Povastă cu Mile şi Ramo şi … nebunul de alb la : Yugoslavia !

În aşteptarea pozelor, doar s-o-ndura careva să trimită şi Sibilei un buchet de zâmbete de la cununia frumoşilor noştri Mile Şi Ramona, am rămas datoare cu o povastă … între timp m-am cules cât de cât … no hai la drum !

24 februarie, ora 13 … frig de-ngheaţă pietrele în Reşiţa, mă pleacă Belzebut pe tocuri, nu mă uitai să văz ce-i pe-afară, sticlă nu alta . Eu, echipată ca o gleznă a toamnei … băgăjele, chestii ! Ce să fac, iau un taxi şi haidemo spre autogară. Ajung devreme, rămân trăznită : afiş mare la intrare :

„Proprietar unic vând autogară Reşiţa, zonă centrală, 6.000 metri pătraţi, destinaţia imobilului poate fi schimbată“….. na la naiba, adio şi autogara Răşiţei , prafu se alese de biet judeţ cărăşan, oare de ce nu mă miră …

În fine la 15 jumate sunt în autocar şi, via Temeşvar-Cimişoara … de nervi nervoşi că era frig şi tartorii vând autogara, başca şoferul un zbuciumat plin de ghiuluri pe dejte da băiat gigea, ne puse house, am adormit. Mă trezeşte o voce : ” pauză de ţigară, staţionăm 8 minute … ”, dobro, numa bine dau un tel, răspunde Ramo : ” unde eşti Niko ? ”, ” habar n-am, mai am până ajung, unde vin ? ”, ” Niko, cum ajungi te uiţi după o maşină, omul te aşteaptă şi te duce, ok ? ”. Bun, mă pun iar la somn.

În jur de ora 18 ajung la Timi, cald, frumos, însorit … reperez maşina, zdrang portiera : „ eu sunt … ”, omul vorbea la telefon, ” a venit, ne-am găsit, toate cele bune, Casă de Piatră … ” … vorbise cu Ramo, care Ramo Prinţesă de Mile în ziua cununiei lor purta grija noastră a tuturor, să fim primiţi cum se cuvine . Pe drum taca taca taca taca , omul meu din Anina, am bârfit noi tăt judeţul, om fain, conducea ca un pilot de F1. Am ajuns , zice, ” aici vă cazaţi, Mile a stabilit tot, vă ajut la bagaje ”. Pensiunea Vlad … :

Aha, va să zică eram pe Rebreanu 19 la Vila Pensiune Vlad, îmi zic : ” bagă la cap sibilino, precis pleci pleaura, să ştii unde te-ntrunezi la cuibuşor ”. Tipul de la recepţie, numa zâmbete : ” sunteţi numai una, aşteptam două doamne … ”, cine-l puse, nush , atâta-mi trebui : ” nici o grijă, găsesc eu companie ”. ” cum doriţi , nici o problemă ” … haoleoooo … ” Domnule, am glumit, sunt foarte serioasă, dumneata n-ai auzit de mine ? ”, ” Nu .. ” zice tipu .. Observ că are messul deschis, zic, ” cată sfinx777 pe wordpress ”, zis şi făcut. Deschide omul , dă cu ochii de … Mile şi Ramo ! Se înseninează tot : ” aaaaa, mergeţi la Yugoslavia deseară, haideţi să vă conduc la cameră ”.

Despachetez, fac un dush, taclale la tel, apoi mă-mbrac. Constat brusc că sunt cam palidă, şi dă-i şi luptă cu fardurile să par şi io oamă, nah. Tipul de la recepţie îmi cheamă un taxi şi zbor spre Str. Turgheniev, Restaurant Yugoslavia. De afară părea un local paşnic, se auzea ceva muzikă. Cobor scările, atmosferă …. caldă, primitoare, peste tot numai zâmbete şi … sârbă ! Cam vreo oră au tot sosit muzikanţi, maşini, scule, cântăreţi, rând pe rând şi ceva invitaţi, ne studiam reciproc.

Mă duc la bar, cer o cafă strong, mi se cam închideau ochii, oboseala drumului, noaptea nedormită … ” numa-ncet, aveţi răbdare, vin eu la mese şi vă preiau comenzile ”, ” io vreau acum ”, ” şi io-s sârb, am zis numa-ncet că vin ”, ” şi io-s sârb şi vreau acum că fac urât fără cafă ” … vine omul Stăpânul, om fain, de milioane, aveam să constat mai târziu, un sârb ca bradul, pita lui Dumnezeu. Vine la masă, unde între timp alt tip, îmi ocupase locul şi mă fixa aşteptând să vadă ce zic , io, mă pun ostentativ pe scaunul din faţa lui, îl fixez şi eu. Patronul restaurantului zice : ” lungă sau scurtă o doriţi ? ”, ” am zis tare, strong, nu contează mărimea ”, pleacă omul râzând, tipul din faţa mea râdea deja cu lacrimi, se-ntoarce la alt tip, însoţit de două tipe faine rău şi zice ” claro, rămâne la masă cu noi, mai ţinem un loc pentru Ursu, asta-i de-a noastră ”, ” dobro, Dalibore ” … ahaaa, nimerisem bine, nu băteam la ochi între ai mei ! Beau eu vreo trei cafele, mă-ndrept spre bar să studiez ” terenul ” … mă acostează un cuplu ” Sibilla ? Sfinxul ? ”, zic : ” Io ! ”, în fine, ne-mprietenim din prima, Alex şi Adriana din Jimbolia, îi duc la masa turbo, între timp se alăturaseră şi-un Ursuleţ cu sora, ce să mai, masa cea mai veselă. Ce mă intriga pe mine era că muzikanţii încă soseau, sârbi, romi, numa voci să nu mai pleci din local. Merg la bar cu Adriana să ne luăm de băut, ea comandă un Amareto, eu cer vodkă Absolut de mandarine şi-un suc de porto, plec cu ţoiul, că-n loc să fiu atentă la ospătar, un tânăr mişto, eu căscam ochii la pistoalele şi cuţitele de pe pereţi şi trăncăneam continuu. Ospătarul să-i dau ţoiul că-mi dă pahar, io nimik că mie mi-e drag ăla … m-a convins în cele din urmă, dar cu promisiunea solemnă că-mi mai aduce o cafă strong specialno sibilină. În ora următoare deja eram de-a casei.

Mirii noştri încă nu sosiseră, noi am devorat aperitive, dă-i cu sucuri, dă-i cu vodkă, dă-i cu vinoase, whisky, măsline … muzikanţii atacaseră deja Dzurdzevdan, cântam toţi cu pahare şi sticle pe sus, atmosferă de vis. Dinspre bucătărie se-mprăştiau nişte arome ameţitoare, specialităţi sârbeşti gătite pe cărbuni …

Deodată, se deschide uşa , coboară EA, Mireasa, Ramona, Prinţesă de Mile, albă, diafană, frumoasă, senină … faină Cărpenişanca, decis în unanimitate ! În spatele ei … EL, Mirele, Mile, Mile Cărpenişan … muzikanţii ” Mulţi Ani Trăiască ”, apoi ” Zivela Yugoslavia ”, noi apaluze, şi, ne bulucirăm la felicitări, urări şi ţucături … ţucături sărbeşti, că Mile are-un ritual anume, te ţucă musai de tri ori, clar ! Măi frate, din acel moment atmosfera s-a-ncins, veniseră Mirii noştri, Cărpenişanii, sufletul şi zvâcnetul petrecerii …

Măicuţa me, Doamne, mă observă Mile la un moment dat, se smuceşte spre mine şi mă ridică şi mă-nvârte prin sală : ” Sibilla !, Ai venit, Sibilla ! Ramo, uite a venit Sibilla ! ”… măi oameni, io ştiam că sârbu e un munte, da când m-am trezit în faţa lui …. dimai Tigru, tatuaje super faine, numa zâmbet, numa iubire pentru toţi oaspeţii săi, m-am emoţionat rău, da rău … ce să mai, Mile e … MILE, să-ndrăznească să mă contrazică pă mine careva, că-i iau jugulara cu drujba sibilină, punctum ! Natrag la mese şi-am mai dat peste cap câte-un deţ, două, trei, ciocnim cu Miri, ciocnim între noi … au urmat ore de veselija generalno … Muzika la înălţime, Dani şi două formaţii, noi, dija la friptane, platourile mereu pline, ce pun sărbii de la Yugoslavia, io-nţeleg condimente mediteraneene, pricep gătit pe cărbuni, da zău … ne-or şloguit, apăi ăla de mere la Cimişoara şi nu serveşte specialităţi din porc la Yogoslavia, nu-i întreg la mince, claro ! Ca să fie şi stropit, sosiră şi carafele de vin şi pivo … şi dă-i şi : ” Ziveli ! ”

Vine Mile : ” Sibilla, ţi-o prezint pe Gabi Mirică … ”, moamăăăă, o blondă caldă, frumoasă, un om de milioane, că ne-a purtat de grijă tuturor până dimineaţă… Pe cât e de frumoasă, pe-atât e de modestă, când vorbeşte de Mile ochii i se umezesc dar se luminează şi, cu asta am spus, tot !

Pleacă Mirii să se schimbe, noi , la batakande, adică io, Alex de Jimbolia şi frumoasa lui Adriana care scrie poesie, şi dă-i şi joacă sârbeşte … şi iar pivo, că ne-ncălzirăm. Se-ntorc Mirii, iar îmbrăţişări, ţucături, urări, dară s-o-nsurat Mile Cărpenişan ! Şi mă pun cu Mile la poveşti, Ramo ne lasă-n pace, e numai zâmbet, are şi de ce, Mile o alintă : ” vezi, Sibilla, Ramo e prinţesa mea, de azi Regina mea ! ”, iar ne-mbrăţişăm … În timpul acesta, se formează un cerc în mijlocul sălii , pe scunele, chitariştii : Ursu, Alex de Jimbolia, Dani, încă un tip cu-o pălărie miştoacă, un alt tip cât un munte … şi urmează Recital, ne ridicăm în picioare, cântăm : folk ! Cântăm sârbeşte, cântăm folk, toată lumea râde şi cântă … Ramo cântă cu noi, Mile … Mile ne îmbrăţişează cu privirea umedă de emoţie, ne spune încontinuu : ” vă iubesc, pe toţi vă iubesc … ! ”… vă spun numa atât, simţi ce spune sârbul, ne-a omenit şi ne-a cinstit ca fraţi şi surori, mai rar !

Vine Tortul, iar cântăm ” Mulţi Ani Trăiască, Mirii să Triască …. ”, iar ciocnim, se fac poze, se filmează, se-mparte tort … bre oameni buni, mai super ca la Hollywood, pe onoarea me de corcitură ! Alex, Ursu şi tipul cu pălărie iar atacă nişte bucăţi folk şi turbo folk … Mai trece un timp, se aduce purcelul, Mile face onorurile el şi Patronul- Gospodin … ficatul nostru cum buba să cedeze, îndură … salate de ardei iute ( m-ar ucide nenea doctor de-ar ştii la ce m-am avntat .. ), salate de roşii, castraveţi cu multă, multă brânză rasă, da reţetă srpska … muzika nu s-a oprit nicicum. Brusc, mă roade-o curiozitate sibilină : ” măi, Mile, Groparu şi Crivăţ sunt aici ? Io le citesc blogurile da nu-i ştiu … Pe Ursu îl ştiu, pretenii mei noi de la Jimbolia şi pe verii tăi de la masa noastră turbo i-am cunoscut deja … ” , ” Auuu .. adică nu-i ştii pe Hădean, Crivăţ, Groparu … no hai să ţi-i prezint ! ” Şi uite-aşa constat eu că : Groparu e chitaristul cu pălărie miştoacă, super mişto, nicidecum moşulică plin de fiţe cum mi-l închipuiam eu, Crivăţ un munte de om cu-o inimă de aur, o inimă de clujean fain, Hădean cu o nevastă să-ţi sară inima, aşe frumoasă … faini oameni, calzi, oameni-zâmbet ! Bineînţeles Mile-mi prezintă toată sala, chiar şi muzikanţii .. : ” Alex, prietenul meu bun care n-are voie să lipsească şi Adriana lui , Ursuleţul, Dalibor, Sabin … ”, facem turul şi ne-ntrnăm la mese să ne mai omenim, Mile şi Ramo n-au stare, sunt peste tot, trec pe la toate mesele şi, iar la dans … iar vin la mine Mirii : ” Sibilla, aşa ne bucurăm că ai venit ! ”, io, să nu mă dezic cumva, deşi aşa emoţii ca atunci n-am avut în viaţa mea, adică i-am îmbrăţişat eu pe MRC, de fapt ei pe mine … : ” Mile, te bucuri nu te bucuri, io una ştiu, mi-ai promis că la cheful vostru cineva se suie pe masă ”, ” dacă am promis, mă ţin de cuvânt ” zice Mile. Ce face sârbul … mare bandit, pe bune, o suie pe masă pe Ramo, apoi pe mine pe-un scaun înalt şi ordonă muzikanţilor să cânte pentru noi, noi jucam, Mile aplauda .. nah, fă-i ceva ! Se ţinu de cuvânt, nimic de zis.

Veselija a continuat până dimineaţa, am cântat, au plecat câţiva invitaţi mai obosiţi, dar, nu devreme, am rămas rezitenţii-durii până la gata, cu cloşca noastră Şefă, Gabriela Mirică, faină boassă, nimik nu ne-a lipsit . Ne-am mutat la o masă lângă intrare, cântarăm : ” Zora Je ”, ” Put, Putujem ”, ” Aşe beu oameni buni ”, şi, piesa de rezistenţă ” Nebunul de alb ” şi câte şi câte …. Ursuleţul ne-o povestit de pe vremea când lucra la Evenimentul, Groparu îmi tot arăta chitara şi striga ” Sibilla ” şi arăta chitara … io, ” nu ştiu să cânt mă ”, zice Ursuleţul ” nu mă, vrea să ai tu grijă de chitară până vine el înapoi la masă … ”, ahaaa, bun … nu mă abţinui, am zdrăngănit o ţâră sibilin, cred că era-ntreagă când i-o înapoiai, parcă …

S-a făcut dimineaţa, eram răpuşi de oboseală, o oboseală plăcută, zâmbitoare, Gabi Mirică şi Ursuleţul ne-au comandat taxiuri şi … eu am fost dată-n grija muntelui Crivăţ şi-a Groparului. Urc în taxi, vine şi Groparu după ce s-o ţucat cu tăţi muzikanţii, ne luăm rămas bun de la Alex şi Adriana de Jimbolia, de la Ursuleţul şi Gabi, de la toţi … taximetristul întreabă destinaţia … ops, realizez eu că habar n-am, zic ” Rebreanu cred, o vilă ! ”, Groparu zâmbea, ” da, da acolo … cred ”, noroc cu Crivăţ, numa el a ştiut, noi, am cântat şi-n taxi ” Nebunul de Alb ”, dar Crivăţ nota versurile pe tel mob şi bineînţeles că noi le tot încurcam şi reluam că nush din ce motiv de tot umfla un râs … Dobro, am ajuns vii, nevătămaţi, la somn cu noi. Am bombănit până am ajuns în cameră, cei doi se lăudaseră pe scări că au în cameră doi litri de apă, io … nimik, am uitat să iau apă, dar am tăcut chitic. Am visat că sunt la chef, îmi era sete … m-am trezit la un moment dat, mă uit pe tel, ora 10 jumate, cobor şi caut sala de mese , refuz micul dejun dar cer două aspirine şi-o cafă strong, le iau în cameră. Nişte tobe, toboşari zbârnâiau în căpşorul meu, ce-aveau cu dumneamea că nu le făcui nimic şi zău am fost ponderată … cred ! În fine, trece durerea de cap, cobor din nou, conduc clujenii fani, le urez drum bun oamenilor buni ! Mă-ntorc în cameră şi … adio realitate, somn de voie până la ora 15, adio şi autocar spre Răşiţa ! Mă-mbrac şi plec să iau aer, mă opresc la Profi, cumpăr portocale şi sărăţele, apă. O portocală am reuşit să înghit, nici voce n-am mai avut, atât am cântat toată noaptea, că dacă au cântat toţi şi Mirii cu noi …

Trebuia să mă hodinesc, camerele rezervate încă o zi, da pe noi ne rupsese dorul de casă, griji ce ne chemau, că altfel mai şedeam noi toţi. Trebuia să mă-ntâlnesc cu Ramo şi Mile să mergem la Mama de Mile să ne cunoaştem, însă, primisem un telefon, trebuia să ajung urgento în Răşiţa, tipul de la recepţie s-a ocupat de tot, tel gară, tel taxi, bagaje. Am prins o săgeată, am telefonat şi-am vb cu Gabi Mirică să ştie oamenii de mine să nu mă dea dispărută …

În concluzie : chef ca-n poveşti, adică de neuitat şi musai de … repetat, Mirii Mile şi Ramo cum alţii-n lume nu-s, de vizitat musai Restaurant Yugoslavija din Timişoara, de păstrat legătura pe blogguri cu clujenii faini oameni, de menţinut legătura cu Jimbolia pe mess, de continuat Mile scris : ” Scrie Mile , scrie !!! ”, şi, şi , şi …. aştept poze, makar jedna slika bre ! Cu alte cuvinte : ţine-ne, Doamne-n puciere şi la tot chefu om mere … musai, apăi dacă-i musai , cu plăcere, no !

ZIVELI !!!

Sibilla

P.S. Evident, toţi au fost ” răi ”, io am fost a mai cuminte !

imagini preluate … de pe unde-am apucat ( durii, greii, încă n-au trimes o slikă )

muzika preluată de pe youtube – nu dau zgârciţii ce-au filmat