Fă-ţi timp !

autumn-room-de

Fă-ţi timp!

Tatiana Stepa – Pe patul părăsit…

A nins…

tresar tăcerile din ziduri, lăcrimează,

balada ploilor mirate-ngenunchează,

la căpătâiul meu, o şoaptă trează, râde,

tremur în vis şi-mi pare văd, un gâde…

zâmbesc, îi spun : ”mă lasă, pleacă…”,

rămâne dus pe gânduri : ”şi ce dacă…

am să-mă-ntorc, doar ştii, dar, fie…”,

şi pleacă surâzând… eu, palidă, dar vie…

o umbră plânge-n-mine, spune stins:

”ridică-te”… o fac; mă uit pe geam, a nins…

Sibilla

autumn1

Faptul că orice viaţă de pe pământ se termină prin moarte, nu dovedeşte că moartea este scopul vieţii.  (Lucian Blaga)

A muri nu înseamnă a dispărea. Înseamnă să ieşi pe o uşă şi să intri pe o alta.  (Richard Wurmbrand)

Moartea nu e o taină; e doar sfârşitul acelei taine mari, care e viaţa.  (Nicolae Iorga)

A muri înseamnă de fapt a te muta într-o stea.  (Octavian Paler)

Nu la moarte vreau să mă gândesc; voi avea destul timp pentru ea după ce voi muri. Am totuşi amărăciunea că doar moartea este eternă, nu şi viaţa.  (Mariana Fulger)

FĂ-ŢI TIMP!

Visează ca şi cum ai trăi veşnic, dar trăieşte ca şi cum ai muri azi, căci nu contează anii din viaţa ta, ci viaţa din anii tăi.  (James Dean)

Marea taină a existenţei noastre nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti.  (Dostoievski)

Nu este lucru înţelept să spui: “voi trăi”; viaţa de mâine este prea târzie – trăieşte azi.  (Martialis)

Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.  (Octavian Paler)

Unii oameni trăiesc ca şi îngerii în mijlocul lumii. Şi tu poţi trăi asemenea lor!  (Maria de Balaquer)

49697533sayengardensautumn20041028_085mfsw

Există zile în care a trăi nu are sens. Trăiesc doar pentru acele zile în care viaţa înseamnă vis de neuitat.  (Marcio Barrios)

A trăi este o adevărată aventură.  (Dostoievski)

Viaţa însăşi este magie, iar dacă nu crezi asta, măcar încearcă să o trăieşti ca pe ceva magic.  (Albert Einstein)

Mereu îţi faci prieteni noi şi nici nu trebuie să stai cu ei zi de zi. Când ne vedem tot timpul cu aceleaşi persoane, ele ajung să facă până la urmă parte din viaţa noastră. Şi cum ele fac parte din viaţa noastră, încep să vrea să ne-o schimbe. Dacă nu eşti aşa cum vor, se enervează. Fiindcă toată lumea are o noţiune exactă despre cum trebuie să ne trăim viaţa. Şi nimeni nu ştie cum trebuie să-şi trăiască propria-i viaţă.  (Paulo Coelho)

E păcat să mori fără să fi trăit. Nu eşti răspunzător pentru că te naşti. Dar eşti direct răspunzător pentru ce trăieşti. Viaţa e un ţipăt între două tăceri. Nu te întreba niciodată pe care drum să o iei în viaţă, întreabă-te pe care să n-o iei.  (Tudor Muşatescu)

Viaţa este o îndelungată lecţie de umilinţă.  (James M Barrie)

Secretul nemuririi este să trăieşti o viaţă care merită amintită.

*******

Sibilla

imagini preluate de pe google.ro

citate preluate de pe http://www.citapedia.ro

muzika preluată de pe youtube

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Sibilla poesii și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Fă-ţi timp !

  1. Negreşit ne vom face.
    Când va veni vremea… 😀

    Apreciază

  2. Spedy zice:

    doamna draga ,mi-am ingaduit ,oarecum fara voia dvs sa trag un copy la citatul lui paulo coelho,din punctul meu de vedere este extrem de adevarat…..
    dincolo de asta ,am invatat de la dvs ,sa iubesc muzica sarbeasca ,fara sa inteleg de ce…..
    la noi aici in bucuresti e un soare de primavara ,dar nu poti trece peste stirea ca s-a mai stins o raza de lumina……
    Dumnezeu s-o odihneasca ….

    Apreciază

  3. leo zice:

    @ Spedy
    A murit Anca Parghel? De la o vreme parcă numai marii artişti mai sunt sensibili la boală. Ori am pierdut anul ăsta nefericit la valori… Oare nemernicii să fie imuni şi la boală, nu numai la lege?!
    Dumnezeu s-o odihnească…

    Apreciază

  4. Nea Costache zice:

    Din pacate, cancerul a mai rapit o stea, Anca Parghel, pentru a-i vraji si pe ingeri cu vocea sa. Dumnezeu s-o odihneasca!
    http://www.neacostache.com/2008/12/05/anca-parghel-a-incetat-din-viata/

    Apreciază

  5. Ema zice:

    Dumnezeu sa o odihneasca!

    Apreciază

  6. g1b2i3 zice:

    Draga Sibilla,iti multumesc pentru gandurile de aici,mai ales ca am o zi mai putin placuta.
    „E păcat să mori fără să fi trăit” cred ca e se potriveste multora care dintre noi.
    Eu nu vreau sa mor fara sa fi trait.
    Sa fii iubita!
    Gabi.

    Apreciază

  7. Sibilla zice:

    Vă mulţumesc frumos, tuturor, pentru că aţi poposit la taclale cu … Sfinxul 🙂
    @ Gabriela Savitsky,
    E timp să … zâmbim, e loc, e dorinţă, e vis … 🙂
    Sibilla
    @Spedy,
    Dumnezeu s-o hodinească-n pace !
    A luptat, acum se odihneşte pe steaua ei .. ştiu cum e, la timpul potrivit mă voi odihni şi eu şi Tatiana şi câţi …
    Muzika srpska e … muzika sufletelor … nu trebuie să înţelegi neapărat cuvintele, o simţi, mă bucur mult că vă place, sunt Sibilla, simplu .. 🙂
    numai bine, hvala lepo,
    Sibilla
    @Leo,
    … se duc valorile, am mai spus, e Cerul plin de stele …
    Dumnezeu s-o hodinească-n pace !
    zdravo duşo,
    Sibilla
    @Nea Costache,
    Dumnezeu s-o hodinească !
    Încă un înger …
    numai bine druje şi … fă-ţi timp !!!
    respecte şi preţuire,
    Sibilla
    @Ema,
    Dumnezeu s-o odihnească !
    calde îmbrăţişări, Ema,
    Sibilla
    @Gabi,
    Să fii iubită, senin pe Cerul sufletului tău !
    hvala lepo drugarica,
    Sibilla

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.