LUPUL SINGURATIC…

LUPUL SINGURATIC…

singuraticu-mi lup , si-a adus aminte de el, tot adulmecandu-ma
si-a soptit pasii tristi, in sarut,  cu zambet mugur, amagindu-ma,
surprins de surasul gleznelor mele risipite-nspre multe si  toate,
s-a trezit previzibil de cuprins, in ape de munte cu iz de noapte,
a muscat, a cruzime si dor, din carnea cuvintelor mele zbor,
nestiind…  nu-si dorea, ca silabe timide, sa-i devina izvor…
nu-i era sete, mangaiat de tacere, a baut strop de suflet prea mult,
acum, s-a trezit zapacit de iubire si totusi urandu-ma crunt…
n-a lasat garda-n colb, a muscat iar si iar, mi-a atins ranile bland,
mi-a urlat numele-n poteca de cer si l-a scuipat cu durere-n pamant..
tresare cand uit, sa-l intampin cu floare de colt,  usor,  a mirare,
ma doreste, ma vrea, ma cere, mereu ciuta lui si, poate, ma are,
lupul meu singuratic, ma naste din mine, ma iubeste, ma-nvie,
iar eu, ciuta lui, in povestea-i minune, ma agat a poesie…….

SIBILLA POESIS