Pre – Ziceri… ?!

0708170931161030335ms0

Pre – Ziceri… ?!

… lacrimi, lacăt, piatră, foc, munte, Cuvânt…

nu, n-am ” plecat ”, în Apă Vie mai ” descânt ”,

de-ncrâncenare şi de veşnic ” agăţări ” de  vise,

de vremuri groaznice ce viu, de tâmple ninse…

otrăvuri, murmur, şoapte, licăr,sânge Sfânt…

icnind, tăceri se-nalţă muget, urlet din pământ,

mocneşte, fierbe, se va ţâşni ce trebuie,  curând,

ne va-mpărţii în două” cete ”, noi, vom decide; atât.

arc peste hule, ruperi,semnul şi, preţul dinainte…

” câştiguri ”, ” pierderi ”, zaruri, ” măselele de minte ”,

cu curu-n două luntre, mulţi, dintâi pierduţii din negoţ,

şi doar o Cale Albă, restul, ” poteci ” şi lespezi, pentru ” hoţi ”…

Sibilla

Piumadoca2

Trebuie să aprobăm moartea, aşa cum aprobăm viaţa. Ea este o componentă naturală şi o completare a Vieţii. Ea nu este sfârşitul acesteia şi nici al Eu-lui (superior), ci doar o etapă. Scopul vieţii este acela de a trece acele examene ale conştiinţei, astfel încât, la un moment dat, continuările acesteia să aibă loc într-o stare lipsită de materie.   ( Milan Ryzl )

wicca

Neamului Valah Strigare :

Fraţi Valahi din patru unghiuri, fraţi de viaţă Geto-Dacă,
Fraţi pe care nici o liftă n’a putut robi să ne facă, –
Iată-ne azi robi sub lifta unui Neam care, din lume,
Vrea pe veci să ne sugrume,
Să se şteargă dintre Neamuri strălucitul nostru nume!…

Dar, mai cruzi ca lifta neagră care azi, prin vicleşug,
Ne-a’njugat – plăvani la jug, –
Sunt acei câţiva nemernici, fraţi de sânge, scoşi din minţi
De-ai trădărilor „arginţi”,
Cari, de zornăitul dulce, nu mai pot nimic s’audă
Din cât geme ţara toată cu de lacrămi geana udă!…

Toţi acestia, – o droae de nemernici care vor
Nimicirea Ţării lor, –
S’au făcut, în mâna liftei, crunte „Coade de Topor”,
Şi s’au năpustit cu ură, fâlfâind drapele roşii,
Să doboare tot ce’n veacuri au păstrat mai drag strămoşii!…

Vor, vânduţii fără inimi, – îndemnaţi de-a liftei gloată, –
Să ne-aprindă Ţara toată;
Nu mai vor s’avem tezaur
În altare pe Iisus;
Ticăloşilor li-i sete de mărirea lor, de aur;
Drojdia se vrea de-asupra; putregaiul se vrea sus;
Sufletele lor de fiară
Nu mai au nimica sfânt;
Ei vor „patria” să piară,
„Dumnezeu” să fie frânt;
Să fim toţi o biată turmă fără drepturi, nici cuvânt!…
Să nu mai avem din toate, sub tâlharii bolşevici,
Decât jug şi plâns în gene, umilinţi, scuipat şi bici;
Soarta naţiei române s’o păstreze lifta ‘n mână
Viermii toţi s’ajungă ‘n slavă, iar luceferii’n ţărână;
Şi, sub tirania gloatei care-şi ‘nalţă pumnul strâns,
Să ni-se topeasră ochii potopiţi de-atâta plâns?…

Fraţi Valahi – cu glas de tunet, ne-a strigat un mare „Mag”
Să ne facem toţi o stâncă sub al Ţării noastre steag;
S’alungăm „semănătorii de ruine şi pustiu”,
Care vor s’arunce Neamul în mormânt fără sicriu!
El a plâns pe culmea ‘nalţă, când a buciumat aprins,
Neamului aproape ‘nvins,

Şi-al său bucium l-a dus vântul, prelungit, din stâncă’n stâncă;
L’au fost auzit şi morţii din dormirea lor adâncă:
Fraţi Valahi, chemarea-i sfântă, voi n’aţi auzit-o încă?!…

Cine să te mai trezească, Neam robit de-atâtea Iude,
Dac’ auzul tău nici glasul Magului nu-l mai aude?!
Cum să nu ne facă robi,
Ca pe nişte boi neghiobi
Cei misei: „semănătorii de pustiu şi de ruine”,
Când nici ţie nu ţi-e milă de moşia ta, de tine?!

Cum n’ar împroşca tâlharii
Cu noroi pe toţi „stegarii”,
Tot ce-avem mai drag, mai sfânt;
Cum nu ne-ar scuipa obrazul, şi pe morşii din mormânt,
Când, cu nepăsare, toţi
Ne uităm mereu la gloata de misei vânduţi, de hoţi,
Făr’a ridica un deget, – ca un hoit ce zace’n glod,
Şi din care viermii lacomi, liniştiţi, în voe rod?!…

O, vă veţi trezi odată, fraţi Valahi, dar prea târziu,
Când va fi aproape gata groapa cea fără sicriu,
În adâncul cărei Neamul aruncat va fi de viu!…

( Vasile Militaru )

arta_02

Democrat înseamnă cineva care vrea să înalţe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea să se înalţe el pe umerii poporului.   ( Nicolaie Iorga )

PURTĂTORII TORŢEI :

Spre voi, azi, purtători ai torţei, durutul suflet mi’l îndrept,
Căci soartă bună pentru ţară, doar de la voi am drept s’aştept…
În codrul Neamului, – în care s’a’ntins atâta putregai
Şi însuşi vântul primăverii n’aduce decât „of” şi „vai”,

– Azi, numai voi urcaţi spre soare, -biruitor şi verde crâng,-
Şi-aşi vrea, la pieptul plin de doruri, cu mii de braţe să vă strâng!
Copii ai lipsei şi-ai durerii, înghesuiţi prin vechi mansarde,
Al căror foc nu arde’n vatră, dar sufletul ca smirna arde;

Flămânzilor, a căror hrană adesea’i un pătrar de pâine,
În voi, -cu spade mari de flăcări,- eu văd Arhanghelii de mâine,
Arhanghelii ce-or pune capăt atâtor suferinţi nedrepte
Şi’ntregului dezmăt ce cântă pe-ale nemerniciei trepte…

Sus torţa sufletelor voastre, copii cu suflete curate,
Ca să puteţi curma tot jaful, să faceţi plânsului dreptate!…
Să umpleţi ocnele, pe viaţă, cu-acei nemernici şi misei
Ce’nfometează ţara toată, ca să se ghiftuiască ei!…

( Vasile Militaru )

Sibilla

imagini preluate de pe google.ro

citat preluat de pe http://www.citapedia.ro

versuri http://www.romanianvoice.com

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Pilde şi „aduceri aminte”..., Sibilla, Sibilla poesii și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.