SUFLETUL MEU…

SUFLETUL MEU….

sufletul meu, n-a fost nicicand si nu e de vanzare,

in templul lui se intra-n tacere, fara-ntrebari,
caci, n-am raspuns potrivit pentru toti, si, iar doare,

pe prag ramane-va-atarnata, soapta ori mirare…

am luat o hotarare, il voi fereca,

astfel incat, nici un bocanc sa nu mai intineze aripa sa,

l-oi tine in seiful Lunei pitit si intre stele-ascuns,

la geamuri insa, n-am sa-i pun zabrele…

va rataci mereu, de nimeni nestiut si trist,

si-o alina uimirea la umbra fagilor batrani,
pe creasta vie-a muntilor…
firav si singur, obosit, ferit de pulbere si rele;
………………………………………………………………..
l-am catarat candva, nestiutoare, pe-o poesie,

dar, i-am ranit tampla de-un vers, de-o fantezie,

zadarnic, cum m-am priceput mai bine, l-am cusut,

tot a ramas izvor carpit si fara rima, e- abatut…

e-adevarat ca suferinta nu l-a mantuit,

nici aspru nu l-am ocarat, si-asa e zapacit,

l-am impacat cu sine si… s-a linistit…

din cand in cand, cuminte, aripa-i lacrimeaza,

dar e prea demn sa planga si, ratacit viseaza,

a dor de zbor, fior de joc, cu visele danseaza…

SIBILLA POESIS