A fost odată , Csudanovec…

* Surparea dealului radioactiv dezgroapă încă o dată mântuiala cu care se fac lucrările din banul public. *

Csudanovec-Ciudanoviţa… o localitate de care * Ayatollahul * Frunzăverde îşi aduce aminte numai dacă e rostul de… a da bine-n poze. Soseşte la faţa locului, * evaluează *, promite, şi… pleacă.  Punct. Fără virgulă, că n-are chef Frunzesky de * complicaţii *, el se ocupă numai cu treburi * serioase *, nu pierde timpul cu orice..

Peste Ciudanoviţa s-au abătut ploile, şi, s-a surpat dimai dealul radioactiv. Tovarăşul Sorinache Frunzăverde: venit, promis, plecat, punct. De lucrările la zidul de susţinere se ocupa la un moment dat administraţia drumurilor judeţene… unde, tartor şăf, uns de Naşu de Caraş-Severino, a fost până mai deunăzi finu Vali Rusu, prăpăditul care-a lăsat jale-n urma lui, aşa * manager * a fost, râsu-plânsu ŞI pedelacheu şi fin, că tot * zuităm*, finu * Împăratului *, deh…

Naşu Frunzesky a plecat liniştit în concediu, timpul trece, fiece afacere-i merge, * grija * lui şi soarta localnicilor din Ciudanoviţa. I se fix rupe la douăjdemii de km distanţă de labele de le dă la pupat fraierilor care i se-nchină, pupincuriştii de Curte.

În fiecare an, an de an, cum lovesc ploile, cum se dărâmă zidul de susţinere. S-a turnat ciment peste minereu, de-amboulea.

* Prabusirea dealului radioactiv dezgroapa esecul programului de dezafectare a zonei Ciudanovita. *

Nepăsarea şi indolenţa, neimplicarea şi incompetenţa autorităţilor judeţene ori de câte ori  vine vorba de Ciudanoviţa e ceea ce numim * curat murdar *.  Se tot pompează bani publici , cică-n adâncuri, d-aia nu se văd şi n-ar avea miros,  dar tare mai duhneşte-a nişte mizerii, deşi pitite, ca mai tot în judeţul pe bună dreptate numit, nu Caraş-Severin,ci Caraş-Severino sau * ca la noi la nima-n lume *. Nimeni nu aude, nimănui nu-i pasă…

* La Ciudanovita nu se mai scoate uraniu de dinainte de 2000. In toata aceasta perioada, haldele de steril trebuiau acoperite cu pamant si pe acesta plantata padure. Padurea lipseste.

Intre timp, insa, pentru conservarea si ecologizarea zonei s-au cheltuit multe miliarde de lei vechi. Si se vor mai cheltui. Iosif Moldovan spune ca mai are nevoie de inca 700 de miliarde de lei vechi pana la finalizarea lucrarilor. Anul viitor, Ciudanovita ar trebui sa fie o zona ecologizata. Birocratia si nepasarea celor responsabili sau mai bine zis iresponsabili au facut ca data finalizarii lucrarilor sa fie amanata pana in 2012. Ciudanovita a devenit un loc unde dispar bani si nu se intampla nimic. Oficial, banii au fost cheltuiti pe lucrarile din adancuri, care nu se vad.

Ciudanovita vine de la sarbescul „ciudesne”, care inseamna „loc minunat”. Un sistem indiferent si iresponsabil a facut ca sensul cuvantului sa fie schimbat. Ciudanovita nu mai este demult un loc minunat. Acolo, peste doua sute de suflete traiesc uitate de lume, in suferinta si saracie. Nu au unde sa plece. S-au impamantenit intr-o colonie, au devenit oameni ai locului, un loc contaminat, plin de radiatii. Raman abandonati intr-o zona periculoasa, care in fiecare zi ii omoara cate putin. *

sursa : Financiarul

Ciudanovita 17 iunie 2010:

CIUDANOVIŢA – Primăria Ciudanoviţa are venituri, din taxe şi impozite, de doar 50.000 de lei pe an.

Acestea sunt singurele venituri proprii ale bugetului local. Firme nu sunt, salariaţii îi numeri pe degete, datoriile sunt mari, iar cu pensionarii nu se fac bani la buget. Cel puţin asta ne-a spus Adrian Botoş, primarul comunei.

„Nu avem bani nici să plătim curentul şi alte utilităţi. Restanţe la salarii sunt destule. Proiecte şi dacă facem nu avem cu ce să le cofinanţăm. Ni se tot promite ajutor dar degeaba“, susţine edilul. Acesta ne-a mai spus că nici în privinţa pagubelor de la inundaţii nu l-a sprijinit cineva. „Au venit, au evaluat, şi-au dat cu părerea şi au plecat. Eu am rămas aici cu pagubele de după inundaţii, cu aceeaşi sărăcie. Nici măcar zidul acela de sprijin care s-a prăbuşit nu mai e reparat. Am apelat de foarte multe ori la instituţiile judeţene să sprijine şi această comună, dar de prea mult timp apelurile mele rămân fără răspuns. Este adevărat că situaţia e foarte grea peste tot, dar nu cred că vreo primărie din judeţ o duce mai greu decât noi“, a mai adăugat Botoş.

Interviu cu primarul Ciudanoviţei :

Contabila primăriei, Nicoleta Sonca, ne-a spus că din taxe şi impozite nu se strâng mai mult de 50.000 de lei pe an: „Nu au de unde să vină banii într-o comună plină de pensionari. Datoriile totale ale primăriei se ridică la aproape 200.000 de lei. La Ciudanoviţa, salariaţii sunt puţini, chiar şi la primărie mai rămânem doar şase. Mai avem 32 de dosare pe Legea 416 şi atât. Nu ştiu ce vom face, dar e greu“. Oare autorităţile îşi amintesc de existenţa acestei comune numai atunci când este vorba despre radiaţiile uraniului? Nu e corect.

Nina Curiţa

Buncărul a luat-o la vale

Şi în 2006 se semnala :

* Cel mai periculos loc este cel de la Lişava din judeţul Caraş Severin unde apele conţin pe lângă uraniu natural şi radiu 226 în suspensii fine. Apele vin din subteran şi ajung în bazinul de stocare al sterilului care este plin, din fericire, la doar 10% din capacitate. DE aici, apele care transportă moartea ajung în râul Jitin pe care-l străbat pe o lungime de 12 kilometri ca mai apoi acesta să se verse în râul Caraş. Sedimente şi nămol radioactiv a fost semnalat pe o lungime de 30 de kilometri în aval pe râu. *

* Deşi Mina Lişava a fost închisă în urmă cu mai mulţi ani şi acolo există staţii de depoluare radioactivă, acestea nu fac faţă ritmului în care apele subterane se scurg în râuri. În cazul Minei de la Ciudanoviţa, spre exemplu, mină aflată la câţiva kilometri de Anina, apele care inundă galeriile şi filoanele radioactive, au o încărcare de uraniu de peste 40 de ori mai mare decât limita maximum admisă.  *

sursa : aici

Uitaţi de lume… :

* Izolarea comunei Ciudanovita, asezata la poalele muntilor de steril, este cel mai grav lucru pentru locuitorii acelei zone. Ei nu vor sa fie evacuati de acolo. Pentru ca se simt bine. Dar au nevoie de un spital, de un magazin cu haine, de forta de munca. Or nimeni nu va investi intr-o zona in care accesul este interzis persoanelor neautorizate. Nu ne ramane deci decat sa speram ca ecologizarea zonei va avea loc cat mai repede si ca transformarea acesteia intr-una turistica va face din Ciudanovita un „loc minunat”. *

sursa : aici

Ciudanoviţa – părinţii noştri … :

Radioactivitatea uraniului se injumatateste in cateva miliarde de ani, asa ca la Ciudanovita atinge in continuare cote alarmante.

Si acum radiatiile din zona sunt tinute la secret. „Nu a fost voie sa se spuna ca exista iradiatii…. asta e o crima… normal ca e o crima.”

Zonă radioactivă

* Dincolo de sărăcie, în Ciudanoviţa pândeşte un pericol mult mai mare. Fostele mine de uraniu din zonă au fost închise necorespunzător, iar apa contaminată din puţuri se poate infiltra în apa freatică a fântânilor şi a izvoarelor din zonă. Închiderea minelor a început în 1992 şi a continuat în 1997, însă s-a realizat doar parţial şi iresponsabil, fără ecologizare (izolarea minereului radioactiv). Din acest motiv, zona Ciudanoviţei este puternic radioactivă. Haldele de steril (în număr de 35 în zona Natra, Lişava, Dobrei şi Ciudanoviţa!) nu sunt stabilizate şi la fiecare ploaie apele ce se scurg de pe ele transportă material radioactiv în pârâul Jitin, care traversează zona locuită. *

sursa : aici

* Autoritatile romane erau obligate sa marcheze zonele radioactive, de fapt, au existat 60 de miliarde de lei pentru acest lucru, dar banii au disparut, de parca i-a inghitit uraniul. *

Karina Knapek | Jurnalul Naţional

„Am muncit, am făcut bomba atomică la ruşi”

În Ciudanoviţa din Caraş Severin, fotografiatul e interzis, iar la intrarea pe vechiul drum ce duce înspre minele de uraniu e o plăcuţă cu o non-interdicţie. Peste palma întinsă înainte, în semn de „STOP”, acelaşi deştept care-a tăiat aparatul de fotografiat a tras o dungă roşie-n diagonală. Deci, e interzisă „intrararea interzisă”. Intrăm. În 10 ani, de când a fost închisă exploatarea minieră, totul s-a prăbuşit. Dalele cu care era pavat platoul, treptele de piatră ce urcau spre intrarea în galerii, clădirile administrative din jur. Nu-i nevoie să vină spionul 007 ca să atace, cu duşmănie şi cu ură de neam, obiectivul strategic al României. Ne distrugem noi singuri, lent, dar sigur…

„Noroc” cu ruşii care, după ce ne-au încălecat ţara, ne-au luminat şi asupra bogăţiilor ei. „Ei or descoperit că e uraniu aici. În 1951 or deschis mina, iar în ’53 or făcut primul puţ, s’or băgat cu colivia în fundul pământului”, spune Gheorghe Adafinei, fost miner. Mihail Dumitru „născut în 1936, la 2:00 noaptea”, a fost aici de la începuturi. „În 1954 a venit «expediţia». Nu era nimic p’atunci în Ciudanoviţa, se dormea pe sub maşini”. Ruşii au construit şi blocurile cu două etaje unde au locuit minerii, spitalul, magazinul, şcoala, grădiniţa, clubul, cinematograful şi casa de cultură. Nu sunt fotografii cu Ciudanoviţa de altă dată, totul era ţinut la secret. „Pe dealul din spate, unde-a fost buncărul «Golgota», era o cazarmă cu 5000 de militari. Aici, înainte să pleci în concediu, erai chemat şi avertizat să nu vorbeşti nimic despre mină, pe unde te duci”, îşi aminteşte Mihail Dumitru.

În vremurile ei de glorie, colonia din Ciudanoviţa număra peste 10.000 de suflete. Astăzi mai sunt doar vreo 300… Nimic n-a fost însă „de-a-n taina” (degeaba), cum spun bănăţenii. Uraniul extras de minerii români lua drumul URSS-ului. „De-aici pleca la Ştei, la moară, unde-l măcinau până rămânea boabe, apoi mergea la Halmeu şi, de-acolo, lângă Moscova, unde arde acum. Am muncit aici o viaţă, am făcut bomba atomică la ruşi”, râde Mihail Dumitru. „În ’58 – ’59, i-am gonit pe ruşi din ţară”, spune el, mândru. „Cine «i-am gonit»?”. „Noi, guvernul Gherghiu Dej”, susţine el. „Apoi, am început să extragem pentru noi. Uraniul pleca la Feldioara, de-acolo la Piteşti ş-apoi ajungea la reactorul de la Măgurele”, reface bărbatul traseul. Soţia lui a fost primăriţă în Ciudanoviţa până la Revoluţia din ’89. El a lucrat la suprafaţă, la transportul de minereu. În 1996 s-a pensionat, iar azi trăieşte din vreo 16 milioane de lei (vechi). Îi ajung banii, nu se vaită, n-are mari cheltuieli, că-i de 2 ani singur pe lume. „În 2006 a fost accidentul de la Anina. Avem băiatul miner acolo, el n-a păţit nimic, dar soţia, când a aflat de nenorocire, a făcut un şoc şi de la ăsta s-o dus”.

„Deci, nu de la radiaţii?!”. Omul se uită la mine lung, cu milă şi cu obidă. „Arăt io a om radiat?”. N-arată, da’ prin ziare aşa scrie (n.r. – ăsta-i haz de necaz) şi au dat şi la televizor ditai reportajele, cum că cei din Ciudanoviţa sunt afectaţi de la uraniu până-n măduva oaselor, fără dinţi şi plini de copii malformaţi. Poate efectele nu-s vizibile… „Da’ suferiţi de vreo boală?”. „Da, o boală am”, recunoaşte pensionarul şi râde poznaş. „Cam beau…”. Cum s-ar zice, se dezinfectează pe interior.

Nu sunt cârciumi în Ciudanoviţa. Două magazine, mai mult mici decât late, din care poţi să-ţi cumperi biscuiţi vrac, rahat vărsat, baterii, pâine, ulei şi pufuleţi cu suprize. Şi să-ţi schimbi butelia de la aragaz cu una plină, când se gată. A mai fost un butic, „SC Amprenta”, deschis în fosta brutărie, dar n-a rezistat concurenţei şi e-nchis. Şi, ce să-şi cumpere oamenii de la magazin? În spatele blocurilor coşcovite, mai toţi au curţi cu animale. Cumpără porumb de la Oraviţa şi cresc găini, curci, raţe, vaci, porci sau cai. Cei descurcăreţi şi-au priponit animalele prin garsonierele de la parterul blocurilor părăsite. Sau ţin acolo fân şi lemne pentru sobele din teracotă pe care le au în apartamente.

Blocul italienilor e pustiu. La parter, geamurile sunt acoperite cu bucăţi de scândură, iar în apartamentele de două camere de la etaj, prin uşile întredeschise, mizeria şi jalea dinăuntru se cască în lumina zilei, ca o cangrenă. Aici e clar o zonă afectată. Sunt radiaţii de sărăcie… Undeva e un cadru de bicicletă aruncat în mijlocul fostei sufragerii, alături e o manta neagră pusă pe-un umeraş atârnat cu grijă-n cui. Să-l îmbrace vântul care intră prin ferestrele fără geamuri şi iese pe uşă. Pereţii sunt văruiţi cu model şi cu rola comunistă.

Puţin mai sus, pe singura stradă din colonia minieră, e ruina magazinului „Universal”. „A fost, pe vremea lui Ceauşescu”, spune un localnic. „Ş-acum, al cui e?”. „E al IMB-ului, al minerilor”. Singura marfă din clădirea cu etaj e balega de care-i plin parterul. Lângă, e o clădire verde cu 72 de încăperi pe care scrie, cu majuscule de mână: „Atenţie. Pericol de prăbuşire”. E o fotoexplicaţie redundantă, în mijlocul construcţie tavanul şi plafonul de la etajul I au picat, ca smalţul într-o măsea cariată. Aici erau odată saloane, medici, pacienţi şi paturi de sptal. Aici era odată viaţă…

„Aveam câte un difuzor din stâlp în stâlp”, îşi aminteşte Gheorghe Adafinei. „Lucram în patru schimburi, câte 6 ore. Şi, la ora 7:00 se făcea apelul la intrarea în mină, iar la ora 8:00 se auzea la difuzor: «cutare sau cutare n-a fost la schimb!». Nici nu puteam să mă duc la birt sau la curvă, că imediat afla muierea, auzea d’acasă la difuzor…”. Bărbatul care de frica difuzorului n-a chiulit de la niciun şut s-a pensionat în 1991, cu „legea cu 15 ani (n.r. – de vechime în mină)”. A ieşit cu 4 milioane de lei pensie, acum are 10. În mină a muncit „la târnăcop, la de toate”. Are 59 de ani şi 10 copii: 7 dintre ei s-au făcut mari, pe 3 i-a dus pe rând la cimitir. „Aveau 18, 10 şi 22 de ani. Din cauza ciupercilor au murit. Că, chiar dacă-s bune, vin ploile, trece apa pe sub ciuperca rea şi duce otrava la a bună. La fel şi cu polenul, îl ia vântul. Ca să nu păţeşti nimic, trebuie să le fierbi, se înnegreşte apa, o arunci. Da’ noi am pus bureţii pe plită, am aşezat şi nişte brânză deasupra lor şi i-am mâncat. Ei, fiind mai slăbuţi de organism, n-au rezistat…”.

„Şi dumneavoastră?”. „Eu? Păi, nu ştiţi? Otrava se combate cu alcool!”. De atunci, bea în continuare, dar nu mai mănâncă bureţi, zice că merge prin pădure şi dă cu piciorul în ei, să nu-i mai culeagă şi alţii. Nu i-a mai rămas mare lucru de făcut, copiii-s la casele lor, mina s-a închis, iar difuzoare nu mai sunt… „Asta, cum că noi suntem radiaţi, e o prostie! Au zis că avem boli, că suntem impotenţi…, păi io am făcut 10 copii, cum să fiu impotent? Şi, dacă n-ar fi muierea bătrână, poate c-aş mai face!”, zice el, râzând. „Da’ uraniu mai este în mină?”. „Este!”, răspunde el, categoric.

„Eu cred că au închis minele c-o socoteală: «decât să-l exploatez, să-l scot, mai bine-l cumpăr». De ce?! Îi iese şi lui la buzunar, din comisioane. Nu aşa a făcut Petre Roman şi cu Valea Jiului?”. Şi Mihail Dumitru la fel crede, că uraniu ar mai fi, însă minele s-au închis şi pentru exploatarea lor era costisitoare, dar şi pentru că „unora le-a convenit să-l aducem din Canada. Nu e Centrala de la Cernavodă a canadienilor?”. Dacă n-ai sta de vorbă cu ei, ai crede că sunt rupţi de lumne, izolaţi ca o sectă amish şi îngropaţi în timp. Până la Oraviţa, unde au medic, pompieri, porumb şi magazin de haine sunt 19 kilometri. Pălăriile antenelor satelit care flutură pe blocurile ruseşti sunt singura lor conexiune cu lumea de-afară. Lume care, din două ştiri şi trei mişcări, i-a damnat şi le-a pus eticheta de mutanţi…

de Adriana Oprea Popescu

sursa : aici

A fost odată , Csudanovec… Va fi să rămână o povastă, sau… se va schimba ceva în mai Bine şi pentru locuitorii Ciudanoviţei , rămâne să ne lămurim în timp şi, timpul se curge, se curge…