Când fi-vom oare -” pelerini ai binelui şi-ai minţii ” ?

” Scrutaţi-vă menirile fiinţii : nu-s oamenii făcuţi să fie fiare, ci pelerini ai binelui şi-ai minţii ” ( Dante )

Într-o zi de 15 decembrie, s-a născut George Pruteanu, regretatul ” apărător al limbii române ”, cum a fost numit cu admiraţie şi respect.

George Mihail Pruteanu, cunoscut lingvist, jurnalist, critic literar, politician, om de televiziune, traducător , doctor în filosofie, conferenţiar universitar, a rămas cunoscut prin Legea Pruteanu, care cerea ca toate textele publice, inclusiv reclamele, în limbi străine, să conţină şi traducerea în limba română. Legea a fost promulgată de către Domnul Preşedinte Ion Iliescu şi adoptată de Parlament în 2004. El a adus nenumărate critici la adresa divertismentului de proastă calitate şi manelelor. Ne amintim cu toţii emisiunea ” Doar o vorbă să-ţi mai spun ” ..

Aduceri aminte :

O „GRANIŢĂ” ÎN FLĂCĂRI ŞI UN GUVERN FLECAR

Mărturisesc: în privinţa Kosovo, am şi ezitări, îndoieli, nu numai certitudini. Cred ce am crezut din prima clipă, dar sub presiunea unor pusee de dubiu cartesian.
Dacă aş fi sîrb, n-aş accepta nici în ruptul capului (la propriu!) ceea ce s-a întîmplat. În veac n-aş accepta, şi cu limbă de moarte aş lăsa legat nepoţilor şi nepoţilor lor să nu accepte. Cum adică? Cu totul în afara legislaţiei internaţionale, cu sfidarea temeiului Europei moderne care e Acordul de la Helsinki, vin nişte state, îmi rup o bucată din hartă şi fac din ea o nouă ţărişoară?

Dar eu nu sunt sîrb, sunt român. Ca român cu capul pe umeri, trebuie să fiu şi „sîrb” şi „albanez kosovar”. Să constat că sîrbii s-au purtat multă vreme bestial cu cei din Kosovo. Poate că aceia n-aveau dreptate. E foarte posibil că săreau peste cal. Dar nu-i faci chisăliţă, nu verşi sînge cu ghiotura. Pentru că tu, guvern responsabil, trebuie să ştii că există un mîine, că totul se plăteşte. N-a fost aşa. S-a procedat nesăbuit şi s-a alimentat o ură incomensurabilă.
Dar răul a venit şi din afară. Ca observator neutru şi obiectiv, n-am să admit niciodată că intervenţia NATO (OTAN)-americană din 1999 a fost ceva deştept. Nici pe departe. A turnat gaz peste foc. Ură peste ură. Cu un cinism yankeu uneori grotesc: la intervenţia Papei, care a rugat ca măcar cîteva zile, de sfintele sărbători pascale, să se suspende bombardamentele, s-a răspuns cu sictir, s-au lansat în continuare bombe, pe care erau desenate urări ironice de Paşti. Aşa ceva nu se face. Şapte săptămîni la rînd am scris atunci, în rubrica pe care o aveam, numai pe această temă; am vorbit şi în Parlament şi la televiziuni în acelaşi sens. L-am întrebat, în direct şi la o oră de vîrf, pe preşedintele Constantinescu: -Dacă aţi vedea creierii copiilor dv., Dragoş şi Norina, împrăştiaţi pe pereţii unei clădiri din Belgrad, tot „pagubă colaterală” aţi considera şi acest lucru? Tot „legitim şi necesar”? Timpul mi-a dat dreptate. (Textele pot fi citite în saitul http://www.pruteanu.ro).

Nici soluţia impusă acum nu e înţelepciunea întruchipată. Nu ştiu sigur care e binele, dar ştiu sigur că nu acesta e binele. Îţi duce mintea, mutatis mutandis, şi la Diktatul de la Viena, şi la Ultimatumul Basarabia. (Şi la agresiunea împotriva Irakului). Ea creează încă un sinistru precedent de încălcare unilaterală a legilor în vigoare şi a acordurilor internaţionale. Pe motiv de „excepţionalitate”. Ştim bine că excepţionalitatea e chestie de avocăţeală. Nu e greu de „demonstrat” că şi problema bascilor e excepţională, şi cea a cecenilor, şi cea a kurzilor, şi a Tiraspolului u.s.w. Poate chiar şi cea a secuilor, mai ştii?
Este ea o soluţie viabilă, preferabilă altor negocieri, oricît de lungi? Trebuie să fii lunatic să-ţi imaginezi că noul „stat”, compus în bună parte din şomeri şi mafioţi, se va dezvolta pe coordonate de pace, prosperitate şi progres. Va fi mai multă linişte în Balcani dacă provincia Kosovo nu mai e în Serbia, ci în afara ei, ca o sfidare? Se va stinge vreodată incendiul de pe acea artificială graniţă? Va fi surd, de-acum încolo, Belgradul la cîntecul mierlei? Imposibil de crezut.

România a făcut bine că, oficial, a declarat că nu recunoaşte noul „stat”. Bine, în sensul că: în concordanţă cu simţămîntul dominant naţional. Nu s-a repetat „divorţul” flagrant din 1999, cînd peste trei sferturi din români nu susţineau politica Ministerului de Externe şi a Preşedinţiei. Acesta e binele de acum.
În schimb, mi se pare ruşinoasă pînă la jalnic poziţia Guvernului de a acepta, cu o tălîmbă tăcere, sfidarea lui Markó Belá. UDMR a şi preluat soluţia Kosovo: şi-a proclamat, unilateral, independenţa în Cabinetul Tăriceanu. Iar i se potriveşte premierului porecla Moliceanu. A dat el afară miniştri pentru chestii mult mai subţiri. Acum rabdă, din considerente pur egoiste şi politicianiste, din calcul mercantil de rămînere la putere. Dar e profund ridicol: menţii la guvernare o formaţiune care e în contradicţie expresă, violentă, cu linia Executivului. La jumătate de oră de la exprimarea poziţiei UDMR, toţi reprezentanţii ei în structurile de putere ale României, capilar, pînă la ultimul nivel de jos, trebuiau daţi afară, în modul cel mai politicos şi ferm. Un guvern e echipă, un grup monolitic, nu un club pluralist de flecăreală.

George PRUTEANU
http://www.pruteanu.ro

“Austeritatea omului studios şi dorinţa de spectacol a omului de lume coexistă în personalitatea lui G. Pruteanu. Şi se regăsesc, tot asociate, şi în cărţile lui, care se remarcă deopotrivă prin valoare documentară şi spirit ludic, prin rigoare şi ingeniozitate. (…) Este un autor mereu plin de vervă. Ultimele sale două cărţi constituie un recital atrăgător prin ritmul alert, prin imprevizibilitate (o imprevizibilitate calculată) şi prin umor. (…) Compunînd texte – indiferent de ce natură: discursuri, eseuri, pamflete, însemnări etc. – G. Pruteanu nu se repetă niciodată. Născoceşte mereu altă formulă, recurge, cu o ameţitoare mobilitate intelectuală, la ironie, la citate docte, la demonstraţii prin reducere la absurd… George Pruteanu n-a scris niciodată ceva plictisitor. (…) G. Pruteanu e un pedagog – mai exact spus: un scriitor cu geniul pedagogiei – care explica prietenos şi cu umor (…), cu seninătate de intelectual umanist”.

(ALEX. ŞTEFĂNESCU, Recital G. Pruteanu, în Rom. literară, nr. 19 din 16 mai 2001, p. 4)

“Am o violentă simpatie pentru domnul George Pruteanu. (…) Emisiunea sa Doar o vorbă să-ţi mai spun este fascinantă, iar densitatea spirituală a celor cinci minute mă uimeşte. Erudiţia, umorul subţire, ironia graţioasă, fineţea nuanţelor (…) sunt calităţi care îl propulsează în topul preferinţelor mele. Dar mai ales îi sunt recunoscător pentru marele serviciu pe care îl face limbii române”.

(RADU BELIGAN, “Mult e dulce…”, în Actualitatea, luni 6 mai 1996, p.2)

“Dezinvoltură, umor, inteligenţă, iată trei calităţi ale scrisului pe care acest cronicar literar a reuşit să le aducă pe micul ecran. Doar o vorbă…, emisiunea sa, este o reuşită… care a ridicat la înălţime entuziasmul telespectatorilor români”

(LAURE HINCKEL, “O vorbă” din România, în La Croix (Franţa), 23 febr. 1996)

Sursa : www.pruteanu.ro

Circulă o vorbă : ” dacă te-ar auzi Pruteanu cum te exprimi … ” , şi dacă ne aude şi dacă-am fi măcar un pic mai atenţi ? Să ne corectăm unii pe alţii, să apărăm limba română la rându-ne, continuând ce Pruteanu atât de frumos a început, într-u slava limbii noastre, limba română.

Sibilla

informaţii preluate de pe http://www.pruteanu.ro

imagini preluate de pe google.ro