Respect … !

Unul din puţinele articole scrise cu respect – www.adevarul.ro

” 12 morţi, 11 văduve, 15 copii orfani ”

Ieri, în cimitirul din Petrila, pe lângă crucile noi şi coroanele de flori trimise de la Bucureşti, se aflau mame, soţii şi părinţi care-şi plângeau morţii. Petrila a devenit oraşul înmormântărilor. 12 mineri morţi, 12 familii distruse. 15 copii orfani, lipsiţi de bucuria venirii tatălui acasă, 11 soţii văduve rămase fără niciun sprijin, 19 părinţi distruşi de durere. Un altfel de bilanţ..

De trei zile, în centrul oraşului Petrila curg convoaie de înmormântare. În cimitirul răspândit tocmai lângă sărăcia coloniei-oraş, minerii sapă gropile foştilor colegi. Imnul minerilor – marş de doliu acum – sună greu în cenuşiul Petrilei.

Printre crucile noi şi coroanele colorate trimise de la „Capitală”  sunt câteva năluci în haine cernite. Sunt cei din familiile morţilor în accident. Sunt doar câţiva care au mai avut încă putere să vină până la gropile proaspete. Aproape o sută de suflete au rămas singure după moartea celor 12 ortaci.

„Nu răzbunare, dreptate vrem!”

Cu câteva zile înainte de tragedie, Marcel Alecsa tocmai ieşise campion la un concurs de salvatori. „În ziua aia am avut o presimţire. Apoi a sunat telefonul, să se ducă să-i scoată pe oameni din mină. L-am rugat cu cerul să nu meargă. Dar Marci mi-a zis că sapă şi cu mâinile să se întoarcă la mine.

Acum a lăsat trei copii”. Soţia lui aproape că leşină. Abia ce mai poate arunca o privire la groapa acoperită cu coroane: „Ce fac eu acum? Ce fac cu copiii? Aia mică are un an… nici nu o să-şi cunoască tatăl. Ce o să-i spun?”.

Mama salvatorului – o bătrână în haine vechi – îmbrăţişează crucea. Bătrânul, tatăl minerului care ar fi împlinit 37 de ani, priveşte în gol. O lumânare îl arde. Omul nici nu simte durerea. A lucrat 37 de ani în abataj, iar toţi copiii săi sunt mineri salvatori.

„Nu vrem răzbunare, că nu-i aducem înapoi. Vrem doar dreptate”, scrâşneşte unul din fraţii lui Marcel. Omul abia a ieşit la pensie. A lucrat tot ca salvator. În durere spune de ce minerii se angajează ca salvatori: „Nu e vorba de tovărăşie sau altceva. Se intră la explozii sau accidente doar pentru bani”.

Mai clar – pentru un salariu ce nu bate 15 milioane pe lună.Familia Alecsa a fost lovită de două ori. Un alt fiu, tot din echipa de salvatori, este la Bucureşti, în spital. A fost prins de flacără şi e opărit pe tot corpul. Bătrâna are sufletul stors de durere; nu mai vorbeşte de când a auzit de nenorocire.

„Băiatul meu frumos avea capul chisăliţă”

„Acum o lună eram în Praga (un abataj la est de locul accidentului), când a mai fost o explozie. Au fost patru arşi. Le-a dat liber o săptămână. Nu au venit salvatorii şi nu s-a spus nimic. Nimeni nu a vorbit că ne-a fost frică. Acum îl am pe frate-miu în coşciug”.

Fratele lui Attila Elekes – salvator mort în a doua explozie – povesteşte că acum o săptămână concentraţia de metan trecuse de 6 la sută. „Numai că pe captor (aparatul care arată concentraţia de gaz) nu s-a înregistrat nimic. Au îngropat aparatele în pământ să nu se oprească lucrul”, spune şi tatăl celui mort în accident. Bătrânul care a lucrat tot ca salvator spune că echipele coborâte după minerii prinşi de prima explozie trebuiau să fie oprite.

„Trebuia să se măsoare gazul. Că, înainte de explozie nu puteam lucra decât dacă desfăceam furtunurile de aer condiţionat de la utilaje, ca să mai avem ce respira”, spune şi fratele celui decedat. Şi nimeni nu a reclamat, de frică să nu-şi piardă cele 14-15 milioane salariu.

„Nu ai ce să faci acum… Dai din umeri şi-ţi îngropi copilul. Stai în întuneric – că la priveghi a oprit CONEL lumina pe scara blocului – şi îţi aştepţi rândul să intri în iad. Şi dacă eşti bolnav sau ţi se întoarce stomacul pe dos de la metan, ceri concediu de odihnă.

Că, dacă ai curajul să iei o coală, te dă afară şi nu mai ai cu ce să-ţi hrăneşti familia”. Priveşte în gol. Cu răsuflare grea de-abia reuşeşte să povestească un ultim amănunt. „L-am văzut înainte să bată cuiele în sicriu. Din băiatul meu frumos nu mai rămăsese întregi decât mâinile şi picioarele. Capul îi era chisăliţă”, povesteşte cu ochii roşii tatăl lui Elekes.

************

Unul dintre cei mai tineri ortaci care au pierit în devastatoarele explozii de la mina Petrila, Adrian Măţan de 27 de ani, a lăsat în urmă doi părinţi şi o logodnică îndurerată, lângă care spera ca din primăvară să întemeieze un cămin. Logodnica era plecată la muncă în străinătate pentru a-şi putea cumpăra o casă.

A murit la 36 de ani, lăsând în urma sa o mamă disperată că şi-a pierdut singurul sprijin. Silviu Moş era şef de schimb şi cu cei 1.400 de lei pe care îi câştiga lunar îşi întreţinea şi mama. Soarta face ca şi fratele lui Silviu Moş să fi dispărut cu câţiva ani în urmă tot într-un accident de mină.

Minerul şef de schimb, Daniel Frăţilă de 38 de ani, a lăsat fără ajutor o fiică de 18 ani care este în ultimul an de liceu şi se pregăteşte să meargă la facultate. Văduva lui Daniel Frăţilă este învăţătoare la Petrila. Cu un singur salariu, de dascăl, nu va reuşi să-şi mai trimită fiica la facultate.

Peste numai o lună de zile, un alt ortac secerat de exploziile de metan ar fi împlinit 35 de ani. Însă, în loc de aniversare, Dan Mateş a lăsat amărăciune şi durere pentru fiica sa de 17 ani. Pentru că nici cu salariul de miner nu se descurcau, fiica lui Dan Mateş lucrează ca vânzătoare în Petroşani. Acum nu mai are niciun sprijin.

Trei copii dintre care şi o fetiţă de nici un an de zile au rămas orfani de tată după moartea sondorului Marcel Alecsa – 36 de ani. Fetiţa nu va înţelege de ce tatăl ei nu s-a mai întors la ei. Şi părinţii lui Marcel sunt distruşi, mai ales că un alt băiat de-al lor este grav rănit, internat la Bucureşti, tot din cauza exploziei de la Petrila.

Minerul avea 38 de ani şi era singurul sprijin al familiei sale. Era însurat şi avea doi copii.
Văduva lui Vasile Stoian este casnică. Familia ortacului are acum o situaţia materială dramatică, singurul venit fiind ajutorul social pe care îl va primi de la  autoritîţile locale. Practic cei trei sunt condamnaţi la sărăcie.

Moartea minerului-şef de brigadă Nicolae Puian, în vârstă de 36 de ani, a lăsat fără tată un adolescent de 15 ani. Văduva lui Nicolae Puian lucrează şi ea la exploatarea minieră în subteranul căreia soţul ei şi-a pierdut viaţa. Familia locuieşte la câţiva kilometri de Petrila, în satul Daia.

A murit la 34 de ani, în urma sa rămânând o soţie şi o fetiţă de cinci anişori. Familia este aproape de a rămâne pe drumuri. Singurul venit al familiei Şipoş era salariul de miner al lui Cristian, soţia fiind casnică.
Minerul era pasionat de fotbal, făcând parte dintr-o echipă a ortacilor din Petrila.

Adjunctul şefului de sector, Trandafir Vişan – 40 de ani, a lăsat în urma sa un adolescent de 14 ani şi o soţie. Trandafir muncea de doar doi ani în mină, dar ajunsese pe o funcţie de răspundere tocmai pentru că-i plăcea meseria.Îşi dorea cu ardoare ca fiul său să nu fie nevoit să coboare în mină.

Avea 38 de ani. În urma lui au rămas trei copii. Doi au vârste de 16, respectiv 17 ani, iar mezinul familiei are numai 7 ani. Era unul dintre oamenii experimentaţi ai minei Petrila după ce lucrase în subteran 15 ani. El a fost cel care l-a „botezat“ în meseria de miner pe Adrian Măţan, şi el mort în explozia de la Petrila.

Era al doilea om ca importanţă în mina Petrila, dar a pierit în tragedia de sâmbătă. Inginerul-şef producţie, Iosif Brad, de 44 de ani, era căsătorit, soţia lui fiind asistent medical, iar fiul său în vârstă de 20 de ani este student. Iosif Brad mai avea doar doi ani până să iasă la pensie.

Avea 36 de ani şi a rămas în urma lui un copil de numai opt ani. Părinţii şi cei doi fraţi ai acestuia acuză autorităţile pentru moartea lui Attila. Mai mult, unul dintre fraţi face dezvăluiri pentru „Adevărul“ despre condiţiile de mare risc în care erau obligaţi să muncească minerii de la Petrila.

Răzvan Popa

Sursa : www.adevarul.ro

Dumnezeu să-i hodinească-n pace pe ortaci !

11 văduve şi 15 copii orfani primesc pentru moment ajutoare băneşti … Ne vom mai aduce aminte de ei ? Pentru cât timp, ? cine …  ? Doamne, ai milă de ei iar pe noi luminează-ne să fim oameni şi acum, şi peste doi, şi trei, şi …  mulţi ani de aci înainte, sunt românii noştri ! Respect în faţa durerii, suferinţelor, tragediilor, rănilor … !

Sibilla Poesis

articol preluat de pe www.adevarul.ro