A fost odată un crin… Acum e pokemon. Pokemon Gengar!
în loc de motto:
” Am dobândit ceea ce am eu mai bun – dâra de lumină care mă ţine departe de lume – prin câteva, rare, convorbiri cu ticăloşi nemângâiaţi care, victime ale străşniciei propriului lor cinism, nu se mai puteau agăţa de niciun viciu. ” – Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Atrofia cuvântului (1952)
…….
A fost odată ” Narcis ” Crin Antonescu…
Mi-s dragi poveștile. Poveștile cu tâlc, cele în care în lupta dintre Bine și Rău mereu învinge BINELE. Nu-mi plac ” basmele moderne ”. Deloc.
Cu puțini ani în urmă ni s-a servit o poveste.
Ne-am agățat cu sete de toartele cupei ei, cu sete și speranță. Noi, românii, nu prea avem ” obiceiul ” de-a așeza în aceiași vază crinii și trandafirii laolaltă. Fiecare din buchete le așezăm în vasul potrivit. Pe fiecare-n parte le prețuim, admirăm, grijim de ele, pentru ce au bun, frumos, curat…
Ne-am gândit că după atâtea anotimpuri cenușii, alăturarea albului crin cu roșul trandafir, simbol al renașterii, al Schimbării, al prămăverii jinduite ar fi de bun augur. Ne-am agățat cu sete și disperare și multă speranță-ntr-un final fericit al poveștii. Și nu am greșit. Nu noi !
S-au întâmplat multe… Nici trandafirii nu mai sunt ca-n povești, sunt tot mai palizi.. nici crinii imaculați. Poveștile s-au transformat aparent peste noapte-n ” basme moderne ”. Din acelea ce au rânjetul hidos al coșmarurilor induse și impuse de ” cei din umbră ”, cei ce dictează ” jocurile ”, cei ce decid destinele pe tabla de șah a planetei.
S-a rătăcit / răsucit / zmintit , undeva, Nu, NU pe drum ci…. strâns cu ușa. Nu oricine poate fi ” strâns ”, nu oricum. Fostul ” Narcis ”, zis și Crin Antonescu, e din aluatul acela ce crește, crește și crește, până când se revarsă… În traducere : infatuat, infatuat cu damf.
” Absolut întâmplător ” cel ce se dorește un soi de pokemon erou pozitiv ( după cum știm există mai multe specii de pokemoni … ) cu insistență și încrâncenare s-a fifi-înaripat reușind să devină : Gengar – pokemon. I-a ieșit atât de bine mai ales pentru că , nu chiar de bună voie și nesilit de nimeni, totuși, deliberat și cu bună-știință, a percutat la ” strânsul cu ușa ”, la șantaj. De frică.
În loc să aleagă calea onestității pe care de altfel o flutură pe buze de-a ajuns cârpă ( dârză în exces folosită , uzată ), a ales să-și pună petalele la bătaie, prostituându-le.
25 februarie 2014, fostul ” Narcis ” zis și Crin Antonescu, de-acum Gengar Pokemon de bună voie și percutând la strânsul cu ușa Cotroceniului, și-a înfoiat și expus petalele în toată ” spelndoarea ”.
Ca orice floricică nainte de-ași sacrifica ofilirea pe altarul …. ei bine, NIET ! Era să o iau pe miriști. De scârbă, bag seama. L-am observat cu foarte mare atenție în timpul conferinței de presă și i-am transmis limpede : Inteleg ce vrei sa zici, Gengar – pokemon desi e evident ca tu NU intelegi !
Înțeleg, am capacitatea aceasta și abilitatea de-a decodifica nevăzute, negrăite..
Ce nu te scuză dar evident te acuză e că târăști și sacrifici armata care te-a urmat, apărat și muncit pentru tine, în mizerie. În gurița-ți di-vină Cuvântul Demnitate sună și capătă damf de blasfemie. Și-am simțit un val de MILĂ la adresa ta. Doar milă.
De ce doar milă ? Pentru că faptul că ești un infatuat șantajabil a fost cum ceața risipită și căzută-n țărână. Milă pentru că TREMURI, ești excesiv de nervos, de nesigur, de… pierdut ! Mi-e sincer milă. Milă și atât.
A fost odată ” Narcis ” zis și Crin Antonescu , acum de doar folos altora decât celor ce-n naivitatea ori buna credință și-au pus încrederea-n el…
A murit Crin. Politic e mort. Mai bântuie prin hălăduire un timp ca orice suflet naintea parastasului. Un suflet îmbătrânit , neliniștit, chinuit…
Am un ultim răvaș pentru fostul crin, de-acum Gengar-pokemon : ” Ne putem distruge pe noi înşine prin cinism şi deziluzionare la fel de eficient ca şi cu nişte bombe. ” .
Știu că nu va lua-n seamă. Infatuarea e doar una din petalele ce sărută calea pierzaniei.
Plâng. Sunt unul din Oamenii care plâng fără motiv. Niciodată nu plâng de / din milă pentru pokemonii fifi-înaripați ai micimii politichiei mioritice mizerabilă cum o băltoacă îmbibată-n parfum de găinaț, căcăreze… și totuși, plâng. Nu-mi plâng de milă, mie, mie OM. NU am motiv, eu nu. Dar, plâng.
Plâng cu poftă … Mi-e dor de : ironia fără cinism, luciditatea fără nihilism, de crinii imaculați și trandafirii dăruiți de Doamne, Doamne cu straie de îngeri… Mi-e dor! Cumplit de dor…. Demult n-am mai gustat din căldura frumuseții simplității. Și plâng de dor și : mi-e frig, Doamne, tare frig …
Mă biciue vedenii, arătări pe care nu le cunosc : dincolo de straiele îngerești, iată, demoni, pokemoni, gendari-pokemoni… gulerele albe.
Frăția Gulerelor albe te-a învins. Le mai ești un timp de folos, crinule, un scurt timp, după care…
Păcat. Păcatele nu-s doar ale tale, adevărat.
…….
p.s. :
Mă bântuie niște cestii, anume :
Cine-i chelnerul PPE, cine-i servește pe Merkel&Barosso, măi dragă fost crin, de-acum Gengar-pokemon ?? aaaa… ? ; )
Cum zici că au votat Marcel Vela, Iosif Secășan, Horia Irimia… ? ; )
De ce ți-e atât de TEAMĂ ??!!! Cumva de mânia, de răzbunarea Masoneriei, a celor din umbră care dacă faci un cât de mic pas înapoi te scalpează, de faptul că ți-au amenințat familia ? De ceea ce se poate afla despre soață ? De faptul că vrei musai și musai și cu ORICE preț să ieși președinte și s-ar părea că NU-ți va ieși ?
Te ” văd ” singur, atât de singur…. de ce te simți SINGUR, crinule ? Singur și foarte trist…
Crin Antonescu : „Daca sunt al dracului, ma intalnesc de 120 de ori cu Basescu fara sa informez pe nimeni ! „ – ȘTIU ! și ca mine mai știu câțiva ! știm și de ce ! deocamdată – ATÂT, deocamdată… Sunt din cei f puțini care au un anume Har și știu cine și cum și cu ce te-au înfricoșat, de aceea TAC. Deocamdată…
*******
Remember : Apropo de Porumbacu și alți ȘANTAJABILI…
Gata : PNL a rupt USL
despre cetățeanul german Johannis trimis în Misie de Merkel și bă-SECU la crin în bătătură :
Gata, ajunge cu Klaus – salvatorul natiei …
Doar pentru readucere aminte protocolul PSD – FDGR semnat fix de acelasi Klaus Werner : prim-ministru, vice-primministru, ministru, presedinte etc…
Cat despre caracter – atata timp cat esti singurul primar invitat ever in sedinta de guvern, ti se aproba toate finantarile si peste o ora te duci la Tv si ii injuri pe aia de te pusera la masa… no comment
Deocamdata motiv de rupere a unei aliante, dar zau ca nu-l vad bine pe Crin… nici presedinte intergalactic nu ajunge pentru unul al carui gol tinde sa se umfle pana ocupa tot…
MUSAI dați click pe linkul de mai jos :
http://miris.eurac.edu/mugs2/do/blob.pdf?type=pdf&serial=1037271012021
*******
Hannes Swoboda: Ieşirea PNL de la guvernare nu este un gest foarte responsabil, nu cred că ajută foarte mult ţara
„Din punctul meu de vedere, nu este un gest foarte responsabil, ţinând cont că vorbim de un Guvern de succes, care a făcut o treabă bună şi care are rezultate economice bune. Nu ştiu ce se ascunde în spatele deciziei, de ce fac asta liberalii, dar oricum, nu cred că ajută foarte mult ţara”. a declarat Swoboda pentru RFI.
Swoboda respectă decizia liberalilor dar nu crede că această mişcare politică va avea consecinţe pozitive asupra evoluţiei PNL, prin dezamăgirea celor care îl vedeau drept un partener în lupta dusă împotriva regimului instaurat de Traian Băsescu.
„De aceea, sunt trist, dar desigur, este decizia lor politică. Eu nu cred că-i va ajuta, pentru că mulţi oameni vor fi uimiţi şi nesatisfăcuţi că partidul care a promis că luptă pentru Guvern şi că este un critic al lui Traian Băsescu brusc îşi schimbă cursul”, a adăugat Swoboda.
Ruperea USL, în presa internațională
BONUS :
Esti o floare, esti un Chin, esti parfumul de venin
Antonescu a obtinut ce si-a propus. Deocamdata. O sa obtina si ce NU si-a propus, asa cum au patit toti cei care au crezut ca se poate face, cu Basescu Traian, un … deal reciproc avantajos. Macar daca ar fi fost … Dealul Mare!
Ca multi, foarte multi altii, am senzatia ca, in ultima vreme, Antonescu nu mai e … Antonescu. Haotic, confuz, pe alocuri grobian – in stil Basescu – , liberalul e din ce in ce mai departe de cel despre care imi spuneam, nu demult, in sinea mea: „asa un presedinte ne-ar trebui”
Dar ceea ce ma surprinde cel mai mult este frecventa tot mai mare a unor fracturi logice pe care, altadata, le-as fi crezut imposibile, la el. Iata un exemplu:
Ultima lui gaselnita, sa ceara demisia lui Ponta.
Fac abstractie de faptul ca, evident, Basescu ar numi un alt premier, evident, din cercul cunoscut al slugilor sale ( daca nu i-o fi promis liberalului altceva) si ca, astfel, „multumita” lui, ne-am putea trezi cu Boc, Udrea sau alt „ceas rau” pe post de prim-ministru.
Ma opresc insa asupra demonstratiei lui, logice, a faptului ca Ponta, care a ajuns premier cocotat pe umerii liberalilor, ar fi obligat, moral, acum cind liberalii s-au retras, sa-si dea demisia.
E un pic de noima in ceea ce spune el, nimic de zis. Numai ca, surpriza!
Cineva n-are de lucru si-l intreaba daca are de gind, la rindul lui, sa-si dea demisia de la sefia Senatului. Si ce sa vezi? Intelegem ca, de fapt, pe liderul liberal l-a pus acolo chiar mama lui si ca ar fi ajuns sef al Senatului chiar si daca n-aveam Senat!
Ce demisie? Ce onoare? Ce liberalism?
Tot mai acut am senzatia ca Basescu are, in el, ceva extrem de contagios, iar Antonescu n-a avut grija sa se spele, la momentul potrivit, pe miini. Sau macar pe dreapta! Unita!!
http://augustinradescu.blogspot.ro/2014/02/esti-o-floare-esti-un-chin-esti.html
sibilla&Augustin
Gind la gind! http://augustinradescu.blogspot.ro/2014/02/esti-o-floare-esti-un-chin-esti.html
Si mai scoate-ma din spamul ala, ca m-am plictisit acolo!
ApreciazăApreciază