UPDATE/Antena 3 e si aici ! bă-SECULE, știu, te oftici !! Dar USL-ul, unde naiba e ??!!

Antena 3 e si aici ! bă-SECULE, știu, te oftici !! Dar USL-ul, unde naiba e ??!!

manea-de-craiova-basescule-te-oftici-antena-3-e-aici-pe-cer-este-multe-stele-dana-grecu-printre-ele-217017

Nu există democraţie fără libertatea presei!

” jurnaliştilor din întreaga lume trebuie să le fie garantat dreptul de a informa opinia publică în mod deschis şi fără teamă. ”

Noi, oamenii simpli, rămânem alături de ei, jurnaliştii care sunt pe redute, în slujba adevărului ! Şi să fiţi convinşi că sunt!  Şi da, avem dreptul să ne exprimăm liber , ei, jurnaliştii sunt cei ce dau glas durerilor, suferinţelor noastre ! Lor, se cuvine : RESPECT !

Și-am să  aduc aminte  că Antena 3 e  și aici, bă-SECULE și ca să te oftici și mai mult, iaca ce spunea și MILE :

” Ce vreți prăpădiților ? Să tac ? ”

Nu ne puteți închide  gura, pen că ” noi suntem copiii unor Oameni care nu sunt președinți ”,  măi dragă bă-SECULE și…  nu numai !!

USL…. eh,  USL nu doarme, majoritatea-s prin concedii, vacanțe, își văd de afacerile perso, ce naiba.  Pentru moment nu au nevoie de Antena 3 și-au cam uitat că au fost susținuți ca să se cocoțeze pe scăunele călduțe de cei care am înghețat strigând ” Libertate ” și-au uitat de relatările Antenelor, de jurnaliștii ȘI datorită cărora sunt acum ” la putere ”… PĂCAT !!

25 Iulie 2013, s-a intamplat ceea ce intuiam cu totii de mult timp : au inceput represaliile impotriva postului Antena 3.

Da,  Executie la comanda impotriva Antena 3 , din ordinul securistului de la Anvers, dar și CU complicitatea tăcerii inexplicabile și impardonabile a tuturor us-LAȘILOR !

Când NU ai atitudine vis a vis de un abuz, pumn în gura presei, se cheamă că ești complice și te complaci și-mi pare rău că o spun astfel, dar metafore pentru porci, nema , punct.

CORECT și adevăr subliniază  analistul politic și militar, RADU TUDOR :

” Fara indoiala, pina in Decembrie 2014 vor fi si alte institutii ale statului sau particulare (de presa eventual) care vor lovi dur in Antena 3. Sa fiti convinsi, voi, telespectatorii Antena 3, ca impotriva noastra a fost pornita o prigoana fara precedent de la caderea comunismului in Romania. Noi si familiilor noastre vom fi – daca nu suntem deja – monitorizati, supravegheati, investigati, acuzati, murdariri in public. Se incearca pe orice cale discreditarea si lovirea noastra, cu scopul reducerii la tacere a vocii incomode numita Antena 3.

Va indemn pe voi, telespectatorii fideli ai postului nostru, sa nu credeti nimic din toate porcariile care se vor spune despre noi. Efectul atacului de astazi va fi cu singuranta invers decit au planificat ei.

Audienta postului nostru va creste, sentimentul corect ca asistam la o comanda politica oribila impotriva unui post de televiziune incomod se va amplifica puternic in societatea romaneasca.

Solidaritatea noastra, a realizatorilor Antena 3, cu dumneavoastra, cei care formati audienta postului, este esentiala mai ales pentru un an si jumatate de acum incolo, cit intuiesc eu ca vor dura atacurile furibunde.

Vreau sa-i asigur pe atacatorii si denigratorii nostri ca aceasta solidaritate va capata forme din cele mai surprinzatoare pentru ei.

Sa nu spuna ca n-au stiut. ”

Atac fără precedent la libertatea presei. Dictatura DNA: Postul tv Antena 3, urmărit penal pentru ştiri şi spoturi publicitare!

DNA tinteste falimentarea Antenelor pentru fericirea lui Basescu. Procurorii DNA pot raspunde civil


Parchetul condus de Laura Kovesi incearca sa dea o lovitura democratiei si sa faca un serviciu presedintelui Traian Basescu, cel care a numit-o pe Laura Kovesi in functie! DNA intentioneaza sa dea o lovitura mortala presei libere, care reuseste sa se finanteze prin ratinguri reale, si nu are nevoie sa fie finantata cu bani furati prin filiere de partid.

Inceperea urmaririi penale impotriva postului de televiziune Antena 3 (in legatura cu asa-zisul santaj pretins comis de un director de la Antena TV Group SA asupra unui director de la firma de cablu RCS – RDS) este cea mai idioata miscare pe care am vazut-o la un anchetator. Insa nu-i suspicionez pe procurorii DNA de prostie, ci de servilism si iresponsabilitate. O iresponsabilitate bazata pe realitatea ca acesti procurori nu raspund indiferent ce dosare inventeaza si oricate achitari ar incasa in instante. O iresponsabilitate generata de sistemul creat sub regimul Traian Basescu pentru procurorii – unelte politice, care, prin acapararea CSM si a varfurilor parchetelor, blocheaza orice dosar penal/disciplinar ce s-ar putea deschide unui procuror politic, orice infractiune ar comite. DNA-ul a facut si lucruri bune in tara aceasta, nu contest, dar impotriva adversarilor lui Traian Basescu s-a comportat ca si cand pentru procurorii anticoruptie legea nu exista.

Ce urmaresc procurorii DNA prin punerea sub urmarire penala a postului Antena 3, gratie unor recente reglementari ale Codului penal?

– In primul rand sa dea o lovitura de imagine Antenelor, care au atins un rating ucigator pentru Traian Basescu, personaj care stie ca dupa ce nu va mai fi presedinte si nu-si va mai putea tine pielea la adapost de Justitie cu falsa lui imunitate inventata de DNA, va fi urmarit public de jurnalistii Antenelor, pentru ca dosarele lui sa fie puse pe rol si instrumentate cu aceeasi viteza si severitate ca cele instrumentate impotriva adversarilor sai. ( … )

Stimata doamna Kovesi, care la toate intalnirile cu jurnalistii propovaduiti dragostea pentru presa si comunicare. De cand se ocupa DNA de pretinse santaje intre privati pentru a distruge imaginea unor jurnalisti de la cel mai vizionat post de televiziune? Va reamintesc ca DNA, de la sosirea lui Basescu in 2005 si pana in 2012 s-a ocupat numai de dosarele de coruptie din Guvernarea Nastase. Acum DNA se ocupa numai de dosarele de coruptie ale celor din Guvernul Ponta! Si mai nou de jurnalistii pe care Basescu ii arata cu degetul si cere populatiei sa nu se mai uite la postul lor! De oamenii lui Basescu care au guvernat tara in ultimii sapte ani nu stiti nimic? Pentru Basescu pretindeti ca exista imunitate, dar pe vremea lui Videanu, Udrea, Berceanu, Boagiu, Blaga, Cocos etc chiar nu s-a furat nimic?

mai multe informații pe Luju.ro

nx9poo

Da, vizionați Antena 3 !!!

De ce nu ȘI Antena 3 ??!!!

Oare pentru că  Antena 3 are cei mai buni  profesioniști și mă refer mai ales la  JURNALIȘTII DE INVESTIGAȚIE ȘI ANALIȘTII DE NOTA 11,  de aceea  intenționați  cu complicitatea tăcerii us-LAȘILOR ( !! ) să puneți botniță, pumn în gura presei  ? Ca să nu vă mai DENUNȚE ticăloșiile la care prea mulți de prea mulți ani vă dedați ? Numai că noi știm, gândim și NU ne oprim  !

Aviz și altora… !! pentru că :

 ” În România, unde cvasitotalitatea clasei politice e în concediu de o lună, nimeni nu are timp să remarce avertismentul bulgar. Poate fiindcă televiziunile sunt prea ocupate cu teroristul național Omar Hayssam. Și, totuși, cineva trebuie să înțeleagă acest semnal de alarmă. Situația din România și Bulgaria are un element comun: fitilul economic a luat foc, doar că, în Bulgaria, el a fost mai scurt și bomba a explodat. ”

sursa : Bogdan Chirieac-DC NEWS

și pentru că :

” ” Unde se află USL-ul? Dar opoziția ? Unde sunt cei trimiși de noi să apere și reprezinte democrația? Nu sunt. Nu mai sunt. Vara e lungă, plajele fierbinți, iar viața, îmbăiată în lașitate, pare plăcută. Băsescu și-a refăcut Curtea Constituțională, CSM-ul, își cheamă seara șefii serviciilor la ordin și, cu prohabul desfăcut, urinează abundent de pe zidurile Cotrocenilor peste popor. O iarbă fără nume și fără număr, plină de buruieni, în care, vorba unui prieten, nu ne mai certăm că suntem români cu un r și români cu doi de r, fiindcă deja trăim în țara numită Nimenia. ”

sursa : AM PRESS – Lucian Avramescu

Antena 3, ultima redută nu cad

Lucian Avramescu subliniază CORECT :

” Sub privirea dulceagă a USL, Băsescu și-a reconstruit întreaga putere. Iat-o la lucru.
Nu știu ce se va petrece mai departe. În plan public, vorbesc. În acești ani nevoia de Antena 3 a fost în fapt nevoia de curaj în lupta cu Băsescu. Aici, invitat fiind din când în când, am putut să spun ce gândesc. Ca ziarist, poet, cetățean liber. Băsescu încearcă – probe sunt spusele lui, mărturii în orice tribunal internațional – de ani de zile să închidă Antena 3. Nu cred că va reuși în această ultimă bătălie din multele lui bătălii cu presa liberă. Insultarea lui Raed Arafat a scos lumea în stradă. Antena 3 e și ea un Raed Arafat, cu multe nume de jurnaliști și colaboratori iubiți de popor. Vor face ei ceva? Nu știu. Ce știu e că marea familie mondială a breslei va reacționa și nimeni, niciodată n-a câștigat un război de îngenunchere a presei care spune adevărul și slujește informarea cetățeanului, împotriva celor care-l subjugă și mutilează. ”

Vizionați Antena 3 :  ” La ordinea Zilei ” cu Dana Grecu și Radu Tudor, ” Punctul de întâlnire ”,  ” Exces de putere ” cu Oana Stancu și Adrian Ursu, ” Sinteza Zilei ” cu Mihai Gâdea și da,  ca invitat Mugur Ciuvică… de la ei aflăm ceea ce păcălicii de-și zic  politicieni NU vor să știm !! Iar păcălicii sunt de absolut TOATE coloraturile !

No ofense, d-le Victor Ponta, pe RTV net sunt NUMAI explicații, invitații, ” analize ” despre cum, unde, când, cu cine să faci SEX,  asta e ” educația ” pe care RTV NET o face copiilor/tinerilor… DOAR  omul de cultură Radu Herjeu la TV  prezintă știri și da, pe el îl urmărim și-l apreciem ! În rest…. În rest la RTV, d-le  Victor Ponta e una SCHENGHEN  Sorina Matei care scheaună, răcnește,  țipă ca apucata la…  oricine se opune băsescului și haitei de pedelepre !  Pe RTV NET, sex cât cuprinde… D-aia  preferăm Antena 3, pentru  analize politice, pentru investigații jurnalistice, pentru profesionalism. Nîădăjduiesc să pricepeți și ce nu spun și să luați aminte ce subliniez,  dumneamea,  ” neica-nimeni ” care în marea-i nesimțire vă atenționează din nou că Sebi  NU dă bine la imagine, punct.

Apropo, d-le Premier, Victor Ponta, pe Antene s-a spus, a fost difuzat dar pe RTV eu una nu am știre să se fi adus vorbire despre :

 ” Premierul Victor Ponta a acordat un interviu publicatiei spaniole El Mundo, subliniind interesul companiilor straine pentru oportunitatile de investitii din Romania:

“Romania ofera numeroase oportunitati de investitii si acest lucru este constientizat de tot mai multe companii cu extindere internationala. Zilele trecute am prezentat o serie de investitii care incep deja in Romania in acest an si care vor cumula peste 10 miliarde de euro.

Existenta investitiilor arata ca Romania este atractiva si imi doresc ca si investitiile spaniole in Romania sa creasca in anii ce vin. Daimler, Exxon, Chevron sau Vinci sunt mari companii care vor sa fructifice oportunitatile din Romania. Evident, nu pot sa nu remarc investitia de 100 milioane de euro a Promocion Inversolar 65, care va construi cel mai mare parc fotovoltaic din tara noastra”, a declarat premierul Victor Ponta. ”

CU sublinierea FĂRĂ CHEVRON, că nicio MAMĂ, niciun român cităv NU poa fi deacord cu metoda exploatării gazelor de șist prin fracturare  hidraulică !! În rest,  da,  vă mișcați bine și ținem aproape și vă susținem dacă ne lăsați și doriți, dacă nu, nu.

Năstase: Contractul cu Chevron e ilegal. Legea nu permite exploatarea gazelor de șist

Poate fi schimbată legea, da, dar ….. NU E BINE ! Nu vă jucați cu viitorul copiilor noștri că vă bate Dumnezeu !! Banii obținuți rapid, ușor,  orbesc și-n cele din urmă zmintesc .  Avem datorii la FMI făcute de PEDELEPRE , bă-SECU dar  sunt și alte soluții, NU se impune să procedăm aidoma pedeleprelor, fără să ne intereseze de cei mulți  și care pe bună dreptate se-ntreabă ei ai cui, că vot și-ncredere vi-au dat !!

Și NU subestimați FIARELE, VP !! Și NU uitați și luați aminte, VP căci  “De prea mult gând n-a îmbătrânit nimeni niciodată.” – Nicolae Iorga:

Sorin Frunzăverde vrea o Dreaptă cu PDL alături de PNL

Vicepreşedintele liberal a mai spus că nu a vorbit cu Blaga pe această temă, dar s-a consultat cu colegii din PNL, majoritatea susţinând acelaşi lucru, INCLUSIV  Crin Antonescu. ( !!! )

Am o MARE să-i zic nedumerire deși pentru mine e altceva, căci eu ” văd ” ce E :  foarte multi incomozi sunt chemati la DNA, unealta securistului de la Anvers, totusi, e cel putin curios si interesant ca una bucata ” ayatollah ”, sorin frunzaverde, NU e chemat pe la DNA desi acesta scheauna mereu ca e vânat de, cităm ” statul politienesc ”…. ceva ne scapă …

De ce frunzăverde sorin, Nutzi, Videanu,  buldogul, Berceanu, etc NU sunt căutați de…. unealta  băsescului –  DNA ???

NIMENI din USL nu se înghesuie să răspundă ! Am înțeles că , citez,  nu comentați anchete-n derulare, dar  în cazul ăstora, a pedeleprelor,  nicio anchetă, deci ce vă oprește să spuneți ceva, orice…  NU aveți nicio scuză pentru că tolerați și astfel  mențineți în peisaj  prăduitorii țărișoarei !

Apropo, Crin mai trăiește ??? N-are nimic de zis despre abuzurile îndreptate   împotriva Antenei 3, a jurnaliștilor ??? Ca să vezi…..

Revenind, în loc de concluzie :

Scopul și motivele “scenariului” Antena 3 la DNA

Adrian Ursu a explicat: ”Toată operațiunea a fost realizată pentru a prezenta un spectacol publicului larg cu cine mai e chemat pe acolo din când în când. E o chestiune foarte, foarte serioasă. În spatele regiei și scenariului e un plan cu un scop. Și planul, și scopul, astăzi, cred că s-au devoalat atât de clar încât până și Traian Băsescu a simțit nevoia să facă ceva. Adică să iasă din Cireșica și să facă ceva, trimițându-l pe Oprea să zică la televizor acele scuze inutile”.

Ursu: “Băsescu, aranjatorul șef”

Jurnalistul a adăugat că “E un plan care vizează această încercare de a transforma Antena 3 într-o voce mută, dacă poate. În toți acești ani a fost singurului deranjament pentru Traian Băsescu. În rest, el a făcut aranjamente. Traian Băsescu este aranjorul șef. Singurul lucru care l-a deranjat din aranjamentele sale, din abuzurile sale, a fost opiniile exprimate la Antena 3″.

No offence mister president: închide ochii şi deschide larg hăhăind guriţa…

 

NU am uitat… :

NU am uitat și NU vom uita nici ce i-ați făcut , tu, bă-SECULE în strănsă colaborare cu  niște  ticăloși din PSD, Premierului Adrian Năstase !  Să NU vă înghită nici pământul, că NU meritați, AMIN !

Iliescu, despre Basescu: Errare humanum est. Perseverare diabolicum est!

Bulgărele lui Traian (A fi sau a nu fi … presedinte)

* Lui Cacacea Voda ii este frica de el insusi si de ce raspunsuri ar trebui sa dea la atat de multele intrebari referitoare la ticalosiile si nerealizarile sale din toata aceasta perioada. *

Marcus )

Ce-şi face Băsescu cu… duduia lui, carieră politică încheiată se numeşte !

*******

UPDATE !!!

RAZBOI TOTAL IMPOTRIVA ANTENA 3 – La o zi dupa audierile lui Mihai Gadea si Mugur Ciuvica de la DNA, CSM a sesizat Inspectia Judiciara si a acuzat Antena 3 ca pune presiune pe procurori. Oana Haineala: “Afirmatiile facute au scopul de a influenta ancheta penala si au aptitudinea a a afecta independenta justitiei”. Se urmareste inchiderea postului de televiziune?

*******

PRIMA REACTIE !! IN SFARSIT O REACTIE…

VICTOR BOSTINARU – PSD

Strategia Națională de Apărare elaborată la ordinul lui Traian Băsescu arată starea de fapt prin care s-a dorit sugrumuarea libertăţii presei cu ameninţarea instituţiilor de forţă. Suntem în fața unei situaţii în care dezvăluirile din presă nu mai privesc aflarea adevărului ci împărţirea în tabere a jurnaliştilor de către o forţă arbitrară cu consecinţele care se văd în aceste zile. Mai mult decât atât, ceea ce s-a întâmplat odată cu începerea urmăririi penale împotriva lui Sorin Alexandrescu este reîntoarcerea la principiul medieval al „justiţiei cu vină colectivă”, chestiune fără precedent la scara Uniunii Europene sau în rândul statelor din Consiliul Europei.

Însuşi consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a instigat la pedepsirea cu închisoare a jurnaliştilor Antena 3 şi chiar dacă Administraţia Prezidenţială a exprimat regrete publice pentru această poziţie, aceasta este de fapt atitudinea pe care Palatul Cotroceni o are faţă de jurnaliştii vizaţi, cunoscuţi pentru consecvenţa cu care au apărat democraţia, au demascat abuzurile lui Traian Băsescu şi ale PDL, dar care au promovat în tot acest timp valorile naţionale.

Utilizarea instrumentului Parchetului creează un precedent periculos pentru libertatea presei în România. Acest lucru ar trebui să mobilizeze toţi jurnaliştii şi acţionarii din presă. USL are nu doar obligaţii morale ci şi angajamente politice fundamentale pentru a fi gardianul libertăţii presei şi să nu permită asemenea abuzuri şi acte care amintesc de regimurile dictatoriale. Sunt convins că Parlamentul European nu va rămâne impasibil la aceste acte îndreptate împotriva libertăţii presei.

sursa : AICI !

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Atitudini și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la UPDATE/Antena 3 e si aici ! bă-SECULE, știu, te oftici !! Dar USL-ul, unde naiba e ??!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.