Mare-i grădina Ta, Doamne !

Mare-i grădina Ta, Doamne !

Un proverb egiptean spune astfel : ”Cine umblă mereu alături de omul prost se va umple şi el de prostia acestuia. ” . Se simte iz de toamnă , între timp, la renumitele ” şcoli de vară ” , tineret mândria ţării primeşte ” lecţii ” ce se vor … modele ! Şi-om trăii şi `om vedea, de vor fi lecţii de comportament ” prosocial ” , în anii ce urmează, căci , ” ce semeni culegi ” în cele din urmă …

Zice-se , că e indicat să fii permanent informat , căci ” omul cât trăieşte invaţă ” , ca tot românul, în aşteptarea alegerilor mă avânt în ideea îmbogăţirii bagajului de cunoştinţe, şi , citesc, şi citesc … şi citesc … până la urmă constat că mă aflu într-o mare dilemă: să mă adâncesc în somn profund din care neam să mă mai trezesc, sau să mă scutur de multe şi să iau o hotărâre decisivă , să mă încumet şi să … intr-un politică . Păi da, ce Doamne iarta-mă, la cât de mare e Grădina , ce mai contează un afon ca mine răsărind pe acolo, printre răzoare şi atâtea specii pe cale de dispariţie … Aş mai avea o alternativă , să mă retrag undeva în munţi, să nu mai văd să nu mai aud !

Măi fraţilor, sincer, eu n-am nici o vină , recunoaşteţi şi voi, adică dacă intru în politică, eu care am o părere bunicică despre mine, imaginea de sine pozitivă care va să zică, şi cum în trend e promovarea nonvalorii , nu am nici o şansă … Să dorm pe veci, nici atât, iacăta , m-am încăpăţânat să supravieţuiesc, se pare că Doamne, Doamne mai are ceva treburi pentru mine , de trăncănit , har Domnului, zice lumea prin târg că mi s-a dus buhul ( … las` că `oi vedea eu şi ce m-o aştepta pe chestia asta, cum altfel , dar vă ţin musai la curent … ) , excludem şi această variantă, ce să dorm, când eu sunt turbo-tsinami …. bun, varianta trei ar fi să aleg drumul pribegiei, ” să plec pe păduri cântând … ” . Cei drept, îmi sunt dragi tare şi munţii şi codrii, ceva ” urme ” de partizan poartă venele-mi făloase, dar, şed să cumpănesc şi vă întreb, cam câţi vor pleca la fel ca mine … la cât de dezgustat e necăjit şi amărât poporul român, plecăm toţi, ne retragem milioane în peşteri, tot trăim vremurile de pe urmă … Păi de ce nu, inundaţii, lipsă medicamente, preţurile vor exploda in curând, şcolile stau să pice , bieţii pensionari primesc şi ei acolo praf în ochi ce ar fi trebuit să primească pe la începutul anului, dar na, ca înainte de alegeri ” luaţi ceva şi gura mică ”, Scatapievici din degeneraţi nu ne slăbeşte, inculţi şi deformaţi cică, şi câte şi câte …. Ţara nu ne mai aparţine e a lui Vodă, motive berechet să ne tot ducem, să ramână ei, dihorii, şi evident ” valorile ” pe care nu prididesc să le şcolească. Noi românii suntem … în plus, ei comedie, dar unde ne trezim , mai şi bombănim, hm ? Chiar aşa, noi, ai cui suntem , zău că nimeni nu cunoaşte răspunsul …

Cică, să-i votezi în toamnă , pe cine … ? Eu întreb, nu dau cu parul, oameni buni, pe cine votăm căci, iată din ce avem a alege : ” adunăturile ” , ” busturile ” , ” bătuţii în cap de soare ” , ” găştile de interese ”, ” proştii ” , ” pe cei ce se dau în bărci ” …

” Dacă prostia ar produce suferinţă, sunt oameni care ar trebui să umble urlând de durere. ” ( Mihail Sadoveanu )

Ce ne roade pe noi din toate astea, păi cam asta : ” Un prost găseşte totdeauna unul mai prost, care să-l admire. ” ( Boileau )

Aşa că, fraţilor, `geaba net, `geaba bloguri căci : ” inteligenţa artificială nu va învinge niciodată prostia nativă ” ( anonimus ) …

Acesta să fie răspunsul :

” Dacă nu o testăm pe voi, nu avem de unde să ştim dacă ducem o politică proastă. ” ( Victor Martin ) ??!!!

Tăriceanu :

„Parerea mea este urmatoare, ca in Romania exista doua partide si o adunatura„, a precizat el, in aplauzele tinerilor liberali. „Partidele se constituie in jurul doctrinelor si al ideologiilor si din acest punct de vedere exista PNL si o formatiune care, chiar daca nu-mi place, o respect, pentru ca este realizata la fel, in jurul ideologiei social-democrate.

„Anul trecut, cand a fost facuta majorarea pensiilor PSD a incercat sa spuna „Ba nu, eu am fost”. Sigur, fiecare poate sa se lipeasca la o initiativa sau alta. PSD a fost mai istet, aia de la PD au fost mai prosti, pentru ca au spus „Ce prostie, majorati pensiile, n-aveti de unde sa dati banii”.

Blaga :

„Noi nu suntem prosti cum ne-a facut ieri Tariceanu ca mizam pe voi. Premirul Romaniei, care s-a chinuit atatia ani sa ne demonstreze ca e bine crescut, ieri, probabil batut de soare in cap, si-a iesit din pepeni si ne-a facut cum nu ne permitem sa facem pe nimeni”
Ceea ce ii tine inca stransi e ciolanul. Ei au fost intotdeauna si sunt o suma de gasti de interese„,
Aveti grija domnule prim-minisru ca marirea pensiilor ar putea sa fie numai pe hartie. (…) Noi doream ca aceasta crestere sa fie resimtita in puterea de cumparare”

Cireaşa de pe tort :

” Secretarul executiv al PD-L, Elena Udrea, s-a declarat convinsa ca democrat-liberalii au fost mult mai interesati de bustul lui Stolojan decat de declaratiile recente facute de premierul Tariceanu. ” ( Elena Udrea )

„Declaratiile lui Tariceanu nu sunt decat niste notite scrise de Frankenstein si Silberstein la Bucuresti ca sa epateze printre tinerii liberali, ca sa faca impresie si ca sa aiba timp sa se dea in barci cu Mazare”, a declarat Elena Udrea, la Realitatea Tv.

Sursa : www.ziare.com

În fond, la noi, fiecare îl suspectează pe celălalt de prostie fără să stea deloc pe gânduri și fără să-și pună întrebarea respectivă și la adresa sa: „Oare nu cumva eu voi fi fiind în realitate cel prost?” ( Dostoievski )

Când prostia va primi aripi, se va întuneca cerul. ( Valeriu Butulescu )

Marea plăcere a prostiei este să se reverse. ( Vasile Ghica )

Sa fii prost, egoist si sa ai o sanatate buna sunt trei cerinte pentru a fi fericit, desi daca prostia lipseste celelalte nu mai conteaza. ( Gustave Flaubert )

Sibilla Poesis

sursa informaţiilor : http://www.ziare.com

citate preluate de pe : http://www.citapedia.ro

imagini preluate de pe google

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Atitudini și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

26 de răspunsuri la Mare-i grădina Ta, Doamne !

  1. Vania zice:

    Dobro jutro!

    Fiind grădina mare, sperăm să se şi găsească una-alta…

    Apreciază

  2. Eu te sustin sa intri in politica.
    Si chiar daca in mare parte stii ca sunt perfect de acord cu aprecierea nonvalorii, totusi munca si in special munca ta nu este facuta degeaba. Cred ca blogurile vor avea un cuvant semnificativ in cultura sau macar in propagarea ei.
    Cine stie, poate candva vom vorbi de Partidul Bloggerilor!
    o zi minunata iti dorecs

    Apreciază

  3. Trexel zice:

    nu va suparati, n-aveti un foc?

    Apreciază

  4. sfinx667 zice:

    @Vania,
    Dobar dan, druje ! 🙂
    Sigur că se găseşte , oameni de ” Încredere ” să găsim şi umplem o paporniţă două 😉
    Vom trăi şi vom vedea, până atunci, să ne citim sănătoşi 🙂
    numai bine,
    Sibilla

    Apreciază

  5. sfinx667 zice:

    @james crissilv,
    nici o şansă, sunt corcitură de sarb şi oltean, deci prea turbo, munţii rămân ai mei şi răvaşele pe frunze de stejari, le trimit periodic, cât să nu mă uite lumile bune 😉 🙂
    Mulţam de încurajare, da, ideal ar fi ca blogosfera să devină o forţă, să dea Dumnezeu !
    Numai bine îţi doresc, împliniri pe toata linia !
    Sibilla

    Apreciază

  6. sfinx667 zice:

    @Trexel,
    mai kuskre, ba mă supăr … am un foc la inimioară de-mi vine să dau cu mine-n vămile văzduhului, şi pe astă îl pofteşte cineva, vai de păcatele mele 😉 :))
    No las că te stamperi tu în lacul ăla cu care mă ” ameinţai ” cu-o baie, dar, te păstrez de kuskru, altul mai fain nu găsii, recunosc 🙂
    Sibilla

    Apreciază

  7. agnosticus zice:

    Dragă prietenă Sibilla
    Îmi pare rău că nu-mi amintesc cine a spus: Nu argumenta niciodată în discuţia cu un prost, pentru că lumea nu va mai face diferenţa dintre voi. 🙂
    Cu simpatie, Călin

    Apreciază

  8. sfinx667 zice:

    @agnosticus,
    DOBRO ! CORECT !
    Prietene drag, că bine a mai zis Brâncuşi Ş
    ” V-am lăsat săraci şi proşti, v-am găsit şi mai săraci, şi mai proşti. ”
    Acuma eu recunosc pe faţă, noi guerilla suntem cei mai proşti 😉 … .. :
    ” Fii prost, când o cere împrejurarea; să simulezi prostia când trebuie este cea mai mare înţelepciune. ” ( Cato )
    Cu aceeaşi simpatie, zbuciumata ta prietenă,
    Sibilla

    Apreciază

  9. Victor zice:

    Niko, ai sesizat perfect modul in care se face politica in ziua de astazi in Romania. „Esti prost! Ba tu esti prost” .

    Apreciază

  10. Dejan zice:

    Sunt in mare dilema pe cine voi pune stampila. M-am saturat de Tariceanu. Tariceanu pe santier, Tariceanu la Mamaia, Tariceanu , Tariceanu, Tariceanu… Imi era simpatic partidul ala dar daca mai aud de multe ori de prea maritul lor conducator o sa-mi schimb parerea si intentia de vot.

    Ce sa mai zicem de Udrea ? Cea mai buna decizie a PDL-ului ar fi sa o trimita pe Madame Cocos in colegiul electoral de la Urlati Sa vedem cum o sa-i impace pe urlateni!Ce idei mirifice are ea in domeniul viticulturii, in a somajului si a altor probleme sociale. Vreau sa o vad pe blonda in cizme de cauciuc si Louis Vouitton atarnat de umar, discutand cu vre-o baba revoltata de pensia mica. Sau o sa fie prezenta numai prin afise „decoltate” pe fantanile si stalpii de lemn de pe langa Urlati?

    Sa zicem ceva si de PSD. Geoana este zana pesedista care viseaza, si viseaza, si mai viseaza…si din pacate apare in conferinte de prese si ne povesteste visurile sale. Oare Nastase a vorbit serios cand a spus ca Mirciulica este pe drumul cel bun?

    Destul de greu… Sa vedem ce surprize independente mai apar !

    Apreciază

  11. Pingback: Unde este Echilibrul? « Victor Reloaded

  12. sfinx667 zice:

    @Victor,
    multumesc 🙂
    Recunosc insă că sunt proastă, nu am reuşit să fiu şi …subtilă … lumea ” bună ” aşa mă vede, monument de naivitate ..
    ” Nu fii subtil, ci înţelept. Cine ştie mai mult decât i se cere, seamănă cu vârful prea ascuţit care se rupe uşor. ” ( Gradan )
    Rămân cu concluzia , mi se cuvine pe drept cuvânt Ş
    ” N-am urmărit aici mai mult decât să mărturisesc ceea ce am aflat cu ajutorul inimii de la viaţă. ” Octavian Paler
    Cam aşa, mai limpede de atat, nu sunt destul de … subtilă să descriu , da.
    O noapte senină , Victor,
    Sibilla

    Apreciază

  13. sfinx667 zice:

    @Dejan,
    nu prea ai de ales, pentru moment, aşteptăm, înţeleaptă vorbă ai spus, să vedem ce surprize ne oferă ” zona ” independentă … în rest , sau, în munţi cu noi …
    ” Singura funcţie a minţii este de a diviza la nesfârşit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce uneşte, lucru de care mintea nu este deloc capabilă. Mintea nu poate să înţeleagă ceea ce se află dincolo de cuvinte; ea poate să înţeleagă numai ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic. Ea nu este preocupată de existenţă, de viaţă, de realitate. Mintea este, ea însăşi, o ficţiune. Poţi trăi şi fără minte. Însă nu poţi trăi fără inimă. Şi cu cât existenţa ta este mai profundă, cu atât este şi inima ta mai implicată. ” ( Osho )
    Să ne auzim sănătoşi prietene drag !
    Iţi doresc să-ţi păstrezi inima şi sufletul neintinate, la fel de curate ca acum !
    Hvala lepo, Dejane ,
    Sibilla

    Apreciază

  14. Maria Barbu zice:

    Sibilla, m-as bucura sa faci acest pas. Hai, ca vin si eu si facem cu tipele adevarate din politica un club de mare forta!
    Multa bafta!

    Apreciază

  15. sfinx667 zice:

    @Victor,
    vin în ” vizită ” 🙂
    Între timp, am mai găsit ceva :
    ” Adevăratul mijloc de a fi înşelat este de a te crede mai subtil decât ceilalţi. ” … eu, nu prididesc a tot ” aduna ” în suflet subtilităţile ce mă învăluie, din atât de multe locuri ..
    Multumesc, Victor.
    Sibilla

    Apreciază

  16. sfinx667 zice:

    @Maria Brabu,
    Maria, păi dacă se adună câteva luptătoare ca noi, zău că m-a, încumeta 🙂
    Cunosc câţiva ” macho ” care se infioară oripilaţi numai la gândul ăsta :))
    Serios, tu ai şi forţă şi vocaţie, eşti o leoaică de ispravă, nu văd ce te-ar opri … nimeni şi nimic ! Îţi sunt alături şi îţi urez succes, eu încă nu m-am gandit, încă îmi tresar zborul între cer şi pământ, până întro zi, când, vorba ta, va trebui să iau decizia !
    O noapte liniştită Maria, dragă prietenă, calde îmbrăţişări,
    Sibilla
    P.S. … am citit la tine ceva atât de profund, sunt eu într-o perioadă mai sensibilă ori ai scris pentru mine acele superbe versuri ? Felicitări, Maria !

    Apreciază

  17. Laura zice:

    Bine, fie, inteleg ca unii tin de prostia lor cu dintii. Ceea ce nu inteleg e de ce restul trebuie sa ne luptam cu prostia lor. Pai sa si-o tina pentru ei daca le e asa de draga. Ma super deranjeaza cand stau fata in fata cu prostia si ma sfideaza si se uita de sus la mine si tot eu sunt cea care ma simt mai proasta… Cum se face una ca asta?

    Apreciază

  18. sfinx667 zice:

    @Laura,
    aşa procedează cameleonii, e singurul mod de ” viaţă ” pe care-l cunosc ei …
    Ei sunt cei care-şi doresc nu binele nostru al ” prostimii ”, ci, îşi urmăresc doar interesele lor meschine, funcţii, bani, putere, influenţă …
    ” Cei fără minte umblă după dorinţele din afară; de aceea cad în mrejele întinse ale Morţii. Dar cei înţelepţi, cunoscând ce-i nemurirea, nu caută ceva statornic printre lucrurile nestatornice aici pe pământ. ” ( anonimus )
    Partea tristă, aşa cum atât de bine ai sesizat tu, Laura, e că nu ne dau de ales, şi că mizează exact pe bunul simţ al românului ! Dumnezeu să ne lumineze şi să fie lângă noi !
    îţi mulţumesc pentru vizită, o noapte senină, Laura,
    Sibilla

    Apreciază

  19. Maria Barbu zice:

    Sibilla, cred ca si tu esti printre cei, foarte putini de altfel, care au reusit sa ajunga la miezul inimii mele, acolo unde se plasmuieste Adevarul Poetic, care e scanteie din Focul Divin!

    Apreciază

  20. corinacretu zice:

    Bun articol, Sibilla, m-am pus si eu la curent cu ultimele declaratii; auzim o sa tot auzim din astea anul asta. te pup, o seara buna!

    Apreciază

  21. sfinx667 zice:

    @Maria,
    îmi sunt dragi poesiile tale, sunt fărâme de suflet, sunt apa vie, pentru cei ca mine, o oază de linişte la care mă adap de multe ori, nu tot timpul scriu la tine, însă sunt convinsă că simţi când se apropie de foc, o altă flacără …
    Uneori veneam tristă la tine, Maria, recunosc, plecam ceva mai uşurată, ştii :
    ” Supărările – frânturi de viaţă care ne amintesc, brutal sau subtil, cât de plăcut e să trăim.”
    Noi, nu ne limităm să existăm şi atât, noi trăim,ardem cu fiecare respiraţie, ardem în toate …
    Mulţumesc, Maria, mă onorezi !
    Sibilla

    Apreciază

  22. sfinx667 zice:

    @ Corina,
    mă bucură tare mult fiecare vizită a ta, prietenă dragă 🙂
    Unul din motivele pentru care încă nu am plecat în munţi, eşti tu Corina şi oamenii deosebiţi ca tine, sunteţi un model de luptători şi supravieţuitori de la care incă am atâtea a învăţa !
    Uite , Corina, ce citeam eu chiar acum, ţi le dărui aici, la tine vin cu alt dar de suflet :

    tu să fii
    piramidă
    stâlpul vremii
    tu să fii
    amazon
    scurgerea zilelor
    tu să fii codrii imenşi
    răcore dar ceresc
    tu să fii gheţar
    apă albă şi pură
    tu să fi albastru de cer
    seninul zilelor
    tu să fi stele pe boltă
    lumină pentru îndrăgostiţi
    tu să fii planetă
    ce ne iubeşte pe toţi
    tu să fii iubire multă
    ca sa ne dăruieşti
    tu să fii pentru mine
    dragoste şi pură lumină
    tu să fii…
    tu
    ( Viorel Muha )
    Si tot pentru tine Corina :

    O noapte senină pe cerul sufletului tău curat, Corina, dragă prietenă 🙂
    Sibilla

    Apreciază

  23. Apex zice:

    Felinarul meu mic

    am scos din inima mea
    o mică flacără.
    plăpândă, firavă, supărată.
    încet, am pus-o într-un mic felinar,
    flacăra sufletului meu, hoinar.
    am încercat să agăţ acest necăjit felinar,
    acolo sus, în dreapta ta, în norul acela.
    să îl agăţ într-un cui,
    cuiul tău, cui bătut în nori.
    dar cuiul tău nu a vrut să ţină
    felinarul meu necăjit şi mica lui flacară
    ai început să te joci, suflând în el.
    ai zdruncinat norii să cadă.
    cuiul de puf de nori, nu a rezistat!
    şi felinarul meu necăjit, de sus,
    de acolo, din dreapta ta
    din acei nori, s-a prăbuşit.
    s-a prăbuşit strivind flacăra iubirii mele.
    aşa am rămas un felinar strivit,
    şi cu flacăra stinsă.

    Viorel Muha

    Apreciază

  24. sfinx667 zice:

    Mulţumsc frumos pentru vizită Apex, versurile sunt absolut superbe !
    De noidepinde dacă flacăra va arde, de forţa motivaţiei, să rezistăm în faţa zmintelii prafului de nouri, oricât de mici am părea, suntoptimistă şi totuşi iubesc poesia, unul din izvoarele unde mă tot încarc de apă vie , să pot continua Ş)
    Un sfîrşit de săptămână agreabil, numai bine !
    respecte,
    Sibilla

    Apreciază

  25. Viorel Muha zice:

    Multumesc Sibila. Apex, Viorel Muha.

    Apreciază

  26. sfinx667 zice:

    @Viorel Muha,
    Mulţumesc frumos pentru vizită, mă onorează , o surpriză plăcută sufletului meu zbuciumat şi zăpăcit .. 🙂
    Cer scuze pentru greşelile de tastare de data trecută, sunt mereu pe fugă şi tot mai obosită, primesc iertare, da ? 🙂
    Sănătate şi împliniri de suflet !
    preţuire,
    Sibilla

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.