De la patimi, la Prislop – la Părintele ce-a rămas cu noi, Lumină și Stâlp de Nădejde

“Oprește-te! Atâta tre’ să faci, să te oprești. Să te oprești și să privești iară firul de iarbă, să vezi floarea să-i simți parfumul, să te închini la sfântul Soare și să-I mulțumești că ți-a mai dat o nouă zi. Să asculți foșnetul frunzelor, ciripitul păsărilor și acolo, acolo, în liniștea aceea, în liniștea aceea multă, acolo să te găsești tu pe tine din nou. Și vei deveni ce-ai fost cândva iară.” – Părintele Arsenie Boca

Mănăstirea Prislop este una dintre cele mai cunoscute mănăstiri din România, fiind un important loc de pelerinaj ortodox și rugăciune. Acest lucru se datorează și părintelui Arsenie Boca, numit și Sfântul Ardealului, datorită minunilor pe care acesta a reușit să le realizeze, atât în timpul vieții, cât și după moartea sa. Așezământul de la Prislop este situat în imediata apropiere a localității Silvașu de Sus, la aproximativ 30 de kilometri distanță de orașul Hunedoara și circa zece kilometri de orașul Hațeg. Accesul spre lăcașul de cult este unul ușor întrucât drumul până la destinație este amenajat și asfaltat. Biserica de aici datează din secolul al XVI-lea și a fost declarată monument istoric. În ciuda dimensiunilor ei modeste, specialiștii o consideră unul dintre cele mai importante biserici ortodoxe din Transilvania, dar și din întreaga țară. Anual, aici, ajung zeci de mii de pelerini, atrași de liniștea și frumusețea acestui loc.

Zi de zi, la mormântul Părintelui Arsenie Boca vin pelerini din toate colțurile țării, pentru a se ruga la căpătâiul celui numit Sfântul Ardealului. Mănăstirea Prislop a fost construită în cea de-a doua jumătate a secolului al XIV-lea de către Sfântul Nicodim. Locul desemnat pentru construirea acestei mănăstiri a fost ales departe de agitația cotidiană, lăcașul de cult fiind înconjurat de păduri falnice, ce se împletesc perfect cu liniștea și încărcătura spirituală, fiind un loc perfect pentru reculegere și reflectare. Mănăstirea Prislop este denumită și „Silvaș” după satul Silvașu de Sus întâlnit ca mențiune pentru prima dată în documente din anul 1360. Se pare că pământurile e care se află mănăstirea aparținuseră familiei nobililor de Ciula, însă nu există date exacte, scrise, despre un eventual ctitor al lăcașului de cult. La aproximativ 200 de metri de lăcașul actual de cult se găsește un loc denumit „La Mănăstirea Bătrână”, aceasta dovedește practic existența unei vechi mănăstiri din lemn în zonă. Aproape de mormântul Părintelui Arsenie Boca poate fi vizitată și chilia săpată într-o stâncă, în secolul al XVI-lea. Aceasta a fost realizată de Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, iar peștera sa (una extrem de mică pentru ca cineva să locuiască efectiv), acolo unde a dus o viață de pustnic, după ce s-a retras din viața mănăstirii, este numită astăzi „Casa Sfântului”, fiind și ea un loc de pelerinaj pentru credincioșii care ajung aici.

Date istorice despre mănăstire

Parintele Arsenie Boca – „Sfantul Ardealului”

Părintele Arsenie Boca – un slujitor al Domnului, un slujitor pentru oameni

Părintele Arsenie Boca a lăsat posterităţii o serie de manuscrise şi cărţi în care le-a vorbit oamenilor despre credinţă, dragoste, milostenie şi despre rânduielile vieţii..

„A fi fericit înseamnă a-l face fericit pe celălalt”.

„De la cârma minţii atârnă totul. Dacă nu ai ordine în minte nu poţi avea ordine în viaţă”.

„Iubeşte smerenia, că prin ea Dumnezeu îţi va acoperi păcatele. Smerenia este sarea virtuţilor”.

 „Toate diamantele lumii sunt un gunoi, faţă de o clipă petrecută în lumina dumnezeiască”.

„Oare ştii, omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale alergi mereu? Îţi transporţi sufletul spre limanul împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău. Fii hotărât! Încearcă şi ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat”.

„Când vin necazurile tu să rosteşti: aşa-mi trebuie”.

„Fă binele şi aşteaptă răul”.

„Fără îndoială, la ziua Judecăţii nu vom fi întrebaţi ce-am citit, ci ce-am făcut; nici dacă vom vorbi cu dibăcie, ci dacă am trăit cum se cuvine”.

„Viaţa înfrânată duce la redobândirea sănătăţii încât să poţi deosebi binele de rău”.

„Rugăciunea e respiraţia sufletului, iar postul e apa care stinge văpaia patimilor”. „Cea mai grea luptă în viaţa aceasta nu este alta decât biruirea de sine. Căci biruirea de sine duce la propăşirea binelui”.

„Când te scoli dimineaţa din somn, gândeşte-te că Dumnezeu îţi dă ziua pe care n-ai fi putut să ţi-o dai singur, şi pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua ce ţi s-a dat şi adu-o drept jertfă într-o rugăciune de mulţumire şi de cerere bună”.

„Oamenii se roagă lui Dumnezeu să-i scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de oameni să părăsească păcatul. Acum judecaţi, care şi de cine să asculte întâi: Dumnezeu de oameni sau oamenii de Dumnezeu?”

Duhovnic şi clarvăzător intrat în legendă, mare trăitor, dar şi mare învăţat, teolog şi pictor de icoane, „Părintele Arsenie Boca a fost un fenomen unic în istoria monahismului românesc” (D. Stăniloae). Mutat la cele veşnice cu puţin înainte de prăbuşirea vechiului regim communist (pe care se spune că o şi profeţise), Părintele Arsenie odihneşte sub cetinile de la Prislop, mănăstirea unde fusese mai întîi surghiunit de comunişti şi care a sfîrşit prin a-i deveni vatră de suflet. Urmele lui rămîn neşterse în spiritualitatea ortodoxă românească, sfinţind toate locurile pe unde s-a perindat, din Făgăraş în Haţeg şi de la Sinaia la Bucureşti. „Din cîţi oameni am cunoscut eu şi care au lucrat în Biserică – mărturiseşte Părintele Teofil Părăian, preavrednicul său ucenic duhovnicesc – socot că Părintele Arsenie Boca a fost cel mai de vîrf, culmea vieţuitorilor şi propovăduitorilor din contemporaneitatea noastră”.

Rugăciunea puternică a lui Arsenie Boca

„Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim.

Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv.

Pentru rugăciunile pe care ți le înălțăm, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea.

Pentru rugăciunile pe care le înălțăm ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm numele tău și să te slăvim, în vecii vecilor.

Amin.”

Arsenie Boca Dumnezeu vrea sa spele Romania de pacate cel dintai”
(Parintele Arsenie Boca, citat de PS Daniil Stoenescu)

Preacuviosul Părinte Arsenie, prin harul care l-a avut de la Dumnezeu, prin calitățile sale native deosebite, prin pregătirea sa teologică, duhovnicească, culturală și nu în ultimul rând științifică, a fost personalitatea cea mai mare din acea vreme, capabilă să de-a un răspuns mântuitor, oricărui om sau oricărei categorii de oameni, de la Rege până la ultimul țăran-muncitor.

Așa a vrut și așa a rânduit Dumnezeu, în marea Sa iubire de oameni și în mila Sa față de acest popor, ca să trimită ca luminător, pe marele Părintele Arsenie, despre care Părintele Teofil Pârâian de la Sâmbăta, avea să spună:

,,Părintele Arsenie a fost culmea trăitorilor și propovăduitorilor de Dumnezeu, din secolul XX-lea”

Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca astazi toata ziua sa am grija sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac, si astfel, tinand la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase ajuta-mi ca rugaciunea Prea Sfant Numelui Tau sa-mi lucreze in minte mai repede decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, ca iata mint in tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intunerec. Patimile au pus tina pe ochiul mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, si asa risipim in desertaciuni zilele noastre, umiliti si dosaditi pana la pamant.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi. Pune foc temnitei in care Te tinem, aprinde dragostea Ta in inimile noastre, arde spinii patimilor si fa lumina sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi.Vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu Duhul, ca; Duhul Tau cel Sfant Se roaga pentru noi cu suspine negraite, cand graiul si mintea noastra raman pe jos neputincioase.Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca nu ne dam seama ce nedesavarsiti suntem, cat Esti de aproape de sufletele noastre si cat Te departam prin micimile noastre, ci lumineaza lumina Ta peste noi ca sa vedem lumea prin ochii Tai, sa traim in veac prin Viata Ta, Lumina si bucuria noastra, slava Tie. Amin.

strigat..

si ne e frig ce ne desparte /si prea fierbinte-a sta deoparte… /lupii din noi întineresc,/ a strigăt haiducesc… – sibilla

strați-vă Credința! Nu vă lăsați vânduți..

Răpire – Zorica Laţcu

Mergeam prin intunerec, undeva.

Faclie-aveam, gatita dinadins;

Dar iata ca din umbra mi-o a stins

Si m-a luat de mana Cineva.

N-am intrebat nimic. Paseam arar

Si-asa-mi parea cararea de fierbinte,

Ca tainic gandul staruia in minte:

Sa nu-mi atarne haina jos in jar.

Simteam dogoarea flacarei in jur

Si ma uimeam ca nu-i vedeam lucirea.

Mergand, stiam ca las in urma firea

Si-am inceput sa vad, ca printr-un ciur.

Cuvinte, cum nu pot sa prind in voi,

Simtirea mea, in voi ca sa ramana?

Mergeam prin flacari negre, mana-n mana,

Topiti in vesnicie, amandoi.

Si-atat era de dulce acest mers,

Incat as fi dorit ca niciodata

Sa nu atingem tinta-ndepartata.

Dar bezna-n jur s-a sfasiat, s-a sters.

N-am cunoscut pe Cel ce ma ducea,

Si nici n-am vrut. Lumina se marise,

Paseam prin alb, vecia-ncaruntise

Si flacara din juru-mi stralucea.

Cu ochii beti de albul mult, catam

Sa vad un chip: o umbra sau o raza.

Ci ochi-mi n-au avut nimic sa vaza,

Decat lumina alba. Inotam

In valuri de lumina, undeva.

Si n-am stiut ca asta e iubire,

Sa treci din bezna in nemarginire,

Cu mana stransa-n mainile Cuiva.

Cand ne-am oprit, s-a-ntors privirea mea

Spre Cel ce ma dusese. Si uimita,

Am cunoscut lumina nesfarsita,

Ca toata, valuri, de la El venea.

( Maica Teodosia – Zorica Latcu )

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Ganduri cu parfum de poesii..., Pilde şi „aduceri aminte”..., Sibilla și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.