” Rugaţi-vă să NU vă crească aripi… ”

sursa imaginii : aici

” Rugaţi-vă să NU vă crească aripi… ”

motto:

„Se pare ca fiecare om are haosul sau personal.Si ca, in raporturile cu acest haos, exista trei faze. In prima, iti ignori haosul. In a doua, ratacesti prin el. In a treia , incerci, daca mai ai timp, sa pui putina ordine.” – PALER

*******

e numai vina ta…

îmi iartă frunzele, de slute-ţi par…

o parte,  le-am zidit în chihlimbar,

să nu mai plângă…

şi dacă peşteri la apus mă strigă,

tu lasă-mi glezna zvâcnet să atingă,

mirarea-ţi stea…

că iarăşi spui c-aş fi ne-bună, rea,

şi te alinţi  râzând de spaima mea…

e numai vina ta…

Sibilla

Căluţii din mansarda mea se iau adeseori la braţ cu toamna…

… i-auzi ?…  aleargă liberi, surâzând, a… tine… şi.. uite-ţi seamănă… a dor. De mine…

sursa : aici

” Toamnă a deliciilor ! Sufletul meu cel mai adânc este cununat cu ea; dacă aş fi o pasăre, aş zbura de-a lungul întregului pământ în căutarea a noi si noi toamne. ” – George Eliot

Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ emană din toamna veşnica a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele. -Emil Cioran

Toamna dulce, toamna cu frunzele toate flori. – George Toparceanu

sursa imaginii : aici

Legenda unei frunze de toamnă

A fost odata, tare demult un imparat batran care avea numerosi slujitori voinici ca ursul si tari ca piatra. Acestia isi asumau raspunderea asupra unor sute de copile care mai de care mai blande si mai frumoase.

Oamenii inca de mult, pe acest batran imparat l-au numit Copac, pentru ca sta de veghe toata noaptea si toata ziua adaposteste pe toti trecatorii lasandu-i sa stea la umbra frunzelor care erau copilele.

Slujitorii, dupa iscusinta lor aveau nume de ramuri. Toti acestia formau impreuna un singur copac cu multe ramuri si frunze, un copac batran de neintrecut la numarul anilor.
Ziua era tot mai zglobie si copacul juca diferite jocuri cu ramurile si frunzele care traiau in liniste si pace.

Intr-o zi se napusti asupra lor un vant tare si puternic de spargea ferestrele oamenilor si ridica in slava hartiile si praful de pe drum. Atunci, copacul tata-imparat chema toate frunzele si pe toti slujitorii si le spuse:

– Dragii mei copilasi, suntem aproape in pragul despartirii, vantul sufla aspru spre frunze fara pic de mila. Nu se stie care dintre voi va asterne un covor de rugina si nici nu se stie care va avea mai multe zile. Eu, ca tata, va sfatuiesc sa nu umblati hai-hui, ci tineti-va de frunza mama si aveti grija sa nu va dezlipiti de ea.

Vorbele imparatului sunau tare si zgomotos: se auzea cum vantul trece prin el ca o sabie, se vedea cum tremura si cat pe ce era sa se aplece la pamant cu toata imparatia.

Dar sa lasam asta pentru mai tarziu si sa vedem ce s-a intamplat mai departe.
Mezina, frunza rea si neascultatoare, dar totodata grijulie pentru imparatiile din jur, se strecura pe sub ramuri si o lua din loc prin vecini sa vesteasca de sfaturile batranului. Merse ce merse din loc in loc si mai vestea pe cate un imparat care ii iesea in cale de primejdia si nenorocirea ce avea sa urmeze. Unul dintre imparati o opri din drum si o lua de mana zicandu-i:

– Draga mea copila, dulce si blajina, am aflat ce vremuri vor veni dar de asta nu-ti face griji si sa nu-ti fie teama. Sa stii ca va veni toamna.

Fata-frunza facu niste ochi mari si isi inchipui ca toamna este un monstru, o stafie, o sperietoare de ciori, ori un cantec, un leagan, un copil …

– Ce-ar fi sa-l intreb cum e toamna?, isi zise in gand mezina frunza. Si hotarata de acest lucru prinse curaj si spuse:

– Batranule unchi, ce este toamna?

– Toamna este a treia fiica a anului ce coboara din inaltul cerului sa-si astearna trena ei de culoare galben-brun-aramie, trena fiind voi frunzele care veti asterne un covor de rugina peste intreaga natura. De cum soseste de pe dealuri, incepe a stropi cu manunchi de ciumafai, natura uda, dand pentru ea culoarea ei simbolica de toamna. Atunci soarele va cobora spre asfintit. Racoarea va brazda intinsul si deodata samanta se va scutura, frunzele ingalbenite se vor desprinde de pe ramurile copacilor si se vor cufunda intr-un somn adanc pentru totdeauna. Bruma rece si vantul sturlubatic sunt prieteni nedespartiti ai toamnei. Impreuna vor salta frunzele in sus pana in inaltul cerului iar apoi le vor lasa din nou pe pamant. Voi, va veti apleca in fata toamnei parasind copacul definitiv, tatal care v-a sustinut atata timp in adierea vantului slab. Dar pentru oamnenii vrednici, toamna este ca o pagina din cartea vietii care isi aduce roadele ei cu ea. De cum o zaresc se apuca cu grija sa-i culeaga vesmintele cum sunt: perele, merele, nucile, gutuile pentru care au muncit tot anul. Dar toamna nu este mai prejos caci ea e mandra si fericita de vrednicia lor si de aceea le acorda toata increderea si speranta ei.

Dupa cateva secunde, din fantezia povestirii fata frunza facu niste ochi mari si galbeni ca semn de dezmortire, il saluta cuviincios pe batranul copac, ii spuse “la revedere” cu un glas stins subtire si se indrepta iute spre casa parinteasca. Ajunsa acasa fu intrebata de parinti pe unde a umblat iar ea, cu lacrimi in ochi, istorisi tot ce i s-a intamplat.
Cum termina, se uita pe dealuri si frumoasa toamna se apropie de ea.
Fructele ii tineau trena, coronita de flori stralucea din ce in ce mai tare, in calea ei se asezau frunze de miresme de flori. Dar, in sfarsit, ajunse la tatal imparat si cu incuviintarea lui lua toata calea frunzelor, copilele si le duse cu ea, ramanand in urma dorul parintilor, lacrimi amare, pustietate, iar inainte frunze ce se roteau in jurul toamnei.

Doar o urma a mai ramas, o lacrima de frunza si roua ce se aseza pe copacul imparat. El urma sa stea de veghe si sa adaposteasca in continuare toti trecatorii care faceau popasuri sub el.

sursa : AICI !

” Rugaţi-vă să NU vă crească aripi ! ” – Octavian Paler

„Daca o batalie pe care o castigi iti cere curaj, o batalie pe care o pierzi iti cere un curaj insutit.”

„…eu nu dau o ceapa degerata pe orgoliu. Am vrut altceva de la viata, nu motive sa-mi satisfac orgoliul. Orgoliul sa si-l pastreza cei care se pot hrani cu el si-l pot pune in locul fericirii. Eu n-am putut.”

„…exista doua feluri de singuratate. A celor care vorbesc si a celor care nu-i asculta.”

„Nu exista fericire de care sa-ti amintesti fara tristete.”

„Se pare ca fiecare om are haosul sau personal.Si ca, in raporturile cu acest haos, exista trei faze. In prima, iti ignori haosul. In a doua, ratacesti prin el. In a treia , incerci, daca mai ai timp, sa pui putina ordine.”

(Octavian Paler, „Rugati-va sa nu va creasca aripi”)

sursa : aici

” Despre viaţă nu se poate scrie decât cu un toc muiat în lacrimi. ”…

” Doamne, voi culege lacrimile de la poarta iadului şi-mi voi face cuib în ele şi-ţi voi aduna umbrele în amurgurile mele… Doamne, nu mă tem că voi dispărea căci tu rodeşti în singurătăţi şi pe tulpina ta îmi voi altoi lacrimile! ” – Paler

” Nu-mi plac decât oamenii melancolici şi erudiţi, care ştiu carte în tristeţe şi-şi pot plimba mâhnirile prin toţi poeţii. ” – Cioran

Anunțuri

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Ganduri cu parfum de poesii..., Sibilla poesii și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s