“România este singurul loc din lume unde se râde de moarte!”

„Să străbaţi drumul pentru miracolele pe care ţi le va dezvălui, iată motivul…”

In anul 2019, am avut șansa, bucuria împlinirii unui vis mereu amânat: să ajungacolo… unde se agață harta-n cui, în Maramu!

“România este singurul loc din lume unde se râde de moarte!”Pentru unicitatea lui a fost clasat primul din Europa şi al doilea din lume după cel din Valea Regilor. Este opera meşterului Ioan Stan Pătraş continuată de Dumitru Pop, unul din ucenicii lui Pătraş. Doar la Săpânţa, crucea pusă este abia începutul unei poveşti pe care oamenii o vor cunoaşte zeci sau sute de ani de acum înainte…

recomandare lectura: Charon al românilor. Dumitru Pop Tincu, păstrătorul Cimitirului Vesel din Săpânţa: “România este singurul loc din lume unde se râde de moarte!”

“La Săpânţa se fac și doctorate, și masterate. Sunt mulți studenți care vin aici, caută rădăcinile, bazele acestei meserii și merg pe filonul lor, să vadă de unde a pornit și unde a ajuns.”

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

La Săpânța am ajuns după ce vizitaserăm un alt deosebit Lăcaș, Mănăstirea Peri. Și-a urmat Bărsana, unde ne-am și cazat, la Pensiunea Fratii Pasca din Birsana

„Maramureșul este ținutul unde tradițiile de port, cele culinare și de trai te duc în alt timp și într-un alt ritm al vieții, unde te mai poți bucura în tihnă de micile și eternele plăceri ale vieții, cu oamenii dragi în jurul tău și în mijlocul liniștii naturii!”

Maramureşenii şi-au păstrat cu sfinţenie Iimba şi portul, obiceiurile şi tradiţiile ancestrale. Monumente, legi si datini Au trecut vinturile şi valurile istoriei, Maramuresul de piatră a rămas neingenuncheat, veacurilor de ocupatie străină, nereuşind să schimbe cu nimic datele primordiale ale acestor locuri şi locuitori. O spun si documentele vremii. Ritualurile daco-romane, de exemplu, s-au păstrat atit de bine incit într-o diplomă din 1586 se spune că vicontele Vasile Radu din Corneşti, insotit de 4 pretori (dregători), s-a deplasat în comuna Budeşti, pentru a ancheta populatia pentru nişte obiceiuri păgine (!), pe care le practicau maramureşenii intr-un vechi templu dacic ! Cultul solar s-a transmis din moşi-strămoşi prin dalta cioplitorilor de porti şi a meşterilor care au ridicat cele mai înalte biserici de lemn din lume.(Ieud, Şurdeşti, Rozavlea, Bogdan Vodă, Şieu, Plopiş, Nadiş, Budeşti, Costeni, Remetea Chioarului), intr-o omenească incercare de a cuprinde cu o mină cerul şi cu cealaltă pămintul. Lemnul aici e inflorat, i se pun in el Sori, să întinerească, se ciopleşte in el „pomul vietii”, să dăinuiască. Bisericile şi portile maramureşene sint un tezaur nepereche, ca şi datinile şi portul popular ce-şi au in negura vremilor. Legile nescrise al acestui pamant – „juxta modum olachrum” sau „antiqua lex olachalium” – au fost impletite de bătrinii intelepti ai gintii moroşene cu insemnele vietii materiale; configurindu-se în timp un codece respectat la literă de toti urmasii, nestrămutat ca temelia unei cetăti, spiritul justitiar fiind aici intiia virtute a acestor oameni duri şi orgolioşi, deosebit de harnici şi inzestrati. Pentru că aici, pămintul e din piatră : natura cu munţii şi dealurile ei n-a fost dornică. Piatră şi păduri. Din piatră şi Iemn, maramureşenii au creat o „tară” în care s-au născut cei mai aprigi păstrători de traditii, oameni crescuti in cultul familiei şi-al ospitalitătii. Ei spun : „Din putin, oferă străinului venit cu gînduri bune, ce ai mai bun !”, Te convingi de acest adevăr străbătind satele şi marile oraşe maramureşene, Baia Mare şi Sighetul Marmatiei şi toate localitătile prin care curge panglica de asfalt ce insoteşte rîurile voievodale cu porti solare şi biserici cu turla-săgeată împlîntată în cer. Omule, află-ti timp să petreci o duminică in satele maramureşene, cand vei vedea dacii coboriti de pe Columna Traiană… 

https://retroalmanah.ro/tag/istoria-maramuresului/ 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Maramureșul este un ținut unic în Europa și unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. Este un ținut prins și definit de munți, iar viața aici și-a păstrat tradițiile precum munții și-au păstrat răbdarea. 

Inima verde a Maramuresului : o civilizație a lemnului pe care oaspeții pot vedea pretutindeni: în turlele zvelte ale bisericilor, legând parcă cerul cu pământul; în tehnologia populară; în porțile masive, sculptate cu simboluri precreștine menite să ocrotească familia; în acareturile și obiectele din gospodărie. In cultura maramureșeană, unul din elementele centrale este lemnul – de la case și construcții din lemn, biserici înalte de lemn (unele patrimoniu UNESCO), obiecte casnice, instalații tradiționale până la faimoasele porți sculptate. „Valoarea artistică a lemnului în arta populară maramureșeană Datorită faptului ca lemnul este un material ușor de prelucrat, aproape toate produsele confecționate din acesta au putut fi decorate. Acesta nu este însă singurul motiv – în numeroase sate, localnicii s-au specializat în diverse ramuri de prelucrare a lemnului – iar astfel de meserii se transmiteau din tată în fiu, de-a lungul generațiilor. Astfel, aceste manifestări artistice ale poporului fac, în mod neîndoielnic, legătura directă între strămoșii de acum cinci mii de ani cu țăranul român al zilelor noastre (Al. Tzigara Samurcaș).

Țăranul maramureșean este mândru de originea sa, de trecutul zonei și de credința sa – astfel meșterii au ales compoziții ornamentale unice, ce transmiteau un mesaj complex, lăsat peste veacuri. Astfel, întâlnești în Maramureș motive precum capul de bour, stindardul dacic, călăreții danubieni; dar și motive geometrice cu originea încă din neolitic; spirala, frânghia, crucea, pomul vieții, soarele, șarpele, furca, torsada, dintele de lup, rozeta – reprezentate pe porți, portaluri ale caselor vechi, mobilier, ustensile, scule ori instalații tehnice.” „tăierea lemnului se făcea după ritualuri și obiceiuri sfinte – care, dincolo de superstiții, ascundeau explicații științifice bine cunoscute astăzi. Așa se face că și astăzi, după sute de ani, casele și bisericile de lemn din Maramureș încă rezistă – chiar dacă zona este una umeda și rece în mare parte a anului. Scrierile arată că înainte de Al Doilea Război Mondial, arborii se tăiau în primele două luni ale anului, când era lună plină, doar pe versanții sudici ai dealurilor și munților (cu fața spre soare) – explicația este simplă: aici arborii cresc mai repede și sunt mai puternici. Apoi, după doborârea arborilor, urma o rugăciunea de iertare adusă copacilor. Lemnul era dus în sat doar în zilele de dulce (marți, joi, sâmbătă). Urma decojirea acestuia; iar primăvara se cioplea cu barda. În următorii trei ani, lemnul era lăsat la uscat (la umbră, într-un spațiu bine aerisit, fiind întors constant). Maramureșenii știau cum și când să taie lemnul – astfel construcțiile, uneltele, piesele de mobilier și lucrările artistice din lemn aveau o calitate, o rezistență și o durabilitate crescută.”

 https://doituristi.ro/lemnul-stramosii-nostri-si-taranii-din-maramures/#more-1404 

aplicatii de folos : https://doituristi.ro/maramures-on-the-go-aplicatiile-mobile-de-care-ai-nevoie-pentru-a-ne-vizita/#more-1138

Maramureşul istoric, zonă pe care marele poet şi publicist român Ioan Alexandru o numea, în 1977, în „Luceafărul”, cununa României, este cunoscut românilor mai ales datorită obiceiurilor şi portului unice. Totodată, amănuntele trecutului acestei părţi a României rămân necunoscute. De exemplu, nu mulţi cunosc faptul că sintagma „Maramureşul istoric” face trimitere la un teritoriu din care doar o treime se află în prezent în componenţa statului român, celelalte două, situate la nord de Tisa, făcând parte din Ucraina. În numărul 2 al revistei „Dosarele Istoriei”, din anul 2003, Cristina Ţineghe, pe atunci arhivist drd., Direcţia Judeţeană Maramureş a Arhivelor Naţionale, iar în prezent director al Direcţiei judeţene Ilfov a aceleiaşi instituţii menţionează că „dezmembrarea Maramureşului istoric reprezintă, în mare măsură, rezultatul deciziilor luate la Conferinţa de Pace de la Paris, for care a avut ca scop rezolvarea multiplelor probleme legate de dispariţia legică a Imperiului Austro-Ungar şi apariţia statelor naţionale”. Totodată, autoarea articolului din „Dosarele Istoriei” subliniază că rămâne deocamdată o dilemă cum a fost posibil ca Maramureşul pur românesc din secolul al XIV-lea să aibă, în secolul XX, o structură etnică majoritar ruteană. 

https://danielvla.wordpress.com/2014/05/05/romanii-din-dreapta-tidei-maramuresul-istoric/ 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/maramuresul-istoric/

 Maramures – Tara dacilori mari

 http://istoriefurata.istorieveche.ro/istoria-tarii-maramuresului/

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

 

‘Maramures. I se mai spune nordul cel mai de nord al ţării. Zice cintecul : „Maramures, ţară veche, / Cu oameni fără pereche…”

Ţinut fabulos, Maramuresul e o copaie geologică păstrătoare de gintă dacică, sortitia multe veacuri la izolare, numai latinitatea pătrunzind in spatele imensului zid natural ce-I fornează munţli Gutii, Ţibles si Rodnei. Vigoarea dacllor liberi si mindria romană au dat nastere aici unei celule etnice de mare vitalitate şi ogoliu, rezistenta pină la conservatorism influenţelor din afara, mai ales celor ce s-au vrut impuse cu forţa. ‘Tari’ in munti Această existenţă singulară a dus la crearea unui spaţiu sufletesc nordic, unic in structura sa, depozitar de limbă, port si datini strămosesti, un spaţiu in care s-au ingemă-nat in chipul cel mai firesc si fericit virtuozitatea şl ospitalitatea lor, splendorile fruste cu varietatea naturii, creindu-se in jurul său o aureolă aparte în Carpaţii romănesti. Şi toate acestea, moroşenii le poartă astăzi ca pe-o mare virtute, făcind din ele un blazon de noblete, asemeni stindardelor voievodale ale „descălecătorului” Bogdan, intemeletorui Moldovei; tot în acest Nord a trăit legendarul Pintea Viteazul, haiducul care in secolul XVIII a innebunit un imperiu. Locuind intre munti şi văi, în spatii geografice unitare, oamenii de aici şi-au numit vetrele „tări”, incă de la inceputul evului mediu, adică alcătuiri social-economice şi etnice cu functii si rosturi de organizare prestatală, nominatia existind pină-n zilele noastre, indicind aura şi prestigiul lor ; judeţul de azi este format din patru zone surori Ţara Maramureşului, Ţara Lăpuşului, Tara Chioarului şi Tara Codrului — pagini unice de vitalitate în cartea neamului românesc. In vestul Maramureşului se află despărtit-unită tot de munti, o altă celulă de veche marcă. Tara Oaşului (în judetul Satu Mare), cu care nordul transilvănean se intregeşte în chip armonic şi inconfundabil, unde legenda şi istoria se ingemănează, precum copacii aceleiaşi păduri… In Maramureşul de demult – spune legenda – trăiau uriasi, din care nu mai rămăseseră decit un bătrin şi fata lui, pe nume Rozalia, frumoasă ca o rază de soare. Intr-o zi, tristă şi singură, fecioara coboară, din munti, prin pădurea deasă, urmind firul apei ce se chema Iza. Pe malui ei, intr-o poiană, Rozalia a văzut nişte oameni mici, mici de tot, care nu s-au speriat cînd i-a luat în poala rochiei şi i-a dus tatălul său. Saltandu-i pe palmă, uriaşul a zis : – Aceştia sint din neamul romanilor! Fata il roagă pe stăpinul muntilor şi al apelor să-l facă pe un roman mai mare, iar pe ea mai mică. Si cind, dimineata: vrerea i s-a implinit, cei doi au nuntit ca-n poveşti, din căsătoria lor născindu-se multi copii puternici şi frurnoşi. Şi au avut nepoti şi strănepoti, care in amintirea bunicii lor au numit aşezarea aceea Rozavlea, comună mare azi, pe valea Izei. Nepotii şi strănepotii acestora s-au imprăştiat şi asezat pe malurile riurilor Iza, Mara, Cosău, Vişeu, Săpinta si Tisa, izvorite din muntii ce inconjurau tinutul lui ca o cetate. Şi pentru că Mara avea cea mai bună apă din toate, şi-au zis maramureşeni…

 https://retroalmanah.ro/tag/istoria-maramuresului/ 

VISIT MARAMURES

• 

• 

Cazare si obiective Maramures: 

https://www.lapensiuni.ro/cazare-maramures 

https://www.directbooking.ro/obiective-turistice-romania.aspx?regiune=10&r=maramures 

http://www.ruraltourism.ro/maram/html/marro.html 

Cimitirul Vesel din Sapanta – Judetul Maramures – Prezentare 

https://www.cazaretransilvania.ro/Menu/cimitirul_vesel_din_sapanta-prezentare-obiective_turistice-cazare-harta-atractii_turistice-cimitirul_vesel_din_sapanta.html

 • Mănăstirea Peri din Săpânţa – cea mai înaltă biserică de lemn din lume 

https://financiarul.ro/2013/07/29/manastirea-peri-din-sapanta-cea-mai-inalta-manastire-de-lemn-din-lume/ https://www.romanian-journeys.com/atractie-turistica-romania/manastirea-peri-sapanta 

Sighetu Marmatiei | Municipiul Sighetu-Marmatiei apartine administrativ de judetul Maramures, situat in nordul Romaniei, la frontiera cu Republica Ucraina. Ca pozitie acesta este asezat excentric fata de teritoriului sau de influenta (Maramuresul Istoric), insa la convergenta celor cinci vai principale ale regiunii (Valea Izei, Valea Marei, Valea Cosaului, Valea Tisei si Valea Viseului

 http://www.romanianmonasteries.org/ro/maramures/valea-tisa 

Această sfântă mănăstire, plină de taina Crucii şi a Invierii lui Hristos în Biserica Sa, sinteza între evlavie şi artă, unde rugaciunea ziditoare de suflet frumos se uneşte cu munca artistică, ziditoare de lumină construită din piatră şi lemn, Bârsana – este o icoană a sufletului creştin ortodox maramureşean la răscruce de milenii, o speranţă pentru un viitor binecuvântat, este un loc sfânt unde natura se uneşte cu Biserica în Liturghie cosmică. Valea Izei este tinutul de legenda al sufletului românesc.

 http://manastireabarsana.ro/joomla/ 

https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-barsana-67952.html 

http://www.infoviseu.ro/destinatii-turistice/valea-izei