” Doamne, cumpenele Tale s-au strâmbat fără ruşine…. ”…….

Mircea Vintila – Dor de singuratate…

” Doamne, cumpenele Tale s-au strâmbat fără ruşine…. ”…….

*******

Oare şi voi simţiţi că vă sufocă prea multele ” mediocrităţi isteţe cu probleme morale ” care se-nghesuie la ciolan pt un fotoliu-n Parlament ?…. şi-n aceste vremi cărora ne străduim să le supravieţuim, ne mor bătrânii, se toot schimonosesc aripele speranţei copiilor noştri şi…. ei, ei haitele de zmintiţi şi MEDIOCRITĂŢI, oportunişti, parveniţi, vai mama lor de săraci cu Duhul, rămân ei de ei, cioflingari şi tute între ei, iar noi, noi ai cui Doamne, ai cui, că din ce în ce mai des ne simţim ai nimănui….

Până şi aerul duhneşte de mizeria perpetuată-n ogrăzile politichiei mioritice , pute tot mai cutremurător de urât şi de tare….
Şi mi-e dor, cumplit de dor de singurătate…. de aer proaspăt, de OAMENI !!!!!

*******

TIMPUL SCHIMBĂRII

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
-Părinte, sunt un om destul de rău. As vrea să mă schimb, dar nu pot. Am încercat să mă schimb dar nu am putut. Totusi eu sper că după ce voi mai creste, voi putea să mă schimb, nu-i asa?

-Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, si i-a spus:
-Vezi acest vlăstar?
-Da, părinte!
-Smulge-l!
Tânărul a scos brădutul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brădut ceva mai înalt, aproape cât un om.
-Acum scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a spus:
-Smulge-l acum pe acela.
-Dar e destul de mare, nu pot singur.
– Du-te si mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se cu încă 2 prieteni, au tras ce au tras de pom si, cu multă greutate, au reusit, în sfârsit, să-l scoată.
-Acum scoate-ti bradul cel falnic de acolo, le spuse călugărul.
-Părinte, dar acela e un copac mare si bătrân, cu rădăcini adânc înfipte în pământ. Nu am putea nicioadată să-l smulgem, chiar de-am fi si 100 de oameni.
-Acum vezi, fiule? Si apucăturile rele din suflet sunt la fel! Orice păcat pare la început inofensiv si fără mare importantă, dar, cu timpul, prinde rădăcini în fiinta omului, creste si pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mic, îl poti scoate si singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te să lasi răul să ti se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ti-l scoată. Nu amâna niciodată să-ti faci curătenie în viată mai târziu va fi mult mai greu.
„Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră dacă în noi rămân rădăcinile. Acestea vor creste din nou.”(Sf.Grigorie Dialogul)

http://pilde.uv.ro/p2.htm

Pilda unor valori

O floare pusa a fost din glastra ei intr-un pahar cu apa indulcita si ea s-a ofilit mai repede decat

s-ar fi asteptat stapanul ei.

Si cum s-a scurs viata din neintelesul gandirii omului, lasat-a trupul jos si s-a intalnit cu intrebarea florii, in alt univers. Si ea, si el se tot priveau. Intr-un tarziu, el zise catre floare:

– De ce ne-am intalnit aici si n-am ramas in lumea cea dintai, a noastra?
Si floarea, printr-un zambet i-a raspuns. Si el n-a inteles ce-nseamna a zambi. Si iarasi a-ntrebat:
– De ce?
Si ea a zambit din nou.
– De ce?
Si ea zambea mereu.
– De ce zambesti si nu-mi raspunzi?
Si floarea ii raspunse:
– Zambesc, pentru ca suntem la fel ca-ntaia dat’ in fata si fata-n fata, in fata Adevarului si noi in fata ca adevar prin adevar.
– N-am inteles, ii spuse duhul omului pierdut.
– N-ai inteles? ii spuse duhul florii. Ce simplu e! La Dumnezeu si eu, si tu suntem aceia care suntem, tu ai mai mult si nu-ntelegi. Si eu putinul care-l am, il folosesc. E drept? ii spuse floarea.
– O, nu! raspunse duhul omului pierdut. As vrea sa regasesc trecutul meu si vreau sa implinesc ce trebuie implinit. Dar cum sa fac sa ma intorc unde am fost?
Si floarea-i spuse:
– Toate vin la vremea lor. Si vor veni.
Urechi sa-aveti sa auziti, spre a-ntelege ce ar putea sa vina ca-mplinire prin venire!
http://www.maitreya.ro/Romana/Pilde/pilda_unor_valori.htm

Pilda intoarcerii catre smerenie si umilinta

Intr-un oras din nordul tarii, veni Cuvantul Binecuvantarii si astepta o gazduire la un crestin.

Cum timpul a trecut, si apa ce curgea pe drum udase piciorusele-i desculte, ce cu rabdare asteptau, veni si-acel ce trebuia ca sa-l primeasca in casa.

Crestinul tare se mira, cand a vazut smerenia si umilinta-ntruchipata, ce astepta descult, pe frig si apa, sperand ca cel ce a venit sa-l inteleaga si sa-l primeasca in casa sa.
Dar cum rusinea il cuprinse pe crestinul ce venise, voit-a el ca sa-l incalte, si-apoi a-l duce-n casa sa.
Cuvantul Binecuvantarii, privi spre cel ce-i fu rusine de piciorul sau golas, si-i zise: “Pe cel ce ma iubeste asa cum sunt acum, voi pune piatra cea de temelie, si-l voi scalda in binecuvantare. De ce te rusinezi de pacea mea?”
Apoi ca pentru sine spuse: “Urechi de ati avea si ochi ca sa vedeti, nu v-ati mai rusina voi oameni de LUMINA LUMII, ci v-ati smeri si umili in fata tuturor, cautand doar calea ce va scoate-n pacea vremii…”
http://www.maitreya.ro/Romana/Pilde/pilda_intoarcerii_catre_smerenie.html

*******

” Toată strădania Diavolului aceasta este : ca să desfacă dragostea sufletului nostru de Dumnezeu şi  s-o lege de orice altceva ! ”  – PĂRINTELE ARSENIE BOCA