foc, rouă, joc – andante…

Mozart – Andante:

* O picătură de rouă ce cade din înălţimi reflectă în pereţii ei tot văzduhul; ceea ce e fără margini în afară se adânceşte înăuntrul ei, afundându-se fără margini. Aşa e şi sufletul omenesc, o oglindă sferică, având în adâncimea ei o conştiinţă; de aceea minunea fără margini, de afară, ne interesează mai puţin decât minunea dinăuntru, tot aşa de fără margini. *  – Ion Luca Caragiale

foc, rouă, joc…

tu…  mă zâmbeşti arareori,

însă atunci, tresar viori,

şi m-ai senin şopti în flori,

mă vrei,  privirea ta, păşeşte…

ţi-aş săruta mirarea, ştii..

uit să respir când tu  mă vii

dar mă prefac  că n-aş pofti

şi  teama mea te-opreşte….

pare un joc, dar cum mai doare,

nu vreau să vreau, fug în uitare

până-mi răsai din nou în cale,

iar  zâmbetu-ţi urzeşte…

cum mai urăsc că te iubesc,

de ai ghicii că nu-ndrăznesc,

m-ai ispiti-n păcat lumesc,

şi farmecul … se risipeşte…

Sibilla

http://www.mihaimehedintu.ro/?cat=119

* Lumea va fi adevărată atunci când omul va şti să iubească – până atunci, vom trăi crezând că ştim ce e dragostea, dar vom fi lipsiţi de curajul de a o înfrunta aşa cum este ea. Dragostea este o forţă sălbatică. * ( Paulo Coelho )

Lacrima ciutei…

şi mi-e dor să-mi fie dor…
depărtarea ploilor
îmi e rugul zilelor..
şi-mi e trosnetul, culoare,
de pământ şi fân ce-mi doare,
de risipă şi-amânare…
şi-mi e sete, Doamne, sete…
precum orbul caut perete,
poate, sufletu-mi pereche…
şi-mi e tunet şi furtună…
fulgere cum spini cunună,
umbletul ,ciută nebună…

Sibilla

Te iubesc dincolo de-ntrebări, mereu cu semnul exclamării, deasupra de consoanele păgâne, întotdeauna din miezul vocalelor ţâşnind înspre tine izvor de lumină… Că-mi eşti foc şi rouă, joc, lacrimă şi zâmbet, busuioc… Te iubesc! … ştii, te iubesc…

Sibilla