“Cât e de uşor să fii filosof pe hârtie şi cât de greu e să fii filosof cu adevărat.” – Cehov
În câteva rânduri, m-a tresărit pornirea să povestesc.. ceva, câte ceva. De tot atâtea ori, altceva, m-a oprit.
Destăinuirile.. Stă-n firea omului să se și destăinuiască. Mereu vor exista lucruri ce-și vor păstra locul în inima cuiva. Și totdeauna, ei, păstrătorii. Nu-s la-ndemâna oricui. Nici pentru oricine.
Cele cutremurătoare nu se cuvine să încapă pe tarabă și nu zic musai la vedere.. Altele, dimpotrivă, sunt destinate doar celor la îndemână, neavizaților. Cei inițiați, însă, nu scormonesc printre rânduri, fără pretenția că n-ar citi totuși și ce nu se spune, deșartă. Ei, inițiații, nu sar cu răspunsuri, nu pun întrebări, ascultă sau așteaptă mai degrabă, nu dezvăluirea vreunor taine cât.. răsărirea Demnității împăcării cu cicatricile demult încrustate-n granitul trădărilor “așteptărilor“ sinelui.. E așa, de parcă o mână nevăzută dar atât de prezentă, dirijează încercările E-ului de-a face față sinelui.
Și totuși, călătoria către sine n-are cum ocoli supra-Eul. Sunt pașii noștri, pași ce lasă urme cu umbre și penumbre. Lumina scoate la suprafață nespuse cărunte de prea mult amânare, de dorul conștient dar nerecunoscut al confruntării, a renunțare la renunțare, spre nu evadare, ci .. dezlegare!
Contează drumul, poteca, popasul, voința, deciziile, trăirile, fuga, povârnișurile, emoțiile, rănile, zâmbetul, șansele, crizele, valurile de lavă, momentele de tihnă, măsura singurătăților, morile, umorile, susurul, zborul… ?! Mai puțin importante răspunsurile! Căutările, regăsirile, Devenirea… altă „povastă”!
Eh.. “Niciun cinism nu poate întrece viaţa.”…
… un sfat: „Nu te minţi singur. Cel care se minte pe sine şi-şi pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui, să nu mai aibă respect nici pentru sine nici pentru ceilalţi.” – Cehov
vremelnice hăuri cerșesc nesfârșirii,
necum dezrobire cât leacuri orbirii,
secat-au cuvinte și vântul le-ndură
că munții înfruntă și marea nu fură..
precum din nevrute, mai scapă o taină,
la fel și durerea, orfană-i de haină..
nu-s trepte deajunse adâncului greu,
tăcerii să-i plângă profetic trofeu
și n-ai să-mi mai poți purta nesupusul
cum nici dimineți, prea devreme apusul
pleca-vei departe.. o pradă-n deșert,
tânjindu-mi amiaza, să uit și să-ți iert..
sibilla
„Atât timp cât unui om îi place plescăitul unei ştiuci în râu, e poet. Când a înţeles că acest plescăit nu reprezintă altceva decât urmărirea celui slab de către cel puternic, a devenit gânditor.” – Cehov
în loc de concluzie:
“Pentru a te simţi liber şi în acelaşi timp fericit, cred că nu trebuie să-ţi ascunzi faptul că viaţa este aprigă, necruţătoare şi aspră în conservatorismul ei şi că trebuie să-i răspunzi cu aceeaşi monedă, adică să fii la fel ca ea, aspru şi necruţător, în propriile tale năzuinţi spre libertate.” – Anton Cehov în Povestea unui om necunoscut..
leo
Sibilla
Sfinxul 