Nicolae Iorga (discurs în Parlamentul Român în 1917)
„Este astăzi în România o singură chestiune, toate celelalte sunt numai ajutătoare pentru dânsa: chestiunea liberării teritoriului naţional, chestiunea revanşei noastre biruitoare […]. Singura chestiune care trebuie imediat rezolvată, prin braţele unite ale noastre şi ale fraţilor de peste hotare, e a dreptului românimii de a se impune ca stăpâni în orice colţ al pământului pe care l-a locuit”.
Nicolae Titulescu (1915, discurs despre „Inima României”)
„România nu-şi poate prelungi neutralitatea peste limitele trebuinţelor sale şi mai ales peste limitele demnităţii sale… Ardealul nu e numai inima României politice, priviţi harta: Ardealul e inima României Geografice!… Nu, nu va pieri românismul pe urma acestui război: vor pieri numai aceia care nu s-au arătat vrednici de dânsul!
România nu poate fi întreagă fără Ardeal… Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susţinut viaţa…”
Istoria unei naţiuni are suişuri şi coborâşuri. Anul 1918 a fost unul de graţie, dar nu o simplă întâmplare: încă din 1859 planul generaţiei de aur a fost acela de a crea un stat care să cuprindă toate teritoriile locuite majoritar de către români, dar un stat românesc pus în slujba românilor.
Poesis: Adrian Păunescu
,,Cu noi va mai fi Dumnezeu” |
|
MARŞUL UNIRII Târziu se alătură frate cu frate Şi ce pare simplu e greu, Şi, totuşi, iubind, le vom face pe toate, Cu noi va mai fi Dumnezeu.
Să nu mai vedem niciodată lumina, Să nu avem drept la mormânt, Lăsând Basarabia şi Bucovina, În lanţul străin unde sunt.
Românii de-acolo nu au nicio vină Că nu-şi sunt pe soartă stăpâni, Eroic sfidând înrobirea străină, Ei sunt tot aceiaşi români. Un singur popor şi o singură limbă, Mai marii ne vor divizaţi, Dar niciun şantaj, nici teroarea nu schimbă, Speranţa Unirii de fraţi. O singură ţară, visată, promisă, Un imn şi un steag tricolor, Un stat de la Nistru şi până la Tisa Şi Prutul în interior. Fiţi gata, Români, să vă faceţi dreptate, Nu pierdeţi credinţa în neam, Şi se va putea tot ce azi nu se poate, Şi iarăşi să fim cum eram.
Mereu răstigniţi şi mereu fără pace, Cu grijile zilnicei pâini, Chiar dac-ar fi să murim, tot vom face Unirea cea Mare, Români
|
TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE
………………………………… Întâi Decembrie! Ce grup sonor, ca o dârzenie rememorată, şi literele se jertfesc şi mor spre-a re-nvia acum încă o dată.
Cea mai frumoasă zi a unui neam şi cea mai legitimă sărbătoare, să năzuim a fi precum eram, acum şi pururi, România Mare! ……………………………….. Şi zile-au fost şi zile vor veni, ca-ntâi Decembrie nu e niciuna, ea e suprema României zi, supremă va rămâne-ntotdeauna.
Când sus, la Alba , ţara hotăra să fie una, dincolo de moarte, o lacrimă din cer se prăbuşea, apoteotic început de carte. Era cu noi atunci şi Dumnezeu, aproape copleşit de clipa rară, în care după-un drum atât de greu, sub ochii lui se împlinea o ţară. ………………..…………….. Şi în puterea dorului de fraţi se oţelea durerea seculară c-am fost atâta vreme dezbinaţi şi că avem şi noi acum o ţară. …………………………..…
|
1 Decembrie, un clopot sfânt
mai picură extaze în ureche şi, cât vor fi Românii pe pământ, această zi e fără de pereche. ……………………..:………. Întâi Decembrie, măreaţă zi, neegalata noastră sărbătoare, precum ai fost, noi ştim că vei mai fi… Trăiască România Mare ! (fragmente) |
|