CIRESE AMARE …

CIRESE AMARE …

poveste

– M-ai strigat? …

– Eu … ? Tu, cine esti, ne cunoastem … ?

– Ciudat, mi se paruse ca … totusi … de ce m-ai strigat, am venit, daca vrei, plec…

– A, nu, poti sa ramai, de fapt, ar fi bine sa nu pleci inca … nu ma deranjeaza, dar, taci, gandesc, sezi, eu stau de vorba cu …

– Stiu, cu mine …

– Vorbesti prosti, ce stii tu, nimic nu stii… hai, sezi dar taci, te rog, sezi si … offff… taci!

– Fie, sed . Si … tac.

” De unde o fi aparut si asta … si tocmai acum, cand voiam sa plutesc, sa colind putin pe cararile amintirilor. La ce ma gandeam … a, la mine … m-am zapacit, nu-s obisnuita sa am pe cineva in preajma, atat de aproape, in fine, oricum nu-mi patrunde gandurile. Are o figura cunoscuta, hmmm… recunosc zambetul, si … e ceva, nu deslusesc ce, eh, sa ma intorc la ale mele. Ma simt infiorator de rece, aproape ca prea rece, rece si stearpa, goala, si ma enerveaza nuditatea asta nerusinata, ma sacaie in asa masura, ca, ei bine, m-as tranti de pamant, sa-i simt gustul, sa-mi umplu gura cu tarana, sa musc din seva ierbii si s-o uit rasfranta peste buzele-mi uscate, strivite de cuvinte, prea multe natange cuvinte … mi-e sete si, imi clantane sufletul zgribulit de ploicelele tomnatice tocmit, l-am pastrat, am zis ca pentru mine, doar pentru mine … Mda, e al meu acum, doar al meu, ei, si ce, ma simt mai bine, mai bogata … de ce-l simt gata sa plezneasca, zvacneste sa-mi rupa vesmantul netrebniciei trupului neimplinit, se vrea liber, departe … nici el nu stie ce vrea … Doamne, e asa de viu, tresare si se zvarcoleste intr-una, de parca nu i-ar mai ajunge un singur trup, sa vrea oare sa plece … cine stie, doare chinul asta si ma soarbe, ma taie, imi fulgera respiratia, e prea plin in mine, de parca ar incape in doua … in doua trupuri… uite ce tampeni rostesc, se vede treaba ca singuratatea nu ma mai place, e… a fost calda o vreme , si blanda, acum… acum n-o mai suport, a devenit rea si … rece … mi-e straina. Mi-e dor de mine, de mine copil, frumos mai era, frumos si atat de colorat totul, senin era, eram, vorba maicii mele ” numai un suflet ” si zambet, mult mai radeam, nici nu retin de ce tot radeam, dar stiu ca radeam mult, ca rasul meu aduna zambete, ca eram tare indragita si zgomotoasa, ca mi-era drag sa alerg cand ploua …. desculta alergam si toate-mi pareau mangaieri, si ploaia era calda si chemam pe toti ” haideti, sa alergam, hai … te iubesc ploaieeeeeeeeeeee… ” strigam la prietenii mei si radeam, si ei, ei ma urmau, asa, pur si simplu, doar pentru ca am zis eu, si ma mistuiam de dragoste cand ii vedeam tavalindu-se cu mine alaturi prin lanul de grau … Eram plini de noroi, uzi si veseli , sarutam macii si iar alergam, si iar ii strigam … frumosi copii am fost, copilaria mea, zambesc acum, dar, cand ii simteam ai mei, traiam sentimentul ca sufletul meu calatoreste prin fiecare din ei, si …. si, ma simteam libera, limpede si libera … mi-e dor sa-i mai aud, pe maica, pe deda ” Niko, zburdalnica mai esti, i-ai dus iar in lanuri, ati alergat, uite ce-i pe voi … ” si noi radeam, pana ce deda zicea scurt ” treceti inauntru langa soba cu voi, unul cate unul, si sa n-aud musca , gata, Niko, ia vezi, ciuti … ” apoi incepea sa zica… ” la popa la poarta, sta o mata moarta, cine rade si vorbeste o mananca…. ” si n-apuca saracu deda sa zica tot niciodata, pai cum sa apuce, ca incepeam eu pe un ras frate, ca-i vedeam pe ei seriosi foarte si atenti, cum naiba sa nu razi, aveau niste mutrite …. ” iar tu Niko, iar ai mancat-o, mai copii cu deda, unde-i nepoata asta a mea, nu-i liniste, na, acu radeti si voi, poftim de te intelege cu ei …. vezi, ai stricat jocul ” se prefacea suparat si ne impartea cirese, avea caciula plina de cirese mereu ” asta-i basca mea de cand o fost deda catana, de aia tin ciresele aici, sa asculte ce-i sopteste basca, luati, ca-s destule… ” … Iar ne puneam pe ras … Radeam … auzi la el ce-o fi vrut sa zica, sopteste basca povesti… cirese… Aveau un gust cam ciudat ciresele alea, nu mancam multe, doar cateva, si erau de-ajuns pentru toti, oricati eram, ce gst aveau oare…. tiiii, nu pot sa-mi amintesc gustul cireselor…. ce gust aveau… ”

– Amare, …. cirese amare erau !

– … hm … poftim, ai zis ceva ?

– Cine eu, a, nu, nimic … hai ca am plecat, mi se paruse ca m-ai chemat …

– Pleci … nu mai stai ?

-Trebuie, as mai sta dar … stii, eu nu pot sa tac, lasa, ma chemi tu, cand ai chef de vorba … voi veni, numai sa ma strigi si vin …

– Bine dute …

” … auzi … ah, ai plecat deja … nici nu am fost atenta de unde aparuse, de unde o fi stiind … chiar asa, amare, cirese amare erau … ” Rad, cirese amare, deda Marco si basca lui plina cu cirese amare … rad … Niko, tu erai… Ei, cum cine, eu, Niko …

NIKO

În fiecare om este captivă o fiară care se hrăneşte cu gânduri.

Întunericul nu este decât un paradis cu luminile stinse în care oamenii-şi strigă pe nedrept izgonirea.

Ionut Caragea

O să-mi adun singurătatea din jur într-o lacrimă şi am s-o plâng peste lume.

Spune-mi, ce mai spui când nu mai e nimic de spus?

Am învăţat să iau totul de la început. Primul cuvânt a fost
amintire. Ionut Caragea

Aş fi putut. Nu vom ajunge niciodată să înţelegem semnificaţia acestor vorbe. Căci în toate momentele vieţii noastre există lucruri care s-ar fi putut întâmpla, dar până la urmă nu s-au întâmplat. Există clipe magice care trec neobservate şi – brusc – mâna destinului ne schimbă universul.

Paulo Coelho

Revelaţia ne învaţă că Dumnezeu este dragoste. Existenţa îşi are începutul, de asemenea, în dragoste ca dar al lui Dumnezeu. Răscumpărarea şi naşterea noastră din nou s-a făcut tot prin dragoste, o dragoste atât de mare, încât a dus la jertfa Fiului lui Dumnezeu. Semnele Răscumpărării trebuie să reveleze în cele din urmă şi în noi chipul lui Dumnezeu, această realitate fundamentală, pentru a putea spune: omul este dragoste.

Constantin Galeriu

Nu asculta pe aceia care vor discuta în mod subtil despre bine şi despre rău. Nu te lăsa impresionat de frumuseţea şi de fineţea vorbelor lor. Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în virtute

Anatole France

Sibilla Poesis

citate preluate de pe net