” Crăciun Sârbesc În Sud-Vestul Banatului Montan, La Sârbi Acasă ”
Conform tradiţiei, de seară, în Ajunul Crăciunului Sârbesc, la biserică este adus şi aprins ,,baniakul’’ adică, o buturugă de stejar care simbolizează credinţa în mai mulţi zei vechi cum ar fi zeul soarelui şi cel al focului, dar şi căldura pentru Pruncul Sfânt Iisus.În aceste zile, creştinii pravoslavnici se salută cu ,,Hristos serodi’’ iar ceilalţi răspund ,, Vaistinu se rodi’’.
În fiecare gospodărie se fac bucate alese, dar din nici una nu lipseşte tradiţionala cesniţa- prăjitură din foi de aluat fraged cu multă nucă şi în care se ascunde o monedă. Cel ce va găsi bănuţul, se spune că va fi fericit tot anul.Baniakul- buturuga de stejar, obligatoriu se taie din pădure înainte de răsăritul soarelui în ziua de ajun şi este adus la biserică de un bărbat- cel mai bătrân din comunitate, loc în care preotul îl sfinţeşte.
Seara, lemnul este aprins iar credincioşii prezenţi aşteaptă naşterea lui Iisus cântând şi cu păhărele de ţuică fiartă în mână după care fiecare duce acasă o mână de fân şi o crenguţă de stejar sfinţită pe care o pune la icoană.Sârbii mănâncă în Ajun de Crăciun numai mâncare de post. Masa este servită pe jos pe sacul în care a fost adus fânul ce a fost împrăştiat prin casă.
Preotul sârb al Reşiţei, Vasa Lupulovici, spune despre Crăciun şi câteva tradiţii. Astfel, cea mai bătrână femeie din casă trebuie să imite mişcările unei cloşti iar ceilalţi membrii ai familiei imită sunetele şi mişcările pe care le fac puii de găină. Aceasta are ca scop alungarea hoţilor. Pentru sănătate, în colţul casei se pun nuci.
sursa : InfoCS
( Biserica Ortodoxă Sârbă Lescovița cu Hramul Sf Ilie – interior, 7 ianuarie 2013 )
Crăciun Sârbesc În Sud-Vestul Banatului Montan, La Sârbi Acasă
Aproape 40 000 de creştini ortodocşi de rit vechi, din Banat, din care peste 30 000 de sârbi, sărbătoresc în aceste zile, Crăciunul. O mare parte dintre ei trăiesc in sed-vestul județului Caraș Severin cu cea mai mare aglomerarea în triunghiul Lescovița- Socol- Berzeasca.
În prima zi de Crăciun, gospodarii din Lescovița au împrăştiat peste câmp sau în grădini, cenuşa Badniacului, adică a butucului ars în seara de Ajun, în curtea bisericii, pentru ca aceasta să fie mănoasă, după care au participa la Sfânta Liturghie a Naşterii Domnului.
Tradiția este respectată cu sfințenie la Lescovița.
Peste tot prin case, sunt împrăștiate paie de grâu și semințe de tot felul care vot sta acolo timp de trei zile. Apoi, acestea sunt strânse și sunt împrăștiate în vie pentru rod bogat. Pentru această sărbătoare, fiii satului se întorc acasă în mod special din lumea întreagă.
La pranz, pe mesele sârbilor nu au lipsi bucatele tradiţionale, printre care sarmalele, supa de cocoș, friptura și felurite prăjituri și plăcinte cu dovleac, nucă şi mac.
De asemenea, în fiecare gospodărie se face tradiţionalul ,,colac al casei” colac în care se ascunde o monedă, iar cel care găseşte banul se spune că va avea noroc şi fericire tot anul. Cine are timp, pregătește și ,,cesnița” – un strudel mai special n care, tot așa, se ascunde o monedă.
În prima zi de crăciun , sârbii stau acasă, dar după masa de seara, se adună familia și începe petrecerea. La Radmina și Zlatița au fost organizate baluri, dar marea petrecere a fost tot în familie.
Toată lumea, se distrează, ciocnește pahare, cântă și mai apoi dansează dansurile lor tradiționale dintre care, la loc de cinste, stă moravățul ( moravac ) .
sursa : InfoCS
La multi ani,Sibilla.Ce minunat ar fi fost sa fiu si eu la Socol !
Vara trecuta, cand am pasit in Belgrad , m-a apucat plansul.Am numai o patrime sange sarbesc, dar parca as avea 100 %.
ApreciazăApreciază