Regia ” cea cereasca „

In loc de motto : „E multă frumusețe în lume, dar oamenii orbi nu o văd. Înclinarea spre a face răul e atât de puternică încât, pentru a o învinge, a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat.” (Ernest Bernea)

THE HISTORY AND ARCHAEOLOGY INTERNATIONAL SYMPOSIUM
In memoriam CONSTANTIN DAICOVICIU ( The 43 edition )

Simpozionul Internaţional de Arheologie şi Istorie „In Memoriam Constantin Daicoviciu“, cu tema ”Granița în istorie din cele mai vechi timpuri până în perioada contemporană”
Eveniment organizat de catre Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi cu ajutorul Ministerului Culturii și Identității Naționale 

La Caransebeş se face istorie 

Caransebeș. Simpozion Internaţional de Arheologie şi Istorie 

Dezbateri, conferinte, comunicari si o excursie. 

– Participant din tara si strainatate ( Serbia, Croatia, Bulgaria, Italia, Austria, Franta, Polonia )
( participanti – cercetatori din 7 tari , profesori universitari, arheologi, de specialişti din muzee şi centre de cercetare din țară. pasionati si impatimiti ai istoriei, antichitatii )
( Program : conferinte, comunicari, expozitie , dezbateri, excursii tematice )
Miercuri au fost stabilite şantierele arheologice şi conducătorii şantierelor arheologice sistematice din România. Joi, membrii Comisiei naţionale de arheologie – vizită la complexul arheologic Tibiscum şi la Cetatea medievală a Caransebeşului.
Vineri , 24 february 2017
Excursion to Dacian fortresses on the route Caransebes – Zavoi – Ulpia Traiana Sarmizegetusa – Santamaria Orlea – Costesti – Sarmizegetusa Regia ( Gradistea de Munte )

Impresii :

– am intalnit si cunoscut oameni extraordinari, modesti, dornici sa impartaseasca din cunostintele lor, deschisi si dedicati “ Misiunii “ lor. Oameni !

– personal : m vizitat Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş , expozitia Radu Florescu, m-au atras dezbaterile si m-a impresionat in mod deosebit discutia initiata de Alexandru Diaconescu ( Cluj ) care ne-a povestit despre originile localitatii Gradistea de Munte ; discutii cu doamna
Carmen Neumann muzeograf – etnografie , etc

– o “ observatie “ ce ne-a tinut zambitori : vizitand Sarmizegetusa Regia am constatat ca eram “ dacii “ si “ romanii “, interesul, discutiile s-au axat pe pasiunea fiecaruia, romanii s-au lasat asteptati la plecare iar noi, dacii, am rostit la poza de grup NU “ cheese “ ci… : viezure, varza … Ne-am descurcat la urcus pe zapada si gheta – 3 km , bravo noua !

Meniul dacic de la Pensiunea Popasul Dacilor a fost… de neratat .

Multumiri organizatorilor, dir Adrian Ardet si prietenelor Ninetta Ardelean, Florina Fara si doamnei Carmen Neumann!

Excursia cu tematica la Sarmizegetusa Regia ( Gradistea de Munte ) a fost la inaltimea asteptarilor tuturor participantilor. Si-a fost de Dragobete. Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii.

Etimologia cuvantului Dragobete

Una din ipoteze este ca Dragobete ar putea proveni din slava veche: dragu biti – a fi drag. O alta ipoteza spune ca numele provine din cuvintele dacice trago – tap si bete – picioare (pedes, in latina). Pierzandu-se limba daca, trago a devenit drago, iar pede – bete (cum se numesc cingatoriile inguste, fasiile tesute). Tapul simbolizeaza puterea de procreare, forta vitala, fecunditatea.

Mihai Vinereanu, în ,,Dicţionarul Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică” arată că Dragobete provine de la ,,drag”. p.329
Radicalul din cuvântul ,,drag” există şi în alte limbi indo-europene, spre exemplu, în letonă ,,dargts”, în vechea prusacă ,,Darge”, ,,Dargel”, în irlandeză ,,dir”, în engleză ,,dear” etc. Cercetătorii străini consideră că aceste cuvinte provin dintr-o rădăcina proto-indo-europeană: dhegu ,,a încălzi”.
,,Probabil nu este de origine slavă, întrucât în tradiţia românească există sărbătorile Drăgaica şi Dragobetele cu forme ce vin din acelaşi radical, sărbători străvechi pre-creştine, de origine dacică. După tradiţiile româneşti, Dragobetele este fiul Babei Dochia”. pp. 328-329

foto : arhiva personala

si cateva foto de la Muzeul Caransebes :

„Daci montibus inhaerent”
„Nu pot să înţeleg la români mania lor de a se lăuda că sunt urmaşi ai coloniştilor romani, ştiind foarte bine că în Dacia nu au venit romani, nici măcar italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi din toate provinciile estice ale imperiului, chiar şi administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi obârşie. Voi, românii, sunteţi daci şi pe aceştia ar trebui să-i cunoască românii mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă”

„Românii , în decursul acestui lung interval , au dăinuit refugiaţi în munţi la adăpost de şuvoiul invaziilor . (…) Timpul n-a avut darul să ştirbească forţa , nici să slăbească speranţa daco-românilor . Rămăsese aceeaşi rasă rezistentă , răbdătoare , întrucât se considera nemuritoare” . ( Abdolonyme Ubicini , 1886 )

“Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei” – REGIA “ cea cereasca “

 Andre Armad: “Într-adevăr acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa (… fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii continuitatea unui neam”

Daniel Ruzo (1968): “Am cercetat munţi din cinci continente, dar în Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute astăzi”

Paul Mac Kendrick: “Burebista şi Decebal au creat în Dacia o cultură pe care numai cei cu vederi înguste ar putea-o califica drept barbară”.

G. Devoto, G. Wilkie, W. Schiller: “Barbarii n-au fost numai descoperitorii filosofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi artei… Trebuie să merg mai departe şi să arăt lămurit că filozofia greacă a furat din filozofia barbară. Cei mai mulţi şi-au făcut ucenicia printre barbari. Pe Platon îl găsim că laudă pe barbari şi aminteşte că atât el cât şi Pitagora au învăţat cele mai multe şi mai frumoase învăţături trăind printre barbari”.

 

(Din păcate nu se cunoaște pronunția dacică, dar nici sensul cert al cuvântului „Sarmisegetuza”. Se presupune însă faptul că numele ar fi compus din două elemente : zermi ( în traducere – stâncă ) și zeget ( cetate ). Numele final tradus ar putea însemna astfel „Cetatea de pe stâncă” sau ”Cetatea înaltă”.  )

Secretele Sarmizegetusei Regia, capitala regatului dac

sursa : aici 

CETATILE DACICE 

Sarmizegetusa Regia a fost capitala Daciei, înainte de razboaiele romane care au dus la distrugerea ei. În prezent situl arheologic al vechiului oras antic este inclus în patrimoniul UNESCO, importanta fiindu-i astfel recunoscuta pe plan mondial.

Sarmizegetusa Regia este este considerata „perla” Parcului Natural Gradistea Muncelului Cioclovina, rezervatia naturala întinsa pe aproape 40.000 de hectare în Muntii Sureanu. Sarmizegetusa a fost cea mai importanta si cea mai mare asezare din istoria Daciei, iar în prezent este unul dintre siturile istorice principale din România. Este, de asemenea, monument UNESCO, alaturi de alte cinci foste cetati dacice din Muntii Orastiei.

 

 De unde provine numele Sarmizegetusa?

 

Toponimul Sarmizegetusa a aparut în inscriptiile antice si la autorii antici sub diferite forme Zarmizeghéthousa, Sarmireg, Sarmizge, Zarmitz, Sarmazege, Sarmizege. Potrivit istoricilor, numele este compus din doua parti zermi (stânca, înaltime) si zeget (palisada, cetate), iar între date sunt „cetatea de pe stânca”, „Cetatea înalta”, „Cetate de palisade”.

 

secretele sarmizegetusei regia capitala regatului dac

 

Istoricul Vasile Pârvan arata ca numele asezarii indica sacralitatea acesteia, faptul ca Sarmizegetusa era o cetate a regilor.

 

 Cum arata Sarmizegetusa Regia în Antichitate ?

sanctuarul mare circular de la sarmizegetusa regia

Izvor acoperit la Sarmizegetusa Regia

 

sursa foto : aici

Asezarea Sarmizegetusa Regia, de pe Dealul Gradistii, era formata din trei parti dinstincte: cetatea, incinta sacra si cartierele unde se aflau constructiile civile. Potrivit istoricilor, întreaga asezare a Sarmizegetusei era dotata cu instalatii de captare si de transport a apei potabile si de drenare a apei de ploaie. În Sarmizegetusa Regia au functionat la un moment dat sapte temple, afirma Cristina Bodo, în lucrarea „Muntii Orastiei, centrul regatului Dac”, publicata în Monografia judetului Hunedoara.

 

Potrivit istoricului Hadrian Daicoviciu, Sarmizegetusa era si un loc de refugiu al dacilor. „Asezarea avea si o cetate, cuprinzând o suprafata de circa trei hectare între zidurile ei cu plan neregulat.

 

Sarmizegetusa n-avea în primul rând însemnatate strategica; spre deosebire de celelalte cetati care domina tinutul dimprejur, aceasta, desi se afla la 1200 metri înaltime, este ea însasi dominata de înaltimile înconjuratoare mai mari. E, prin urmare, o cetate de refugiu, menita sa adaposteasca numeroasa populatie din împrejurimi.

 

La Sarmizegetusa, locuintele asezarii civile se întindeau în afara zidurilor cetatii pe distanta de vreo trei kilometri, însirându-se pe terasele Dealului Gradistii si lasând, pare-se, între ele adevarate strazi”, scria Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii, publicat în 1965.

 

 Capitala Daciei aparata de un lant de cetati

 

secretele sarmizegetusei

 

Capitala Daciei era bine protejata în fata invadatorilor, de un sistem de fortificatii unitar. „O simpla privire pe harta arata ca fortificatiile de la Costesti, Blidaru, Vârful lui Hulpe, Piatra Rosie, Banita, ca si numeroasele elemente defensive de mai mica însemnatate, au fost concepute în vederea unui scop limpede: protejarea marelui centru economic, politic si religios-cultural de la Sarmizegetusa (Dealul Gradistii). Cetatile mentionate nu sunt simple centre tribale întarite. Ele sunt construite în astfel de locuri, încât se vad si se sprijina reciproc”, scria istoricul Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii, publicat pentru prima data în 1965, la Editura Stiintifica.

 

Din aceste fortificatii erau supravegheate caile de acces spre Sarmizegetusa Regia, iar în jurul lor erau asezari civile. În prezent, în jurul Sarmizegetusei din Muntii Orastiei mai sunt câteva sate risipite pe vaile si pe culmile muntilor, locuri unde traieste o populatie mult mai mica decât în trecut.

 

Cine sunt cei care au domnit la Sarmizegetusa?

 

Potrivit istoricilor, Sarmizegetusa a devenit capitala politica a Daciei în vremea lui Deceneu, urmasul lui Burebista la conducerea poporului. „Deceneu este cel care muta capitala politica a Regatului Dac de la Costesti – Cetatuie (unde a functionat în timpul lui Burebista) la Sarmizegetusa Regia (Dealul Gradistii), unde se afla si centrul religios.

 

Astfel, din aceasta perioada functiile de rege si mare preot sunt reunite, iar indicii privind separarea celor doua functii pâna la finalul existentei Regatului Dac nu exista”, relata cercetatorul stiintific Cristina Bodo, în studiul publicat în Monografia judetului Hunedoara „Opera târzie a lui Iordanes ne ajuta, asadar, sa stabilim urmatoarea succesiune la tronul de la Sarmizegetusa: Deceneu, Comosicus, Coryllus, Dorpaneus, Decebal.

 

Deceneu, primul rege al Daciei transilvanene dupa asasinarea lui Burebista, nu e un personaj necunoscut si succesiunea lui la tron apare foarte fireasca daca ne gândim ca tocmai el fusese colaboratorul cel mai apropiat al defunctului rege”, scria istoricul Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii. Alti istorici sustin ca si regele Koson ar fi domnit la Sarmizegetusa Regia.

 

secretele sarmizegetusei regia,capitala regatului dac

Reconstituirea Sarmizegetusei

Misterul inscriptiei Decebalvs Per Scorilo

 

Una dintre cele mai importante descoperiri înregistrate la Sarmizegetusa Regia a fost un vas înalt de un metru si cu un diametru asemanator, care i-a facut pe istorici sa sustina ca dacii cunosteau scrisul.

 

Vasul, probabil unul de cult, potrivit cercetatorului Hadrian Daicoviciu, era stantat cu inscriptiile Decebalvs Per Scorilo, scrise cu litere latine. „Cu multa dreptate acad. C. Daicoviciu a interpretat inscriptia de pe vasul de la Sarmizegetusa ca o inscriptie în limba dacilor, traducând-o prin: Decebal fiul lui Scorilo; într-adevar, cuvântul per (înrudit cu latinescul puer) are în limba traco-dacilor întelesul de „fiu”, ca, de pilda, în numele Zuper.

 

Alfabetul grecesc e înlocuit cu cel latin; pe marele vas de cult descoperit la Sarmizegetusa inscriptia DECEBALVS PER SCORILO e redactata în limba dacilor, dar cu litere latine. În latineste sau macar cu litere latinesti a fost redactat mesajul trimis lui Traian pe o ciuperca. Tot asa va fi scrisa si epistola lui Decebal catre Domitian, semn ca la cancelaria regeasca de la Sarmizegetusa limba puternicului Imperiu roman era cunoscuta si folosita.

 

Asadar, dacii cunosteau scrierea. Fireste, ea n-a devenit niciodata accesibila tuturor dacilor. Exemplele de folosire a scrierii sunt rare”, constata Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii (1965).

 

Ce rol aveau sanctuarele Sarmizegetusei?

 

Constructiile religioase din Sarmizegetusa Regia sunt impresionante. Au fost dispuse pe doua terase, iar istoricii au stabilit ca au fost ridicate unele din vremea regelui Burebista, iar altele în vremea lui Decebal, în care Sarmizegetusa s-a aflat în apogeul dezvoltarii ei.

 

Soarele de andezit este unul dintre cele mai misterioase astfel de constructii. ”În imediata apropiere a marelui sanctuar rotund, despartit de el prin canalul deschis ce venea dinspre piateta pavata, se afla unul din cele mai interesante monumente ale incintei sacre: un pavaj de lespezi de andezit asezate în forma de raze în jurul unei lespezi rotunde din aceeasi roca.

 

Datorita formei sale, acest pavaj circular de aproape sapte metri în diametru, asezat pe o temelie de blocuri calcaroase, îsi merita pe deplin numele de „soare de piatra” care i-a fost dat. El servea ca altar de jertfa; sub el se afla un bloc cioplit în forma de lighean, care da în canalul de scurgere: pe aici curgea apa folosita la ceremonii sau chiar sângele jertfelor.

 

Daca rostul „soarelui de piatra” a fost lamurit, enigmatica ramâne menirea unui coridor nu prea lung acoperit cu lespezi de calcar, aflat în apropiere. Presupunerea cea mai plauzibila este ca el a servit ca „depozit” de ofrande”, scria Hadrian Daicoviciu. Potrivit istoricului, marele sanctuar rotund din Sarmizegetusa Regia era folosit si la efectuarea unor observatii ceresti.

 

SarmizegetusaRegia

 

„Rostul acestui sanctuar n-a putut fi înca deslusit, dar nu încape îndoiala ca si în constructia lui se oglindesc anumite observatii astronomice. Legatura dintre calendarul dacic si religia dacilor e evidenta. O subliniaza însasi prezenta calendarului de piatra în incinta sacra, alaturi de alte sanctuare, o subliniaza spusele lui Iordanes despre rolul hotarâtor al lui Deceneu în dezvoltarea preocuparilor astronomice la daci. Natural, astronomi erau preotii. Prin cunostintele lor despre miscarea corpurilor ceresti, prin reglementarea calendarului, atât de necesara agriculturii de exemplu, ei îsi sporeau autoritatea asupra maselor, aparând în fata acestora nu ca niste simpli carturari, ci ca posesori ai unor puteri misterioase si supranaturale”, scria Daicoviciu.

 

Descoperirile din Sarmizegetusa

 

Din anul 1990, Sarmizegetusa Regia a devenit unul din locurile preferate ale cautatorilor de comori. Cele mai importante descoperiri au fost facute în urma unor acte de braconaj, iar piesele valoroase de patrimoniu au ajuns pe piata neagra a antichitatilor.

 

Cele mai importante bijuterii din vremea dacilor aflate pe teritoriul României sunt cele 13 bratari spiralice din aur masiv descoperite în Sarmizegetusa Regia. Tezaurul cântareste aproape 13 kilograme si a fost scos la iveala de braconieri în perioada anilor 1990 – 2000, alaturi de alte obiecte valoroase. Comorile au fost traficate pe piata neagra a antichitatilor, iar din 2007 autoritatile române au reusit treptat recuperarea lor. Potrivit anchetatorilor din dosarele comorilor dacice, exista alte 11 bratari spiralice din aur, scoase ilegal din tara de braconieri, care sunt pe cale de a fi repatriate.

 

În urma cu aproximatv doi ani în Sarmizegetusa Regia a fost descoperit un obiect de mare valoare, o matrita despre care se presupune ca a fost folosita la fabricarea bijuteriilor.

 

sarmizegetusa regia-bratarile de aur

 

Din asezarea dacica provin si numeroase unelte agricole: coase, seceri, sape, sapaligi, greble, târnacoape, cosoare pentru vie, cutite si brazdare de plug. Au fost desoperite, de asemenea, pumnale curbe (sicae), sabii drepte sau curbe, vârfuri si calcâie de lanci si sulite (câlcâiele îmbracau capatul de lemn al armei care putea fi astfel înfipta mai usor în pamânt), scuturi, vase dacice si chiar o trusa de medicina antica. „Într-o locuinta de la Sarmizegetusa, a fost descoperita o adevarata trusa medicala continând un bisturiu, o penseta, mai multe vascioare pentru pastrarea substantelor medicamentoase si o placa mica de cenusa vulcanica, materie care, presarata pe o rana, avea proprietatea de a grabi cicatrizarea.

 

Cu ajutorul instrumentelor chirurgicale, preotii-medici daci stiau sa execute operatii grele si complicate. Numeroasele cisterne si conducte aduse la lumina de sapaturile din Muntii Orastiei atesta existenta unor preocupari de igiena publica”, arata istoricul Hadrian Daicoviciu.

Cum a fost cucerita si distrusa Sarmizegetusa Regia

 

Cei mai multi dintre istoricii care au cercetat Sarmizegetusa au stabilit ca asezarea a fost cucerita si distrusa de romani în anul 106. Dupa înfrângerea dacilor, cetatea a fost devastata, iar templele ei au fost incendiate. „La fel ca în celelalte situatii, si în cazul Sarmizegetusei gestul a avut motivatii politice, economice, dar si religioase. Se pare ca rezistenta armata a dacilor s-a fundamentat pe sentimentul religios, astfel ca a fost distrus în totalitate centrul religios si politic al acestora”, afirma Cristina Bodo. Scenele asediului Sarmizegetusei sunt redate pe Columna lui Traian, constata istoricul Hadrian Daicoviciu. „Soldatii romani ataca cu îndârjire, constienti ca au în fata ultimul mare obstacol care-i desparte de victorie: se vad folosite masini de razboi si scari pentru urcarea pe ziduri. La rândul lor, dacii apara cu eroism cetatea, suferind pierderi grele. Lupta e însa inegala: romanilor le sosesc, desigur, întariri, în timp ce aparatorii închisi în cetate sufera nu numai din pricina armelor vrajmase, ci mai ales de sete.

 

Se pare ca Traian taiase conductele ce aduceau apa în cetatea de refugiu a Sarmizegetusei: asa s-ar explica dramatica scena în care aparatorii capitalei dacice, sleiti de puteri, îsi împart ultimele picaturi de apa. E preludiul capitularii cetatii care, dupa cum atesta descoperirile arheologice, va fi sistematic si cu salbaticie distrusa împreuna cu asezarea civila si cu monumentala incinta sacra”, scria Hadrian Daicoviciu. Regele Decebal se sinucide în timp ce era urmarit de un detasament de calareti romani, taindu-si gâtul cu o sabie încovoiata. Dupa cucerire, pe locul capitalei Regatului Dac a stationat o unitate militara romana, pentru aproximativ 11 ani.

 

 Cum a aparut “cealalta Sarmizegetusa”

 

Potrivit istoricilor, asezarea Upia Traiana Sarmizegetusa a fost întemeiata în anii urmatori razboaielor daco-romane si a primit la început numele de Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica. Ulterior, împaratul Hadrian i-a adaugat numele de Sarmizegetusa. „Numele dacic care se da capitalei romane e un element al actiunii de pacificare întreprinse de Hadrian. În conceptia împaratului, el avea valoarea unui simbol, subliniind continuitatea de guvernare dintre regatul lui Decebal si stapânirea romana”, arata istoricul Daicoviciu.

 

 Cum a ajuns Sarmizegetusa Regia sit UNESCO

 

În anul 1999, cetatile dacice din Muntii Orastiei au fost incluse în patrimoniul UNESCO (Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura). Le-a fost recunoscuta astfel, pe plan international, importanta istorica si culturala.

 

 

Conform standardelor UNESCO, asezarile istorice îndeplineau trei criterii necesare pentru a intra în Patrimoniul Mondial: “Cetatile dacice reprezinta sinteza unica a unor influente culturale externe si a unor traditii locale în privinta tehnicilor de constructie si a arhitecturii militare antice. Cetatile dacice sunt expresia concreta a nivelului de dezvoltare exceptional al civilizatiei regatelor dacice de la sfârsitul mileniului I, înainte de Hristos.

 

Cetatile dacice sunt monumente exemplare pentru fenomenul evolutiei de la centrele fortificate la aglomerarile proto-urbane, caracteristice sfârsitului Epocii fierului în Europa. Dintre cele sase cetati recunoscute ca monumente UNESCO, Sarmizegetusa Regia, Costesti Cetatuia, Piatra Rosie, Costesti Blidaru si Banita se afla pe teritoriul Parcului Natural Gradistea Muncelului–Cioclovina, iar cetatea Capâlna este în judetul Alba, în apropierea limitelor ariei protejate”.

sursa : aici 

“ Raport        În anul 2010 campania arheologică de la Grădiştea de Munte a vizat continuarea cercetării în două puncte importante ale sitului. Primul este reprezentat de terasa a III-a, după cum este cunoscută în literatura de specialitate, aflată în interiorul fortificaţiei. Al doilea punct, numit convenţional Căprăreaţa II, se află în cartierul civil de E al Sarmizegetusei Regia.

Cercetările arheologice sistematice în cetate au început în perioada interbelică, prin sondajele efectuate de D. M. Teodorescu, şi au continuat prin săpăturile din anii ’50. În perioada recentă investigaţiile arheologice s-au derulat în conformitate cu un plan care are în vedere terasele menţionate pentru a clarifica problemele de stratigrafie, atât pentru faza dacică de locuire/amenajare a cetăţii, cât şi pentru cea romană.

În cetate a fost trasată SI/2010, dispusă în marginea estică a terasei a III-a şi orientată N – S. Ea a avut o lungime de 15,5 m şi o lăţime de 2 m. Totodată a fost finalizată cercetarea în SI/2009 care a măsurat 21 m lungime şi 2 m lăţime. În secţiunile trasate a fost observată următoarea stratigrafie generală (de sus în jos): strat vegetal, un nivel roman, un strat de pământ brun-cenuşiu cu sfărâmătură de micaşist, stânca nativă, îndreptată pe unele porţiuni.

Complexele lipsesc, dar situaţia este similară altor zone din perimetrul cetăţii, unde au fost identificate de-a lungul vremii foarte puţine complexe. Lucrările de nivelare romane au afectat construcţiile dacice şi, probabil, militarii care au stat pentru o vreme aici după anul 106 p.Chr. au dezafectat la plecare toate edificiile. Atât faza dacică, cât şi cea romană sunt reprezentate prin piesele descoperite: materiale de construcţie, numeroase fragmente ceramice, obiecte din fier şi din bronz etc.

În zona Căprăreaţa, cercetările au fost reluate în anul 2008 prin deschiderea unor secţiuni pe o terasă din vecinătatea locului atelierului metalurgic cercetat şi publicat în anii ’70, noul punct fiind denumit Căprăreaţa II. Pe teren erau vizibile trei „movile” aproximativ circulare cu un diametru cuprins între 14-25 m, iar cercetările din 2008 – 2009 au vizat-o pe cea dispusă în marginea vestică a terasei. Aici au fost găsite resturile unei construcţii de mari dimensiuni, al cărei plan nu a fost stabilit, încă, în întregime.

În anul 2010 a fost extinsă suprafaţa SPIII/2009 cu 2 m spre V şi cu 0,5 m spre N, rezultând o suprafaţă notată SPI/2010 cu o lungime de 9 m şi o lăţime de 4,5 m. Extinderile au avut rolul de a verifica dacă şirurile de gropi de stâlpi cu lespezi la bază, descoperite în anii interiori şi care ţin de construcţia de mari dimensiuni, continuă şi în direcţiile amintite. Profilul sudic din SPI/2010 a prezentat următoarea stratigrafie (de sus în jos): strat vegetal, nivel de pământ brun, strat de dărâmătură (pe cca. 2 m din lungimea profilului), strat de pământ galben amestecat cu pietre, strat de pământ maroniu cu pigmentaţie de cărbune, strat de pământ galben amestecat cu pietre, lut galben (sterilul), stânca nativă. S-a confirmat, astfel, că terasa a fost locuită în două etape. În cea mai veche dintre ele dacii au nivelat terenul (stratul nr. 6), iar faza de locuire propriu-zisă este reprezentată stratigrafic prin nivelul de pământ maroniu cu pigmentaţie de cărbune. Ulterior, dacii au nivelat din nou terasa (stratul de pământ galben amestecat cu pietre nr. 4) şi au ridicat o construcţie de mari dimensiuni. Planul său includea cel puţin 9 stâlpi de lemn cu un diametru de 40 cm şi dispuşi în trei şiruri. La baza stâlpilor se aflau lespezi mari din micaşist. Pereţii dărâmaţi acopereau o suprafaţă de cca. 20 m. Planul construcţiei este, încă, incert, existând posibilitatea ca şirurile de stâlpi să continue spre S. Inventarul său cuprindea numeroase fragmente de la vase ceramice, aproape toate reîntregibile, piese de fier, bronz, plumb şi din lut.

Pe aceeaşi terasă de la Căprăreaţa II a fost deschisă o nouă suprafaţă, SPIV/2010, la 2,5 m de SI/2009 şi perpendiculară pe ea. SP IV/2010, cu o lungime de 7,5 m şi o lăţime de 5 m, suprapune parţial a doua dintre cele trei „movile” existente în acest punct. Cercetarea nu a fost finalizată, adâncimea la care s-a ajuns în această campanie fiind de 0, 40-0,45 m. Aici au apărut două dintre laturile unei construcţii patrulatere. Ambele laturi intrau în profil, astfel că dimensiunile lor (una de 4 lungime, cealaltă de 2 m) vor fi determinate precis doar în campania viitoare. Laturile amintite, marcate prin şiruri de pietre, mărgineau o suprafaţă pe care a fost descoperită o cantitate impresionantă de ceramică. De remarcat că pe multe dintre fragmentele ceramice sunt vizibile semne grafice incizate după ardere.

Materialele arheologice au intrat în patrimoniul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

Pentru valorificarea informaţiilor arheologice, mai vechi sau rezultate în urma cercetărilor recente, a continuat înregistrarea unor puncte topografice de referinţă pentru sit, prin lucrarea Servicii informatice şi de cartografie digitală – Grădiştea de Munte – Sarmizegetusa Regia. “

Rezumat      

“ English Abstract The 2010 archaeological campaign from Grădiştea de Munte continued the previous excavation on the Terrace III, inside the fortification, and on the point called Căprăreaţa II, in the eastern civilian quarter. On Terrace III the exploration was completed in S I/2009, of 21 x 2 m, and a new trench, S I/2010, of 15.5 x 2 m, was started. In both trenches archaeological complexes were missing and the only material (pottery, bronze and iron objects) was discovered in the cultural layer. At Căprăreaţa II, the surface SPIII/2009 was enlarged becoming the surface SPI/2010, of 9 x 4.5 m, with the purpose of finding the limits of the construction identified in 2008-2009. The limits of the construction was identified to the west and probably north, but it may be continued to the south. On the same terrace, a new surface was open, SPIV/2010, of 7.5×5 m, where there were discovered two sides of a quadrilateral building, marked by rows of stones, which bordered an area with a huge amount of pottery. The research in SPIV/2010 was not finished. “

Sursa : aici 

„Confirmarea cea mai strălucită a spuselor lui Iordanes despre preocupările ştiinţifice (şi în special astronomice) la daci o constituie însă marele sanctuar rotund din incinta sacră a Sarmizegetusei. Considerat multă vreme ca o enigmă, lui i s-au atribuit, ipotetic, cele mai diverse destinaţii, de la aceea de circ până la aceea de necropolă sau de altar al zeului solar. Academicianul C. Daicoviciu a făcut un mare pas înainte afirmând legătura acestui sanctuar cu calendarul. În realitate e vorba nu numai de o simplă legătură; monumentul e un adevărat sanctuar-calendar al dacilor”, afirma Hadrian Daicoviciu, în volumul „Dacii” (1965, Editura Ştiinţifică).

Calendarul cu 360 de zile “Admiţând că numai stâlpii subţiri reprezintă zile calendaristice, sanctuarul mare rotund cuprinde 180 de zile, repartizate în 30 de grupuri de câte 6. Să facem acum încă un pas înainte, afirmând că numărul de 180 de zile ne duce la concluzia existenţei unui calendar în care anul era de 360 de zile”, explica istoricul Hadrian Daicoviciu. Potrivit acestuia, faptul că pe circumferinţa sanctuarului nu sunt plasaţi 360 de stâlpi-zile, ci numai jumătate din acest număr, nu este o piedică în calea acceptării ipotezei despre anul dacic de 360 de zile, deoarece sanctuarul rotund are un rol simbolic, de cult, şi nu un rol practic de calendar uzual aflat la îndemâna tuturor. “Ideea existenţei la daci a unui an calendaristic de 360 de zile nu are nimic surprinzător sau neverosimil, ţinând seama de drumul parcurs în domeniul astronomiei şi al calendarului de multe alte popoare din antichitate, ea apare, dimpotrivă, ca foarte posibilă şi chiar firească”, adăuga istoricul, care considera că dacii aveau un calendar original, însă cu timpul, pe măsură ce şi-au dat seama de inexactitatea lui, au fost nevoiţi să îl corecteze.

Anul dacic – 47 sau 60 de săptămâni Ştefan Bobancu, Cornel Samoilă şi Emil Poenaru au publicat, în 1980, un volum dedicat calendarului dacilor. Lucrarea “Calendarul de la Sarmizegetusa Regia” a apărul la Editura Academiei Republicii Socialiste Române şi susţine, printre altele, ipoteza că dacii aveau un sistem calendaristic complex. “Acest sistem era structurat pe baza ciclului de 13 ani. Anii dintr-un ciclu erau de patru tipuri, ca valoare în zile de 364, 365, 366 şi 367, care aveau o succesiune fixă. Un an din calendarul civil dacic avea 47 de săptămâni. Săptămânile erau de trei tipuri, de şase, şapte şi opt zile. Un an din calendarul ritualic dacic avea 60 de săptămâni, toate având câte şase zile, iar fiecare an se corecta la sfârşit, cu ajutorul unei structuri anume construite, cu 4,5, 6 sau 7 zile, pentru a se alinia calendarului civil. Sistemul calendaristic dacic (atât civil, cât şi ritualic) avea proprietatea remarcabilă de a situa prima zi a Anului Nou, de fiecare dată, în prima zi a unei săptămâni”, susţineau autorii volumului editat de Academia RSR. Evidenţa timpului era ţinută foarte uşor, adăugau cercetătorii.

Dacii îşi corectau calendarul o dată la doi ani Un alt studiu asupra calendarului dacic a fost publicat de Sebastian Vârtosu şi Anişoara Munteanu, în 2013, şi a fost bazat pe cercetarea ansamblului de sanctuare din Sarmizegetusa Regia. Cei doi cercetători stabileau că un an dacic conţine 52 săptămâni, ceea ce înseamnă 364 zile (52×7=364 sau 13 luni egale a câte 28 zile fiecare 13×28=364). “Să ne orientăm atenţia la marele sanctuar circular. Cercul exterior din piatră este format din 104 piese. La prima vedere pare neobişnuit acest număr, dar dacă ne gândim că acesta reprezintă de două ori numărul 52, dintr-o dată, totul capătă sens. 52 reprezintă numărul de săptămâni dintr-un an, iar dacă vrem să vedem câte zile are anul acela, înmulţim 52 cu 7 şi avem răspunsul, 364 de zile. Aşadar, o rotaţie completă a cercului exterior de piatră din Marele Sanctuar Circular se efectua la o dată la doi ani. Atunci dacii efectuau corecţiile necesare. De ce nu după un an? Pentru că ar fi stricat simetria anului perfect. Toate lunile egale, cu câte 28 de zile fiecare, anotimpurile egale a câte 13 săptămâni fiecare (91 zile). Măcar un an trebuia păstrată această „perfecţiune”, altfel lumea pierea în haos (asta spune multe şi despre religia lor şi despre psihologia şi mentalităţile lor). Dar de ce nu făceau corecţia după trei, patru, cinci ani sau mai mulţi? Răspunsul este simplu – dacii erau oameni simpli, cu simţ practic, înţelepţi şi extrem de inteligenţi, contrar părerii istoricilor care îi consideră barbari. .Dacă treceau prea mulţi ani până să se facă corecţia, decalajul între anul tropic şi cel dacic ar fi fost prea mare”, susţineau autorii volumului “Calendarul dacic din ansamblul de sanctuare de la Sarmisegetuza Regia” (2013).

Sursa : aici 

Urbanismul dacic depăşeşte orice închipuire

1. Alexan­dru Diaco­nes­cu, arheolog de epocă ro­mană şi confe­ren­ţiar în cadrul Facultăţii de Istorie a Univer­sităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, să structureze o cura­joasă teorie legată de ca­pitala regatului dac. „Viziunea noastră până acum era că Grădiştea de Munte va fi fost o cetăţuie ca toate celelalte, o cetăţuie în care lo­cuiau câteva zeci de oameni, aşeza­rea civilă întinzându-se pe platourile secun­dare şi la poalele dealului. Or, Grădiş­tea e altceva! Sarmizegetusa dacică a fost, de fapt, un oraş, ceea ce nu ne vine prea uşor să credem, după ce am tot citit că între ziduri nu erau decât câteva sanctuare şi cam atât. S-a găsit acolo, în două-trei clădiri-atelier, o cantitate mare de fier, care depăşeşte cantitativ tot fierul din Europa aşa-zis barbară. Ai, la Sarmi­zegetusa, cea mai mare producţie indus­trială din Europa, după Grecia şi Roma! Recent, Simion Ştefan, în cartea sa de­dicată războaie­lor lui Domiţian şi Traian cu dacii, re­dactată în franceză, arăta că la Sarmi­zegetusa Regia a existat o locuire foar­te mare, pe care o plasează aproxi­mativ pe toată culmea dealului Grădiştei. În plus, el intuieşte că incinta cetăţii daci­ce trebuie să fi fost mult mai extinsă, însă, fără date suplimentare, planurile propuse de Simion Ştefan sunt inexacte… Dar acum, iată, intervin aceste fotografii plătite de englezii de la BBC: iar imaginile LIDAR arată că, în afara unui castru roman cunoscut, se mai văd urmele încă unui castru, precum şi numeroase alte con­strucţii. Se dis­ting detaliile unui urbanism dacic care depăşeşte orice închipuire”, spune, entuziast, dr. Ale­xandru Dia­conescu, în timp ce îmi arată fotografiile surprinse de avionul echipat cu tehnologia LIDAR.

În 102, când, după primul război cu regele Dece­bal, împăratul Traian a impus condiţiile pentru înche­ierea păcii, prima dintre ele a fost expulzarea din Da­cia a arhitecţilor, a inginerilor şi a instructorilor mili­tari, îmi spune Alexandru Diaconescu. „Asta îl durea cel mai tare pe Traian! Erau instructori militari care îi ajutaseră pe daci să lupte bine contra romanilor şi erau ingineri şi arhitecţi pe care regii daci i-au folosit pentru a fi la zi cu tot ceea ce însemnau arhitectura şi fortificaţiile vremii”. „Având monopol pe metalele preţioase, Decebal era atât de bogat că nici nu avea nevoie de monedă proprie. Ce să facă el cu o monedă pe care să scrie «Decebalus per Scorilo»? Dacii copiau la perfecţie moneda romană şi, astfel, practic, ei îi plăteau în «valută forte» pe aceşti specialişti străini, despre care vorbeşte punctul 1 al tratatului de pace din 102. Când se întorceau acasă, specialiş­tii angajaţi de regii daci mergeau cu bani frumoşi «şi fără miros», câştigaţi peste Dunăre. Unde mai pui că monedele dacilor erau făcute din metale de calitate, din argint mai bun decât cel de la Roma…”, îşi con­tinuă raţionamentul Alexandru Diaconescu. Dacii, spune el, aveau de secole contacte strânse cu cetăţile pontice şi cu lumea greacă şi s-au folosit din plin de experţi şi specialişti din cetăţile prietene. „Elitele dacilor nu erau străine de principiile urbanismului clasic. Recent descoperitul oraş getic, datând din se­colul III înainte de Hristos, de la Sboryanovo, în Bulgaria, este posibilul predecesor al Sarmizegetusei dacice. Întreg situl, inclusiv celebra necropolă de la Sveştari, ocupă aproape 100 de hectare şi este situat imediat la sud de Ruse”, argumentează profesorul Diaconescu.

 

„Totul are o anvergură incredibilă faţă de ceea ce ştiam anterior”

„Fotografiile aeriene deschid o nouă perspectivă în înţelegerea lumii dacice, pentru că avem de-a face cu un fel de Machu Pichu din Peru. Putem vorbi nu numai despre construcţii pe terase cu un amplu sistem de canalizare şi despre ziduri cu corecţie optică, pen­tru care s-au folosit însemne greceşti. Pe fotografii se văd clădiri dincolo de zona cunoscută până acum. Totul are o anvergură incredibilă faţă de ceea ce ştiam anterior”, consideră Alexandru Diaconescu.

„Noile fotografii arată că sunt două castre romane şi o incintă dacică, mult mai mare, care cuprinde o acropolă rectangulară şi o agora, unde sunt sanctua­rele. Apoi, foarte spectaculos este faptul că marele drum procesional continuă mult spre vest, pe sute de metri. Către vest se văd, de altfel, mai multe clădiri monumentale de piatră de o parte şi de alta a dru­mului, despre care nu ştiam nimic înainte”, remarcă profesorul Diaconescu, studiind fotografiile celor de la BBC. „E un drum neobişnuit, pentru că este de o lă­ţime impresionantă, în comparaţie cu drumurile ro­mane normale, care erau foarte înguste, cât să treacă un car, doar cele principale atingând 12 metri lăţime. Plus că drumul dacic era pavat cu blocuri de piatră atât de fină, că parcă ar fi fost calupuri de lut tăiate cu sabia. Nu poate fi decât un drum ritualic, căci nu­mai la ceremoniile religioase mergi cu două sau trei care unul lângă celălalt. Către sud-est, din marele drum procesional porneşte, perpendicular, un drum, probabil paralel cu cel care ducea la una dintre porţile cetăţii dacice. Aceste căi, care se încrucişează în unghi drept, sunt specifice urbanismului ele­nistic. De altfel, şi poarta de sud-est a incintei dacice, şi turnul hexagonal de curtină au fost construite, conform cercetărilor ar­heologice, din blocuri fasonate conform teh­nicilor edilitare elenistice. Această in­cintă ar trebui urmărită de arheologi pas cu pas, căci nu pare să fi avut un traiect regulat”.

Ca orice oraş construit în stil ele­nistic, Sarmizegetusa trebuie să fi avut o parte înconjurată de zid, cu edificii publice şi reşedinte de lux, „oraşul de sus”, şi alta mult mai largă, „oraşul de jos”, spune Alexandru Diaconescu. Un bun exemplu de astfel de oraş, ridicat pe terase susţi­nute cu ziduri, este Pergamon, în Asia Mică. „Sus erau re­şe­dinţa regală şi tem­plele, apoi, pe terasele următoare, sunt ampla­sate pieţe publice şi edificii de cult, iar mai jos, începe locuirea civilă”, îşi imaginează profesorul Diaco­nes­cu fru­moasa capitală a dacilor. Cu doar un an în urmă, îna­inte de documentarul celor de la BBC, un astfel de vis ar fi părut curată nebunie…

Sursa : aici 

O zi în prima capitală a neamului face cât o săptămână de concediu. Aerul bun al locurilor e kerosen pentru sufletul de orăşean. E de înţeles de ce o mulţime de turişti străbat sute de kilometri pentru a ajunge la Sarmizegetusa Regia, în Munţii Orăştiei.

sursa : aici 

Istoricul cercetărilor

 

Sarmizegetusa Regia – Istoricul cercetarilorCele dintâi informaţii pe care le avem despre ruinele de la Grădiştea de Munte datează de la începutul secolului al XIX-lea. Atunci, administraţia austriacă şi-a trimis reprezentaţii pentru a cerceta fenomenul apariţiei unor tezaure din metale preţioase în zonă. Trimişii imperiali au consemnat în rapoartele lor oficiale existenţa fortificaţiei şi a mai multor construcţii din piatră, pe lângă numeroasele piese descoperite.

 

Pe parcursul secolului al XIX-lea, Grădiştea de Munte s-a aflat în atenţia cărturarilor şi a colecţionarilor de antichităţi. Unii dintre ei au şi săpat în diferite puncte ale aşezării antice.

 

Primele săpături sistematice au debutat după primul război mondial, în 1922-1924, când profesorul clujean D. M. Teodorescu a investigat fortificaţia şi templul mare circular. În anul 1950 a demarat proiectul de cercetare arheologică de amploare a sitului, sub conducerea profesorului Constantin Daicoviciu. De atunci şi până în prezent au fost scoase la lumină elemente de fortificare, edificii de cult, ateliere metalurgice, instalaţii de captare şi de distribuţie a apei, locuinţe şi anexe ale lor.

Obiective arheologice – aici 

Artefacte – abundenţa materialelor arheologice a fost remarcată anterior cercetărilor sistematice şi a fost consemnată în diverse studii mai vechi. După începerea cercetărilor sistematice s-a constatat că materialul arheologic este nu doar bogat, ci şi foarte variat, multe piese păstrate între resturile locuinţelor şi atelierelor mistuite în incendiile din războaiele cu romanii devenind preţioase repere pentru cercetarea civilizaţiei dacice.

Bratarile radionice ale dacilor 

„murus dacicus”

Zidul dacic (murus dacicus) apare pentru prima dată în Munţii Orăştiei în secolul I î.Chr. odată cu extinderea puterii lui Burebista asupra cetăţilor greceşti de la Marea Neagră. Aceasta se întâmpla cel mai probabil undeva în jurul anului 55 î.Chr. De aici Burebista, îşi aduce meşteşugari şi constructori care contribuie decisiv la ridicarea cetăţilor Costeşti-Cetăţuia, Blidaru, Piatra Roşie, Sarmizegetusa s.a. Aşa se explică cel mai bine şi prezenţa a numeroase litere greceşti incizate pe blocurile de piatră la Grădiştea Muncelului, nicidecum prin faptul că dacii vorbeau şi scriau în limba greacă. Zidurile construite cu ajutorul meşterilor de la Pontus Euxin erau ziduri de inspiraţie elenistică asemeni celor de la Histria, în acea perioadă cel mai important port de la noi şi locul în care s-au bătut şi cele dintâi monede. Dar care este diferenţa dintre zidul elenistic şi zidul dacic (murus dacicus) din munţii Orăştiei?

Zidul elenistic este compus din două feţe exterioare sau paramenţi (în limbajul de specialitate) realizate din blocuri de piatră rectangulare fasonate. Din loc in loc blocurile de piatră alternau cu altele dispuse transversal (denumite şi butişe) Între cele două rânduri de blocuri se tasa pământ (cel mai probabil un pământ cleios) şi pietriş (aşa numitul emplecton) şi nu se folosea mortar. Pentru ca să se realizeze o priză mai bună şi să nu existe riscul surpării, în piatră se scobeau şanţuri în „coadă de rândunică”, în care se aşezau bârne din lemn care uneau cele două feţe exterioare. Zidul dacic (murus dacicus) este identic cu o singură mică deosebire: nu are acele butişe care fixau zidul mai bine.

La fortificaţiile dacilor din munţii Orăştiei zidul elenistic este combinat cu alte sisteme de apărare tradiţionale: valul de pământ şi palisada. Materialul care compune zidurile era adus de la zeci de kilometri de pe Dealul Măgura, la est de Călan, deoarece roca existentă în zonă se sfărâma uşor fiind dificil de fasonat. Murus dacicus ajungea la 3-4 metri grosime având o înalţime de 10 metri şi putând absorbi cu uşurinţă loviturile date de maşinile de război romane. O altă particularitate a lui murus dacicus este aceea că partea de sus a zidurilor (crenelurile) nu era din piatră ci era o palisadă din lemn. Asta îl făcea desigur mai vulnerabil în faţa focului dar trebuie ţinut cont şi de faptul că acestea au fost realizate în grabă între cele două războaie daco-romane din 101-102 şi 105-106. Construcţia unui asemenea sistem defensiv precum cel din munţii Orăştiei necesita mult timp şi multă mână de lucru. La sfârşitul primei confruntări cu Traian, Decebal fusese nevoit să oprească reconstrucţia fortăreţelor distruse, procesul de reclădire al zidurilor începand abia din 103-104.

Murus dacicus este aşadar nu o creaţie originală ci rezultatul adaptării zidului elenistic particularităţilor existente în munţii Orăştiei şi a lipsei de timp care a făcut să se apeleze la mijloace de fortificare mai puţin costisitoare şi mai rapid de executat.

„Mai întâi Dacia era un mare regat cu o bază etnică perfect omogenă, cu tradiţii istorice seculare, cu structura socială şi economică bine definită, cu o cultură înaintată de formă mai întâi influenţată de către civilizaţia celtică, apoi, timp de două veacuri înainte de Traian, de către civilizaţia romană”. (Vasile Pârvan; Dacia; Editura Ştiinţifică; Bucureşti, 1972, p.150).

O construcţie defensivă originală de acest tip din spaţiul european şi dinafara lumii greco-romane este, spre exemplu, murus gallicus sau zidul gal. Există destule similitudini şi între zidul galic şi murus dacicus: emplectonul, prezenţa bârnelor ca parte a structurii de rezistenţă şi palisada în partea superioară a zidului.

sursa : aici 

Templul lui Dumnezeu din Cogaion / Sarmizegetusa (construit īn vremea lui Burebista, 82 – 44 ī. H., din andezit roşu).

De la clădirile cu potcoavă (absidă) din spaţiul Daciei, la Īnalta Şcoală de Cavaleri Zalmoxieni din Histria. După cum se ştie (cf. TIrel-LXXXIV, 1096), clădirile rectangulare „cu potcoavă“ aparţineau Cavalerilor Zalmoxianismului, servind instrucţiei / educaţiei, cadrului misteric / iniţiatic, ştiinţei pelasgo-dacului de a se face nemuritor. Īn clădirile absidate se formau şi se exercitau – „pānă la epopţie“ – tinerii Daciei, spre a urma calea-spirală planetară īntru Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei, după cum s-a mai accentuat, fie īn calitate de Sol, sau Mesager Celest, fie īn calitate de Cavaler Zalmoxian (Thrac, Dunărean / Danubian, Cabir etc.), „īnsoţitor-de-Sol“ pe teluric-celestele căi

Justiţiarii Cavaleri ai Zalmoxianismului erau pregătiţi īn cadru misteric / iniţiatic, īn şcoli speciale, īn dave care ofereau condiţii aparte de studiu, de antrenament zilnic etc., toate clădirile destinate acestui scop avānd o arhitectură uraniană, simbolic-solară, cu obārşii multimilenare īn Cultul „Soarelui-Moş“ / Tatălui-Cer, ori al Soarelui-Tānăr-Războinic (So-Ares), din panoul central de credinţe al Cogaionului, arhitectură moştenită de Zalmoxianism (din orizontul anului 1600 ī. H.), excelānd īn ridicarea clădirilor cu potcoavă / „absidă“ (legată, desigur, de „potcoava solară“ din Marele Templu Rotund de la Sarmizegetusa).

 

Nenumărate sunt ruinele unor astfel de clădiri cu potcoavă din spaţiul Daciei (lui Burebista / Regalian), clădiri īn care au funcţionat misterioasele Īnalte Şcoli ale Cavalerilor Zalmoxianismului īn mulţimea atātor secole īncāt aproape că umplu două milenii, dacă se are īn vedere, cel puţin, segmentul temporal dintre orizontul anului 1380 ī. H. – al Analelor lui Suppiluliuma – şi orizontul anului 466 d. H. – al Cosmografiei lui Aethicus Donares (Ister). Arhitectura dacică absidată a Zalmoxianismului (fără funcţiile iniţiatice / misterice şi fără simbolica ei din Dacia) a fost moştenită de Creştinism, majoritatea clădirilor-biserici ale Ortodoxiei lumii preluānd de la pelasgo-daci solara potcoavă. ( … )

Sursa : aici 

Ce este senzațional aici

Aici , la Regia “ cea cereasca “ mai aproape de „rădăcini”, mai aproape de cer, de natură. Aici bei Apa Vie – apa provine dintr-un filon de argint, pura. Aici, la Regia, privesti spre Cer la fel  ca Burebista, Deceneu, Decebal, dacii liberi, cu mii de ani in urma.. Calci apasat pe urmele stramosilor. Te incarci cu energie pozitiva.

Asadar – Visează, iubește, călătorește.

 

sanctuarul mare circular de la sarmizegetusa regia

Ce a fost înainte de Sarmizegetusa Regia?

Unul dintre misterele care încă nu au fost clarificate prin dovezi arheologice priveşte existenţa pe amplasamentul viitoarei Sarmizegetusa Regia a unei fortificaţii mai vechi. „Cercetătorii sitului consideră că pe viitorul amplasament al Sarmizegetusei regale era un loc de cult, devenit Muntele sacru al dacilor (Kogaionon), în prima jumătate a sec. I a.Chr., când Deceneu primeşte titlul de mare preot. Un argument în acest sens este faptul că Strabon cunoştea existenţa muntelui Kogaionon, dar nu cunoştea Sarmizegetusa, care va fi menţionată mai târziu de Ptolemeu, cu epitetul regală”, informează autorii studiului „Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei”, publicat de Institutul Naţional al Patrimoniului.

“Cetăţile dacice reprezintă sinteza unică a unor influenţe culturale externe şi a unor tradiţii locale în privinţa tehnicilor de construcţie şi a arhitecturii militare antice. Sunt expresia concretă a nivelului de dezvoltare excepţional al civilizaţiei regatelor dacice de la sfârşitul mileniului I, înainte de Hristos. Ele sunt monumente exemplare pentru fenomenul evoluţiei de la centrele fortificate la aglomerările proto-urbane, caracteristice sfârşitului Epocii fierului în Europa”. Acestea au fost criteriile pentru care au fost incluse în patrimoniul UNESCO.

sursa : aici 

„hărțile cosmogonice ale dacilor” : aici

 

lectura recomandata :

Asociaţia Română de Arheologie 

Revista Studii de Preistorie 

ULBS 

Institutul national al patrimoniului

Daicoviciu, Constantin, Ferenczi, Alexandru, Aşezările dacice din Munţii Orăştiei, în seria Cercetări de istorie veche, Editura Academiei R.P. Romîne, 1951.

Daicoviciu, C., Cetatea dacică de la Piatra Roşie. Monografie arheologică, în seria Cercetări privind istoria veche a R.P.R., Editura Academiei R.P. Romîne, Bucuresti, 1954.

Daicoviciu, Constantin, Worownia dacka w Piatra Roşie, în Postepy Archeologi, (Warsyawa), 1956, nr. 5, p. 43-63.

Daicoviciu, C., Daicoviciu, H., Sarmizegetusa – Cetăţile şi aşezările dacice din Munţii Orăştiei, Editura Meridiane, Bucureşti, 1962, 72 p. + VI planşe.

Daicoviciu, C., şi colab., Studiul traiului dacilor în Munţii Orăştiei (şantierul arheologic de al Grădiştea de Munte), în SCIV, II, 1, 1951, p. p. 95-126.

Daicoviciu, C., şi colab., Şantierul arheologic Grădiştea Muncelului, SCIV, III, 1952, p. 281-310.

Daicoviciu, C., şi colab., Şantierul arheologic Grădiştea Muncelului, SCIV, IV, 1953, p. 153-219.

Daicoviciu, C., şi colab., Şantierul arheologic Grădiştea Muncelului, SCIV, V, 1-2, 1954, p. 123-159.

Daicoviciu, C., şi colab., Şantierul arheologic Grădiştea Muncelului – Blidaru, SCIV, VI, 1-2, 1955, p. 195-238.

Daicoviciu, C., şi colab., Şantierul arheologic Grădiştea Muncelului, Materiale şi cercetări arheologice, III, 1957, p. 255-277.

Daicoviciu, C., şi colab., Şantierul arheologic Grădiştea Muncelului, Materiale şi cercetări arheologice, V, 1959, p. 379-402.

Daicoviciu, C., şi colab., Şantierul arheologic Grădiştea Muncelului, Materiale şi cercetări arheologice, VI, 1960, p. 331-358.

Daicoviciu, C., şi colab., Şantierul arheologic Grădiştea Muncelului, Materiale şi cercetări arheologice, VII, 1961, p. 301-320.

Daicoviciu, C., şi colab., Şantierul arheologic Grădiştea Muncelului, Materiale şi cercetări arheologice, VIII, 1962, p. 463-476.

Daicoviciu, H., Ferenczi Şt., Glodariu, I., Cetăţi şi aşezări dacice în sud-vestul Transilvaniei, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989.

Florea, G., Consideraţii privind unele aspecte ale locuirii dacice în Munţii Orăştiei, Sargetia, XX, 1986-1987, p. 81-92.

Florea, G., Ceramica dacică pictată cu motive vegetale şi zoomorfe din Muzeul de Istorie al Transilvaniei, Acta Musei Napocensis, XXIV-XXV, 1987-1988, p. 1095-1117.

Florea, G., Ceramica pictată. Artă meşteşug şi societate în Dacia preromană (sec. I a. Chr. – I p. Chr.), Cluj-Napoca, 1998.

Gheorghiu, G., Dacii pe cursul mijlociu al Mureşului, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2005

Glodariu, I., Sarmizegetusa dacică în timpul stăpânirii romane, Acta Musei Napocensis, II, 1965, p. 667-668.

Glodariu, I., Importuri romane în cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, Apulum,VII, 1, 1968, p. 353-367.

Glodariu, I., Relaţii comerciale ale Daciei cu lumea elenistică şi romană, Cluj, 1974.

Glodariu, I., Un atelier de făurărie la Sarmizegetusa dacică, Acta Musei Napocensis, XII, 1975, p. 107-134.

Glodariu, I., Arhitectura dacilor, civilă şi militară, (sec. II î.e.n. – I e.n.), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983

Glodariu, I., Blocuri cu marcaje în construcţiile dacice din Munţii Şureanului, Ephemeris Napocensis, VII, 1997, p. 65-87.

Glodariu, I., La zone de Sarmizegetusa Regia et les guerres de Trajan, în Studia Antiqua et Archaeologica, VII, 2000, p. 363-376.

Glodariu, I., Sarmizegetusa Regia – capitale du royaume dace, în Transylvanian Review, X, 2, 2001, p. 3-15.

Glodariu, I., Infrastructura sectorului de nord al terasei a XI-a de la Sarmizegetusa Regia (I), în vol. Daco-Geţii, Deva, 2004, p. 39-46.

Glodariu, I., The destruction of sanctuaries in Sarmizegetusa Regia, în vol. Studia Historiae Religions Daco – Romane. In honorem Silvii Sanie, Editura Academiei Române, 2006, p. 113-126.

Glodariu, I., Iaroslavschi E., Civilizaţia fierului la daci, Cluj-Napoca, 1979.

Glodariu, I., Iaroslavschi, E., Rusu, A., Cetăţi şi aşezări dacice în Munţii Orăştiei, Bucureşti, 1988.

Glodariu, I., Iaroslavschi, E., Rusu, A., Die Münzstätte von Sarmizegetusa Regia, Ephemeris Napocensis, II, 1992, p. 75-58.

Iaroslavschi, E., Conduits et citernes d’eau chez les daces des Monts d’Orăştie, Acta Musei Napocensis, 32, I, 1995, p. 135-143.

Iaroslavschi, E., Vases daciques en feraux anses en forme d’oiseaux, Acta Musei Napocensis, 34, I, 1997, p. 511-519.

Iaroslavschi, E., Tehnica la daci, Cluj-Napoca, 1997.

Jakó, S., Cercetări arheologice la cetatea Grădiştea Muncelului în anii 1803-1804, Acta Musei Napocensis, III, 1966, p. 103-120.

Jakó, S., Date privitoare la cercetările arheologice de la Grădiştea Muncelului în anii 1803-1804- 1806 Acta Musei Napocensis, V – 1968, p 433-444.

Jakó, S., Date privitoare la cercetările arheologice de la Grădiştea Muncelului în anii 1803-1804- 1806 Acta Musei Napocensis, VIII – 1971, p. 439-457.

Jakó, S., Date privitoare la cercetările arheologice de la Grădiştea Muncelului în anii 1803-1804- 1806 Acta Musei Napocensis, IX – 1972, p. 587-603.

Jakó, S., Date privitoare la cercetările arheologice de la Grădiştea Muncelului în anii 1803-1804- 1806 Acta Musei Napocensis, X- 1973, p. 615-640.

Teodorescu, D.M., Cetatea dacă de la Grădiştea Muncelului (jud. Hunedoara), Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice, Secţia pentru Transilvania, Cluj, 1931-1932, p. 45-68.

Constantin Daicoviciu, Sistemi e tecnica di costruzione militare e civile presso I Daci nella Transilvania, Dacica, Cluj, 1969, p.101-105;

Dinu Antonescu, Introducere în arhitectura dacilor, Bucureşti,1984;

Hadrian Daicoviciu, Dacia de la Burebista la cucerirea romană, Cluj, 1972;

Hadrian Daicoviciu, Ştefan Ferenczi, Ioan Glodariu, Cetăţi şi aşezări dacice în sud vestul Transilvaniei, 1989;

Ioan Glodariu, Arhitectura dacilor civilă şi militară, Cluj-Napoca, 1983.

 

” matriţă din bronz folosită în antichitate la realizarea tiparelor pentru turnat piese decorative din metale preţioase, fiind singura piesă de acest fel descoperită până acum pe întreg teritoriul fostei Dacii”