POATE CĂ , ÎNTR-O ZI …

Poate că, într-o zi …

Părintele Ion Petrică, autor al cărţii ” Conceptul sentimentului de comuniune socială la Alfred Adler ” ( o părere şi completare teologică, o abordare speculativă constructivă ) , alocă un întreg capitol ” Sentimentului de comuniune socială ca principiu determinant în asistenţa socială ”.

Am spicuit câteva rânduri, lăsându-vă plăcerea lecturării , aprofundării acestei cărţi, ce trebuie să recunoaştem vine cu ceva nou, căci Adler nu ” atacă ” doar conceptul de comuniune, ci, pe celde comuniune socială, iar părintele Ion Petrică, abordează concepţia lui Adler din pespectivă teologică şi nu numai, invitând, veţi constata , la dezbateri şi inspirându-ne a cumpăni, a căuta soluţii, a medita …

” O comunitate care nu trăieşte ca perspectivă comuniunea este o comunitate care va fi mereu presărată cu probleme sociale şi, într-o asemenea situaţie, chiar rezolvarea cazurilor sociale va fi una de durată. Comuniunea socială este şi trebuie să reprezinte unul din principiile funcţionării – dacă se poate spune aşa – asistenţei sociale. Datorită comuniunii, din punct de vedere idealist vorbind, ar trebui să se reducă problemele sociale până la existenţa lor ca şi cazuri izolate.

Unul din exemplele care putea fi dat aici îl reprezintă România. Acum, România trece printr-o situaţie de criză majoră. Problemele sociale sunt multiple, iar rezolvarea lor lasă de multe ori de dorit. Se cunosc marile frământări de la noi din ţară care sunt în problemele de protecţia copilului ( … ), apoi cu cei ce au deficienţe, criza economică, locul de muncă, problema familiei, ş. a. Adâncirea acestor crize este dată atât de lipsa trăirii în comuniune, cât şi de lipsa modului creştin de viaţă. Spre exemplu, există centre maternale care preiau cazurile grave în care tânăra mamă împreună cu copilul ei, aflaţi în dificultate, îşi găsesc refugiul pentru o perioadă de timp în astfel de centre . Prin intermediul consilierii, apoi prin legătura cu şcoala, prin pregătirea unui loc de muncă, tânăra mamă şi copilul ei sunt daţi din noucomunităţii. Problema se pune în felul următor : societatea românească este în stare să rezolve astfel de cazuri ? Se poate vorbi de o reintegrare totală a unui caz ca cel menţionat mai sus sau are loc o simplă ameliorare de situaţie ( vorbind de şederea în centru ) după care totul revine la normal. tare cred că , în societatea românească, cei ce deţin puterea se implică mai puţin în oferirea unor alternative pentru rezolvarea unui caz social, dacă nu chiar, prin politica dusă, peste noapte răsar alte cazuri sociale care duc la mărirea numărului celor în neputinţă. ”

Ne mai spune părintele, în loc de concluzie, şi, zic eu, ca o invitaţie pentru noi toţi dar mai ales pentru dreguitori şi legiuitori, pentru toţi cei care lucrează în sistemul de protecţie socială, mai ales cred, pentru cei care ar trebui să lucreze cu dăruire şi să-şi îndeplinească misiunea, responsabilităţile la care au consimţit în momentul în care s-au înhămat în această muncă, o invitaţie la a ne face meseria în adevăr, măcar cei care avem disponibilitate, har, potenţial şi competenţe în acest sens :

” Sentimentul de comuniune socială trebuie să vină ca un lucru important în asistenţa socială. Nu caut şi nu voi căuta să dezvolt acum aspecte, principii sau tratate cu privire la asistenţa socială. …. Dincolo de principii, de referate, de prezentări PowerPoint, de tratate, de mii de pagini scrise, de acea latură ştiinţifică a asistenţei sociale, există şi oameni flămânzi, suferinzi, bolnavi cronici, copii fără părinţi, etc. Eu altceva vreau! Acea coborâre către semen. Lumea e lipsită de afecţiune ! Mi se pare că oamenii sunt tot mai depărtaţi unii de alţii acum mai mult decât în alte peridoade de istorie, când viaţa avea ca ritm poate un puls al groazei, al suferinţei eternizate. ………. Satisfacerea nevoilor altora – aşa cum s-ar putea defini asistenţa socială – poate avea ca impuls hotărâtor sentimentul de comuniune socială. ”

Aş aduăga, câteva consideraţii personale, doar câteva, pe viitor şi pe parcurs mai multe, şi, cu voia lui Dumnezeu, în timp, voi aşterne într-o carte experienţe, trăiri, gânduri, etc. cu care m-am ” confruntat ” în mai mult de 15 ani în sistem … desigur, cu respectarea ” dreptului la intimitate şi al confidenţialităţii ”,( am făcut completarea necesară, ca să nu stârnesc din nou, valuri, taifunuri, zminteli şi scenarii, fabulaţii şi false consideraţii ale, probabil, celor ce se simt cu musculiţele pe căciulă ) dar care vor fi folositoare generaţiei viitoare de lucrători în sistem, şi, mai ales pentru ca unele ” experienţe ” să nu se mai întâmple … :

– poate că într-o zi, încadrările se vor face ţinându-se seama de competenţe, abilităţi, experienţă … poate că într-o zi, tinerii beneficiari ai sistemului de protecţie, ai serviciilor sociale, la părăsirea sistemului, vor găsi , măcar cei care şi-au continuat studiile, un loc de muncă în sistem, pentru că ei cunosc mai bine ca oricine atât de multe, poate prea multe, nu ?

– poate că într-o zi, vom reuşi să ” ne coborâm spre semen ” cum spune părintele Ion Petrică, ne vom coborî din norişorii aroganţei, funcţiilor deţinute, puful nepăsării, din nefericire, şi, vom vedea suferinţele, tristeţile, dramele de lângă noi … spun cu toată inima, spun mai ales cu sufletul, nu ştim nici unul din noi ce ne rezervă viitorul, de ce să facem rău când putem să ne implicăm făcând un bine cât de mic, pentru conştiinţa noastră, ca să ne privim direct şi limpede copiii în ochi sau pe oricine pe stradă, căci ne vom tot întâlni, pentru că este moral, creştineşte, şi mai ales de datoria noastră …

– poate că într-o zi, vom reuşi să ne înălţăm la aşteptările copilului, tânărului aflat în dificultate şi mai ales nu-i vom arunca în spinarea şi aşa încovoiată de dramele trăte deja în familiile de provenienţă sau mediile din care provin, şi carenţele, lacunele, disfuncţionalităţile sistemului … poate vom învăţa să ne asumăm greşelile şi vom încerca a le corecta nu a le piti sub preş, poate vom găsi timp să descoperim cauzele manifestărilor comportamentelor deviante ale unora din ei şi nu vom mai eticheta şi a ne zugrăvi pe noi înşine în porumbei pe ei continuând să-i tratăm drept … dosare …

– poate că într-o zi, vor exista în fiecare instituţie de ocrotire, în şcoli, în grădiniţe, etc, acei specialişti şi mai ales profesionişti : asistent social, psiholog, psihopedagog, consilier şcolar, psihosocilog, etc … şi poate se va lucra în echipă, acea echipă pluridisciplinară mult trâmbiţată deocamdată …

– poate că într-o zi, numirile pe posturi cheie în sistem se vor face altfel decât pe criterii politice, căci e vorba de destine, nu de altceva şi cu toate riscurile la care mă expun, ei bine, trebuia s-o spun, pentru că-mi doresc din tot sufletul să văd măcar un singur tânâr absolvent al unei facultăţi, într-un astfel de post de conducere, şi da, cu drag aş lucra în subordinea lui … poate că sunt idealistă , dar eu cred că se poate, cred cu tărie !

Există desigur o mulţime de oameni cu suflet mare, oameni care-şi fac meseria cu dăruire, care înţeleg ce spun eu, care ştiu exact la ce mă refer, care cunosc că multe s-ar putea face, dacă, ni s-ar auzi vocile şi am fi încurajaţi, sprijiniţi, pentru că interesele beneficiarilor ar trebui să primeze, nu ale noastre … Dar mai există şi acei care nu sunt compatibili deloc cu acest sistem, şi care chiar nu au ce căuta într-un domeniu pe care poate că nu-l înţeleg … şi mai există şi , din nefericire, unele zvâcniri de promovare a unor nonvalori, pe ici pe colo, ei bine aceste gusturi amare i-au făcut pe mulţi oameni cu adevărat profesionişti, să renunţe şi să plece departe de praful de nouri, cum am eu obiceiul de a numi mizeria şi netrebniciile, şi sistemul a pierdut valorile … păcat, mare păcat ….

Poate că într-o zi, sistemul de protecţie socială va fi ceea ce trebuie să fie, comunitatea se va implica mai mult, biserica asemenea, vor începe să funcţioneze eficient instituţiile statului, nu vor mai exista suspiciuni, cei ca mine care spun lucrurilor pe nume nu vor mai fi catalogaţi sec ” nebuni ” , rapoartele de activitate vor cuprinde rezultate cu care să ne mândrim, se vor înregistra ceva progrese căci de destine pierdute undeva pe drum m-am cam săturat şi am ajuns să mă simt vinovată pentru ruşinea şi vinovăţiile altora , şi nu mă plac neputincioasă … asta e altă poveste, ei bine mă voi ocupa şi de mine, îmi voi continua studiile în aşa fel încât să pot lua eu însumi decizii şi să intervin la timp şi cu folos …. Poate că într-o zi, Dumnezeu va zâmbi !

– va urma –

Sibilla Poesis

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Atitudini, Oaspeţi, Pilde şi „aduceri aminte”... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la POATE CĂ , ÎNTR-O ZI …

  1. Niko, multe sclipiri de intelepcine am citit la tine aici, din nou si nu pot decat sa-mi doresc sa te ajute Dumnezeu sa-ti implinesti cu noblete si cu eficienta menirea, iar pe noi, toti ceilalti care te citesc si te inteleg si care sunt fiecare in parte daruiti profesiilor lor, sa aiba parte de acelasi suport divin, indestructibil, pentru a reusi sa transformam disputele in oportunitati si fiecare succes in bine colectiv.
    Continund tesatura atat de fina a poeziei de calitate, iti mai spun doar atat, cu mult drag si pretuire pentru OMUL deosebit care esti:

    „Dacă pierzi răsăritul
    aşteaptă din nou
    soarele.

    Dacă pierzi o iubire
    iubeşte stelele.

    Dacă iubeşti
    sorele şi stelele,
    nu mai aştepta
    trecerea orelor.

    Nu plânge!
    Abisul nu se preface în lumină
    fără arderea adâncă
    a infinitului …

    Eternitatea
    e răsăritul tău,
    iubire de lumină.”

    („Daca pierzi rasaritul” – Constantin Raducanu)

    Apreciază

  2. sfinx667 zice:

    @pescăruş argintiu,
    singură, nu voi putea niciodată nimic, sunt conştientă, la fel de conştientă cum sunt de riscurile la care mă expun spunând lucrurilor pe nume, şi totuşi …
    şi totuşi există speranţă,
    durerea mai pleacă uneori în vacanţă …
    ( Sibilla )
    Multe s-ar putea, multe s-ar schimba, desigur nu peste noapte, dar parcă nimeni nu mai vrea… şi asta chiar e foarte grav !
    Ca prim pas ar fi de dorit ca să se realizeze căe vorba de DESTINE nu de dosare, nu de cifre, nu de rapoarte care dau bine… Va veni vremea când va trebui să ne privim fiecare în oglindă, în ochii propriei conştiinţe !
    Eu personal am greşit din prea multe bune intenţii, am primit poate cea mai nobilă, cea mai frumoasă lecţie de moralitate de la copilaşi, am învăţat să mă iert şi să iert, am învăţat de la ei să merg mai departe, să zbor !
    Oricâţi vor fi manipulaţi sau cumpăraţi să tacă sau, să spună ce convine dihaniilor, eu îi înţeleg, sunt copii, trebuie să supravieţuiască într-un sistem care scârţîie din toate încheieturile …. să nu fie nimeni niciodată în situaţiile şi pielea lor ! De câte ori mă mai confrunt cu încă din păcate, câte un caz pierdut, urlu, urlu de durere pe dinăuntru, pentru că nu trebuie lăsat să se ajungă acolo, pentru că trebuie intervenit la timp, pentru că trebuie constanţă în hotărâri, pentru că multe….
    Nu mai interesează pe nimeni competenţele, promovăm nonvalorile, foarte grav ! Gândeşti, vi cu idei…. eşti deja incomod, pericol social, nu alta, ai rezultate, ei şi ce, până la Doamne, Doamne, te mănâncă ei ” sfinţii ”, şi se pricep al naibii de bine ! Dar, am răbdare, pentru că trăiesc, nu exist doar ca ei, aceia în plus prin peisaj, şi mai ales pentru că, nu mai sunt singură şi asta îmi dă aripi ! Tic-tacul meu încă e ” palpabil ” ceva mai ….altfel să zicem, dar e … Cineva Acolo Sus mă veghează, la fel cum veghează destinele necăjiţilor,care necăjiţi nu s-au născut răi, răul a venit din mai toate părţile, pe parcurs, în timp …. trist e doar că unele mizerii chiar nu se mai pot repara, un licăr rămâne că poate, dacă măcar în al doisprezecelea ceas se conştientizează ceva, nu se va mai repeta. Asta ne interesează ! Nu să găsim vinovaţi ci, să nu se mai întâmple, atât de multe …
    Îţi mulţumesc, iată, eşti unul din puţinii oameni care spune lucrurilor pe nume !
    Numai bine Cora, pupici Marei, va fii mândră peste ani cu aşa o mămică !
    Sibilla

    Apreciază

  3. Oana zice:

    Hehe, poate ca intr-o zi… dar eu nu mai stiu sa sper. Insa, cu sinceritate, ma bucur ca ceilalti pot. Daca nu ar mai spera nimeni, ce s-ar alege de noi?

    Apreciază

  4. sfinx667 zice:

    @Oana,
    ba da, numai faptul că eşti mereu prezentă, aproape, faptul că scri, nu domri, faptul că-ţi pasă, oricât ascunzi … eşti minunată Crăiasă şi eu ştiu de ce … şi dacă mă rog pentru tine, iar ştiu de ce 🙂
    Frământările , neliniştile tale, fac parte din tine, creaţiile tale sunt deosebite pentru că sunt fărâme din sufletul tău şi e modul tău de a tresări, de a spera !
    Mă bucur că oameni ca tine există, fiecare faptă a ta, mai ales cele ştiute numai de El, îţi va fi răsplătită însutit, da mă refer la ceva anume, nu contează la ce 🙂 Fii binecuvântată Crăiasă !






    Le-am găsit şi poate le foloseşti căndva în postările tale 🙂
    Elfe încă nu am găsit , mai căutăm 🙂
    calde îmbrăţişări frumoasă Oana, zâmbete şi împliniri,
    Sibilla

    Apreciază

  5. Vania zice:

    Poate că într-o zi voi citi cartea. Nu ştiusem de ea…

    Apreciază

  6. Draga mea cautatoare de frumuseti si adevaruri,
    Este un lucru cert ca nu esti sigura in eforturile tale, ai si prieteni adevarati, gata sa impinga la locomotiva schimbarii in mai bine, dar lupta trebuie sa fie permanenta si continua, caci multe si incurcate sunt itele provocarilor si tesatura de intrigi…
    Pana atunci, fiecare la locul sau trebuie sa continue partida de sah cu adversarul binelui, sa invinga franele din calea sa, cu sprijinul si ocrotirea neconditionata a Celui de Sus…
    Stiu ca si tu te regasesti, ca si mine, in poezia lui Marian Sorescu – „SAH”, care lumineaza si fereastra casei mele:

    „Eu mut o zi alba,
    El muta o zi neagra.
    Eu inaintez un vis,
    El mi-l ia la razboi.
    El imi ataca plamanii,
    Eu ma gandesc un an la spital,
    Fac o combinatie stralucita
    Si-i castig o zi neagra.
    El muta o nenorocire
    Si ma ameninta cu cancerul
    (Care merge deocamdata in forma de cruce)
    Dar eu ii pun in fata o carte
    Si-l silesc sa se retraga.
    Ii mai castig cateva piese,
    Dar,uite,jumatate din viata mea
    E scoasa pe margine.
    – O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul,
    Imi spune el.
    – Nu-i nimic, glumesc eu,
    Fac rocada sentimentelor.
    In spatele meu sotia, copiii,
    Soarele, luna si ceilalti chibiti
    Tremura pentru orice miscare a mea.

    Eu imi aprind o tigara
    Si continui partida.”

    („SAH” – Marin SORESCU)

    Apreciază

  7. 🙂 Ai grija cum citesti, ca tastatura mi-a jucat feste…
    Ma citez si corectez: „Este un lucru cert ca NU ESTI SINGURA in eforturile tale…”
    Don’t forget, we are here !

    Apreciază

  8. paul zice:

    Din pacate nu am timp sa citesc expunerile tale dar…poate intr-o zi am sa o fac!
    Ganduri bune din partea mea,sanatate

    Apreciază

  9. ionborgo zice:

    Niko!
    De cand nu am mai aparut pe bloage cred ca m-ai si uitat!Eu nu! Dar nu am putut sa intru si sa comentez din motive deosebite,Am avut probleme deosebite ce mi-au determinat o stare de lentoare.Acum am revenit pentru ate saluta si ca sa-ti doresc o seara frumoasa.Mai vorbim!Cu drag,tata Borgo.

    Apreciază

  10. sfinx667 zice:

    Vă mulţumesc frumos tuturor pentru opiniile şi gândurile transmise, pentru vizită !
    Ajung tare târziu acasă, acum sunt atât de zgribulită şi de tristă în tristeţile mele, că am decis să savurez ceaiul călduţ şi blând citindu-vă … apoi, am primit o leapşă, la scris cu mine şi mai apoi, voi rătăcii puţin printre aripile gândurilor mele … vă mulţumesc frumos tuturor pentru răbdare şi mă bucură prietenia cu care mă întâmpinaţi 🙂
    @Vania,
    Luni transmit părintelui şi va fi onorat să-ţi dăruie un exemplar, cartea a fost deja lansată, e o provocare extrem de interesantă şi sunt convinsă , pe gustul tău, ştiind că eşti un fin psiholog, un interesant filosof şi un scriitor valoros, poate după lecturare, vei veni la rândul tău cu ceva interesant şi o nouă provocare, pentru noi cititorii şi admiratorii oamenilor valoroşi ca voi 🙂
    O seară agreabilă şi un sfârşit de săptămână bogat în surprize plăcute, prietene !
    respecte,
    Sibilla
    @pescăruş drag,
    mulţumesc frumos pentru solidaritate şi cuvintele frumoase, de suflet, ştiu că nu sunt singură, acum da, pot să afirm asta, datorită oamenilor minunaţi pe care am avut şansa să-i întâlnesc, să-i cunosc 🙂
    Citeşte Cora … :
    Sunt culmi înfricoşate în sufletele noastre,
    Dar nimeni nu le suie şi nimeni nu le-atinge,
    Deasupra, peste neguri, furtună şi dezastre
    Pe ele niciodată lumina nu se stinge …

    Acolo răsăritul trimite-ntâia rază,
    Amurgul tot acolo lucirea lui din urmă,
    Pe fruntea lor lumina de-a pururi scânteiază
    În chip de sărutare, ce-n veci nu se mai curmă.

    Arareori un vultur cu aripe bălane
    Rătăcitor ajunge pe culmi, dar nu mai zboară,
    Căci prins adânc de vraja senilelor arcane,
    Rămâne sus acolo şi nu se mai coboară.
    ( Vasile Voiculescu-Sunt culmi înfricoşate )
    Tamo, daleko…. departe de tot praful de nouri aş vrea să fiu , dar… iubesc oamenii Cora, îi iubesc, şi încă mai sper, încă mai am credinţă şi putere, încă …
    O seară senină sestro şi un sfârşit de săptămână pe măsura sufletului tău minunat !
    preţuire şi un zâmbet pentru tine 🙂
    Sibilla
    @Paul,
    ştiu că o vei face, da într-o zi , dar ştiu că da 🙂
    Îţi mulţumesc frumos pentru vizită prieten drag şi îţi doresc să ai spor şi parte de reuşite !
    Un sfârşit de săptămână bogat în împliniri sufleteşti, Paul !
    numai bine, prietene drag,
    Sibilla
    @tati Borgo ,
    asta e o glumă da ? :))
    Adică eu să-l uit pe tati Borgo.. ha ! Nici gând ! Cer scuze eu, căci nu am avut timp pentru nici măcar un răvaş şi să-mi fie ruşinică tati drag … motivele le voi împărtăşi pe mail tati, curând 🙂
    Încă sunt aici tati, pentru profesorul Borgovan mereu prezentă, pentru tati numai zâmbet, pentru prietenul de suflet oricând … nu prea aveţi scăpare 😉 🙂
    Un sfârşit de săptămână minunat vă doresc şi putere să treceţi peste toate şi să ne bucuraţi cu sfaturi , înţelepciune şi , da tati… inspiraţi-ne !
    calde îmbrăţişări sibiline tati drag,
    Sibilla

    Apreciază

  11. sfinx667 zice:

    P.S.
    Tati Borgo, un mic dar de suflet :
    Ştiu, fără ca să pricep

    Ştiu, fără ca s-o pricep, Treimea
    Şi pe Ea viaţa îmi aşez,
    Cum îmi cred, cu toată adâncimea,
    Inima, pe care nu mi-o văz:

    Tainica, neistovita ei lucrare
    Într-o rană mi s-a-mpărtăşit:
    Rodnicul de viaţă fără încetare
    Sânge, în trei feţe, dar nedespărţit…

    ( Vasile Voiculescu – Ştiu fără să pricep … )
    respecte şi deosebită consideraţie, tati drag ,
    Niko

    Apreciază

  12. Nabbú zice:

    Cred că îi faci concurenţă lui Thomas Morus. E utopic ce scrii aci.

    Dacă se va ajunge vreodată acolo, apăi ăsta-i un viitor al naibii de îndepărtat.

    Apreciază

  13. sfinx667 zice:

    @Nabbu,
    mulţam fain de vizită, te previn însă, azi sunt turbo-tsunami, nu există niciodată cum nu există pentru totdeauna, deciziile ne aparţin, renunţarea la renunţare … ce contează cât de îndepărtat e , atât timp cât e, cât există speranţa că va fi … uf, iar sunt turbo, adică eu 🙂
    Dacă toţi aleg să aştepte, să privească neputincioşu de pe margine, facem depărtarea mai ” dulce ” ? Zic că merită încercat, orice altceva, numai resemnarea nu !
    Am şi eu zile zmintite, mâhnire, neputinţe de moment, căci mereu constat că mai pot, mai rezist, mai vreau, mai …. multe… nu ştiu dacă sunt rea de bună sau bună de ” rea ”, ştiu doar că merit mai mult… noi toţi merităm mai mult, mă refer la oameni, la o nouă şansă, la trebuie… cam aşa…
    Un sfârşit de săptămână bogat în zâmbete şi speranţe, linişte sufletească şi zvâcnetul motivaţiei să te mângâie mereu !
    respecte,
    Sibilla

    Apreciază

  14. sfinx667 zice:

    @Nabbu,
    … în loc de … P.S.,
    nici eu nu iubesc spiritul de turmă :))
    Nu mă plac nici ghimpe-n coastă, îmi plac provocările, mă stimulează şi nu consider că există privilegiaţi în blogosferă … mă iubesc , nu mă iubesc, mă iubesc, nu mă iubesc … ştiu ce pot , nu ştiu tot … învăţarea prin descoperire… etc… 🙂
    Nu ştiu cât mă ţine, pentru moment ” m-a prins ” , important e să rămân eu , iar schimbările, experienţele să fie benefice …
    Sibilla

    Apreciază

  15. Draga mea, voi aprofunda opera poetului Vasile Voiculescu, merita sa reflectam mai mult la profunzimea incarcata de intelepciune a scrierilor sale.
    Multumesc mult pentru minunata poezie ce mi-ai dedicat-o, „Sunt culmi infricosate”, recunosc ca mesajul ei m-a impresionat, lasandu-mi unde de melancolie.
    Sa te bucuri de un week-end frumos si linistit, plin de armonia de culori a toamnei, impreuna cu inteleptul tau pui de leu ! 🙂

    Apreciază

  16. sfinx667 zice:

    @pescăruşul argintiu,
    Mulţumesc frumos , Cora, pupici Marei şi duminică plăcută alături de toţi cei dragi 🙂
    Şi eu studiez întortocheatele căi, hăţişuri, labirinturi şi minunăţii ale sistemului şi, tot aprofundându-le, am ajunsla concluzia că nu am dreptul să renunţ, am menirea şi rostul meu, trebuie să-mi fac treaba, şi, dacă va trebui să devin o voce, asta voi face !
    Toate cele bune şi, poate că într-o zi, copiii noştri, generaţiile de mâine vor zâmbi în fiecare zi, cum ar fi firesc !
    calde îmbrăţişări,
    Sibilla

    Apreciază

  17. ionborgo zice:

    Niko!
    Sigur este o gluma.Mai de mult nu stiu cu ce ocazie ,tu ai spus ca nu vrei sa devii dependenta de blog.Cred ca-ti amintesti.Tot asa si eu doresc a nu fi dependent de blog si de calculator ,ca strica la sanatate.Incet,incet ma readaptez si voi deveni”combativ” si „impulsiv” in a-mi sustine convingewrile.Deocamdata tatonez.Am scris ceva la @satmareanca si cred ca mi-am revenit putin.As dori parerea ta.Bine?Acum cu drag si respect prietenul tau de departe(si putin mai varstnic) iti doreste sanatate si ceva,ceva noroc.O seara minunata de la tata Borgo.

    Apreciază

  18. ionborgo zice:

    P.S.Constat ca ti-ai revazut si refacut bloggroll-ul.Era de asteptat.Lenin (cred)spune:”Cine nu este cu noi,este impotriva noastra” eu zic altfel”Cine nu vrea sa fie cu noi ,atunci adio si sa nu avem vorbe”.Aceleasi sentimente calde de la tata Borgo!

    Apreciază

  19. sfinx667 zice:

    @Tati Borgo,
    Declar public, vă iubesc ! Mulţumesc pentru … tot !
    Nu doresc să intru în amănunte, morţii cu morţii, vii cu vii, noi să fim sănătoşi şi la fel de omenoşi, voioşi şi prietenoşi 🙂
    Faceţi cum faceţi tati drag şi reuşiţi să mă surprindeţi plăcut, dar şi să îmi fiţi prietenul de suflet , acela ” care mă ia de mână şi-mi atinge inima ” !
    Vorba unui clasic în viaţă, aparenta ciută e totuşi floricică de colţ, şi cine se avântă pe creste s-o rupă, riscă să cadă în hăuri … numai ” alpiniştii ” ce ştiu să respecte muntele, se vor bucura de splendoarea priveliştii, fie şi numai pentru câteva secunde 🙂
    Mă bucur că sunteţi bine,şi eu sunt mai bine şi să dea Doamne, Doamne, să ne vedem cu bine, poate că într-o zi, la focul de tabără de care vorbesc eu, la sfat, poveşti … am voie să gândesc pozitiv, tati 😉 🙂
    Duminică minunată şi împlinită tati Borgo !
    calde îmbrăţişări sibiline, respect şi preţuire,
    Sibilla
    P.S. şi eu am o vorbă : cine nu mă merită nu există 🙂

    Apreciază

  20. ionborgo zice:

    Niko!
    Tu -l parafrazezi pe poetul M.Dinescu.El spunea o vorba de a maica-si”Acel om,maica,inseamna ca nu te merita de prieten” am retinut acesta zicere ca pe un adevar spus de un om care nu se teme de nimeni si nimic in lume.Acesta este Mircea Dinescu.Nu este preferatul meu ,dar vorba ceia „mai mult iubesc adevarul”.Tot asa”cine nu ma merita nu exista”.Dar poti tu oare sa faci abstractie de oamenii ce au intrat in viata ta si pentru simple gesturi neconforme cu convingerile lor sa te excluda dintre”cei alesi” Se poate oare ca acel cineva pe care l-ai considerat o vreme buna si lunga ca pe un prieten de suflet”sa arunce custitul vrajbei” si al intransigentei.Normal ar fi ca nu se poate,dar viata-i parsiva(am vrut sa spun tarfa) si -ti intoarce dosul cand te astepti mai putin.Un fapt din viata mea.Un prieten bun,dar cu lipsuri ca orice prieten imi spune”Poti avea incredere deplina in mine” la care eu replic”Dragule,eu am incredere numai in mama care m-a facut dar si acea-i moarta”.Poate sunt cam aspru!Sigur ca avem nevoie de prieteni si prietenii,altfel viata nu are sens,dar sa mergem pe principiulk echilibrului,mai precis al respectului reciproc si mai putin pe declaratii de „dragoste”ce vor fi uitate imediat.Ei ce mai ai de spus?Am priceput au ba ?Cu drag,prietenul de dupa P.C.guralivul,IonBorgo.

    Apreciază

  21. sfinx667 zice:

    @Tati Borgo,
    cum bine se ştie deja, sunt o persoană deschisă, comunicativă, sociabilă, fără intenţii ascunse, cei care comunică, relaţioneză cu mine şi altfel decât în blogosferă ştiu ceva mai bine , desigur, o abordare, mai rezervată, nu poate fi decât benefică, cum bine aţi punctat …. nu toţi sunt animaţi de bune intenţii, de aici surprize şi ” surprize ” , din toate experienţele avem a îmvăţa 🙂
    Adevărat grăiţi, respect reciproc, aici e partea mea de , să-i zicem -naivitate ….acord o nouă şansă, aşa cred că e corect, moral, creştineşte, mai departe e decizia fiecăruia şi mai ales, caracterul fiecăruia, uneori , se dezvăluie în toată ” splendoarea ” sa ….. În tot răul şi un bine, toată lumea ştie cu cine are de-a face, nu că ar încălzi pe cineva …
    Acele : ” prieten drag ”, ” prieten de suflet ”, ” sestro ”, ” dragă ”, etc., fac parte din vocabularul meu, e modul, forma în care transmit celorlalţi poziţia mea pozitivă faţă de interlocutor, e o formă de adresare prosocială, e dacă vrem, fărâma aceea de bun simţ, respect, caracteristică mai ales oamenilor simpli, pe care politicul nu a reuşit să-l intineze cu acea doză de banditism, de aci … naivitatea. Cei unşi cu toate alifiile, aceia sunt ” cunoscătorii ” ce ştiu ” diplomaţia ” necesară conversaţiilor şi dialogurilor cu scop precis creionat în mintea lor diabolică, în blogosferă şi din păcate, nu numai .
    Tati Borgo, în concluzie, mea culpa, because … iată ce tare e sibilina în teorii, iar în practică o ia în freză , cam prea des …. prea des, ca să nu ia aminte la sfaturile înţelepte ale guralivului ei prieten , bine, fie ( deşi nu-mi place cum sună şi simt altceva … ) ” de după PC – tati Brgo drag 🙂
    Important e să nu perseverăm în greşeli ci să învăţăm din ele 🙂
    Concluzionând, şi de această dată aveţi dreptate, recunosc !
    Duminică plăcută tati Borgo, sănătate şi vreau un zâmbet … 🙂
    stimă şi respect din partea celei mai zbuciumate fiice de pe miriştiule blogosferei ,
    Niko

    Apreciază

  22. ionborgo zice:

    Niko,fata!!!
    Sa stii ca nu-mi face placere sa am prea des dreptate pe zona aceasta de probleme,dar faptul ca 43 de ani 5 luni si 18 zile am lucrat si am condus colective didactice alcatiute in majoritate de doamne si domnisoare,domni doar asa de decor, mi-au permis a cunoste sufletul(cel putin partial) al vostru al femeilor.Cunosc si firea orecum intortocheata a „sexului slab’ caracterizat de o tenacitate rara ,precum si zona de credulitate ca sa nu-i zincem naivitate a romanticelor si preocuparea lor permanenta de a fi intelese si a se face intelese.De aici si experienta mea in viata,am avut sansa de a trai si lucra intr-un mediu care mi-a adus liniste(?) si satisfactii ce nu se pot spune ori descrie.Am avut si chiar mai am si dezamagiri vorba lui Adrian Nastase „de binele mult ce le-am facut acum ma ocolesc”.N-am ajuns la faza aceasta ca femeile nu sunt ranchiunoase si cu toata severitatea mea ,le-am ocrotit ca mame si ca persoane cu mare disponibilitate si intelegere.Da! Din toate invatam cate putin,dar oare nu le stiam mai de dinaite?Le stiam dar aceasta-i natura omului”Le mai dau o sansa”!Oare din cate?Daca si noua ni s-au dat sanse in viata merita sa mai incercam,daca suntem iarasi dezamagiti”ne retragem ambasada si adio si n-am cuvinte”.
    Faptul ca tu esti putin mai deosebita in a-ti manifesta sentimentele,emotiile,trairile si faptul ca la tine dorinta de comunicare reprezinta o profesiune de credinta ,nu indreptateste pe nimeni a le arunca in derizoriu si a te considera opusul a ceea ce esti.Normalul este uneori considerat desuet,dar normalul accepta si anumite licente comportamentale si de exprimare,chiar poetice cand este cazul.A considera pe cineva naiv sau deplasat pentru simplul fapt ca nu este de acord neconditionat cu tine iar alteori te acopera cu o politete mai deosebita decat cea obisnuita,este daca nu o dovada de grobianism misogin atunci este precis o infatuare dusa pana la extrem,un narcisism de proasta factura.
    Niko,ti-am spus nu odata ca si tu gresesti ca pre le iei in serios unele aprecieri la adresa ta!N-am ce-ti face asa sunt cei cu talent poetic,sentimentalii proveniti din doua etnii extrem de sentimentale.Nu este o gluma,este o constatare mai veche a mea.Si eu ma suparam extrem de iute si nu dormeam nopti,ma framantam si-mi faceam planuri de reactie ,dimineta ajungeam la concluzia ca toate sunt trecatoare si o luam de la capat.Si eu am simtit gustul amar al nerecunostintei tacite si al prostiei si asa m-am calit.Tu ,copila esti la varsta la care poti sa te detasezi si sa mai zici si un siktir sau „Ba p’a mati” si sa te culci pe partea cealalta.Acum am incheiat dizertatia dovedindu-ti ca sunt „Povestaci” si nu guraliv daca nu-ti place.Esti o fata buna,poate cu ceva noroc masi putin dar cu un suflet mare ce compenseaza.Crede-ma ca am impresia ca esti langa mine si ma asculti cu luare-aminte ce-ti spun.Ai grija de tine ca inca mai ai multe de facut pe Pamant.O seara frumoasa iti doreste cu drag,tata Borgo!
    P.S.Nu mai corectez textul,n-am chef!Pa!!!!

    Apreciază

  23. sfinx667 zice:

    @Tati Borgo,
    ce-aş putea să mai spun, decât : MULŢUMESC !

    În vârful copacului Tău sunt o floare…
    Pe cea mai înaltă ramură a lumii
    Mă leagăn în talazul de azur şi soare.
    Slavă Ţie că n-am rămas în temniţa humii,
    Ci slobodă, spre cer, înfloritoare
    Inima mea nu mai întârzîie:
    Zbucneşte afară în limpezi petale
    Să lege rod tainic, bob de poezie
    Hrana zburătoarelor împărăţiei Tale.
    Petala mi-e cu aripa rudă,
    Miresme, cântec gata să s-audă.
    Zâmbesc sub luceafar visarile-mi grele,
    Beau apele lunii, se umflă în ele
    Păunii nopţii cu cozile-n stele.
    …Scuturaţi-mă vânturi mladii ori haine,
    Singură moartea e o dincolo de fire
    Prăpastie cu adânc de fericire.
    Furtuna extazului mă va urca, poate,
    Peste vamile şi stavilele toate,
    Într-o pală de parfum, Doamne, pâna la Tine,
    Cerul arunce-mi înapoi jos ruina.
    Floarea căzută din împărăţie
    A vazut Cerul şi a sărutat Lumina.
    ( Doamne … _ Vasile Voiculescu )
    Măiculiţă Doamne, chiar aţi revenit tati Borgo… 🙂 Mi-aţi lipsit, chiar aşa, cu îngerul de pază prin apropiere, parcă e puţin mai bine 🙂
    Seară binecuvântată tati Borgo şi, să primiţi însutit, înmiit, cât suflet dăruiţi !!!
    respecte tati drag,
    Sibilla

    Apreciază

  24. ionborgo zice:

    Niko!
    Chiar nu vrei sa ma contrazici niciun pic? Chiar asa de forma?Noapte buna!Mai vorbim si multumesc de tot si toate!tata Borgo 😛

    Apreciază

  25. sfinx667 zice:

    Tati…. eu…. eu acum am primit o veste cumplita…
    Nu-s in stare sa gandesc, tati Borgo, va scriu un mail…. ;(
    tati…. of….

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.