Testamentul Lupului Alb…

lupi1

Testamentul Lupului Alb…

Poate că ar trebui să ne amintim că suntem Neam de Daci Liberi, că Spiritul Marelui Lup Alb veghează, aşa cum Sfinxul în tăcere şi prin tăceri ne vorbeşte… Suntem Stăpâni pe deciziile noastre, dacă dorim cu adevărat, şi nimeni nu ne poate manipula sau constrânge la nimic, o fărâmă din Spiritul Marelui Lup Alb ajunge să ne… trezim, să ne redescoperim spiritul de Luptători, să nu mai permitem să fim umiliţi, să nu lăsăm ca valorile să ne fie călcate-n picioare, să ne opunem îngrădirilor şi niminiciei… o fărâmă şi-acea fărâmă din Spiritul Marelui Lup Alb se află-n fiecare pui de Dac !

Testamentul lupului alb :

BALADA LUPULUI ALB

de Pavel Coruţ

Feciori din dacã mamã,
Pribegi ca douã cânturi,
Trecând din vamã-n vamã
Sub pãlmuiri de vânturi,

Mai blânzi ca o poveste
Din care-i lipsa vina,
Ne-au zãmislit din Creste
Şi ne-a scãldat Lumina.

Spãlaţi în ploi şi moine,
Curaţi ca douã schituri,
Ne-au botezat în doine
Şi ne-au sfinţit în mituri.

Mai plânşi ca douã lacrimi,
Cuminţi ca douã stele,
Noi dezlegãm de patimi
Şi descântãm de jele.

Din tâmple ningem vise,
Din Inimã-dureri,
Speranţele nezise
La porţi de învieri.

Ne-am îmbrãcat în Soartã,
Cumpliţi ca o osândã
La daca noastrã poartã
Ca lupii stând la pândã.

Vom însera cu anul
Şi-om deveni pãmânturi…
Ne-o ţine minte Neamul
Frumoşi ca douã cânturi.

Vom adormi cu veacul
Şi-om deveni zãpadã…
Ne-o pomeni sãracul
În plânset de baladã.

Ne vom zidi-n Credinţã,
În bolta Casei noastre,
Vom ninge cu voinţã
Şi vom ploua cu astre.

Ne-o creşte foc din Suflet,
Ne-or plânge-n palme macii,
Când ne-om opri din umblet
Feciori ai sfintei Dacii…

( sursa : www.gk.ro )

607px-Howlsnow

Imaginea mitică a Lupului Alb – căpetenia lupilor, era respectată cu sfinţenie de către strămoşii noştrii ca pe cel care a fost salvatorul dacilor, din cetatea Sarmisegetuza asediată de romani şi în general cel care-i ajuta în orice moment de cumpănă. Este surprinzătoare similitudinea între legenda Lupului alb şi legenda zeului Apollo. Acesta îşi avea templul pe insula Alba ( Leuke), pe malul Mării Negre ( actuala Insulă a Şerpilor). În fiecare toamnă Apollo se retrăgea în * misterioasa ţară a hiperboreenilor, unde domeşte aprigul Boreas * pentru a petrece iarna. El era conducătorul acestor hiperboreeni şi era denumit Lycantropul , adică Lupul, în mitologie rămânând cu denumirea de * Lupul Luminos *.

Pentru a contracara credinţa în puterea magico-mistică a lupului, creştinismul primitiv l-a investit pe Sfântul Petru (Sâmedru) cu atributele de păstor al lupilor , care sunt consideraţi câinii săi, precum şi pe fratele său , Apostolul Andrei, care se spune că a propovăduit Evanghelia Mântuitorului în * teritoriile lupilor *, printre care şi Dobrogea. (Dumitru Manolache – Sfântul Apostol Andrei şi protocreştinismul în spaţiul românesc. Lupii mielului)

Se pot bănui cel puţin două izvoare ale acestei ipostaze de patron al lupilor: una poate dacogetică – dacă locuitorii Daciei vor fi practicat într-adevăr Lycantropia (cuvânt grecesc însemnând transformarea unui om în animal. În Evul Mediu, Lycantropia era una dintre acuzaţiile pentru care erau arse pe rug vrăjitoarele. În psihiatrie este asimilată cu dedublarea personalităţii).

O altă ipostază este în mod sigur alano-osetă, ştiind că alanii au staţionat un răstimp destul de lung pe teritoriul fostei Dacii şi că urmaşii lor – oseţii din Caucazul de nord, au avut în epica lor precreştină un cult al zeului Tutyr , venerat ca păstor al lupilor.  ( Victor Kernbach – Universul mitic al românilor).

Pentru poporul român imaginea lupului persistă ca o dominantă mitică. În patru substraturi mitice se reia şi se verifică imaginea sacră a lupului: Substratul aborigen local , cel al lupului neolitic; substratul indo-european , cel al lupului dac şi daco-celtic; substratul neo-indo-european , cel al lupului latin îngemănat cu cel dac într-o sinteză dacă-romană; substratul iudeo-creştin primitiv, care preia şi răstălmăceşte aspectele zoomitologice ale lupului din celelalte trei substraturi mitice anterioare într-o viziune de bestiar apocaliptic. ( Romulus Vulcănescu în Mitologie Română)

Semnificative sunt cuvintele bocetului cules de către Constantin Brăiloiu :

Şi-ţi va mai ieşi / Lupul înainte / Ca să te spăimânte / Să nu te spăimânţi, / Frate, cum să-l prinzi / Că lupul mai ştie / Seama codrilor / Şi-a potecilor / Şi el te va scoate / La drumul de plai / La-un fecior de crai. – Sa te duca-n rai / C-acolo-i de trai / In dealul cu jocul / C-acolo ti-e locul / In camp cu bujorul / C-acolo ti-e dorul…

Sursa : http://www.agero-stuttgart

lup_alb

” Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii – Roma. Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de disperare, iar a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată. ”

(Mihai Eminescu)

” Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc. ”

(W. Schiller, arheolog american)

” Descoperirea sinelui adânc al părinţilor celor mai vechi e supremul act de orgoliu al unui neam. ”

(Nicolae Iorga)

” Este vorba de un popor care prin strămoşii săi îşi are rădăcini de patru ori milenare, aceasta este mândria şi aceata este puterea noastră. ”

(Nicolae Iorga, Originea, firea şi destinul neamului românesc în Enciclopedia României)

” Românii despre care am mai spus că sunt daci. ”

(Bocignoli, 29.6.1524, la Răgusa)

Sibilla

citate preluate de pe http://www.gk.ro

informaţii preluate din ” Mitologie Română ”, Romulus Vulcănescu , http://www.gk.ro şi http://www.agero-stuttgart

Testamentul Lupului Alb – youtube

imagini preluate de pe google.ro

Anunțuri

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Pilde şi „aduceri aminte”..., Sibilla și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Testamentul Lupului Alb…

  1. Pastel zice:

    Sarut mina doamna!

    Salutul meu din aceasta dimineata este adresat Dv. ca forma de pretuire. Ce face-ti aci, cu discernamint, cu daruire, cu sentimente inobilate, pentru „Neamul Romanesc” este deasupra multor faptelor unor oameni politici, alesi sa conduca acest neam. Cintati, plingeti, va retrageti in taceri, reveniti exploziv, si mai aduceti putina LUMINA…. In jur se aduna, am vazut, si alte spirite care lucreaza pentru binele din tara. Ati adunat si ati adus la vedere ce in lumea noastra piere. Simtamintul de neam. De limba. De pamint natal. Chemari din veacuri.

    Pentru Dv. pentru Toti:

    Hotarele mele sint numai o rana
    S-adinc sfirtecate zac toate in singe !…
    Lipsesc nestemate din vechea-mi coroana:
    Azi Leul Baniei in lanturi se plinge,
    Iar falnicul Vultur, sarac, fara hrana,
    De cusca robiei aripile-si fringe.
    Si-n mrejele mortii ce-ntins-au strainii
    Se zbat fara pace si tipa Delfinii.

    Ramine doar Boul… nenfrinta-i cerbice
    Abia de se-ndoaie sub palmele vremei…
    Ramine la pluguri, sub jug si sub bice,
    El singur, din toate podoabele stemei…
    Dar azi el e zimbrul salbatic si tare
    Si vremile stinse par iar sa se-ntoarne,
    Caci oaste de zimbri stind azi la hotare
    Puhoiul de haite il zvirle din coarne.

    (Tara, V. Voiculescu)

    si

    Nu vin spumos, nici pacura aprinsa,
    Nici blestem furios de Prometeu:
    Eu sint Durerea voastra, necuprinsa,
    Si sint un dar facut de Dumnezeu.

    Din visul vostru ars, cazut gramada,
    Din dorul, astazi zgura si taciuni,
    V-am mai ramas doar eu, o grea plamada-
    Amestec de silitra si carbuni.

    Nu sint vulturul filfiind in cusca,
    Nici racnetul de leu izbit in piept,
    Ci sint un pumn de pulbere de pusca,
    Ce, sub tilindra, muta stau si-astept.

    Un pumn de iarba, care doarme parca
    Pe fundul sufletelor tuturor,
    Dar forta mea cumplita va incarca
    Ca pe-o unealta aspra de omor.

    Infricosata pulbere-i la pinda:
    De-o scapara scinteia dedesubt,
    Va narui o lume sub osinda,
    Atita foc si para-n mine-am supt.

    Va fi un fum un vaier si-o LUMINA…
    Detunetul la ceruri va urca
    Si neamul tot
    zbucni-va, ca o mina…
    Scinteia minioasa de-ar pica!…

    (Durerea Neamului, de V. Voiculescu)

    Inca un pic de rabdare!

    (din Ultimele sonete…CLV, de V. VOICULESCU)

    Nu-mi cerceta obirsia, ci tine-n seama soiul,
    Gusti fructul, nu tulpina, chiar aur de-ar parea…
    Stramosii-mi, dupa nume, au invirtit tepoiul,
    Eu minuiesc azi pana, de mii de ori mai grea.
    Dovada cea mai pura a-nnobilarii mele
    Esti tu si-ngaduinta de-a te lasa iubit
    Mai mult ca un prieten, cu patimile-acele
    Cu care-adori amantul de veci nedespartit.
    Imi cint astfel norocul, inalt epitalamuri
    Si, pentru inchinarea la care ma supun,
    Culeg azur si raze si roze de pe ramuri,
    Stapinul meu, alesul, cu slava sa-ncunun;
    Poporul meu de ginduri, simtire, vis, trup, dor,
    Te pun azi peste ele de-a pururi domnitor.

    Suferinta a fost mereu, traita si de inaintasi. Strigata atunci cu mijloacele vremii.
    Acum asi impietri in fata televizoarelor sa pot asculta STRIGATELE VREMURILOR.
    Ma mai ultumesc cu ” Floare de colt” cu „Flori de stinca”, aparute la umbrela Dv.
    Sarut mina doamna!

    Apreciază

  2. Sibilla zice:

    @Pastel,
    Vă mulţumesc frumos, teamă mi-e că nu mă ridic la aprecierile domniei dumneavoastră, dar, mă obligă să conştientizez că pot mai mult şi dacă reuşesc să-mi mobilizez pana şi sufletul spre firişoare de Lumină, se cheamă că nu fac umbră pământului degeaba.
    Dacă-mi permiteţi :

    Nu te mira…

    Nu te mira că-mi prinzi privirea,
    Păienjenită de durere,
    Adesea cercetând ivirea
    Şi alte lumi, şi altor ere.

    În toiul luptelor nebune,
    Pe rana inimii ce moare
    Nădejdea vremilor mai bune
    Răsare pururi ca o floare.

    Din tot ce mi-a-nflorit vreodată,
    Ea singură purta-va roade,
    Azi, când grădina-i scuturată
    Şi toată floarea stearpă-mi cade.

    Zadarnic firea mă striveşte
    Mereu sub aspra-mi suferinţă,
    În mine pururi încolţeşte,
    Mai viu, obstească năzuinţă.

    Şi-n van m-abate-n jos furtuna
    Şi strâns ma ţin cătuşe grele,
    În mine lumea-şi încearcă-ntr-una
    Avântu-i veşnic către stele!

    Din mii de gânduri turburate
    Un vis curat mi se încheagă,
    Precum din spume sfărâmate
    Ieşit-a Venera întreagă!
    ( Vasile Voiculescu )

    Se spune că, personalităţi puternice ar fi corciturile, precum eu, ei bine şi noi avem şi zboruri line şi devenim totuşi tsunami când e vorba de pângărirea valorilor neamului, de cameleoni, de tot ce înseamnă .. colb, deşărtăciune, apoi, după ce reuşim să ne-nălţăm deasupra prafului de nouri, ne bucurăm suflet cu Doine, cu balade, cu legende… important rămâne din toate să-nvăţăm şi să nu ” renunţăm la vise… adevăratele înfrângeri ”… 🙂

    Ştiu, fără ca să pricep

    Ştiu, fără ca s-o pricep, Treimea
    Şi pe Ea viaţa îmi aşez,
    Cum îmi cred, cu toată adâncimea,
    Inima, pe care nu mi-o văz:

    Tainica, neistovita ei lucrare
    Într-o rană mi s-a-mpărtăşit:
    Rodnicul de viaţă fără încetare
    Sânge, în trei feţe, dar nedespărţit…
    ( Vasile Voiculescu )

    Închei, rugându-vă să-mi scuzaţi absenţa de azi şi să nu o luaţi drept nepoliteţe, mă veţi ierta, dorindu-vă o Duminică Senină pe cerul sufletului şi.. :
    vă dărui versuri, dragi mie…

    Sunt culmi înfricoşate

    Sunt culmi înfricoşate în sufletele noastre,
    Dar nimeni nu le suie şi nimeni nu le-atinge,
    Deasupra, peste neguri, furtună şi dezastre
    Pe ele niciodată lumina nu se stinge …

    Acolo răsăritul trimite-ntâia rază,
    Amurgul tot acolo lucirea lui din urmă,
    Pe fruntea lor lumina de-a pururi scânteiază
    În chip de sărutare, ce-n veci nu se mai curmă.

    Arareori un vultur cu aripe bălane
    Rătăcitor ajunge pe culmi, dar nu mai zboară,
    Căci prins adânc de vraja senilelor arcane,
    Rămâne sus acolo şi nu se mai coboară.
    ( Vasile Voiculescu )

    respecte,
    Sibilla

    Apreciază

  3. anemona3 zice:

    lupul l-am vazut si l-am alungat ca nu stiam ce vrea,sarpelesacru m-a salvat,vulturul l-am invocat.

    Apreciază

  4. marion zice:

    tocmai m-am intors dintr-o lunga cautare a identitatii atat personale cat si nationale. solstitiul de iarna m-a prins in inima muntilor Bucegi, unde am experimantat trairi pe care u greu le-as fi putut pricepe, sau accepta pana acum o saptamana!
    Lupul Alb este in toti, energia lui ne calauzeste, ne protejeaza, si ne da taria de caracter! forta lui acum este din cce in ce mai mare! trezirea nationala, trezirea spirituala a Romanilor, se simte din ce in ce mai puternic! in curand o sa vedem cine suntem cu adevarat! spirite stravechi! spirite de o forta nemaintalinita,spirite divine,spirite frumoase, spirite iubite de acest taram sacru! va indemn pe toti sa-mi urmati chemarea si sa cautati in voi lupul alb!!!!!opriti-va un pic din vartejul de ganduri, de ‘probleme’ , de frustrari si suspiciuni! redeveniti echilibrul, pacea, iubirea, armonia,intuitia si iluminarea care ati fost acum 2000 de ani! redeveniti dacul care rade in fata mortii, care se bucura de fiecare raza de soare, de fiecare miros de floare, de fiecare provocare a naturii si de fiecare persoana care il inconjoara! redeveniti VOI.
    VA IUBESC PE TOTI, ROMANI DRAGI CE-MI SUNTETI!

    Apreciază

  5. pastel zice:

    @ marion,
    Mai mult…
    Lupul alb este legenda. Poate ne impartasiti din trairile Dv. Mi-ar placea sa fie adevarat si simtamintele Dv. implinite. Cred ca acesta este temeiul, motivatia indemnului Dv.
    „La multi ani” si multa sanatate!

    Apreciază

  6. E doar un mit, dar un mit frumos. 🙂

    Apreciază

  7. Testamentul lupului alb

    Nu vreau să fiu în haită şi flămând,
    Prefer să-l văd pe cel ce mă împuşcă,
    Să ştiu că timpul trece ca un gând…
    Şi el flămând… Să simt că viaţa-mi muşcă…

    Zăpada iernii-i uneori prea mare,
    Şi drumul, singur, nu mai pot să-l fac,
    Însă mi-e greu şi nu mai am răbdare,
    Şi-aştept ca timpul să-mi găsească leac.

    Prin faţa mea trec haite-nflămânzite
    Spre un himeric ţel neînţeles,
    Mânate de-ale simţului ursite…
    Instinctualul drum către regres.

    Zăpezile sunt mari şi cad întruna,
    Mutând hotare înspre necuprins,
    Iar dacă uneori răsare luna,
    Presimt că-i vremea să m-arăt învins.

    În haită pot să fiu un anonim,
    Dar viaţa n-o pot duce clandestin.
    Chiar dacă am un drum de-nsingurat,
    Nu vreau s-ajung în haită lup turbat.

    Apreciază

  8. Dacicus zice:

    Cei care trebuie sa auda sa auda iar cei care trebuie sa vada sa vada! Oare ne va fi dat sa vedem in aceasta viata cum spiritul stramosilor nostri ne va elibera? Oare stramosii vor rabda sa isi vada pamantul si neamul pentru care au luptat si au murit batjocorit si vandut pentru un pumn de banii de catre cei fara Dumnezeu ? Sa avem credinta si speranta caci Destinul este in mana Lui si Lupul Alb ne va ocroti !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s