Băsescu – ” Nu vede pădurea din cauza copacilor. ”

Băsescu -” Nu vede pădurea din cauza copacilor. ”


„Nu se poate îndruma temeinic agricultura

dacă nu vom avea întinse cercetări ştiinţifice

aplicate la condiţiile noastre de pământ şi de climă,

la plantele şi animalele adaptate la mediul nostru,

la organizarea cea mai potrivită pentru

condiţiile economice şi sociale

în care ne găsim”.


Gheorghe Ionescu-Şişeşti

Zâmbetul Echilibrului în toate … Ion Iliescu !


Ion Iliescu e nemulţumit că Băsescu nu e de acord cu Legea Pădurilor :

Preşedintele Traian Băsescu este înconjurat de oameni obtuzi şi nu înţelege o problemă fundamentală, conform unei declaraţii a lui Ion Iliescu. Preşedintele de onoare al PSD îl acuză pe şeful statului că nu a procedat corect când a decis să trimită Parlamentului pentru reexaminare legea referitoare la funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole Gheorghe Ionescu Şişeşti. Legea prevede că nu pot fi retrocedate terenurile proprietate publică a statului aflate în administrarea institutelor de cercetare. Proiectul va fi dezbătut în şedinţa de plen a Senatului de astăzi. Ion Iliescu, liderul senatorilor PSD, spune că cererea de reexaminare a preşedintelui va fi respinsă, iar proiectul de lege va fi adoptat în forma iniţială. „Avem pe ordinea de zi această lege care a venit returnată de la preşedinte. Cu ce motivaţie? Că această lege împiedică procesul de restituire. Asta-i problema? Asta-i grija preşedintelui? Că nu o să mai aibă cei care revenidică. Ce să revendice? Dacă până şi şeful statului nu înţelege că e înconjurat de oameni obtuzi care nu înţeleg o chestie fundamentală, e trist”, declară Ion Iliescu.

Sursa : www.24-ore.ro

Iata unde duce intoxicarea desfasurata in toti acesti ani, de prezentare a mea ca un adversar incrancenat al proprietatii private ! Eu, tocmai, aparam proprietatea unor statiuni de cercetare – vitale pentru redresarea si relansarea agriculturii romanesti, care se afla intr-un declin grav, ca urmare a actiunii demolatoare, promovate de dreapta politica si de cei interesati in destramarea cooperativelor agricole, prezentate, in mod stupid, drept “structuri comuniste” , ceea ce a dus la faramitarea exploatatiilor, saracirea taranimii si a satului romanesc, milioane de hectare ramanand astazi nelucrate. Or, pentru noi, agricultura va fi si in viitor un sector strategic, esential, dar care nu va putea fi relansat fara o activitate de cercetare corespunzatoare si cu o traditie atat de valoroasa.

Iata cum, politizarea si ideologizarea excesiva a unor probleme (pornite din interese meschine evidente) duce la “intunecarea mintilor” unor oameni.

Sursa : ION  ILIESCU

Limpede, Ion Iliescu cu gândul la ţară, păduri, cercetări, valori … Băsescu, cu gândul la :

În fine, pe www.bursa.ro găsiţi, informaţii despre Marele tun imobiliar – Samsarii politici au pus ochii pe terenurile staţiunilor agricole !

Oare Băsescu, a citit acest material :

” Un proiect de importanţă strategică pentru România: perdelele forestiere de protecţie ”

Sursa : www.rodulpamantului.ro

De ce a mai semnat atunci :

Monumentele istorice din nordul Moldovei au fost declarate obiective de interes naţional

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, ieri, Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zonei de amplasare a monumentelor istorice din nordul Moldovei ca obiectiv de interes naţional. De asemenea, au fost semnate decretele privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 139/2000 privind activitatea de meteorologie, privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii îmbunătăţirilor funciare nr.138/2004 şi a OU a Guvernului nr.23/2000 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale „Îmbunătăţiri Funciare” S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome a Îmbunătăţirilor Funciare, pentru promulgarea Legii privind respingerea OU a Guvernului nr. 36/2005 pentru aprobarea concesionării unor servicii publice desfăşurate în cadrul Institutului Clinic Fundeni şi a concesionării unor bunuri proprietate publică şi proprietate privată a statului. Totodată, şeful statului a semnat Decretul pentru promulgarea Legii privind stimularea investiţiilor în agricultură, Decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OU a Guvernului nr.29/2005 pentru modificarea Legii nr.290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”. Traian Băsescu a semnat şi Decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.


Oare ce mai semnează, apoi se răzgândeşte … ? Poate e supărat pe existenţa recentelor supărări ale pupilului său scatapievici, care doreşte mai mulţi bani … săracu scatapievici … pentru ce vrei bani neicuşorule mai exact ? Oare de ce nu a plecat undeva să se reculeagă acest aşa zis ” preşedinte ” al ICR … aaaa , ne-am prins, urmează lacrimile domnului Băsescu : ” dragă, Pata …. ” … îmbrăţişarea de-acum cunoscută şi alegătorii vor scăpa ştampila pe  …. cred oricine, numai pe astfel de personaje … gata, DESTUL !

Îmi închipui ce rânduri, ce  carte trânteşte acum scatapievici, la adresa noastră, a celor hidoşi în opinia ălui mai arătos vezi, Doamne …. vor zburda metaforele …. haoleooooo , că era să uit , şi-apoi Poc un Boc, ” ce literatură, ce chemare, ce iz de Cioran, zise Zboc … poc, poc … ” …. triste amintiri, de pe la NY, Berlin … personajele triste să-şi cam facă băgăjelul, e timpul !

Felicitări Domnului Preşedinte Ion Iliescu, aşa cum e ştiut, pune interesele ţării mai presus de orice altceva , cât despre domnul Băsescu … ” succesurile ” se vor concretiza curând, foarte curând, în  ” voturi ” … voturi minus, pe bună dreptate !

Ţara are de ales! În foc sau în lanţuri! O ardem noi, sau o ard duşmanii, jefuind-o! Numai codrii de nepătruns i-am cruţat, pe unde nici vântul nu răzbeşte. Am iertat pădurea, singurul nostru aliat de nădejde.  ( Valeriu Butulescu )

Sibilla Poesis

imagini preluate de pe google.ro

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Atitudini și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Băsescu – ” Nu vede pădurea din cauza copacilor. ”

  1. leo zice:

    eu credeam că n-o vede – pădurea – din cauza… mopului… 😆

    Apreciază

  2. sfinx667 zice:

    Duşo Leo, eu în Băsescu şi minciunile lui nu am crezut niciodată, aberaţiile sale însă vor trebui taxate …. ştiu cui i se potriveşte proverbul … Maijka Darinka spunea că cel care nu vede pădurea din cauza copacilor numai înţelept nu poate fi ….
    Mulţumesc duşo.
    Sibilla

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.