PROTESTELE CONTINUĂ ! PE BUNĂ DREPTATE !!

PROTESTELE CONTINUĂ ! PE BUNĂ DREPTATE !!

Continuăm să protestăm. Unii dintre noi de 14 zile şi rezistăm, NU renunţăm. 

Puterea, n-a priceput nimic sau, se preface a nu fi înţeles. Opoziţia, s-ar impune să… bage la tărtăcuţă !! Şi dacă ne vrea parteneri de dialog, dacă ne vor votul, să ni-l câştige prin FAPTE, nu altfel !

Un UNIC Dumnezeu avem şi Cerul deasupra noastră…. restul, muritori şi ei, chiar dacă mulţi, prea mulţi îmbătaţi de gustul perfid al puterii şi asurziţi de zăngănitul banilor.  LUAŢI AMINTE, TOŢI !!!

C.T. Popescu: Băsescu trăieşte într-o realitate paralelă, precum Ceauşescu în 1989

DESCHIDE OCHII, ROMÂNE !!! DOAMNE FEREŞTE SĂ FIE AŞA….


Traian Băsescu – Planul secret  


Din acest moment dl. Băsescu se va separa de tot și de toate, va lupta la fel ca pentru primaria București în 2004. Va fi prezent la televiziunile mogulilor – pupincuriștii plătiți la televiziunea publică nu i-au adus nici un beneficiu, se va afla în piețe, la inundații, în cartiere, pe șosele, peste tot unde sunt votanți. Președintele va critica Guvernul, Parchetul, Serviciile, bogătășii, va fi un cetățean român între români. Dacă Opoziția nu-și va construi o strategie adecvată și nu o va executa întocmai, USL va ajunge la putere unde va sta maximum un an și tot cu dl. Băsescu președinte.

SURSA DC NEWS

„Somn uşor, Milule!”

Moartea lui Emil Hossu e o tragedie.

In plina revolta si disperare a natiunii, el, un actor senzational, se alaturase cu sinceritate si entuziasm cauzei celor multi. ( … )

Moartea unui om atit de frumos in toate m-a tulburat. ( … )

Ramine ca un bisturiu replica lui geniala din Secretul lui Bachus : “Nu existati, sunteti neverosimili!”. O definitie extraordinara pentru puhavii din filmul cu pricina, dar si pentru cei care conduc azi Romania. Impotriva carora Emil Hossu a protestat decent, hotarit, ca un bun crestin. ( … )

Dumnezeu sa-l odihneasca !

sursa : Radu Tudor

Locotenentul protestatar Alexandru Gheorghe, care a apărut luni seară, în uniformă, în Piaţa Universităţii, a declarat, joi, că se simte ameninţat de gestul făcut şi nu mai doarme acasă deoarece este urmărit de o maşină neagră, informează Mediafax.

„Nu am mai dormit acasă de luni seară, dorm la un prieten ofiţer. Încontinuu sunt supravegheat de o maşină neagră. Am fost urmărit încă de la plecarea mea din Capitală. Am ajuns să mă simt ca în filmele cu James Bond”, a spus Alexandru Gheorghe.  ( … )

sursa : Cotidianul

Romania, condusa cu lopata

In locuri unei dotari civilizate pe care si-o permite cu siguranta – care sa duca la salvarea vietilor – Romania prefera sa-si trimita primul ministru sa dea cu lopata la zapada pe drumuri.

E socant, revoltator si imposibil de acceptat unde am ajuns in anii din urma. Am involuat spre noaptea mintii, spre comuna primitiva a institutiilor. Toate astea trebuiau sa poarte un nume si li s-a spus simplu : “reforma statului”.

USL forţează mâna Puterii pentru anticipate

Traian Băsescu a folosit criza ca pretext pentru impunerea unor măsuri nu atât solicitate de context sau de instituţiile internaţionale, cât de dorinţa sa de a realiza în România un experiment neonconservator care a eşuat peste tot.

România are nevoie urgentă de măsuri de tipul celor susţinute de USL (şi de mediul de afaceri). Este vorba despre măsuri proactive de stimulare a economiei şi creştre a locurilor de muncă: reducerea CAS, TVA diferenţiat, facilităţi fiscale celro ce creează locuri de muncă, în special pentru tineri etc.

Băsescu: Apel către lichelele mele!

( … ) Intelectualilor, băgaţi-vă min­ţile în cap, treceţi la slăvit, în cor sau solo, numai să priceapă gloata că unul mai bun ca mine nu există! Şi să nu mă enerveze prea tare că dau cu ea de pământ! Niciodată n-a avut Se­curitatea unul mai în vârf ca mine. Ei m-au pus, ei să mă dea jos! Iar po­porul, de câte ori e nevoie, mă întorc la el cu spatele, căci fundul e al vostru, buze reci de intelectuali fierbinţi!

Manifestul nostru

 alegerile parlamentare să nu poată fi organizate niciodată în aceeaşi zi cu alegerile locale;

– mandatul Preşedintelui României să fie de 4 ani;

– partidul sau alianţa care obţine cel mai mare număr de parlamentari să desemneze automat premierul;

– decizia de numire şi cea de revocare a unui membru al Guvernului să aparţină exclusiv premierului;

– interzicerea prin lege a „traseismului” politic;

– limitarea strictă a guvernării prin ordonanţe de urgenţă, prin definirea clară a domeniilor şi a perioadelor în care aceste ordonanţe pot fi emise;

– limitarea asumării răspunderii guvernamentale în Parlament la o singură dată într-o sesiune Parlamentară;

– depolitizarea funcţiilor de conducere ale autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia centrală şi locală; Funcţiile politice să fie doar cele de miniştri şi de secretari de stat;

– modificarea Legii Educaţiei astfel încât conducerea inspectoratelor judeţene şi, respectiv, a instituţiilor de învăţământ să fie desemnată prin concurs şi, respectiv, prin alegeri organizate de consiliul de administraţie;

– depolitizarea Curţii Constituţionale şi limitarea pronunţării ei strict la problemele constituţionale,

– depolitizarea CNA – membrii CNA să fie aleşi prin concurs;

– depolitizarea instituţiilor mass-media publice – conducerea Societăţii Române de Televiziune şi a Societăţii Române de Radiodifuziune să fie desemnate prin concurs;

– consultarea cetăţenilor români, prin referendum, înainte de adoptarea unor proiecte de interes naţional;

– reducerea numărului de servicii secrete/de informaţii.

Publicăm astăzi, în prima pagină a ziarului, Manifestul nostru. El sintetizează cerinţele pe care redacţia le-a perceput ca doleanţe ale manifestărilor de protest din întreaga ţară către clasa politică.

Vă invităm, stimaţi cititori, să îmbogăţiţi acest Manifest cu propuneri menite să întărească demersul nostru pentru schimbarea radicală a mentalităţii politicienilor, pentru ascultarea majorităţii tăcute care, în aceste zile, şi-a arătat forţa şi solidaritatea.

Trimiteţi propunerile pe adresa jurnalulmeu@jurnalul.ro

PROTESTELE CONTINUĂ !!

MULŢUMIRI JURNALIŞTILOR CARE RELATEAZĂ : LA REŞIŢA, PROTESTELE CONTINUĂ !!!

Resitenii au ales și au strigat: ,,Mai bine impuscati- decat ingenuncheati”

http://www.infocs.ro/index.php/2012/01/26/resitenii-au-ales-%C8%99i-au-strigat-mai-bine-impuscati-decat-ingenuncheati%E2%80%9D/

Din nou proteste sub rafale de ninsoare
Aproximativ 100 de protestatari din Reşiţa au cerut demisia preşedintelui şi a Guvernului

http://www.argument-cs.ro/content/din-nou-proteste-sub-rafale-de-ninsoare

JOS BĂSESCU! JOS BOC! JOS FRUNZĂVERDE!
http://expressdebanat.ro/jos-basescu-jos-boc-jos-frunzaverde

Si-n a 14-a zi de Proteste, la Reşiţa, în Caraş-Severin s-au scandat pe lângă îndreptăţitele lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale ŞI : ” Frunzăverde nu uita, Caraş nu-i averea ta ! ”, ” fala voastră şi mândria, DNA-ul şi răchia ! ”, ” JOS frunzăverde ! ”, ” JOS Mafia PD-L ! ”…

Am mai spus, repet, că nu obosesc :  SCUTIŢI-MĂ cu ” analizele ” păcăliciului  Frunză”verde ”, masonul care a tăcut amar de ani şi s-a aliniat la troacă cu porcii săi!

Meciurile acestui diavol, vendetele sale personale cu securistul de la Anvers, mârlanul alcoolic băsescu, vendeta cu Nutzi Udrea Cocoş, NU ar trebui să vă orbească încât să nu vedeţi că e la fel ca restul şobolanilor, doar mai versat. În cur îl doare de Oameni pe Frunză”verde” şi nici acolo, că NU eu am urinat pe Oameni din balcon şi NU oamenilor le arde de şefia PD-L şi… ATÂT .

Pe Frunză”verde”  nu-l poate vedea deformat decât fie unul din  Fraţii de Lojă, sau vreo altă curvă de pe miriştile mioritice ale politichiei şi care-şi râde-n barbă ” ne e de folos meciul masonului Frunzăverde cu Băsescu… avem de câştigat de pe urma răfuielilor lor ”… Mă adresez strict deontologilor , ” analiştilor ” care ne cred gângănii naive şi NU celor la mâna lui, strânşi cu uşa, nici celor ameninţaţi de acest nima-n drum, un alcoolic prăpădit, un MIT, nici necăjiţilor care-au făcut cunoştinţă cu această scârbă în stare de  ABSOLUT ORICE !

SCUTIŢI-MĂ cu ” analize ” de genul ” cu Frunzăverde se poate dialoga… ”, căci vă-ntreb şi pe  voi: cine naiba sunteţi voi şi pe cine reprezentaţi când impuneţi ” dialog ” cu Masoneria care-a distrus România ?… 

Cum am spus mai sus, ori, ori… noi, cei ca mine, doar Oameni, NU ceea ce vă iluzionaţi voi, cei aidoma, dar Oameni , BA !!

Să revenim la … priorităţi :

PLEACĂ, PLEACĂ, PLEACĂ !!!!
DEMISIA, MÂRLANULE, PLEACĂ !!!
ÎNTOARCE-ŢI, DOAMNE, FAŢA CĂTRE NOI ŞI DĂ-NE ROMÂNIA ÎNAPOI !!!!

Update !!

CONTINUĂM SĂ PROTESTĂM !
JOS băsescu !! JOS Guvernul !! JOS MAFIA PD-L !!

Aproape 100 de resiteni nemultumti de prestatia politica a reprezentantilor puterii s-au adunat si astazi in fata Prefecturii. Cei mai multi dintre ei au fost, incepand
din 15 ianuarie, in fiecare zi in strada si spun ca vor continua sa vina sa-si strige 
nemultumirile pana cand revendicarile lor vor fi luate in seama. Desi mai putini decat in primele zile de proteste, resitenii care se strang zilnic, incepand cu ora 15, in piata din centrul orasului, au ramas consecventi in ceea ce priveste solicitarile lor. Ei cer demisia premierului Emil Boc si a presedintelui. Traian Basescu, pe care-i considera principalii responsabili pentru scaderea nivelului de trai.

http://www.infocs.ro/index.php/2012/01/27/a13-zi-de-proteste-la-resita-in-caras-severin/#more-30706

La Reşiţa, a fost ziua cu numărul 13. Una în care a iesit puţin soarele şi a apărut un slogan nou, compus pe loc de protestatarii ce priveau spre clădirea ce adăposteşte Consiliul Judeţean Caraş-Severin: „Stima noastră şi mândria, DNA-ul şi răchia“. Nu ştim care a fost semnificaţia ei, însă imediat această scandare a fost însoţită de altele: „Jos Frunzăverde!“, „Jos Mafia portocalie!“, „Hoţii!, Hoţii!“ şi „Ruşine, ruşine să vă fie!“. Cum era şi firesc, n-au fost uitaţi nici preşedintele, şi nici premierul, protestatarii cerând demisia celor doi. În plus, Băsescu a făcut subiectul unor caricaturi distribuite printre protestatari.
http://www.argument-cs.ro/content/ultima-scandare-a-protestatarilor-%E2%80%9Estima-noastr%C4%83-%C5%9Fi-m%C3%A2ndria-dna-ul-%C5%9Fi-r%C4%83chia%E2%80%9C

Din nou, alături de cei prezenţi în fiecare zi în Piaţa 1 Decembrie 1918 au sosit câţiva membri ai sindicatului cadrelor militare disponibilizate, în rezervă şi în retragere Caraş-Severin. Există semnale pentru faptul că se va solicita o nouă aprobare pentru proteste care să acopere perioade din luna februarie, având în vedere că cea în virtutea căreia se desfăşoară protestele în aceste zile expiră pe data de 31 ianuarie.
http://www.caon.ro/a-13-a-zi-de-proteste-la-resita/1047693

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Atitudini și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la PROTESTELE CONTINUĂ ! PE BUNĂ DREPTATE !!

  1. dumitru zice:

    Bună ziua
    Mă iertați că vă deranjez, vin cu rugamintea la d-voastră să ne sprijiniti cu un logo campania umanitară ”Să fim oameni…”( http://safimoameni.blogspot.com/) Dorind din această campanie să ajutam cât mai mulți copii.Aștept răspunsul d-voastră la pagina de e-mail safimoameni@yahoo.com.Vă rog să-mi trimiteți și link-ul blogului d-voastră
    Vă mulțumesc frumos!
    Împreună putem schimba vieții!
    Campanie initiata de site-ul Pantocrator.ro

    Apreciază

  2. Postam anuntul dvs in peste 365 de siteuri de anunturi din Romania impreuna cu o poza si adresa siteului dvs. (in siteurile ce permit acest lucru) crescand astfel numarul celor care vad anuntul dvs cu cateva sute de mii de persoane zilnic. Noi facem aceasta munca in locul dvs. Anuntul va fi indexat de Google rapid (cateva zile) si va fi afisat in primele pagini.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.