ―focus group cu scopul de a analiza modurile prin care societatea privește persoanele vârstnice și identifică câteva din temele oprimării acestora:
ageismul, persoanele vârstnice fiind tratate ―ca un copil, ca un ―incompetent,
ca ―ceva de aruncat la gunoi‖ ―o țintă ușoară sau ―mai puțin uman;
sexismul, ceea ce explică de ce femeile bătrâne sunt mai frecvent abuzate, ele fiind privite ca ―sex slab sau ―fără apărare;
dizabilitatea, persoanele vârstnice fiind privite ca lipsite de apărare din cauza slăbiciunii fizice și mentale;
clasism, persoanele vârstnice fiind asociate cu sărăcia, lipsa de mijloace, limitarea autonomiei, ceea ce îi face ―sărace și abuzate.
Participanții la acest ―Focus grup au furnizat nenumărate modalități prin care forme variate de opresiune sunt întrețesute unele cu altele la nivel micro- și macro-social și tendința lor de a se perpetua în cultura actuală.
“Potrivit unei analize privind abuzurile și neglijențele față de cei care locuiesc în cămine și centre de îngrijire a persoanelor vârstnice, un procent de 70 % din personalul de îngrijire chestionat a recunoscut că a comis acte violente sau acte care pot fi considerate îndoielnice, că nu a fost sancționat, atunci când o acțiune era necesară sau că a asistat la astfel de acțiuni sau inacțiuni. În practică, perceperea relelor tratamente se dovedește adesea a fi foarte dificilă. Printre cauzele principale pentru care relele tratamente nu sunt identificate se numără: pudoarea victimelor; dependența de asistență, îngrijire și sprijin din partea celor care aplică relele tratamente și frica de răzbunare ulterioară și de o înrăutățire a situației; incapacitatea fizică de a relata despre relele tratamente îndurate, din cauza bolii, îndeosebi în cazul atrofierii celulelor creierului, incertitudinile legate de bănuiala că au fost aplicate rele tratamente. În prezent, numai o mică parte din persoanele vârstnice dependente sunt îngrijite în centre instituționale, însă se preconizează creșterea numărului de persoane asistate în căminele pentru persoanele vârstnice, îndeosebi din rândurile persoanelor foarte vârstnice. Totodată, se constată o tendință de abandonare a îngrijirii la domiciliu și de utilizare a îngrijirii în centre rezidenţiale sau prin intermediul serviciilor de îngrijire în ambulatoriu.
În marea majoritate a centrelor de îngrijire nu se ajunge la rele tratamente. Acest lucru este valabil îndeosebi pentru centrele recunoscute și controlate periodic, care respectă cu strictețe dispozițiile privind asistarea persoanelor vârstnice. Cu toate acestea, unele centre de îngrijire au o reputație proastă. Analizele periodice privind relele tratamente din centrele de îngrijire sunt puține, însă unele verificări, efectuate de serviciile medicale ale furnizorilor de asigurări de sănătate, au arătat că relele tratamente ale vârstnicilor nu sunt cazuri izolate. S-a constatat deteriorări ale stării de sănătate cauzate de proasta îngrijire și lipsuri în serviciile de îngrijire, de exemplu la administrarea de alimente și surse de hidratare, prescrierea de medicamente psihotrope într-un dozaj prea mare, deficiențe în raport cu medicamentele uzuale şi măsurile de împiedicare a mișcării libere a asistaţilor. În centrele de îngrijire se întâlneşte adeseori neglijența și indiferența, în locul unei atitudini orientate către persoana aflată în îngrijire. Orarele rigide sunt împotriva autodeterminării și independenței asistaţilor. Noțiunea de ―îngrijire‖ este înțeleasă în sens larg și merge de la ajutor și sprijin în gospodărie până la terapie intensivă (staționară). Un risc deosebit prezintă persoanele vârstnice dependente de îngrijire şi /sau izolate sau aflate în centre de recuperare. Din acest motiv, situația acestora, pericolele specifice și posibilitățile de prevenire și intervenție constituie o problemă specială. Relele tratamente aplicate persoanelor vârstnice aflate în îngrijire sunt înțelese ca o problemă specifică gerontologiei și nu cuprind numai relele tratamente corporale aplicate persoanelor care necesită îngrijire, ci și toate acțiunile și inacțiunile care au efecte negative grave asupra situației de viață și a confortului persoanelor vârstnice.”
Revin la chestiuni arzatoare, ca-s satula de circoteci inutile, neproductive si doar cu miza… plata politelor si razbunari intre clanuri: asadar, cate ceva despre stabilirea discernamantului si implementarea standardelor minime de calitate pe NU doar hartie/decizii/dispozitii etc…
A devenit destul de frecvent un tip de „sindrom al domnului Lăzărescu”, prin care pacienții lipsiți de capacitate psihică sunt „plimbați” între domiciliu (respectiv autorități locale), diferitele zone ale sistemului medical (în general, sistem de urgențe sau psihiatrie) și sistemul social. Lipsa asumării la nivel macroinstituțional a unei cooperări pentru respectarea drepturilor acestor pacienți duce la costuri crescute și la o calitate a îngrijirii îndoielnică, remarcată cu prisosință în cadrul evaluărilor, inclusiv internaționale, a situației acestor pacienți. În lipsa unui sistem medico-social și comunitar dezvoltat, care să își asume coordonarea îngrijirilor, soarta pacienților lipsiți de capacitate psihică este de multe ori aceea de „domn Lăzărescu”, pierdut printre sisteme.
La Admiterea în căminul pentru persoane vârstnice ar fi de dorit sa se impuna ca la momentul internarii sa existe la dosarul varstnicului:
“Adeverinţa eliberată de INML cu privire la capacitatea de discernământ a persoanei în cauza în situaţia în care echipa pluridisciplinară care efectuează evaluarea socio – medicală are indoieli cu privire la starea de sănătate mintală a persoanei care solicită internarea. În cazul în care se declară că persoana nu are discernământ, internarea se va face numai dupa punerea sub interdicţie, dacă are familie sau intreţinători legali, sau cu acordul autorităţii tutelare în cazul persoanelor singure; dacă este pus sub interdicţie nu e cazul;
Din pacate, in prezent, chiar dupa intrarea in vigoare a noului Cod civil al Romaniei, asistam la permanentizarea unei cutume, materializate prin solicitarea unui act formal emis de catre Directiile Generare de Asistenta Sociala si Protectie a Drepturilor Copilului, care nu contribuie cu nimic la imbunatatirea actului de justitie si care a devenit inutil instantelor de judecata, prin modul deficitar si neprofesionist in care este realizat, obstructionand accesul justitiabililor la servicii psihologice si de asistenta sociala de calitate!!!
Accesul profesionistilor psihologi si asistenti sociali in procedurile judiciare ar putea contribui la securizarea actului de justitie prin opiniile de specialitate si motivatiile stiintifice aduse, necesare instantelor de judecata pentru fundamentarea hotararilor pronuntate.
“Avand in vedere reglementarea distincta a activitatilor psihologice si a activitatilor de asistenta sociala, respectiv prin dispozitiile Legii nr. 213/2004, pentru profesia de psiholog si prin dispozitiile Legii nr. 466/2004 pentru profesia de asistent social, in speta trebuie elaborate doua rapoarte de specialitate distinct, in urma realizarii a doua activitati diferite: expertiza psihologica si ancheta sociala.
Se poate observa ca in reglementarea actuala exista o anumita incoerenta in raport cu actele normative care statueaza cele doua profesii, sintagma ancheta psihosociala neavand un corespondent real in practica nici in activitatile psihologice si nici in activitatile de asistenta sociala, termenul are mai mult un caracter conventional, avand la baza probabil criteriul economic, insa fara nicio relevanta profesionala. Mentionam faptul ca nu pot exista rapoarte comune de ancheta psihosociala, competentele celor doua profesii fiind diferite, iar raspunderea profesionala este separata.”
Cine anume trebuie sa solicite stabilirea discernamantului pentru varstnicii institutionalizati?? De ce se face referire la discernamantul varstnicilor in anumite acte/dispozitii/decizii/hotarari stiindu-se ca NU s-a solicitat, daramite stabilit? In sarcina cui e si cine e direct raspunzator?
Pai nu va ia… gaia, ca sa fiu blajina, cum va permiteti sa uzati de terminologie de specialitate atat timp cat NU s-a efectuat stabilirea discernamantului??? Sa crapati voi in chinuri ca nainte de-a tehnoredacta o zminteala, ca, deh, da bine, ati facut dovada evaluarilor, expertizelor efectuate de catre comisiile de profesonisti abilitati… :
Scala de Depresie folosită în Geriatrie sau GDS (Geriatric Depression Scale; Yesavage et al, 1983);
Scala de Depresie Hamilton sau HDRS (Hamilton Rating Scale pentru Depresie; Hamilton, 1960;)
Scala de Depresie Montgomery-Åsberg sau Madrs-s (Depression Rating Scale; Montgomery, Åsberg, 1979).
Scanarea disfuncțiilor cognitive în demențe
Testul Mini pentru Examinarea Stării Mentale sau MMSE (Mini Mental State Examination; Folstein et al, 1975);
Testul ceasului (Clock Drawing Test; Shulman et al, 1986);
Scala de evaluare a bolii Alzheimer sau ADAS (Alzheimers Disease Assessment Scale; Rosen et al, 1984).
Scanarea simptomelor psihologice și comportamentale
Inventarul Neuropsihiatric al lui Cummings sau NPI (The Neuropsychiatric Inventory; Cummings et al, 1984).
Evident, se utilizeaza.. ce exista, scale si teste validate pe populatie autohtona, de dorit…
#######
Discernământul reprezintă o tema de real interes atât din punct de vedere legal cât și din punct de vedere medical.
Discernământul, din punct de vedere civil, este o stare de fapt (de facto) care se apreciază de la persoana la persoana (in concreto), în funcție de aptitudinea și puterea sa psiho‑intelectivă de a aprecia și deosebi între bine și rău, licit și ilicit, moral și imoral etc.
Existența ori inexistența discernământului sunt luate în seama de legiuitor atunci cand reglementează și analizează capacitatea de exercitiu a persoanei, capacitate care interesează în materia încheierii de acte juridice sau în situația acordării consimțământului.
Se prezumă relativ că o persoana care are capacitate de exercițiu are și discernământ.
Una dintre caracteristicile discernământului este consimțământul. Potrivit dispozițiilor art. 1204 Cod civil, consimţământul părţilor trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză.
Din punct de vedere legislativ consimțământul se află într-o interdependență cu discernământul.
În situația în care persoana evaluată are dificultăţi în a aprecia implicaţiile unei decizii asupra ei înseşi, este de preferat ca persoana evaluată să beneficieze de asistenţa reprezentantului legal sau convenţional.
În practică există situații când persoana își manifestă consimțământul cu privire la tratament iar medicul psihiatru presupune lipsa discernământului dar nu există o dovada în acest sens.
Din punct de vedere procedural și legal posibilitatea stabilirii discernământului se face prin intermediul unei expertize medico- legală psihiatrică. Legiuitorul a recunoscut aceasta prerogativă cu privire la stabilirea discernământului în competența Comisiei Județene de Medicină Legală cât și a Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici, în urma efectuării unei expertize medico- legale de specialitate.
Există 2 tipuri de discernămînt: „Discernămîntul vîrstei cronologice”, care apare la o vîrstă anumită, prevăzută de legislaţia ţării respective; Discernământul psihic, intact în cazul pesoanei psihic sănătoase şi absent în cazul alienatului mintal.
Deci, nuanţăm gradele de cuantificare ale discernămîntului psihic, unanim acceptate şi vehiculate în legislaţia europeană (cu excepţia Marii Britanii şi SUA, fiindcă jurisprudenţa anglosaxonă şi cea americană este cu totul diferită şi merită o abordare aparte, în alt context). Aceste grade sunt: Discernămînt absent/abolit – presupune capacitatea de prevedere şi deliberare a acţinilor sale absentă şi echivalează cu starea de iresponsabilitate, în toate cazurile se impune aplicarea individualizată a măsurilor de siguranţă cu caracter medical. Discernămînt păstrat – presupune capacitatea de prevedere şi deliberare a acţinilor sale păstrată şi echivalează cu responsabilitatea. Discernămînt diminuat (atenuat, scăzut) – echivalează cu menţinerea responsabilităţii, însă cu diminuarea capacităţii de apreciere critică asupra controlului şi uneori numai asupra consecinţelor social-negative sau socialmente periculoase ce pot decurge din această faptă, prin destrămarea sau alteraea nivelului de conştiinţă axiologică, la care, prin componenta etică exprimă de fapt, conştiinţa socială, aşa cum se întîmplă, de exemplu, la personalitatea imatură. În această categorie se includ şi acele cazuri care traduc alterarea capacităţii psihice de exprimare liberă a voinţei sau a consimţămîntului, datorită naturii tulburărilor psihice care, chiar dacă nu au influenţat semnificativ nivelul intelectual (fincţiile cognitive), traduc tulburări grave în sfera afectiv-volitivă, influenţînd personalitatea prin creşterea sugestibilităţii, influenţabilităţii a gradului de dependenţă faţă de unele persoane sau situaţii, şi avînd reflectarea negativă asupra personalităţii, în condiţiile concrete şi favorizante din momentul comiterii faptei.
#######
Capacitatea psihică este un concept incomplet reglementat în documentele cu caracter normativ aflate în uz în prezent, fie ele legi, ghiduri sau protocoale de practică profesională. Lipsa reglementării adecvate aduce riscuri semnificative pentru toate sectoarele implicate în îngrijirea și asistența acestor persoane, cum ar fi sectorul de asistență socială, autoritățile locale, sectorul medical în general, serviciile de urgență, dar mai ales pentru medicii psihiatri, care, de cele mai multe ori, sunt principalii furnizori de servicii medicale pentru astfel de persoane. Deși problematica nu este nouă, începe să se acutizeze în contextul actual al gradului ridicat de suspiciune socială cu privire la corpul medical și instituțiile furnizoare de servicii medicale.
In literatura medicală, s-a susținut recent că afecțiunile deteriorative, care generează alterări parțiale ale discernământului (i.e., în principal, în cazul persoanelor de vârsta a treia), pun o serioasă problemă de natură social-juridică (Buda & Drima, 2009, p. 307). Aceasta, pentru că asistăm la un proces de îmbătrânire a populației europene concomitent cu o creștere a numărului de persoane care reușesc să supraviețuiască unor patologii neurologice grave (i.e., datorită progreselor medicale din ultimele decenii4 ). Din acest motiv s-a susținut că, în curând, expertiza civilă va fi regula, iar cea penală, excepția.
În prezent, medicina legală întâmpină dificultăți în privința stabilirii unui diagnostic precis pentru cazurile de demență, deoarece manualele după care se lucrează (i.e., clasificarea internațională a maladiilor, conform Organizației Mondiale a Sănătății) fac dificilă încadrarea nosologică. Demența poate fi încadrată atât în categoria tulburărilor mintale și de comportament (conform clasificării internaționale a maladiilor), cât și în categoria bolilor neurologice. De regulă, demența are origini vasculare sau origini senile (i.e., instalarea de plăci senile), iar această origine determină încadrarea nosologică. Medicul neurolog, care, de regulă, este primul care examinează pacientul, nu are competența de a pune un diagnostic psihiatric (demență). În literatura internațională, pentru evaluarea psihologică a cazurilor în care funcționarea creierului este afectată organic (i.e., prezintă unele leziuni/traumatisme), se apelează la neuropsiholog (Morgan, Marcopulos & Matusz, 2019). Din păcate, această profesie, care se află la intersecția dintre psihologie, psihiatrie și neurologie, nu este reglementată în țara noastră. De asemenea, pacientul poate refuza un consult psihiatric, caz în care se va ajunge doar mai târziu în fața instanței. Debutul anumitor demențe poate trece neobservat, iar modificările comportamentale și afective vizibile se pot instala mult mai târziu. Aceasta se poate datora capacității compensatorii a creierului (de exemplu, fenomene de plasticitate cerebrală), dar și încercărilor de adaptare și/sau de „mascare” a acestor deficite de către pacient (vezi Buda & Drima, 2009, p. 308). Așadar, nu se poate pune semnul egalității între lipsa diagnosticului clinic, care poate justifica o măsură de ocrotire, și lipsa unei afecțiuni evidente la o evaluare medicală. În mod justificat, s-a pus problema momentului în care ar trebui să fie instituite măsurile de ocrotire civilă în cazul persoanelor cu deteriorare cognitivă progresivă (Buda & Drima, 2009, p. 308)6 . Reiterăm ideea absenței unor măsuri de ocrotire (în România, s.n.) a persoanelor care, deși au discernământul afectat, acesta nu este abolit, neputându-se justifica instituirea măsurii interdicției judecătorești. În același timp, odată instituită, măsura de ocrotire înlătură în mare parte orice formă de autonomie (juridică, financiară, socială etc.) pentru persoana în cauză. Curatela nu este, de asemenea, o soluție pentru această categorie de persoane, deoarece este necesar ca discernământul să nu fie afectat.
Literatura în cadrul sistemelor common law a abordat în detaliu acest subiect, datorită dificultăților de a găsi o soluție adecvată problemei enunțate. Una dintre soluțiile la care s-a ajuns a fost evaluarea discernământului ori de câte ori persoana urmează să se angajeze într-un act juridic pentru care capacitatea sa de exercițiu trebuie să fie intactă (i.e., să fie dublată de capacitatea psihică). Din această perspectivă, capacitatea este privită ca fiind dependentă de context și specifică pentru fiecare situație în parte8 . O măsură apropiată de această perspectivă o găsim în legislația specială – Legea nr. 17 din 6 martie 2000, cu modificările și completările ulterioare, privind asistența socială a persoanelor vârstnice. În articolul 30 din această lege, se prevede posibilitatea pentru persoanele vârstnice (i.e., care au atins vârsta de pensionare, conform legii) de a beneficia de consiliere și asistență juridică din partea autorităților, în vederea efectuării unor acte de dispoziție. Un aspect interesant în legătură cu acest document legislativ este absența oricărei mențiuni privitoare la capacitatea de exercițiu sau la discernământul persoanelor vârstnice. Termenii preferați de legiuitor sunt autonomie (fizică, psihică, socială, financiară) și grade de dependență. Considerăm că aceste noțiuni sunt relativ apropiate de ideea contextualizării problematicii discernământului, tocmai prin aceea că vizează latura practică, facilitând luarea măsurilor de ocrotire adecvate.
O altă soluție a fost promovată odată cu intrarea în vigoare, în anul 2007, a Mental Capacity Act 2005, în Anglia și Wales. Soluția se referă la posibilitatea ca o persoană cu capacitate de exercițiu deplină să poată să ia o serie de decizii pentru viitor, în eventualitatea că își va pierde discernământul și/sau va fi declarată incapabilă (în engleză, lasting power of attorney). Soluția promovată a venit să înlocuiască măsura denumită enduring power of attorney, care viza, în sarcina persoanei desemnate, doar atribuții administrative (similar curatelei, s.n.). O soluție similară a fost promovată de legiuitorul francez, în Legea nr. 308/2007 privind reforma referitoare la protecția juridică a majorilor. Articolul 428 din legea amintită prevede, ca măsură de ocrotire judiciară a majorilor, mandatul pentru protecție viitoare (în franceză, mandat de protection future). Această măsură este similară celei engleze prin aceea că este indicată tocmai acelor persoane care suferă de o boală degenerativă, dar încă au discernământul necesar să dispună măsura. Asemănător celor două măsuri amintite, Codul nostru civil prevede, în secțiunea referitoare la ocrotirea interzisului judecătoresc, la art. 166, posibilitatea persoanei cu capacitate de exercițiu deplină să desemneze persoana care urmează să îi acorde îngrijire în eventualitatea punerii sub interdicție. Codul civil actual a introdus ceea ce găsim în doctrină sub numele de „tutelă dativă” (Baias, Chelaru, Constantinovici & Macovei, 2012, p. 127), adică posibilitatea desemnării persoanei ocrotitorului de către beneficiarul măsurii de ocrotire. Această măsură este condiționată de prezența capacității depline de exercițiu și presupune încheierea unui act unilateral sau a unui contract de mandat în formă autentică, cerută ad validitatem. Cu toate acestea, măsura de ocrotire avută în vedere de legiuitor poate fi instituită numai înaintea apariției motivelor de lipsă a discernământului. Prin urmare, o persoană care nu a anticipat un eventual declin al discernământului, neîntocmind un astfel de act, nu va putea beneficia de măsura de ocrotire. Extragem o concluzie generală în urma acestei dezbateri: ar fi fost de dorit ca legiuitorul nostru să fi instituit o măsură specială de protecție (intermediară, s.n.) a persoanelor cu discernământ diminuat. Dacă discernământul aflat în dezvoltare (i.e., minori) este ocrotit prin tutelă, credem că și discernământul aflat în declin ar merita atenția legiuitorului, prin instituirea unor măsuri de ocrotire specializate. Admitem însă că soluțiile găsite în cadrul altor sisteme de drept și, parțial, în sistemul de drept autohton au păstrat un echilibru între a nu lăsa persoana complet lipsită de autonomie juridică și a nu o lăsa complet neocrotită. (… )
Profesorul Mina Minovici remarca în tratatul său de medicină legală faptul că, în privința alienației mintale, „legislația nu făcea nicio specificare în ce priveau diversele grade și forme sub care se manifestă această infirmitate” (Minovici, 1928, p. 17-18). Această lacună legislativă, după cum am arătat, a rămas de actualitate, o dovadă fiind lipsa parțială de ocrotire a persoanelor cu discernământ diminuat (Szekely, 2013). Dacă legea nu distinge între diferite grade ale discernământului, judecătorul trebuie să se bazeze pe judecata proprie și pe rezultatele expertizei medico-legale psihiatrice. Reiterăm ideea că probarea existenței/absenței discernământului în contextul interdicției judecătorești poate să fie dificilă mai ales atunci când avem în vedere tulburări psihiatrice complexe (de exemplu, cu comorbidități). Totuși, instituirea unei instanțe specializate (Instanța de tutelă și de familie, art. 107 C. civ.), a cărei competență materială include cazurile de punere sub interdicție, este un progres din partea legiuitorului nostru. Astfel, judecătorii care intră în compunerea instanței de tutelă au expertiza necesară pentru o apreciere în cunoștință de cauză chiar și a unei situații de tulburare mintală complexă. Din acest punct de vedere, tindem să credem că șansele ca o persoană să fie pusă sub interdicție în mod nejustificat sunt invers proporționale cu nivelul de expertiză al judecătorilor în aprecierea acestor cazuri. Opinii din doctrina medicală au promovat ideea unei instanțe civile special destinată cazurilor în care este necesară evaluarea discernământului (Buda & Drima, 2009, p. 309). Credem că o astfel de instanță ar funcționa doar dacă problema discernământului s-ar aborda din punct de vedere juridic, având în vedere modelul englez asupra capacității (i.e., dependentă de context și evaluată în raport cu contextul).
Progresele științifice din ultimele decenii au permis identificarea principalelor mecanisme biologice și psihologice implicate în diferite tulburări mintale și că primirea unui tratament adecvat (i.e., medicație, terapie) poate să contribuie la menținerea persoanei cu tulburare mintală cu un discernământ afectat minimal. De pildă, o persoană cu tulburare psihică, în condițiile în care nu își ia tratamentul prescris, își crește șansele să aibă discernământul diminuat. Aflată în această stare, persoana respectivă consimte la încheierea unui contract pe care nu l-ar fi încheiat dacă ar fi fost lucidă. Aceeași persoană, reluându-și tratamentul, poate să ajungă în fața instanței cu discernământ neafectat. Problema apare în momentul în care acea persoană dorește să probeze lipsa discernământului, întrucât, nefiind pusă sub interdicție, discernământul este prezumat a fi intact. O expertiză medico-legală psihiatrică post-factum va putea, cel mult, oferi informații circumstanțiale și prezumții cu privire la starea de fapt. De aceea, în special în cazul manifestărilor de voință cu efecte importante (de exemplu, contract de vânzare-cumpărare, testament, donație etc.) pentru patrimoniul unei persoane, credem ca expertizele ante-factum, de atestare a discernământului, pot oferi un plus de informație și o probă convingătoare. Interesul practic al acestei discuții poate fi observat mai ales în legătură cu situația juridică a persoanelor senescente.
Plângeri de neglijență privind căminele pentru bătrâni
Dacă cei dragi suferă din cauza neglijenței sau a tratamentelor necorespunzătoare în căminul pentru bătrâni sau în sanatoriu, noi vă putem ajuta:
„Omul de ştiinţă nu vizează un rezultat imediat. El nu se aşteaptă ca ideile sale avansate să fie preluate cu uşurinţă. Munca lui seamănă cu aceea a agricultorului – pentru viitor. Datoria lui este de a pune bazele pentru cei ce vor veni şi să arate calea. El trăieşte, trudeşte şi speră.” – Nikola Tesla
Fericiţi sunttinerii, fii şi nepoţi, care poartă mare grijă de bătrânii lor, de cei bolnavi şi văduvi şi de cei părăsiţi, care se află în spitale şi azile de bătrâni! Iar cei ce persecută, ocărăsc şi chiar lovesc pe părinţii lor bătrâni şi bolnavi, vor lua mare osândă de la Dumnezeu...
Sunt informatii VERIFICABILE ! Exista institutii abilitate sa investigheze, verifice, ancheteze daca datele sunt au ba reale ! Noi NU stim, punem intrebari, vrem si avem dreptul sa aflam : exista vinovatie sau… nu ( ? )
„avertizori de integritate“ sunt protejați de „Legea 571/2004 privind personalul din autoritățile și instituțiile publice ce dezvăluie încălcări ale legii“
„Pedepsirea sub orice formă a acestui demers jurnalistic transparent – chiar și dacă ar fi considerat provocator sau exagerat (nu e cazul) – reprezintă o ingerință nejustificată și gravă asupra dreptului meu la liberă exprimare, garantat de art. 10 al Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale”
„este unanim admis în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului că: dreptul la libertatea de expresie [art. 10 alin. (2) din Convenţie] este unul dintre fundamentele unei societăţi democratice, „nefiind aplicabil doar la idei, ci şi la informaţii care jignesc, şochează sau deranjează; într-atât de mari sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi deschiderii care guvernează o societate democratică” (inter alia, Wille c/a Liechtenstein, 28396/95, paragraful 61); acest drept este cu atât mai extins în cazul actorilor publici care au „datoria de a furniza informaţii de interes public.
Instanţele de judecată nu funcţionează într-un vid; existenţa unui forum de soluţionare a disputelor nu anihilează posibilitatea ca aceste dispute să aibă loc, în prealabil, într-un alt spaţiu” (Sunday Times c/a Marii Britanii, 6538/74, paragraful 65). Mai mult, Curtea Europeană a argumentat că „atunci când au a fi puse în balanţă, în lumina criteriului de necesitate arătat de art. 10 parag. 2 al Convenţiei, interese legate de libertatea de expresie şi altele ce ţin de protecţia reputaţiei altei persoane, trebuie acordată o importanţă mai mare participării active a autorului plângerii la o discuţie publică animată”.
Totodată, Curtea a evidențiat că „promovarea dezbaterii politice libere reprezintă o trăsătură foarte importantă a unei democrații. Curtea oferă libertății de exprimare cea mai mare importanță în contextul dezbaterii politice și consideră că o restricție asupra discursului politic este justificată doar de motive foarte puternice” (Feldek c/a Slovaciei, 29032/95, paragraful 83)”.
p.s. ca poci dar NU ma vreu abtine:“Cand mass-media se transforma din caine de paza al democratiei in catelus de companie pentru oamenii politici – Presa nu mai este in România câinele de pază al democraţiei. Este o palidă amintire a ceea ce incepuse să fie după 1989. Iar vina este in primul rând a clasei politice care nu a renunţat la mentalităţile comuniste in ceea ce priveşte presa, văzută ca „organ de partid”. “
„Asta e cu destinul: nu poate fi prezis şi este de obicei destul de ciudat.”
în ce mirare ți-ai ascuns din nesupuse
și câte taine se mai nasc răpuse
din nerostirea cărui pârg răsai
de nu e timp să te ghicesc, să-mi stai..
spre risipirea nourilor te îmbucuri
și-ai inventat atâtea giumbușlucuri
că m-ai purtat pe umerii albaștri
ai mărilor seduse de sihaștri..
pe neumblate cărărui de munte
nu s-a găsi vreun vânt să te înfrunte
iar eu mă-ncumet să-ți urmez chemarea
ce mi te vindecă.. cum rănii, sarea…
sibilla
„Noi acţionăm în funcţie de ceea ce credem, nu de realitatea în sine.”
și, iată că.. n-a fost să fie
nu inventăm noi taxă pe filosofie
rămânem umiliții norocoși nemuritori
ai vremurilor neapuse, păstrători…
sibilla
“O femeie îşi dă sufletul şi pe urmă şi-l reia intact. Şi de ce nu? Are dreptul să ia înapoi exact cât a dat.” – Camil Petrescu în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
cuvintele le-adun triunghi
și-mi țin tăcerile-n genunchi
să nu se urle din rărunchi
nicio fărâmă din vreun junghi
în fiecare zi mai bat un cui
în talpa pașilor zmintiți hai-hui
din cusături să mai descui
cât doruri să le-ncui..
sibilla
Omul frumos nu este vizibil, el nu are imagine, el ţâşneşte, în aparenţă, într-un gest mic, iar gestul ăla, pentru tine, este izbăvitor şi-ţi persistă în suflet toată viaţa, ca o icoană.
Cât de stupidă e ordinea făcutăde om şi cât de frumoasă este viaţa făcută de Dumnezeu! – Dan Puric în Despre omul frumos
“Fusese crud? Analizând la rece, prin prisma rezultatelor, fusese bine. Numai ea putea spune însă cât o costase sufletește. Maturizarea, chiar și cea spirituală, nu putea veni fără suferință, înțelesese și că totul reprezenta o etapă a evoluției ei ca spirit, pe care nu o regreta și care îi lăsase un gust amar și atât. Era atât de minunat să iubești și să fii iubita! Adevărul, precum inexistența lui Moș Crăciun, venise poate prea devreme pentru ea, ar mai fi copilărit.
Reușise să înțeleagă și cuvintele biblice ale Mântuitorului, care nu venise să ne mântuiască decât de propriile noastre sentimente, care ne țin legați demonic de pământ, ura, mânia, frica, mândria, iubirea…” – Devenirea, între Iad și Rai, Ovidiu Dragoș Argeșanu
Tâlcuri:
„– Omulîşi poate alege singur destinul sau este predestinat încă de la naştere ?
– Mă feresc întotdeauna să folosesc cuvântul „destin“, cu atât mai mult cuvântul „predestinaţie“. Despre „predestinaţie“ vorbesc foarte mult cultele protestante. Tot omul este chemat de a se mântui în Hristos. Preferenţialitatea nu este un atribut al lui Dumnezeu. Sigur, o alegere există, dar aceasta este legată de neam şi de felul în care un neam se desăvârşeşte în urmaţii lui pentru că aceştia se sfinţesc în Hristos şi prin Hristos. Avem în Sfânta Scriptură genealogia Mântuitorului nostru Iisus Hristos (vezi Evanghelia după Matei şi după Luca). Avem alegerea Maicii Domnului, avem şi alegerea Sfântului Ioan Botezătorul etc. Părintele Nicolae Steinhardt vorbea în cartea lui Dăruind vei dobândi tot de o alegere, dar nu de predestinaţie. Spre exemplu, părinţii Maicii Domnului, Ioachim şi Ana, de asemenea părinţii Sfântului Ioan Botezătorul, Zaharia şi Elisabeta, s-au rugat ca Dumnezeu să le dăruiască prunci, şi le-a dăruit. Aceşti prunci născuţi cu şi în rugăciune, post, nevoinţă au primit anumite daruri. Aici vorbim de rânduieli profetice, nu de predestinaţie. Sunt două lucruri diferite.
Omul poate să-şi aleagă singur destinaţia, scopul, finalitatea în această viaţă. Este liber să ofacă. Este liber să trăiască cu Hristos sau să aleagă să trăiască fără Hristos. Însă în aceste situaţii, poate să trăiască veşnic, sau să moară veşnic.
– Ce trebuie să ştim şi mai ales să facem în fiecare zi pentru a ne apropia de Bunul Dumnezeu ?
– Să iubim: pe Dumnezeu, pe oameni, animalele, natura etc. Un părinte a fost întrebat de un ucenic când vine sfârşitul lumii. La care părintele i-a răspuns că sfârşitul lumii vine atunci când nu va mai exista cărare de la semen la semen, adică când nu va mai fi dragoste între oameni. Asta trebuie să facem în fiecare zi: să-L iubim pe Dumnezeu, pe semen, creaţia întreagă. Desăvârşirea în iubire sfântă este lucrul bine plăcut lui Dumnezeu.”
“Oprește-te! Atâta tre’ să faci, să te oprești. Să te oprești și să privești iară firul de iarbă, să vezi floarea să-i simți parfumul, să te închini la sfântul Soare și să-I mulțumești că ți-a mai dat o nouă zi. Să asculți foșnetul frunzelor, ciripitul păsărilor și acolo, acolo, în liniștea aceea, în liniștea aceea multă, acolo să te găsești tu pe tine din nou. Și vei deveni ce-ai fost cândva iară.” – Părintele Arsenie Boca
Mănăstirea Prislop este una dintre cele mai cunoscute mănăstiri din România, fiind un important loc de pelerinaj ortodox și rugăciune. Acest lucru se datorează și părintelui Arsenie Boca, numit și Sfântul Ardealului, datorită minunilor pe care acesta a reușit să le realizeze, atât în timpul vieții, cât și după moartea sa. Așezământul de la Prislop este situat în imediata apropiere a localității Silvașu de Sus, la aproximativ 30 de kilometri distanță de orașul Hunedoara și circa zece kilometri de orașul Hațeg. Accesul spre lăcașul de cult este unul ușor întrucât drumul până la destinație este amenajat și asfaltat. Biserica de aici datează din secolul al XVI-lea și a fost declarată monument istoric. În ciuda dimensiunilor ei modeste, specialiștii o consideră unul dintre cele mai importante biserici ortodoxe din Transilvania, dar și din întreaga țară. Anual, aici, ajung zeci de mii de pelerini, atrași de liniștea și frumusețea acestui loc.
Zi de zi, la mormântul Părintelui Arsenie Boca vin pelerini din toate colțurile țării, pentru a se ruga la căpătâiul celui numit Sfântul Ardealului. Mănăstirea Prislop a fost construită în cea de-a doua jumătate a secolului al XIV-lea de către Sfântul Nicodim. Locul desemnat pentru construirea acestei mănăstiri a fost ales departe de agitația cotidiană, lăcașul de cult fiind înconjurat de păduri falnice, ce se împletesc perfect cu liniștea și încărcătura spirituală, fiind un loc perfect pentru reculegere și reflectare. Mănăstirea Prislop este denumită și „Silvaș” după satul Silvașu de Sus întâlnit ca mențiune pentru prima dată în documente din anul 1360. Se pare că pământurile e care se află mănăstirea aparținuseră familiei nobililor de Ciula, însă nu există date exacte, scrise, despre un eventual ctitor al lăcașului de cult. La aproximativ 200 de metri de lăcașul actual de cult se găsește un loc denumit „La Mănăstirea Bătrână”, aceasta dovedește practic existența unei vechi mănăstiri din lemn în zonă. Aproape de mormântul Părintelui Arsenie Boca poate fi vizitată și chilia săpată într-o stâncă, în secolul al XVI-lea. Aceasta a fost realizată de Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, iar peștera sa (una extrem de mică pentru ca cineva să locuiască efectiv), acolo unde a dus o viață de pustnic, după ce s-a retras din viața mănăstirii, este numită astăzi „Casa Sfântului”, fiind și ea un loc de pelerinaj pentru credincioșii care ajung aici.
Părintele Arsenie Boca a lăsat posterităţii o serie de manuscrise şi cărţi în care le-a vorbit oamenilor despre credinţă, dragoste, milostenie şi despre rânduielile vieţii..
„A fi fericit înseamnă a-l face fericit pe celălalt”.
„De la cârma minţii atârnă totul. Dacă nu ai ordine în minte nu poţi avea ordine în viaţă”.
„Iubeşte smerenia, că prin ea Dumnezeu îţi va acoperi păcatele. Smerenia este sarea virtuţilor”.
„Toate diamantele lumii sunt un gunoi, faţă de o clipă petrecută în lumina dumnezeiască”.
„Oare ştii, omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale alergi mereu? Îţi transporţi sufletul spre limanul împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău. Fii hotărât! Încearcă şi ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat”.
„Când vin necazurile tu să rosteşti: aşa-mi trebuie”.
„Fă binele şi aşteaptă răul”.
„Fără îndoială, la ziua Judecăţii nu vom fi întrebaţi ce-am citit, ci ce-am făcut; nici dacă vom vorbi cu dibăcie, ci dacă am trăit cum se cuvine”.
„Viaţa înfrânată duce la redobândirea sănătăţii încât să poţi deosebi binele de rău”.
„Rugăciunea e respiraţia sufletului, iar postul e apa care stinge văpaia patimilor”. „Cea mai grea luptă în viaţa aceasta nu este alta decât biruirea de sine. Căci biruirea de sine duce la propăşirea binelui”.
„Când te scoli dimineaţa din somn, gândeşte-te că Dumnezeu îţi dă ziua pe care n-ai fi putut să ţi-o dai singur, şi pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua ce ţi s-a dat şi adu-o drept jertfă într-o rugăciune de mulţumire şi de cerere bună”.
„Oamenii se roagă lui Dumnezeu să-i scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de oameni să părăsească păcatul. Acum judecaţi, care şi de cine să asculte întâi: Dumnezeu de oameni sau oamenii de Dumnezeu?”
„Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim.
Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv.
Pentru rugăciunile pe care ți le înălțăm, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea.
Pentru rugăciunile pe care le înălțăm ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm numele tău și să te slăvim, în vecii vecilor.
Amin.”
Dumnezeu vrea sa spele Romania de pacate cel dintai” (Parintele Arsenie Boca, citat de PS Daniil Stoenescu)
Preacuviosul Părinte Arsenie, prin harul care l-a avut de la Dumnezeu, prin calitățile sale native deosebite, prin pregătirea sa teologică, duhovnicească, culturală și nu în ultimul rând științifică, a fost personalitatea cea mai mare din acea vreme, capabilă să de-a un răspuns mântuitor, oricărui om sau oricărei categorii de oameni, de la Rege până la ultimul țăran-muncitor.
Așa a vrut și așa a rânduit Dumnezeu, în marea Sa iubire de oameni și în mila Sa față de acest popor, ca să trimită ca luminător, pe marele Părintele Arsenie, despre care Părintele Teofil Pârâian de la Sâmbăta, avea să spună:
,,Părintele Arsenie a fost culmea trăitorilor și propovăduitorilor de Dumnezeu, din secolul XX-lea”
Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca
Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca astazi toata ziua sa am grija sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac, si astfel, tinand la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajuta-mi ca rugaciunea Prea Sfant Numelui Tau sa-mi lucreze in minte mai repede decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, ca iata mint in tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intunerec. Patimile au pus tina pe ochiul mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, si asa risipim in desertaciuni zilele noastre, umiliti si dosaditi pana la pamant.
Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi. Pune foc temnitei in care Te tinem, aprinde dragostea Ta in inimile noastre, arde spinii patimilor si fa lumina sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi.Vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu Duhul, ca; Duhul Tau cel Sfant Se roaga pentru noi cu suspine negraite, cand graiul si mintea noastra raman pe jos neputincioase.Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca nu ne dam seama ce nedesavarsiti suntem, cat Esti de aproape de sufletele noastre si cat Te departam prin micimile noastre, ci lumineaza lumina Ta peste noi ca sa vedem lumea prin ochii Tai, sa traim in veac prin Viata Ta, Lumina si bucuria noastra, slava Tie. Amin.
strigat..
si ne e frig ce ne desparte /si prea fierbinte-a sta deoparte… /lupii din noi întineresc,/ a strigăt haiducesc… – sibilla
„Aşa zişii elitişti cad în cur în faţa Occidentului, în loc să cadă în genunchi în faţa uriaşelor valori româneşti.”
..e limpede cum arată România de azi… o Românie tristă, obosită , o Românie care nu ne place…
Și nu ne place pentru că, dincolo de faptul că n-am fost suficient de vocali împotriva sistemului care ne minte/manipulează/batjocorește și condamnă la moarte, suntem la mâna stăpânilor din umbră, scelerații care impun conducerea coloniei, rocada periodică a trântorilor trădători de Neam și țară, așa zisele ogrăzi ale politichiei în care sălășuiesc în huzur și lux, șarlatanii, majoritatea Frați de Loje, fetițe-n dormitor, niște scârbe cu doar chip uman!Pentru o poză, un salut, o vizită, pentru tolerarea-n peisaj, pentru vreo funcție ori o chiftea etc își vând până și mamele, amantele, fiicele oricui le oferă siguranța vremelniciei, prăpăgiții!! Moluștele istea au pretenția să-i umplem de respect, ei, trădătorii Națiunii, ei, tiriplicii ce se-nchină-n pragul marilor Porți, ei, obedienții, marionetele…
„Pentru mine România este o vasalitate, adică m-am născut român şi n-am cum să ies din acest destin. Cu alte cuvinte o să-mi iubesc ţara chiar dacă va fi condusă de canalii şi lepădături şi escroci. Nu mă interesează! Dar îmi păstrez unicul drept care mi-a rămas după iluzii, după dezamăgiri, după revoltă – ultimul meu refugiu e dispreţul.”
Da, DOAR DISPREȚ merită parveniții ce-și tolănesc cururile pe jilțurile de europarlamentari pe zeci de mii de oiro, lașii care NU dau dovadă de Demnitate, cei ce NU se sinchisesc să lupte pentru interesele românilor și să se opună categoric oricăror manevre, ticăloșii și zminteli ale unor dezaxați cu care sunt.. camarazi! Lașii consimt, nu au coloană vertebrală, nici Dumnezeu și nici de patriotism nu-i putem suspecta – și ne referim inclusiv la cei care mimează grija..
„Care om este în stare să-şi cufunde privirea o viaţă întreagă, cu inima veselă şi sufletul lui în adâncurile acestei lumi a hoţiei şi a asasinatului organizat, legiferată de minciună, de înşelăciune şi de ipocrizie, fără să fie uneori nevoit să-i întoarcă spatele, înfiorat de scârbă.”
Cât despre CLOACA mioritică ce populează instituțiile statului de drepți și/sau capră, executanții ordinelor capilor Ocultei mondiale.. scârbă și silă! TOȚI o apă și-un pământ, mama lor, la toți!!MOLUȘTE!!Farisei îmbogățiți din inginerii financiare, șarlatanii, ticăloșii, majoritatea agramați, alții, meșteri în mânuit fo două vorbe, cât să pozeze-n ce NU sunt, să prostească naivii luați de fraieri… Vreți bărbați de stat?! De unde?? TOȚI sunt cu șorțulețele la vedere, lachei ai altora mai mari în grade! Grade d-alea cu însemnele ghiavolilor.
un cântec de LUPTĂ
”Doina” nu este numai o capodoperă, dar și ”cântecul năzuințelor noastre eterne: e cea mai categorică evanghelie politică a românismului”.
DOINA – de Mihai Eminescu
De la Nistru pân’ la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate
Din Hotin şi pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Calea noastră ne-o aţin
Şi Muscalii şi Calmucii
Şi nici Nistrul nu-i înneacă
Săraca ţară, săracă!
Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveşte-nvaţă pruncii
Şi sub mână de jidan
Sunt românii lui Ştefan.
Că-ndărăt tot dă ca racul
Fără tihnă-i masa lui
Şi-i străin în ţara lui.
Din Braşov pân’la Abrud
Vai ce văd şi ce aud
Stăpânind ungurul crud
Iar din Olt până la Criş
Nu mai este luminiş
De greul suspinelor
De umbra străinilor,
De nu mai ştii ce te-ai face
Sărace român, sărace!
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier
Zboară paserile toate
De neagra străinătate
Numai umbra spinului
La uşa creştinului
Codrul geme şi se pleacă
Şi izvoarele îi seacă
Săraca ţară, săracă!
Cine ne-a adus jidanii
Nu mai vază zi cu anii
Şi să-i scoată ochii corbii
Să rămâie-n drum ca orbii
Cine ne-a adus pe greci
N-ar mai putrezi în veci
Cine ne-a adus Muscalii
Prăpădi-i-ar focul jalei
Să-l arză, să-l dogorească
Neamul să i-l prăpădească,
Iar cine mi-a fost mişel
Seca-i-ar inima-n el,
Cum duşmanii mi te seacă
Săraca ţară, săracă!
Ştefane, Măria ta,
Lasă Putna, nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija gropilor
Dă-o-n seama popilor
La metanii să tot bată,
Ziua toată, noaptea toată,
Să se-ndure Dumnezeu
Ca să-ţi mântui neamul tău…
Tu te-nalţă din mormânt
Să te-aud din corn cântând
Şi Moldova adunând
Adunându-ţi flamurile
Să se mire neamurile;
De-i suna din corn odată
Ai s-aduni Moldova toată
De-i suna de două ori
Vin şi codri-n ajutor;
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Daţi în seama ciorilor
Ş-a spânzurătorilor.
Ştefane, Măria Ta,
Lasă Putna, nu mai sta
Că te-aşteaptă litvele
Să le zboare tigvele
Să le spui molitvele
Pe câţi pari, pe câţi fuştei
Căpăţani de grecotei
Grecoteii şi străinii
Mânca-le-ar inima câinii
Mânca-le-ar ţara pustia
Şi neamul nemernicia
Cum te pradă, cum te seacă
Săraca ţară, săracă!
#######
Hrana pentru sufletul oricarui PATRIOT!
Europa LOR, nu ne reprezintă!!
“Europa unita s-a transformat în Europa „Lor” . Exista țari suverane și există țări subordonate primelor.
Nu-mi place Europa Lor!
Am impresia că, pentru orice decizie pe care trebuie să o iau, trebuie să cer binecuvântarea Lor!
Vreți Legi?
Întâi luați aprobare solilor Lor(=functionarasii de prin ambasade și CE) si apoi „le adoptati”!
Vreți să vindeți porturi, aeroporturi, terenuri?
Suntem de acord, dar le vindeți celor pe care noi ii decidem! Noi, nu voi!
Ce tradiții?! Ce bucate românești?! Universalitate! Adică doar produsele Lor, pentru că ale noastre sunt mult prea sănătoase!
România si-a ratat rolul în ceea ce s-a dorit a fi Europa Unită.
Fie vorba între noi, cu cei care s-au perindat în funcțiile cheie ale statului, nici nu avea cum altfel.
Justiția? Avem „grijă” și de ea. „Hamul” politic intitulat MCV, rapoartele făcute la dictarea ” agreaților Lor” „întăresc independența” justiției!
Europa anului 2021 a legiferat discriminarea, ura între cetățenii statelor membre!
Europa Lor devine, pe zi ce trece, o dictatură! Și totul se întâmplă în ropote de aplauze!
Europa Lor nu mă reprezintă.
Sunt un străin în propria-mi țară!”
„Aparent negativă, pentru că nu rezolvă nimic, revolta e profund pozitivă pentru că relevă întotdeauna ceea ce merită apărat în om.”
„Luminatii” – vuvuzele ale altor dezaxati, purtatori de vorbe-verdictai UE, profeteau nu demult:
„Dacă te crezi Napoleon, ești internat la zgubilitici. Dacă ești bărbat și te crezi femeie, ești aplaudat.„
Miliția din statele ioropene a aruncat în spitalele de psihiatrie orice voce incomodă, internare forțată, dar închide.. ochii și face sluș căciulindu-se când vine vorba de vreun sanchi politician pedofil ori sunt, ei, tovarășii milițieni, gardieni/paznici și părtași/complici/parteneri de afaceri ai proxeneților!
Tupeul JEGOS al curvelor de-și zic USR+
Iulian Capsali: „Dupa cum au votat Raportul Matic si dupa cum forteaza educarea prin prisma LGBT a copiilor, USR este un partid care trebuie scos din viata publica. Nu exista ceva mai toxic, un fanatism mai orb si mai bolnav. Cineva i-a comparat cu kmerii rosii, cei care au distrus Cambodgia. Are dreptate.
Faptul ca un gerontofil ca Macron sprijina acest partid arata in ce hal a ajuns politica europeana: o hazna ideologica periculoasa, totalitara.”
“Sunt celelalte partide mai bune, fără hoție, corupție, etc? Eu nu fac aici apologia vreunui partid, nici măcar nu scriu împotriva USR, ci împotriva unei ideologii distructive, profund anti-familie, anticreștine.
USR a inițiat legea educației sexuale obligatorii, fără acordul părinților. Stiti ce înseamnă această educație sexuală? Pur și simplu nu o să vă vină să credeți…
USR a fost singurul partid care s-a opus în mod oficial, vocal și agresiv Referendumului pentru Familie. Nici alte partide nu s-au înghesuit să susțină Referendumul pentru Familie, însă măcar nu s-au opus.
USR nu s-a dezis de una dintre “ideoloagele” partidului, care propunea că ar trebui să avem totul la comun – neveste, averi, copii, etc. Un sexo-comunism “cu față USR”…
Dacian Cioloș este foarte agresiv de partea homosexualilor, la Parlamentul European. Acasă este tăcut, dar acolo taie și spânzură.
USR și-a exclus fondatorul când acesta s-a exprimat pro-famillie. De ce urăsc oamenii aceștia familia normală?
USR este o comunitate mică, însă foarte bine organizată, foarte agresivă și extrem de vocală. Modelul vine de la Lenin, de la bolșevici, de la promotorii legii avorturilor în SUA, etc. Astfel de comunități mici, neînsemnate, însa foarte organizate, bine finanțate și foarte vocale au adus distrugeri incomensurabile rasei umane.
Senzația de desconsiderare față de “ceilalți”, alura de “guru”, de “mesia”, de “salvați Romania” este o chestie sectară foarte perfidă. Ideea inoculată este că unii sunt elite, restul sunt pleavă. Unii sunt deștepți, curați și frumoși, alții sunt proști, murdari, hoți, corupți si urâți.”
În România se moare. Zilnic. Și mulți. Citeam că media celor bolnavi de cancer care mor zilnic este de 140…
Speranța de viață, desi statistica este în stare să ne spună că sunt nemuritori, este scăzută și, pare-se, viitorul arată din ce în ce mai rău.
Ni se spune că este interesul nostru să muncim până ieșim cu picioarele inainte! Ăsta e omul de tip nou. Fără mamă, fără tată. Fără proprietăți. Fără buletin..
Ni se propovăduiește că trebuie să învățăm copiii cum să-si atingă corpurile și apoi ne mirăm de ce s-au înmulțit pedofilii, violatorii…
Ni se spune că trebuie să încurajăm și sa protejam (?) minoritățile sexuale, pentru că așa intram și noi în rândul lumii…
Totul facem la comandă, nu mai suntem în stare să gândim singuri și fără patimă.
Felicitări! Ati reușit să ne transformați în roboți, pentru că, nu-i asa, un robot stricat este ușor de îndepărtat!
Îmi este din ce în ce mai rău sufletește.
Totul este degeaba!
Zarurile au fost aruncate de ei…„
Vio Bota:
„Parlamentul European este dominat, în acest moment, de o majoritate profund anticreştină. Cum s-a ajuns aici nu e greu de înţeles, dacă ne uităm la demersurile făcute de aşa-numiţii progresişti. Pas cu pas, moştenirea creştină pe care s-a construit Uniunea Europeană a fost negată, iar în prezent ea este anulată, prin proiecte şi rapoarte catre trec prin forul european. E greu de anticipat ce va urma, cert e că de la încurajarea migraţiei şi până la noua realitate ce se construieşte în UE asistăm la un plan diabolic. Votul recent prin care a fost aprobat raportul europarlamentarului croat Matić este un atac direct, frontal la adresa valorilor creştine.„
”Bunicii noştri ne-au crescut altfel. Mai în sărăcie, dar mai aproape de Dumnezeu…Da, mâncau cu mâna, dar erau mai fericiţi. Acum avem câte zece tacâmuri, dar nu ştim ce mâncăm. Românul trebuie să se adune din risipirea lui! România seamănă cu un stup bezmetic. Am pornit pe un drum greşit şi nici măcar acum nu ne dăm seama unde ne aflăm. Nu mai avem noroc de comandanţi care să ne adune, care să ne înţeleagă şi care să ştie să ne mobilizeze. Aici este marele necaz.”#DorelVișan
„Definitia democratiei porneste de la ideea că puterea apartine poporului. Nu e clar insă cărui popor. Unii consideră că puterea trebuie să apartină poporului din tara respectivă. Gresit. De multe ori puterea de a decide lideri, institutii, coordonatele „statului de drept” apartine liderilor altor popoare.
Asa a apărut ceea ce eu numesc „democratie colonială”.
Cu alte cuvinte, reprezentantii altor tări „ne indeamnă”, fiind „ingrijorati”, cum să legiferăm, cum să ne conducem, cum să ne organizăm sistemul judiciar, cum să exploatăm gazele de sist, cum să ne folosim resursele naturale, cum să ne folosim Fondul Proprietatea, cum să ne crestem copiii. Cum să arate democratia la noi. In numele unor valori „europene” sau „atlantice”. In realitate, in numele unei noi ideologii, globaliste sau a unor interese care nu au nicio legătură cu tratatele Uniunii Europene sau cu prevederile parteneriatelor strategice. Sau cu traditiile noastre.
In ceea ce priveste „sfaturile” pe care ni le dau americanii, la inceput ele erau transmise de vicepresedinte (Biden), apoi de un adjunct al secretarului de stat (Nuland), apoi de ambasadori (Gitenstein, Klemm, Zukerman). Acum, ele se transmit la nivel de adjunct de ambasador. Probabil pentru că importanta colonială a României a scăzut.
Interesant este faptul că singurele reactii, in România, au fost doar din partea unor judecători. Liderii politici nu au reactionat la aceste incălcări flagrante ale suveranitătii. Ceea ce arată că in România, alături de LGBTQ, mai există o altă minoritate – a celor emasculati. In Imperiul Otoman, din care si noi am facut parte, si eunucii aveau rolul lor!”
A ajuns UE un soi de armă de dinamitare cu forța a statelor, de distrugere în masă?!Se apropie momentul adevărului. Și-al pieirii UE?
„Cea mai mare binecuvântare a unui om este familia sa.”
Astăzi, îmi sărbătoresc sora: un suflet frumos, o ființă deosebită, îngerul meu păzitor aici pe pământ, moașa fiului meu, prietena mea de nădejde !!Te iubim pentru că ești așa cum ești și numai tu poți fi, pentru că tu dărui, niciodată nu ceri, niciodată nu aștepți, niciodată nu păstrezi ceva, doar iubirea cu care ne îmbrățișezi mereu, necondiționat!
Îți mulțumesc pentru că mă iubești , pentru că mă sprijini mereu, necondiționat, pentru că ești unica ce-mi tolerezi înaripările, pentru că EȘTI mereu ….. pt că atât de multe !!!!!!!
La Mulți Ani, surioara mea cu ochii de smarald !!!
La multi binecuvantati ani, Om frumos, Alina Surdei!!!Srecan ti rodjendan, sestro!! TE IUBIM!!
“Portul naţional românesc este haina noastră strămoşească şi împărătească, sfinţii din Bisericile noastre poartă haine populare de parcă ne-ar fi primii strămoşi, inima noastră este cusută pe acest port naţional. “
Povestea iei continuă. La fel și lupta pentru apărarea tradițiilor țării noastre, pentru care versurile cântărețului Jean Moscopol trebuie să reprezinte o inspiraţie şi o speranţă că: „Tot ce e românesc nu piere / Și nici nu va pieri. / Oricât vom îndura, jurăm să fie așa, / Căci tot ce-i românesc nu piere / Și nici nu va pieri / Românul știe să înfrunte ceasul greu / El crede în dreptatea lui și-n Dumnezeu” – Matricea culturală, un simbol al identităţii şi creativităţii spaţiului românesc, care dăinuie din timpuri străvechi.
“Noaptea de Sânziene deschide cerurile pentru cei care stiu sa le priveasca…Să scapi de timp. Să ieşi din timp. Priveşte bine în jurul dumitale: din toate părţile ai semne. Încrede-te în semne. Urmăreşte-le…” Mircea Eliade
La multi ani binecuvantati, sanzaienilor : Corina Cretu, duso Leo si verisoarei mele, Milena!!
“Vremurile sunt urâte, spun oamenii. Dar dacă ei ar trăi frumos şi vremurile ar fi frumoase. Noi suntem vremurile.” – Sfântul Augustin
de parcă n-ar..
de parcă n-ar fi fost deajunse
tăcerile, deloc ascunse
parfumul dorurilor tunse
și frângerile nepătrunse,
se plouă seceta, zimțat..
că în vâltoarea de cucută
e pacea o necunoscută
și-n iarba învinsă de gută
a mai rămas urmă de ciută
să lumineze, ciucurat..
spăimoase nerăbdări, strănută,
arar, răzbat prin ceața slută
îmbrățișând steaua cornută
pe care brazi o mai asmută
tânjind la gândul cel curat..
de parcă n-ar fi fost destule
prea multe guri de lupi, sătule
și niciun paznic în pătule
atâția-s îngerii-n celule
cât să-i mai plângă, la furat..
sibilla
„Când citeşti istoria, este destul de uimitor să descoperi că n-a existat nicio zi în care oamenii să fi considerat că vremurile erau bune. Fiecare generaţie din istorie a fost bântuită de sentimentul crizei.”
„”Numai să nu ne simţim prea bine!” – aceasta era îngrijorarea tainică a grecilor în vremurile lor bune. De aceea îşi predicau măsura. Iar noi?”
„Dacă am putea râde de noi înşine, atât în vremurile grele cât şi în cele bune, ar fi o lume incredibilă.”
ehh..„Apostolii au scris despre vremurile lor, care sunt şi vremurile noastre.”
” Iubirea este înrudirea omului cu Dumnezeu. Ea uneşte la maxim persoanele umane fără să le confunde. În iubire se arată plenitudinea existenţei.”- Dumitru Stăniloae
din a naturii oseminte
se mai ridică vreun dinte
să frângă fruntea lumii-n patru
cât să-i sfărâme amfiteatru
ca să renască
sibilla
„Fericiţi cei care visează, cei care au idei frumoase, cei tandri, fericiţi cei care rămân copiii sufletului. Fericiţi cei pe care teama nu îi face să renunţe la iubire.”
„Este imposibil să ne pocăim de dragoste. Păcatul de iubire nu există.”
„Nu credeţi în basme! Au fost adevărate!”
pădurilor ce chicotesc poeme,
nu spună nimeni vreodat să tacă!
binecuvânte dorul, să-l tot cheme,
să fie dezlegare de blestem, nu joacă..
ce dacă ploaia cărărui dezbracă
și vântul le dezmiardă sânii goi
mult prea arar s-a fost să placă
drumeților, sărutul coamei moi..
dar munților ce hohotesc a profeții
le-nchine filosofii alte-agheasme
e vremea lepădării de hoții
și-a furișatului pe glezna vreunor basme..
sibilla
„ Odată ce ai pătruns în centrul fiinţei tale, nu mai eşti niciodată la fel ca înainte. Atunci viaţa ta va fi doar iubire. Atunci vei ajunge să trăieşti în iubire, să fii iubire.”
„Pictura îţi permite să-ţi exprimi gândurile mult mai bine decât cuvintele, inclusiv cele de la nivele mai profunde – stadiile subterane ale procesului mental.”
Nu… nu sunt pictor, doar povestesc…
După mulți ani de pauză, cu mâinile tremurânde, povestesc…. poate că aceste prime capitole fi-vor cele îndelung amânării, mobilizatoare! Să continui, poate că, cine știe… mă voi regăsi pe mine, cea lină, senină și între visători – căutători răspunzând provocării de-a fi și rămâne ceea ce Devine.. Deocamdată… îmi face Bine! Povestesc…
“Dacă auzi o vocea în interiorul tău care-ţi spune „nu poţi picta”, atunci pictează cu orice preţ şi vocea va fi redusă la tăcere. “
cateva din lucrarile mele, ulei si acrilic pe panza ( nadajduiesc pe viitor, mai graitoare.. ) :
„Lumina a fost la început a pictorilor. Nu exista obiect pe care lumina intensă să nu îl facă frumos.”
„În orice împrejurare te poţi impune prin demnitate. Dacă există vreo luptă, ea te înaltă, nu te înjoseşte.” – Dostoievski în Jucătorul
întoarcerea la dragostea dintâi..
de din vremuri de demult
mi-au rămas ca amintire
florile de câmp, s-ascult
doina lor.. a nemurire..
de din vremuri depărtate
reînvie iar.. și iar..
flori de munte parfumate
cu al cerului nectar
iată, știu că m-oi preface
în al lacrimilor dor;
nimeni nu poate desface
ce-am legat în coama lor..
hora cailor sălbatici
în descântec de lumină
va să ia mereu ostatici
dintre cei ce au vreo vină..
și de-mi port la cingătoare
mângâieri deloc uitate
florilor rămân datoare
pentru cele dezlegate..
sibilla
“Ce lucru minunat să fii iubit! Nu există decât un singur lucru mai minunat: să iubeşti! Inima, trecând prin iubire, devine eroică. Nu mai e alcătuită decât din puritate. Nu se mai sprijină decât pe ceea ce e mare şi înalt. În ea nu poate încolţi niciun gând nevrednic, cum nu pot creşte urzici pe un gheţar. Sufletul înalt şi senin, neatins de patimile şi emoţiile josnice care domină viaţa şi umbrele lumii acesteia, nici de nebuniile, minciunile, urile, vanităţile și mizeriile sale, locuieşte în albastrul cerului şi nu mai simte decât zguduirile adânci şi subterane ale destinului, aşa cum culmea munţilor simte cutremurele de pământ.”
Art Terapia
”La cel mai adânc nivel, procesul creativ şi procesul de vindecare vin din aceeaşi sursă. Când eşti artist, eşti şi un vindecător”. (Rachel Naomi Remen, medic)
Art Terapia este o forma interdisciplinara de psihoterapie. In general, in baza unor principii psihanalitice sau psihodinamice, art terapeutii au competenta de a folosi diverse cadre teoretice cu care se simt ei confortabil. Alte abordari de lucru includ: analitica (Jungiana), umanista, comportamentala, sistemica, integrativa. – Australian National Art Therapy Association (ANATA, 2005)
„Este o terapie dinamică şi reprezintă o îmbinare fericită între artă şi psihoterapie. Obiectivul principal nu este să creezi o capodoperă şi, chiar dacă nu ai talent la pictură, desen, modelaj etc. important este să te simţi mai bine cu tine şi să îţi recâştigi echilibrul”, explică Laura Ciocoiu, psiholog – psihoterapeut. „Octavian Paler spunea că «Arta este cel mai scurt drum, de la un om la altul.» Probabil, tot ea este şi cel mai scurt drum de la om, la el însuşi”
Art terapia este extrem de practică și se adresează practic oricui. Nu există limite. Se poate lucra pe diferite probleme, de la depresii, anxietate, tulburări emoționale, etc.
Argumente:
”Arta este o rană transformată în lumină.” (G. Braque)
”Culoarea provoacă o vibrație psihică. Culoarea ascunde o putere încă necunoscută dar reală, care acționează asupra fiecărei părți din corpul uman.” ”Culoarea influențează direct sufletul. Culoarea este claviatura, ochii sunt ciocănelele, sufletul este pianul cu multe corzi. Artistul este mâna care cântă, atingând intenționat o clapă sau alta, pentru a provoca vibrații în suflet.” (Kandinsky)
”Arta este o linie împrejurul gândurilor tale.” (Klimt)
”Arta nu reproduce ceea ce vedem. Arta ne face să vedem.” (Paul Klee)
„După cât ne putem da seama, singurul scop al existenţei umane este să aprindă o lumină în întunecimea fiinţei.” – C G Jung
“Deşertăciune grea, voioasă jale! Haos diform de forme ideale! Avânt de plumb! Lumină, fum! Foc, Gheaţă! Bolnav, dar teafăr! Somn de-a pururi treaz! Eşti şi nu eşti; acesta e amorul!” – din piesa de teatru Romeo şi Julieta de William Shakespeare
îmi mai aduc aminte,
din cele ne-ntâmplate,
tăcerea că nu minte
și visele-ți ciudate..
uitarea nu strănută,
arar și pe-apucate,
spre luna cea cornută,
și stele bulbucate..
știi.. voi păstra din taine,
doar ce mai ține-n frâu,
ale mirării haine,
și pietrele de râu..
desculțe-s doruri, toate..
le râd în răni, stihii,
că macii nu au coate,
nici soarele frânghii
of.. ploile de vară,
să scalde-n zerul liric,
ce nu-i mai e povară,
nici vântului satiric..
iar ielele să-ți poarte,
nemuritor blestem,
de-mi calci a șaptea carte,
ori.. fugi, să nu te-nsemn!
sibilla
Carl Gustav Jung ( n. 1875 – d. 6 iunie 1961 )
“Care este diferența dintre un geniu și un nebun? Nebunul vede, dar nu știe cum să-l transmită. Și un geniu poate traduce acest lucru în limbajul conștiinței.” – Carl Gustav Jung
Jung a fost profund convins că suntem cu toții ființe spirituale și, pentru a ne privi cu adevărat în suflet și a înțelege cine suntem, trebuie să stabilim o legătură profundă cu noi înșine.
nu m-am născut în șoaptă, precum un cântec slut
mai simt și-acum tăișul durerii de-nceput
și totuși.. sunt povara, tăcerii.. de demult..
se urlă-n mine doruri, mult prea târzii mirări
de parcă.. din nespuse.. s-au răsărit cărări
că-i prea devreme gândul pierdut în depărtări…
sibilla
„Nu sunt ceea ce mi s-a intamplat, sunt ceea ce aleg să devin!”
#######
…de din vremuri neumblate/ dinspre taine-arar cărunte/ țâșnesc gânduri ondulate/ nasc poeme.. să ne-nfrunte..
mi-e tare, tare dor.. de mine..
dar ce-i prea mult, nu se cuvine
și sigur că un strop de tine
mă urlă-n serpentine…
sibilla
„Singurătatea nu vine din faptul că nu ai oameni în jurul tău, ci din imposibilitatea de a comunica lucrurile ce par a fi importante pentru tine, ori din faptul că insiști asupra unor păreri pe care ceilalți le consideră inadmisibile.” – Carl Gustav Jung
„Dacă ești o persoană înzestrată, nu înseamnă că ai caștigat ceva, înseamnă că ai ceva de oferit.”
„Să străbaţi drumul pentru miracolele pe care ţi le va dezvălui, iată motivul…”
In anul 2019, am avut șansa, bucuria împlinirii unui vis mereu amânat: să ajungacolo… unde se agață harta-n cui, în Maramu!
“România este singurul loc din lume unde se râde de moarte!”Pentru unicitatea lui a fost clasat primul din Europa şi al doilea din lume după cel din Valea Regilor. Este opera meşterului Ioan Stan Pătraş continuată de Dumitru Pop, unul din ucenicii lui Pătraş. Doar la Săpânţa, crucea pusă este abia începutul unei poveşti pe care oamenii o vor cunoaşte zeci sau sute de ani de acum înainte…
“La Săpânţa se fac și doctorate, și masterate. Sunt mulți studenți care vin aici, caută rădăcinile, bazele acestei meserii și merg pe filonul lor, să vadă de unde a pornit și unde a ajuns.”
La Săpânța am ajuns după ce vizitaserăm un alt deosebit Lăcaș, Mănăstirea Peri. Și-a urmat Bărsana, unde ne-am și cazat, la Pensiunea Fratii Pasca din Birsana
„Maramureșul este ținutul unde tradițiile de port, cele culinare și de trai te duc în alt timp și într-un alt ritm al vieții, unde te mai poți bucura în tihnă de micile și eternele plăceri ale vieții, cu oamenii dragi în jurul tău și în mijlocul liniștii naturii!”
Maramureşenii şi-au păstrat cu sfinţenie Iimba şi portul, obiceiurile şi tradiţiile ancestrale. Monumente, legi si datini Au trecut vinturile şi valurile istoriei, Maramuresul de piatră a rămas neingenuncheat, veacurilor de ocupatie străină, nereuşind să schimbe cu nimic datele primordiale ale acestor locuri şi locuitori. O spun si documentele vremii. Ritualurile daco-romane, de exemplu, s-au păstrat atit de bine incit într-o diplomă din 1586 se spune că vicontele Vasile Radu din Corneşti, insotit de 4 pretori (dregători), s-a deplasat în comuna Budeşti, pentru a ancheta populatia pentru nişte obiceiuri păgine (!), pe care le practicau maramureşenii intr-un vechi templu dacic ! Cultul solar s-a transmis din moşi-strămoşi prin dalta cioplitorilor de porti şi a meşterilor care au ridicat cele mai înalte biserici de lemn din lume.(Ieud, Şurdeşti, Rozavlea, Bogdan Vodă, Şieu, Plopiş, Nadiş, Budeşti, Costeni, Remetea Chioarului), intr-o omenească incercare de a cuprinde cu o mină cerul şi cu cealaltă pămintul. Lemnul aici e inflorat, i se pun in el Sori, să întinerească, se ciopleşte in el „pomul vietii”, să dăinuiască. Bisericile şi portile maramureşene sint un tezaur nepereche, ca şi datinile şi portul popular ce-şi au in negura vremilor. Legile nescrise al acestui pamant – „juxta modum olachrum” sau „antiqua lex olachalium” – au fost impletite de bătrinii intelepti ai gintii moroşene cu insemnele vietii materiale; configurindu-se în timp un codece respectat la literă de toti urmasii, nestrămutat ca temelia unei cetăti, spiritul justitiar fiind aici intiia virtute a acestor oameni duri şi orgolioşi, deosebit de harnici şi inzestrati. Pentru că aici, pămintul e din piatră : natura cu munţii şi dealurile ei n-a fost dornică. Piatră şi păduri. Din piatră şi Iemn, maramureşenii au creat o „tară” în care s-au născut cei mai aprigi păstrători de traditii, oameni crescuti in cultul familiei şi-al ospitalitătii. Ei spun : „Din putin, oferă străinului venit cu gînduri bune, ce ai mai bun !”, Te convingi de acest adevăr străbătind satele şi marile oraşe maramureşene, Baia Mare şi Sighetul Marmatiei şi toate localitătile prin care curge panglica de asfalt ce insoteşte rîurile voievodale cu porti solare şi biserici cu turla-săgeată împlîntată în cer. Omule, află-ti timp să petreci o duminică in satele maramureşene, cand vei vedea dacii coboriti de pe Columna Traiană…
Maramureșul este un ținut unic în Europa și unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. Este un ținut prins și definit de munți, iar viața aici și-a păstrat tradițiile precum munții și-au păstrat răbdarea.
Inima verde a Maramuresului : o civilizație a lemnului pe care oaspeții pot vedea pretutindeni: în turlele zvelte ale bisericilor, legând parcă cerul cu pământul; în tehnologia populară; în porțile masive, sculptate cu simboluri precreștine menite să ocrotească familia; în acareturile și obiectele din gospodărie. In cultura maramureșeană, unul din elementele centrale este lemnul – de la case și construcții din lemn, biserici înalte de lemn (unele patrimoniu UNESCO), obiecte casnice, instalații tradiționale până la faimoasele porți sculptate. „Valoarea artistică a lemnului în arta populară maramureșeană Datorită faptului ca lemnul este un material ușor de prelucrat, aproape toate produsele confecționate din acesta au putut fi decorate. Acesta nu este însă singurul motiv – în numeroase sate, localnicii s-au specializat în diverse ramuri de prelucrare a lemnului – iar astfel de meserii se transmiteau din tată în fiu, de-a lungul generațiilor. Astfel, aceste manifestări artistice ale poporului fac, în mod neîndoielnic, legătura directă între strămoșii de acum cinci mii de ani cu țăranul român al zilelor noastre (Al. Tzigara Samurcaș).
Țăranul maramureșean este mândru de originea sa, de trecutul zonei și de credința sa – astfel meșterii au ales compoziții ornamentale unice, ce transmiteau un mesaj complex, lăsat peste veacuri. Astfel, întâlnești în Maramureș motive precum capul de bour, stindardul dacic, călăreții danubieni; dar și motive geometrice cu originea încă din neolitic; spirala, frânghia, crucea, pomul vieții, soarele, șarpele, furca, torsada, dintele de lup, rozeta – reprezentate pe porți, portaluri ale caselor vechi, mobilier, ustensile, scule ori instalații tehnice.” „tăierea lemnului se făcea după ritualuri și obiceiuri sfinte – care, dincolo de superstiții, ascundeau explicații științifice bine cunoscute astăzi. Așa se face că și astăzi, după sute de ani, casele și bisericile de lemn din Maramureș încă rezistă – chiar dacă zona este una umeda și rece în mare parte a anului. Scrierile arată că înainte de Al Doilea Război Mondial, arborii se tăiau în primele două luni ale anului, când era lună plină, doar pe versanții sudici ai dealurilor și munților (cu fața spre soare) – explicația este simplă: aici arborii cresc mai repede și sunt mai puternici. Apoi, după doborârea arborilor, urma o rugăciunea de iertare adusă copacilor. Lemnul era dus în sat doar în zilele de dulce (marți, joi, sâmbătă). Urma decojirea acestuia; iar primăvara se cioplea cu barda. În următorii trei ani, lemnul era lăsat la uscat (la umbră, într-un spațiu bine aerisit, fiind întors constant). Maramureșenii știau cum și când să taie lemnul – astfel construcțiile, uneltele, piesele de mobilier și lucrările artistice din lemn aveau o calitate, o rezistență și o durabilitate crescută.”
Maramureşul istoric, zonă pe care marele poet şi publicist român IoanAlexandru o numea, în 1977, în „Luceafărul”, cununa României, este cunoscut românilor mai ales datorită obiceiurilor şi portului unice. Totodată, amănuntele trecutului acestei părţi a României rămân necunoscute. De exemplu, nu mulţi cunosc faptul că sintagma „Maramureşul istoric” face trimitere la un teritoriu din care doar o treime se află în prezent în componenţa statului român, celelalte două, situate la nord de Tisa, făcând parte din Ucraina.În numărul 2 al revistei „Dosarele Istoriei”, din anul 2003, Cristina Ţineghe, pe atunci arhivist drd., Direcţia Judeţeană Maramureş a Arhivelor Naţionale, iar în prezent director al Direcţiei judeţene Ilfov a aceleiaşi instituţii menţionează că „dezmembrarea Maramureşului istoric reprezintă, în mare măsură, rezultatul deciziilor luate la Conferinţa de Pace de la Paris, for care a avut ca scop rezolvarea multiplelor probleme legate de dispariţia legică a Imperiului Austro-Ungar şi apariţia statelor naţionale”. Totodată, autoarea articolului din „Dosarele Istoriei” subliniază că rămâne deocamdată o dilemă cum a fost posibil ca Maramureşul pur românesc din secolul al XIV-lea să aibă, în secolul XX, o structură etnică majoritar ruteană.
‘Maramures. I se mai spune nordul cel mai de nord al ţării. Zice cintecul : „Maramures, ţară veche, / Cu oameni fără pereche…”
Ţinut fabulos, Maramuresul e o copaie geologică păstrătoare de gintădacică, sortitia multe veacuri la izolare, numai latinitatea pătrunzind in spatele imensului zid natural ce-I fornează munţli Gutii, Ţibles si Rodnei. Vigoarea dacllor liberi si mindria romană au dat nastere aici unei celule etnice de mare vitalitate şi ogoliu, rezistenta pină la conservatorism influenţelor din afara, mai ales celor ce s-au vrut impuse cu forţa. ‘Tari’ in munti Această existenţă singulară a dus la crearea unui spaţiu sufletesc nordic, unic in structura sa, depozitar de limbă, port si datini strămosesti, un spaţiu in care s-au ingemă-nat in chipul cel mai firesc si fericit virtuozitatea şl ospitalitatea lor, splendorile fruste cu varietatea naturii, creindu-se in jurul său o aureolă aparte în Carpaţii romănesti. Şi toate acestea, moroşenii le poartă astăzi ca pe-o mare virtute, făcind din ele un blazon de noblete, asemeni stindardelor voievodale ale „descălecătorului” Bogdan, intemeletorui Moldovei; tot în acest Nord a trăit legendarul Pintea Viteazul, haiducul care in secolul XVIII a innebunit un imperiu. Locuind intre munti şi văi, în spatii geografice unitare, oamenii de aici şi-au numit vetrele „tări”, incă de la inceputul evului mediu, adică alcătuiri social-economice şi etnice cu functii si rosturi de organizare prestatală, nominatia existind pină-n zilele noastre, indicind aura şi prestigiul lor ; judeţul de azi este format din patru zone surori Ţara Maramureşului, Ţara Lăpuşului, Tara Chioarului şi Tara Codrului — pagini unice de vitalitate în cartea neamului românesc. In vestul Maramureşului se află despărtit-unită tot de munti, o altă celulă de veche marcă. Tara Oaşului (în judetul Satu Mare), cu care nordul transilvănean se intregeşte în chip armonic şi inconfundabil, unde legenda şi istoria se ingemănează, precum copacii aceleiaşi păduri… In Maramureşul de demult – spune legenda – trăiau uriasi, din care nu mai rămăseseră decit un bătrin şi fata lui, pe nume Rozalia, frumoasă ca o rază de soare. Intr-o zi, tristă şi singură, fecioara coboară, din munti, prin pădurea deasă, urmind firul apei ce se chema Iza. Pe malui ei, intr-o poiană, Rozalia a văzut nişte oameni mici, mici de tot, care nu s-au speriat cînd i-a luat în poala rochiei şi i-a dus tatălul său. Saltandu-i pe palmă, uriaşul a zis : – Aceştia sint din neamul romanilor! Fata il roagă pe stăpinul muntilor şi al apelor să-l facă pe un roman mai mare, iar pe ea mai mică. Si cind, dimineata: vrerea i s-a implinit, cei doi au nuntit ca-n poveşti, din căsătoria lor născindu-se multi copii puternici şi frurnoşi. Şi au avut nepoti şi strănepoti, care in amintirea bunicii lor au numit aşezarea aceea Rozavlea, comună mare azi, pe valea Izei. Nepotii şi strănepotii acestora s-au imprăştiat şi asezat pe malurile riurilor Iza, Mara, Cosău, Vişeu, Săpinta si Tisa, izvorite dinmuntii ce inconjurau tinutul lui ca o cetate. Şi pentru că Mara avea cea mai bună apă din toate, şi-au zis maramureşeni…
Sighetu Marmatiei | Municipiul Sighetu-Marmatiei apartine administrativ de judetul Maramures, situat in nordul Romaniei, la frontiera cu Republica Ucraina. Ca pozitie acesta este asezat excentric fata de teritoriului sau de influenta (Maramuresul Istoric), insa la convergenta celor cinci vai principale ale regiunii (Valea Izei, Valea Marei, Valea Cosaului, Valea Tisei si Valea Viseului
Această sfântă mănăstire, plină de taina Crucii şi a Invierii lui Hristos în Biserica Sa, sinteza între evlavie şi artă, unde rugaciunea ziditoare desuflet frumos se uneşte cu munca artistică, ziditoare de lumină construită din piatră şi lemn, Bârsana – este o icoană a sufletului creştin ortodox maramureşean la răscruce de milenii, o speranţă pentru un viitor binecuvântat, este un loc sfânt unde natura se uneşte cu Biserica în Liturghie cosmică. Valea Izei este tinutul de legenda al sufletului românesc.
„Pe lume sunt lucruri pe care numai prezenţa unei femei le poate transmite.” – Haruki Murakami
„Teama ta s-a transformat în suferinţă. Dar suferinţa este mai bună decât teama. Căci teama sărăceşte întotdeauna, în timp ce suferinţa poate îmbogăţi. Teama este o călătorie, o călătorie groaznică, dar suferinţa este cel puţin o sosire.” – Alan Paton
..pe „niciodată” nu-l dezvinui.. / îl doar dezleg și.. nu-l mai chinui..
rămân femeie, nimănui..
fără de chip, mereu hai-hui
cu-atâtea toane de-nțărcat
cât amiroase-a fân uscat
ce luna nu a dezmierdat
nefericitului cântat
ades adulmecat..
ispitelor.. n-am dat crezare
de ce mi-ar cere îndurare?!
și cui folos de m-ar ghici
ce nicio ploaie n-ar scorni
când umbrele-ar mai zăbovi
pe urma celor ce-ar vorbi
și m-ar sorbi..
rămân femeia.. ce n-am fost
să mă învețe pe de rost
ce n-a-ndrăzni vreodată vântul
c-atâția ani și-au spus cuvântul
dar încă alți și-așteaptă rândul
de naște-ma din nou pământul
să-mi urle legământul.
sibilla
“Totuşi, în viaţă, suferinţa parcă este cu mult mai superficial trăită, în comparaţie cu felul în care poate fi ea redată în artă. Cu toate că, în viaţă, suferinţa poate atinge culmi colosale…” – din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Trist… imaginea Romaniei frumoase, a Romaniei tacute si rugatoare… chemata la rugaciune de un Ierarh prigonit, injurat si injosit…
Dusmanii Natiunii: PNL/USR sunt abuzatorii, prigonitorii, cei ce savarsesc genocid , cei ce batjocoresc si umilesc Natia – sa NU uitati!!
Sa nu uitati vreodata ca sub bocancii FARISEULUI #vela, sub biciurile calailor slugi ale Mamonei #orban#arafat#iohannis, romanii si-au varsat lacrimile-n tarana.. Netrebnicii au scuipat pe toate caile obrazul Sfant al Ortodoxiei dar Dumnezeu NU se lasa batjocorit si NU le va ierta ticalosia, niciunuia!BLESTEMATII!!!
RUSINE tembeliziunilor mioritice, presarilor lacomi robi ai banului ce si-au vandut sufletul pe-un pumn de arginti si au intrat in hora cu aceste unelte ale lui Belzebut! RUSINE va fie si voua, Politie, Jandarmerie si Armata – inca nu ati trecut de partea poporului si acceptati sa ramaneti de partea Raului in loc sa slujiti Patria si poporul!! RUSINE va fie, rusinilor!! Noi suntem cei batjocoriti, umiliti, prigoniti, dar iubiti de Dumnezeu! Voi, prigonitorii, uneltele unor vremelnici, vai voua…. RUSINE Opozitiei, adunatura de FATALAI – nu au miscat un deget, NU au nicio scuza pentru halul in care e tara, pentru felul josnic in care sunt tratati romanii, nicio scuza!!
Sub pretextul așa zis pandemiei de COVID-19, hidra, caracatița politichiei mioritice, și-a arătat fața hidoasă… la Marea Sărbătoare a Sfântului Andrei – cel care i-a creştinat pe locuitorii de pe meleagurile ţării noastre – și astăzi, de Ziua Națională a României, tentaculele jigodiei au capturat țărișoara ! O mână de români patrioți, câțiva ierarhi cu Crucea-n mână, încă mai rezistă – vocea lor se încă aude, glasul lor strigă… deșteaptă-te române!!!
NU vă temeți!!! MERGEȚI LA BISERICĂ!! Vremelnicii NU ne pot opri!! Apărați Sfânta Credință, Ortodoxia!!
Despre așa ceva este plandemonia. Despre batjocorirea și umilirea unui popor, despre călcarea în picioare a credinței și datinilor strămoșești. Sub pretextul „protejării” lor, oamenii sunt batjocoriți și călcați în picioare. Acest popor blajin și răbdător trudește și se lasă jupuit pentru ca autoritățile criminale și opresive să adune mormane de bănet cu care să plătească satanele din „instituțiile” represive ale „statului”. Ostilitățile împotriva bisericii și poporului român sunt conduse de însuși teroristul șef Satan Ben Arahat, mânca-i-ar inima câinii!
A, dar să nu uitați să mergeți încolonați și responsabili la vot, să validați în continuare acești viermi politruci ce au încuviințat aceste aberații fără să le tremure mâna, fără să-i mustre „conștiința”… Ca și cum aceste lăcuste idioate ar putea avea conștiință. Votați viermi pesedei, penelei, userei, nu contează, votați orice. Toți sunt la fel de mizerabili, toți au contribuit la grozăviile pe care suntem forțați să le îndurăm. Ei nu vor decât să le validați încă o dată firmanele ce le vor permite să huzurească pe spatele nostru. Apoi va reîncepe teroarea și represiunea cu asupra de măsură, dar în numele noii plandemonii, cea de covid21.
. Ați văzut vreodată cum este ziua de naștere a unui bolnav în stadiu terminal? Cu toată lumea care, printre cântece de „Mulți ani trăiască!”, prăjituri și confetti, se gândește la priveghi? Acum, președintele, armata, politicienii, oamenii responsabili, toți cu masca la gură, aniversează.
Acum 102 ani, străbunicii noștri se adunau la Alba Iulia, în vârful pandemiei de gripă spaniolă, ca să pecetluiască Unirea cu Țara. Muriseră deja pe câmpul de luptă peste 300.000 de ostași, erau mutilați și grav răniți aproape 100.000, în jur de 800.000 de civili români pieriseră de boli și foame. Războiul nu se terminase pentru noi: armata biruitoare avea să lupte în campania din Ungaria bolșevică, unde oprea valul comunist.
Acum doi ani, la Centenar, Securitatea globalistă, prin vocea rectorului de la Academia SRI, turna ciment peste sărbătoare, ca să nu se trezească sentimentele naționale în timpul edificării puterii unice mondiale.
Acum, într-o „pandemie” de frică, în care au murit tot atâția oameni ca și anul trecut, globaliștii pun botniță României.
Să nu uităm că Biserica Ortodoxă a fost, inclusiv în provinciile aflate sub împilarea străinilor, pilonul de susținere a sentimentului național. Acum, cu acceptul unor obedienți care ar schimba lingurițele la Sf. Împărtășanie, unii chiar oprind-o pentru poporul dreptcredincios, este pusă botnița în biserici.
Doamne, trezește-i și ocrotește-i pe români!”
Iulian Urban : „Cei care lupta pentru dreptate, libertate si drepturile lor nu au de pierdut decat un singur lucru : LANTURILE! Noi romanii ar trebui sa ne gandim la asta!”
Traian Gogu: „Ziua unei Românii în genunchi, gânduri amare
Înlocuiți medaliile cu stele de general, cu titluri de doctor obținute la FF, cu avansări „la superlativ”, cu numiri în functii doar pentru că „fac banking” cu cine „trebe” și veți avea imaginea României prostituate pe care unii vor să ne facă să o vedem ca fiind normală si educată!
România nu sărbătorește mâine! România își plange morții, plânge după drepturile fundamentale care au fost transformate „intr-un lux teoretic”, plânge după ce a fost odată…
01 Decembrie a devenit o zi în care ipocrizia excelează, in care se defilează pentru stăpâni si in care sunt recompensate slugile!
Mâine „vom lăcrima” când presa liberă și independentă 😉 ne va arăta „patriotii” care mimează recunoștința si mândria ca sunt români!
Ne scuzați, dar noi, cei care am ales să nu ne vindem pe 30 de arginți, nu vom fi complicii ipocriziei voastre!
„Să ne fim colind unii altora în zilele geroase ale vieţii!” – „Fără CREDINȚĂ, nimic nu se dobândește.” Î.P.S.Teodosie
foamea-i grea, apăsătoare, s-au strâns corbii laolaltă, dorul de colind.. cum doare.. până vom răzbi, din zloată ####### s-a căznit bătrâna iarnă, să mai dea cu pămătuful, din colinde.. să nu cearnă, pân noiembrie-și dă duhul..
amânările, socoate, nu i-au fost deajuns, îmi pare de-au pornit din fulgi și gloate să vestească Taină Mare..
că la vremuri de prigoană, geaba veselesc păgâni, noi avem Sfinții-n Icoană, cea din inimi de români!
Și doar Unul Dumnezeu, Ziditorul de iubire, lângă noi va sta mereu să ne apere-n slăbire! sibilla
“Crăciunul este anotimpul în care rugăciunile înfloresc în colinde.” – „Căci către Tine, Doamne, ochii mei spre Tine-au nădăjduit…”
Un poet: ALEXANDRU IOAN FILIP Un poem: PARADĂ
În țara mea mai sunt câțiva români, câțiva țărani ce-au adormit pe coasă când le-au plecat copiii de acasă și s-au trezit că au străini stăpâni.
În țara mea mai sunt câțiva copaci care-au fugit speriați de sub topor, o deltă fără pește și-un izvor mai sunt și vreo trei struguri pe araci,
Și azi în țara mea e ziua ei și vin soldați străini la o paradă că Țara mea se vinde la tarabă pe-o șapcă și o pensie de doi lei…
E timpul să ne deșteptăm și să învățăm lecția istoriei, că atunci când eram un popor creștin cu obiceiuri creștine, binecuvântarea lui Dumnezeu era deasupra noastră, și precum poporului Israel, Dumnezeu ne-a dar biruință împotriva tuturor prigonitorilor și asupritorilor.
RIDICATI TRICOLORUL, IMBRACATI PORTUL NATIONAL, CINSTITI PATRIA SI EROII NEAMULUI!💙💛❤️
„Ridicaţi Tricolorul, îmbrăcaţi Portul Naţional, cinstiţi Patria şi Eroii Neamului, puneţi în toate casele şi grădinile, la porţi şi în toate răspântiile, aşezaţi în Sfintele Biserici şi în faţa Troiţelor, pictaţi în Sfintele Mânăstiri şi Calendare, chipurile sacre ale voievozilor şi cărturarilor noştri! Umpleţi cărţile copiilor şi visele lor, cu martirii Neamului Românesc! Aprindeţi candele în toate cimitirele şi tămâiaţi sufletele nevegheate ale strămoşilor, rostiţi rugăciuni şi jurăminte pentru Ţară, închinaţi-vă şi puneţi Crucea din vârful degetelor în adâncul pieptului, ca un nou duh! Iubită Naţiune Română, eşti însăşi Învierea ta!´
La mulți ani, ROMÂNIA! 💙💛❤
TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE – Adrian Păunescu …………………………………
Întâi Decembrie! Ce grup sonor,
ca o dârzenie rememorată,
şi literele se jertfesc şi mor
spre-a re-nvia acum încă o dată.
Cea mai frumoasă zi a unui neam
şi cea mai legitimă sărbătoare,
să năzuim a fi precum eram,
acum şi pururi, România Mare!
………………………………..
Şi zile-au fost şi zile vor veni,
ca-ntâi Decembrie nu e niciuna,
ea e suprema României zi,
supremă va rămâne-ntotdeauna.
Când sus, la Alba , ţara hotăra
să fie una, dincolo de moarte,
o lacrimă din cer se prăbuşea,
apoteotic început de carte.
Era cu noi atunci şi Dumnezeu,
aproape copleşit de clipa rară,
în care după-un drum atât de greu,
sub ochii lui se împlinea o ţară.
………………..……………..
Şi în puterea dorului de fraţi
se oţelea durerea seculară
c-am fost atâta vreme dezbinaţi
şi că avem şi noi acum o ţară.
…………………………..… 1 Decembrie, un clopot sfânt
mai picură extaze în ureche
şi, cât vor fi Românii pe pământ,
această zi e fără de pereche.
……………………..:……….
Întâi Decembrie, măreaţă zi,
neegalata noastră sărbătoare,
precum ai fost, noi ştim că vei mai fi…
Trăiască România Mare !
(fragmente)
Bunul Dumnezeu să protejeze și să binecuvânteze românii și România!Ca Opozitie NU avem, se doar mimeaza, ca Armata, Jandarmeria, Militia , asa zis eroii in halate albe, tembeliziuni cumparate , judecatori si procurori santajabili – s-au pus in slujba Dusmanilor Natiunii, sunt la mana lor, fac hora unirii diavolilor!! Il mai avem pe doar Unul Dumnezeu!!! Suntem pe cont propriu si daca nu ne unim, vai soarta noastra….
„Faptul că acum, la peste un secol de la Marea Unire, suntem cuceriți de cei care au vrut să ne cucerească atunci, arată limpede căderea noastră. Nu suntem vrednici nici măcar să le sărutăm picioarele eroilor de-atunci, n-avem dreptul nici măcar să călcăm pe unde-au călcat ei. Ne-am bătut joc de o moștenire frumoasă și, mai mult, asistăm pasivi la călcarea în picioare a memoriei lor.
Azi trebuia să fie o zi de sărbătoare. Nu e! S-a transformat într-o zi în care armata îi prezintă onorul unei javre trădătoare, o zi în care defilarea înseamnă survolarea Bucureștiului cu avioane scoase din uz, cumpărate pe bani grei de la cei care ne-au bombardat capitala în 1944. Ce poate fi mai umilitor?
Suntem călcați în picioare. Iar vina ne aparține în totalitate. E 1 Decembrie, e timpul să ne privim în oglindă și, din nefericire, să constatăm bărbătește cât de degenerați am ajuns.
La mulți ani, Țară! Iartă-ne pe noi, copiii tăi cei mai nevrednici!” – sursa AICI
Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane! In genunchi doar in ruga, inchinati la Icoane ! Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane! De ramanem in case, tarisoara ne moare!!
Îndemn la luptă – Radu Gyr
Nu dor nici luptele pierdute, nici ranile din piept nu dor, cum dor acele brate slute care să lupte nu mai vor.
Cat inima în piept iti canta ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ? Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta când te ridici cu-n steag, mai sus ?
Infrant nu esti atunci când sangeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis.
„Cine a rătăcit şi a pătimit mult în lume, îşi găseşte bucurii chiar şi în durere.” – Homer
îmi iartă din tăceri, atât cât poți.. și-n parte, strănută-le-apăsări și inorogi, departe.. mai cântă-mi din rugina stelei căzătoare n-o dăruii uitării, nici nu-i ieși în cale.. lua-voi, dar, aminte.. că toate-s trecătoare, senin e numai zâmbet, vremelnicia, doare.. sibilla
în loc de concluzii:
„Jumătate din frământarea, melancolia și tristețea societății moderne provine din ideea vană că fiecare om trebuie să fie un critic al vieții.” Henry Van Dyke
„Să-mi fi încăput în mână războiul sorții, l-aș fi întocmit după gândul meu; aș fi alungat din lume tristețea și de bucuria izbânzii asupra ei mi-aș fi înălțat fruntea până în țăriile cerului.” Omar Khayyam
„Suntem prea chinuiţi de propria noastră neputinţă de a fi siguri pe adevărul pe care-l cunoaştem. Dar, ca să-l cunoaştem trebuie să iubim. Şi să credem. Credinţa e cunoaştere cu ajutorul dragostei.” – Andrei Tarkovski
„Niciun psiholog să nu pretindă că înţelege ceea ce nu înţelege. Numai proştii şi şarlatanii ştiu tot şi nu înţeleg nimic.” – Cehov
atâtea toamne-am petrecut.. nu le mai număr, că-s demult sunt eu o toană, precum ele? un vraci al bolilor de stele (!!) și n-o ascund.. sibilla
”Lucrul cel mai bun din noi e ascuns pe undeva şi trebuie să-i dăm o mână de ajutor ca să-şi deschidă aripile, nu să le sufoce.”
plânge-ți, toamnă, gând cu gând, risipitele în vânt.. ș-apoi râzi cu mine
și-o să devenim ecou, aripi celor făr sacou, profețind de Bine.. sibilla
„Cand sunt bine alese, cuvintele au o putere atat de mare in ele, incat o descriere iti trezeste adesea imagini mai insufletite decat insasi vederea lucrului zugravit.”
vină
atât de triști, ne tot jucăm de-a teatrul de păpuși uităm să punem ploilor, căciuli, fular, mănuși.. dacă-n sacoșe bate vântul, noi îi găsim cărare nu îl păstrăm.. că-i putred, și-l scoatem la vânzare.. de mai călcăm în cioburi.. de rouă, vreun ceas din lacrimi, numai două rămână la taifas.. că-ntr-un final, adoarme și umbra limbii, frântă; ..răpusă-i de durerea.. zmintelilor, la trântă.. sibilla
“O chirurgie a iluziilor ne-ar lasa cu privirile decolorate.”
“Iluziile sunt necesare, dar ca sarea in bucate, nu ca margaritarele in orez.”
bilanț
cui să aducem vină, la ce să văicărim dacă și anotimpuri, pe toate le postim s-a fost să fie vremea, treziei de pe urmă și nicio amăgire, tăcerea nu-i mai curmă.. sibilla
…într-un final constatăm că ar mai fi nevoie de rimel, usturoi.. / să nu se vadă riduri, de dăm timpu-napoi..
„Trăim într-o lume în care viteza cu care urci scara este mai importantă decât peretele de care aceasta este rezemată.” – niciun cutremur la orizont!! Cat sa clatine/fisureze macar peretele cela.. – vinovati fara de vina?? OARE??
Nu contezi! Esti tratat ca fiind ciudat ne-bun si nebun, inadaptat, obositor, element incomod, esti marginalizat, persiflat, ignorat, daca: nu esti certat cu moralitatea, nu ai bani sa indopi gurile mereu hamesite ale lacomilor decidenti vremelnici, nu probezi niscaiva asternuturi, nu inchini ode si imnuri refuzand sa fii umil, obedient, nu esti de folos la ordin, iesi din rand, ai opinii, ai coloana vertebrala, esti alfabetizat, informat, evoluat, competent, nu agreezi spiritul de turma, nu esti partener de afaceri cu statul, nu esti parvenit, nu ai deprins „arta” manuirii tupeului si ipocriziei, nu esti pupincurist, dimpotriva… ai demnitate, onoare, cinste – ce nesimtire, wow!!
Vrei sa… contezi? Fii tarfa, fii curvustina pacalicilor, stai capra ori canta la torogoata smecherilor care „conteaza” in ecuatia reusitei in viata, pe intra in afaceri cu statul si percuteaza/cotizeaza cui „trebuie”, taci, executa, perie personajele „importante” ale vremurilor, inghite-ti opiniile-n sec sau, si mai bine, nu gandi, intra in rand cu lumea „buna”, fa slus, aplauda si fa-te de folos, fa-ti relatii printre stapanii a toate, devi mameluc etc etc etc Da,k dar „brusc” beneficiezi de „prestigiu”, „putere”, „respect” – contezi, existi in peisaj, nu-i asa… ce demnitate, care cinste, de unde onoare, golania si simbria, asternutul si umplutul gurii – ce mai conteaza cu ce o umplem, zau!
Concluzionand: a cui o fi vina ca toleram non-valoarea ridicata la rang de virtute si promovata in functie de care si pe cine/cu cine se f..te – sa observam dar sa ne si recunoastem barnele, ca paiele lor… Important e sa constientizezi, sa reflectezi, sa decizi… Da! Suntem vinovati pentru ca nu am spus DESTUL!!! Suntem vinovati, DA! Zic ca SE IMPUNE o schimbare de atitudine!!
„Cultura actuală de masă, civilizaţia protezelor, calculată după numărul de consumatori, deformează sufletul, blocând drumul omului spre întrebările fundamentale despre existenţa sa, spre perceperea propriei persoane ca fiinţă sufletească.” – Sculptând în timp – Andrei Tarkovski
Demnitatea, Onoarea, principiile și valorile NU se negociază!
NU voi vota niciodată dreapta NOCIVĂ pentru democrație, pentru oameni!!
DUȘMANII NAȚIEI , liberalii, cum i-a bine descris EMINESCU sunt toxici, sunt gruparii Economiei, ai Educației, Culturii, sunt cei ce se dedau la genocid împotriva părinților și bunicilor noștri, sunt cei care batjocoresc viitorul Patriei, copii și tineri, sunt robi ai banului, sunt RĂUL, sunt slugile binomului… ei TREBUIE debarcați, anchetați, judecați și condamnați pentru toate ticăloșiile!!
VOTEZ STÂNGA UNITĂ!!! VOTEZ ALINAȚA PRO CARAȘ-SEVERIN!!
Srecan ti rodjendan, sestro!!
TE IUBIM!!
😉 ne va arăta „patriotii” care mimează recunoștința si mândria ca sunt români!
