Rădăcini pentru… aripi…

„Daci montibus inhaerent”

sursa : aici

” Apelativul de „cioban” se folosea in vremurile de demult sub altă formă,
semnificând nu meseria de paznic la oi ci reprezentând menirea poporului din care ne tragem, aceea de cârmuitori de popoare. Am fost aici inainte de scrierea sumeriană si vom rămâne tot aici coricât de mult si-ar dori unii si altii sa ne asimileze. Vă intrebati ce puteti face impotriva marilor puteri asimilatoare? A celor care vor să ne distrugă credinţa, istoria si neamul?
Nimic mai simplu: NU UITAŢI ! Şi aveţi grijă ca cei care vor veni după voi să NU uite. Nu uitaţi nimic din ceea ce, odată, demult, a făcut din noi un popor ales… ”

Plasarea zeilor celesti pe vârful muntilor era un fapt obisnuit si la traci, fratii dacilor, dar si la greci, romani si celti, popoare înrudite cu dacii, pentru care muntii erau salasuri ale zeilor, asa cum a fost Olimpul salasul zeilor greci si, mai înainte de acesta, Olimpul „divinilor pelasgi”. Dupa Romulus Vulcănescu (1985), dacii se urcau pe culmile muntilor pentru a se ruga, pentru a fi mai aproape de cer, în care credeau ca salasuiesc zeii lor, iar incintele sacre de pe crestele muntilor au fost locuri de contact cu divinitatea…

sursa : aici

Bucegi – Gura de Rai

In muntii Bucegi exista o zona de un kilometru patrat in care organismul nu oboseste, iar functiile fizico-chimice se revigoreaza brusc .Specialistii spun ca avem de-a face cu legendarul loc dintre cer si pamant.

In 1999, un institut de cercetari particular din Bucuresti, angajat de o firma straina pentru a studia subteranul unei zone din Bucegi, a gasit ceva care poate fi asimilat cu legendara „Gura de Rai”. E vorba despre o panta cu o suprafata de aproximativ un kilometru patrat, unde se manifesta o anomalie magnetica atipica, dupa cum o definesc specialistii, zona care are efecte benefice uluitoare asupra organismului uman. Este, foarte probabil, cea mai ciudata descoperire facuta vreodata in Romania.

In traditia populara romaneasca, Gura de Rai este un mediu intre cer si pamant cu un caracter sacru, un drum spre Rai, un loc benefic. Ca pozitionare geografica, Gura de Rai este situata pe un picior de munte si se deschide intr-o pajiste inalta sau un gol de munte. Conform „Mitologiei Romane”, cartea lui Romulus Vulcanescu, Gura de Rai este sinonima cu „plaiul”, iar autorul considera ca acestor zone mirifice li se releva caracterul sacru si prin titulatura mitropolitilor romani, denumiti „exarhi ai plaiurilor”. Romulus Vulcanescu subliniaza ca in zona Gurilor de Rai s-au incuibat cu timpul Nedeiele, sarbatori populare si institutii complexe etnoculturale satesti cu implicatii mitologice.

Sabina Ispas, cercetator la Institutul de Etnografie si Folclor, considera ca termenul de „Gura de Rai” exprima o realitate simbolica a sacrului si una metaforica, in poezia populara, ca imagine artistica a atingerii armoniei absolute. Cu alte cuvinte este vorba doar despre o traditie populara, fara o baza in realitatea concreta, palpabila.

Locul in care organismul nu oboseste

Acestor date li s-a adaugat insa si o imagine fizica, concreta, a unei „Guri de Rai”, un loc cu o suprafata de aproximativ un kilometru patrat, care are efecte terapeutice exceptionale asupra organismului uman. In 1999, Institutul particular de cercetare „Terra” a fost angajat de o firma romano-franceza sa studieze o zona din Bucegi, situata in apropierea Pesterii Ialomicioara. Societatea era interesata de stabilirea detaliilor din subsolul acestei zone si a oportunitatii de a construi un complex hotelier. La studiu au participat specialisti din mai multe domenii, in special fizicieni si geofizicieni. Cercetarile s-au facut cu aparatura de geodetectie.

Dupa mai multe zile de urcat si coborat pe acele coclauri pentru sondaje, geofizicianul Dumitru Stanica, unul dintre membrii echipei, a descoperit ceva senzational in preajma varfului Doamnei: ajuns intr-un anume loc, i-a disparut oboseala. „Ne-am speriat cand ne-a strigat alertat, nu stiam ce s-a intamplat. Evident ca am privit cu neincredere fenomenul, la inceput. In timp insa am constatat, pe propria noastra piele, ca el este real. Abia apoi am demarat investigatiile asupra acestui loc”, spune Vasile Rudan, coordonatorul echipei.

Primul stadiu al investigatiilor a constat in verificarea tuturor versantilor din zona. „Am constatat ca oricat ai urca, oricat de obosit ai fi dupa mers, in momentul in care ai ajuns in zona respectiva dispare oboseala, lucru care nu se manifesta pe alti versanti. Este vorba de o revigorare a functiilor fizico-chimice cu o rapiditate iesita din comun”, declara Dumitru Stanica.

O anomalie geomagnetica atipica

A doua faza a constat in testarea medicala. A fost adus un medic, care a verificat tensiunea fiecarui subiect care urca panta cu „ciudatenii”. Testele medicale au fost reluate si pe o alta culme din apropiere, cu o inaltime aproximativ similara. Rezultatele au condus catre o singura concluzie: in zona cu pricina, exclusiv, se intampla ceva deosebit. Nu numai ca ritmul cardiac isi revine uluitor de repede, desi urcusul se face pe o panta abrupta, dar oamenii in varsta care au fost supusi testelor au declarat o stare de bine general cand stau in acel loc.

S-a trecut apoi la testarea zonei prin magnetometrie diferentiala, respectiv radiografierea subsolului cu aparate de tip Partington, care pot masura, printre altele, magnetismul Pamantului. Asa a fost depistata o anomalie magnetica atipica, pe o suprafata de aproximativ un kilometru patrat. „Anomaliile geomagnetice cunoscute de specialistii din domeniu apar in rupturile de falii, in reflexii ale scoartei terestre sau in alte asemenea fenomene geologice care se inregistreaza intr-o forma atipica pe diagrame. Aici e vorba insa despre ceva necunoscut, un profil al diagramelor pe care nici profesorul Stanica, unul dintre cei mai buni geofizicieni de la noi, nu a stiut sa-l interpreteze. In acel moment am facut legatura cu alt gen de anomalii atipice, pe care le cercetam de mai mult timp si care se manifesta printr-o emisie de radiatii patogene, inca ramase cu o origine necunoscuta”, ne-a spus Vasile Rudan.

De la coltii dragonului la retelele malefice Hartmann

Problema zonelor geopatogene – sau a anomaliilor magnetice atipice malefice – a fost ridicata de Institutul „Terra” cu mai multi ani in urma. Un nod geopatogen inseamna un loc in care se manifesta fenomene de natura necunoscuta care sunt ostile vietii.

Trebuie mentionat insa ca existenta acestor zone „rele” este cunoscuta de societatea omeneasca de foarte mult timp.

In China antica, spre exemplu, nimeni nu avea voie sa construiasca o locuinta pana ce zona nu era testata de specialistii imperiali, oameni inzestrati cu capacitati paranormale, pentru a vedea daca subsolul are sau nu are „coltii dragonului”. Daca acesti „colti” subpamanteni erau detectati de functionarii imperiali, locul respectiv era etichetat malefic, pe el nu se putea construi nici o casa.

Pornind de la aceeasi idee, in perioada interbelica, o serie de experiente dintr-un orasel din Elvetia au condus la teoria „Retelelor Hartmann”. Doctorul Ernst Hartmann a observat ca soarecii aflati intr-o anumita incapere stateau grupati dupa directia liniilor si nodurilor unei retele invizibile. Aceiasi soareci se comportau insa normal intr-o incapere diferita. Acest tip de reactie al animalelor i-a dat de gandit si astfel a inceput sa studieze fenomenul si sa traga concluzii interesante. Conform teoriei Hartmann, interiorul scoartei terestre ascunde retele longitudinale si latitudinale malefice. Fenomenul se manifesta insa ca atare doar in nodurile de la intretaierea acestor retele.

Armata este interesata de subiect

„Descoperirea absolut intamplatoare a zonei benefice din Bucegi, „Gura de Rai” in traditie populara, vine sa rotunjeasca ceea ce stiam pana acum despre anomaliile magnetice atipice. In primul rand ne intareste ideea ca nimic din ceea ce avem lasat ca memorie colectiva prin folclor nu este gratuit, are cel putin un sambure de adevar”, declara Vasile Rudan.

„Ceea ce am gasit noi in Bucegi are o dispozitie geografica identica cu cea descrisa in folclor. In al doilea rand, stim acum ce si cum sa cautam. Pe diagrame, harti ale subsolului, profilele micromagnetice ale zonelor malefice, despre care avem mai multe date, sunt ascutite, pe cand cele ale zonei benefice sunt liniare, aproape drepte. Timp de mai multi ani am fost ocupati cu alte proiecte de cercetare si am suspendat investigatiile din Bucegi, dar intentionam sa reluam cercetarile si sa facem chiar o demonstratie publica. Apoi vom largi zona investigatiilor, deoarece avem semnale ca asemenea locuri deosebite se mai gasesc, cel putin in zona Masivului Retezat. Interesant este faptul ca din informatiile de pana acum rezulta ca fiecarei zone malefice trebuie sa ii corespunda, undeva in apropiere, o zona benefica, la o distanta de cel mult cateva sute de metri. Deocamdata nu vom divulga locatia exacta”, spune Rudan.

Acesta mai sustine ca, pe tema cercetarii anomaliilor magnetice atipice din Romania, bune sau rele, urmeaza sa apara o carte si ca Ministerul Apararii se arata foarte interesat de acest domeniu.

Cercetatorii de la Institutul „Terra” spera sa se realizeze, cu concursul Armatei, o harta a Romaniei care sa puna in evidenta aceste zone iesite din comun.

ScienceLine.ro – mai 2007

GROTA SACRA DIN BUCEGI

In primul rand se monitorizau publicatiile care faceau referiri la grote si tezaure. In studiul „Dacia Hiperboreana“, publicat la Paris in 1936, republicat in Franta si Italia in anii ’80, cand a facut mare valva, Vasile Lovinescu afirma ca „muntele Om este traversat de o grota imensa care este una dintre cele mai mari din lume, in sensul ca nu i s-a dat de capat, fiind exploatata doar pe vreo 20 de kilometri“. Cine o exploatase si in ce scop nu se preciza. Intre 1966 -1968, arhitectul peruan Daniel Ruzo a venit in Romania pentru a cerceta Sfinxul (denumire cu care nu era de acord) pe care il vazuse pe o carte postala. El a fost insotit de o echipa de romani care a realizat cu aceasta ocazie un film pentru Studioul Alexandru Sahia, „Mistere in Piatra“. Ruzo observase ca Sfinxul semana cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat intr-o stanca de pe podisul Marcahuasi, Peru, denumit Monumentul Omenirii. De fapt, nici Sfinxul nu reprezinta doar un singur chip, dupa cum observa arheologul peruan, fiind inconjurat de alte chipuri umane, din rase diferite, precum si capul unui caine. Din lunga sa experienta, Daniel Ruzo trage concluzia ca acel caine are rolul de pazitor al unei comori si ca „trebuie sa existe si o Pestera a Tezaurului“ in apropierea acestui magnific monument al Omului.

„Chemati de Sfinx, dacii stiau a se face nemuritori“

O alta cercetatoare care a efectuat un amplu studiu asupra masivului Bucegi – studiu care a ajuns pe biroul Cabinetului 2 – a fost Cristina Panculescu. Conform teoriei ei, dezvoltata pe larg in cartea „OZN – Universuri Paralele“, de col. dr Emil Strainu, in Bucegi, in apropierea Varfului Omu, se afla un centru energetic – informational natural al Terrei, semnalat de toate traditiile civilizatiilor antice. Cristina Panculescu a remarcat, printr-o serie de analize ale mostrelor de roca si electronografie, o serie de proprietati cu totul speciale ale acestui Stalp al Cerului – Arborele Vietii, identificat cu Varful Ocolit. In final, demonstra ca Centrul reprezinta un loc geometric de conexiune cosmica, o poarta de iesire din universul terestru, cu o activitate energetica masurabila, ce se manifesta ciclic, constatand ca din 1986 intensitatea centrului a depasit pragul de latenta. Centrul era cunoscut si pe vremea dacilor, aflandu-se pe muntele sfant Kogayon. ( … )

Unul dintre cei mai ferventi cercetatori ai geografiei sacre a Romaniei, Dan Corneliu Braneanu, care a publicat numeroase articole despre centrul sacerdotal din Bucegi, confirma ca in inima muntelui exista o retea de galerii subterane care, este posibil sa uneasca mai multe pesteri si sa aiba galerii de legatura cu alte centre sacre din lume. A studiat si cartea lui Daniel Ruzo, „La historia fantastica de un descubrimiento“, publicata de Editura Diana, din Mexic, despre calatoria acestuia „prin muntii cei sfinti“ ai Romaniei, ce pastreaza amintiri despre civilizatia de dinainte de Potop. Ruzo a ramas fascinat de multitudinea reprezentarilor sacre de pe stancile ce strajuiesc drumul catre Omul, „sculpturi stravechi, anterioare Potopului, erodate de vechime“, care infatiseaza sacerdoti si lei, paznici ai tezaurelor. „Am studiat multe centre sacre protoistorice in lume, dar aici, in Carpati, am gasit Poarta Comorii“, scria Daniel Ruzo. Despre ce comoara poate fi vorba? Ne lamureste Dan Corneliu Braneanu: „Nu este vorba numai de o comoara materiala, ci de una in special spirituala, care sa transmita informatii de la un ciclu la altul al civilizatiilor care s-au dezvoltat pe Terra din timpuri ancestrale. Lobsang Rampa a lansat ideea unui depozit initiatic subteran in muntii Tibetului, von Danniken situa un altul in muntii Equadorului, iar Daniel Ruzo a simtit ca triada sacra se inchide in Bucegi, daca nu cumva aici incepe, dat fiind cuvantul OM, de o importanta spirituala deosebita, regasit in multe toponime doar la noi in tara“.

mai multe informaţii : aici

România şantajată pentru a ascunde secretele Bucegilor

Muntele ce adapostea pestera unde se retragea marele preot al getilor se numea Kogaion. În Geografia(VII, 3, 5), Strabon scrie: „Tot asa si acest munte a fost recunoscut drept sacru si astfel îl numeau getii; numele lui, Kogaion, era la fel cu numele râului care curgea alaturi”. KOG-A-ION înseamna „Capul Magnificului”, fiind si denumirea getica a Bucegilor, unde se afla marele cap sculptat, acoperit cu tiara sacra, cunoscut sub numele de „Sfinxul Românesc”. Râul ce curgea prin apropiere, despre care scrie Strabon, nu poate fi decât Ialomita, careia getii îi spuneau si NAPARIS „Cerescul; Divinul”. Evident, adapostul marelui preot era Pestera Ialomicioarei.

     Deocamdata, singura inscriptie getica , unde apare numele Kogaion, este un text orfic, în versuri, pe o caramida descoperita la Romula (Resca-Dobrosloveni, jud. Olt):

HAR TIOS
TINTONINOS
INSUS TIKO IS DAKON
KAND SIA TIL KOGAION
ILMATON HLIOYLO
PLEISTE NAKTOILO

     Traducerea:

     Mare e Zeul, întotdeauna (si pretutindeni)! Asa sa spuna vitejii (cei curati), când privesc spre Kogaion! Ucenicii (recrutii) sa cânte: Sfânt (puternic) este Domnul Noptii!

sursa : aici

Sfinxul este reprezentarea unei divinitati supreme din timpuri pelasge. Aspectul sau omenesc este asociat cu o expresie de suveranitate si putere, acest lucru fiind evidentiat prin fata proportionata, buze severe si barbia voluntara. Pelasgii au fost anteriori grecilor, triburile lor au fost raspandite mai ales in zona Marii Egee.

Multi istorici merg pana acolo incat spun ca Sfinxul de la Gizeh, Egipt, este o copie a celui de pe platforma Bucegilor. Acest lucru se bazeaza pe niste asemanari care sunt mai mult sau mai putin intamplatoare, cum ar fi faptul ca Sfinxul din Bucegi are aceeasi inaltime cu cel egiptean, de la Gizeh.

sursa : aici

Zanele impietrite
” Despre numele celebrelor stanci, Babele, unii spun ca ar veni de la legenda Babei Dochia, care s-ar fi prefacut in stana de piatra, impreuna cu oile ei, chiar pe locul Babelor de azi. Baciul de care pomeneam mai la deal le spunea Bacice, adica bacite, ceea ce iar trimite la numele de Bucegi! De altfel, in acest masiv, sau aproape de el, se mai gasesc denumiri pastoresti, cum ar fi: saua Strunga, Poiana Stanei, Plaiul Stanei, Plaiul Stana Veche, Stana lui Burlacu, trecatoarea Numaratoarea Oilor, Comarnic „adapost la stana” etc. Dupa o legenda culeasa de V. A. Urechia si publicata in 1891, intr-o zi de demult un potop s-a abatut peste Valea Prahovei, „dealuri batrane s-au pornit”, apele au iesit din matca, potecile si drumurile s-au rupt. Oamenii si turmele erau la mare cumpana. Ciobanul Barsan a chemat atunci cu glas de bucium „in patru parti ale cerului” si s-au adunat „cei de-o limba cu dansul”. Oamenii au pus umarul si au ridicat un zid in calea apelor si l-au aruncat intre Varful cu Dor si Jepi. Asa au curatat toata Valea Prahovei si „asternut apelor pat nou cu prund si nisip galben”. Apoi, ciobanii au ingramadit „codrii de lemn taiat” peste munte si au dat foc lemnelor. Lutul s-a prefacut in stanca si astfel apele au ramas neputincioase pentru un nou potop. De la fumul acestor „codri de lemne” muntele se numeste Piatra Arsa.
Tot baciul din Bucegi povestea ca Bacicele-Babe au darul de a prevesti vremea, iar ciobanii se iau dupa semnele pe care le fac aceste doamne impietrite. De aici se poate face legatura cu primele zile ale lunii martie, zise popular Babele, care si ele sunt legate de meteorologia populara si de firea oamenilor pe care ii reprezinta. Aromanii le spun acestor zile nazuroase Moasili.
Misterul acestor doamne in varsta sporeste si prin alte denumiri din Masivul Bucegilor: Batrana, Garbova, Baba Mare, Picioru Babelor, Doamnele. Sa aiba aceste doamne legatura cu zanele din Valea Cerbului, pe care Nestor Urechia le-a facut celebre? Nu de alta, dar zanelor li se mai spune in popor si doamne.

Râul sacru
In legatura cu Kogaion, muntele sacru, Strabon scrie ca tot asa se numeste si raul care curge alaturi, adica Ialomita. Afara de Kogaion, pomenit de Strabon, raul se mai numea si Naparis, denumire transcrisa de Herodot, tradusa prin „Divin; Ceresc” (cf. slav. nebo „cer”; lat. nebula „ceata; nor”). Denumirea getica a fost pastrata de paraul Naparus, afluent al Prahovei. In Evul Mediu, raul Ialomita apare ca Helivakia, de unde si numele satului ialomitean Reviga. Helivakia trebuie sa fi avut o legatura cu Helis, cetatea regelui Dromihete, aflata pe malurile raului. In Lunca Ialomitei raului i se mai spune si Galbenu.
Sacralitatea raului va fi dus si la stabilirea, pentru cateva veacuri, a capitalei Tarii Romanesti la Targoviste, langa Ialomita. La confluenta Ialomitei cu Prahova, rauri ce uda si Bucegii, a inflorit, in plin Ev Mediu, cultura Dridu. In imediata apropiere de ruinele cetatii Helis, astazi Piscu Crasanilor, se afla Manastirea Balaciu, monument istoric de la inceputul veacului al XIX-lea, in curtea careia s-au descoperit vestigii getice. La marginea municipiului Slobozia, pe malul stang al raului, se inalta Manastirea Sfintii Voievozi, ctitorie a domnitorului Matei Basarab si a postelnicului Ianache Caragea.
Si, pentru cei care mai cred in miracole nationale, intr-o cetate de la varsarea Ialomitei in Dunare s-au nascut doamna Teodora si vestitul ei fiu, Mihai Viteazu.

Dar sa ne intoarcem la izvoarele raului! Sacralitatea Bucegilor si a Ialomitei e pomenita si in doua vechi colinde din Tara Barsei: „Cununita de flori sfinte / Podobita-n flori de munte, /  Din Muntii Bucegilor, / Din umblatul oilor, / Noi umblam si colindam / si muntii inconjuram. / Am umblat, / Am degerat, / Muntii i-am inconjurat / si pe Domnul L-am aflat / La Pestera Ialomicioara, / Unde a nascut Fecioara, / Maica Domnului Hristos, / Soare, raze, luminos”; „La Schitul Ialomicioara / Vine sa nasca Fecioara / Un prunc tanar si frumos / Cu numele de Hristos. / In pestera-ntunecoasa / Vrut-a Domnul sa Se nasca. / Ingerii vin de se-nchina / Cu faclioare in mana”.

Popular, Sfinxului din Bucegi i se spune Domnul de Piatra. E limpede ca la el se refera un alt colind ardelenesc: „La o piatra neslovata, / Lerui, Doamne, / sade Maica-ngenuncheata / Ca sa nasca fiu din piatra. / Fiu din piatra si-a nascut”.

Creanga de Aur

Tot in legatura cu Pestera Ialomicioarei, unde urcau preotii geto-daci, iata ce scrie Mihail Sadoveanu intr-una dintre capodoperele sale, „Creanga de aur”: „Mai tarziu s-au adunat intr-alta incapere a pesterii sapata in stanca, de unde, prin ochiul rotund de lumina, se vedea in cerul limpede Luna in al treilea patrar: nouri stravezii lunecau pe aurul ei din cand in cand cu repeziciune, curgand dinspre miazazi, ceea ce arata ca austrul de la Marea-din-mijloc vine asupra pamantului Daciei, ca sa topeasca cele din urma omaturi si sa elibereze florile primaverii, la marginea apelor care sar trepte de piatra, sfaramand argint. La campie, de mult zburda mieii, si in ostroavele Istrului gastele salbatice scot cel dintai rand de pui. In orzurile plugarilor de la campie se poate ascunde ciocarlia. Se auzea usor fasaitul vantului in brazi. Copiii slujeau la masa frateasca, in talgere de argint, gustarea ascetica poruncita tagmei lor. La legumele si radacinile fierte nu adaogeau decat putin oleu proaspat de jir. Tot astfel la frunzele noua de grausor culese de pe coastele insorite. Azima, coapta pe lespezi fierbinti, era facuta dintr-o faina adusa in dar de departe de binecredinciosi si lasata in vai, in loc anumit, harazit singuratecului de pe o opcina. Camara de sus mai cuprindea, in harzoburi de scoarta, bureti uscati, padurete si alune, afine acrisoare si caline amare. Acelor slujitori ai lui Dumnezeu, inchinati unei randuieli a spiritului, nu le era ingaduita nici mancarea de carne, nici bautura ametitoare. Intr-adevar, partea cea mai placuta a cinei lor era o lamura, care nu se mesteca si nu se soarbe, necunoscuta oamenilor de rand”.
Sa nu uitam ca, tot la Pestera Ialomicioara se spune ca era solomanta, scoala solomonarilor, in ale caror taine era initiat si Mihail Sadoveanu, dupa cum dadea de inteles in scrierile sale! ”

sursa : Adrian Bucurescu

Porţi de legătură cu Universul, în Carpaţii româneşti

Întorcâdu-ne la miturile antice, trebuie specificat că Axis Mundi era canalul de energie cosmică. N. Densuşianu menţionează că „după ideile astronomice şi geografice ale Antichităţii clasice, Polul Nordic, în jurul căruia se învârtea Universul, atingea Pământul lângă Dunăre, pe teritoriul geţilor, în particular pe Munţii Rhipaei (Carpaţii Meridionali). Conform aceloraşi idei, osia sau axa în jurul căreia se învârtea Cerul, trecea prin centrul Pământului, deci şi Universul şi Terra aveau o axă comună – Axis Mundi sau
Axa Lumii. Cei care susţin că leagănul omenirii se află în spaţiul carpato-danubiano-pontic, localizează axa respectivă pe muntele sfânt al dacilor, Kogaion. A preciza este o problemă controversată. După patru ani de cercetări sidue, ing. C. Pânculescu este convinsă că Kogaionul, centrul energetic-informaţional al Terrei, se află în Bucegi, mai precis pe vârful Bucura-Dumbrava din apropierea vârfului Omu. Este o ipoteză care trebuie verificată, dar relatările unor personalităţi demne de toată încrederea indică că s-au încărcat energetic pentru o perioadă de timp, după ce au vizitat platoul Bucegilor, iar în jurul Sfinxului, a fost
observat un halou de lumină cu efecte benefice asupra organismului. Este posibil ca datorită fluxlui enrgetic favorabil, la primii paşi ai evoţiei umanităţii prin „poarta Kogaionului” să fi venit reprezentanţii unei civilizaţii extraterestre, care a îndrumat omenirea. Alţii localizează această poartă în Peştera Ialomicioarei din Bucegi, unde au loc fenomene paranormale, unul fiind că lămpile se sting în timp ce lumânările rămân aprinse.

Mai aproape de realitate sunt cei care localizează Kogaionul în masivul Godeanu, cel mai sălbatic şi mai puţin cercetat din Carpaţii româneşti, teoria lui Al. Borza care localizează arbitrar muntele sfânt pe Vârful Gugu în masivul Ţarcu (Banat), nerezistând criticii Gen. V. Dragomir a demonstrat ştiinţific că punctul geografic cel mai înalt din punct de vedere al planetei este Masivul Godeanu. Fenomenul a fost demonstrat de V. Dragomir pe cale astrogeodezică şi gravimetrică în Godeanu creânduse un câmp magnetic atât de puternic încât câmpul gravitaţional capătă ondulaţii.

sursa : banatulmontan.ro – 2008

sursa : aici

Legendă …

„Demult, tare demult, povestea Dumitru Toader, dincolo de munte era „Tărâmul Luanei” – Luana fiind o fiinţă atotputernică ce păzea cu străşnicie porţile unei cetăţi cu ziduri imense deasupra căreia strălucea atât noaptea, cât şi ziua un soare aidoma astrului zilei. Şi cetatea era locuită de nişte oşteni viteji întru dreptate şi netemători de moarte. Oştenii răniţi în lupte erau conduşi de Luana în „Valea Izvoarelor”, cele dătătoare de apă vie şi de apă moartă; şi spălându-şi rănile cu acele ape miraculoase, aceştia se vindecau pe loc. Numai Luana cunoştea tainele izvoarelor. Cei care se încumetau să le încerce singuri se îmbolnăveau pe loc şi mureau. Şi au trăit cei din cetate ani mulţi sub oblăduirea Luanei până ce au luat seama vrăjmaşi puternici, care mânaţi de pizmă, au venit înzăuaţi, în care de foc, şi au doborât soarele cetăţii. Şi când soarele s-a prăbuşit, pământul s-a cutremurat din temelii şi mare prăpăd a fost pe lume… şi de atunci pe locul cetăţii, mulţi ani nici iarba n-a crescut şi nici glas de pasăre nu s-a auzit şi nici picior de fiară n-a mai călcat. Despre toate astea vorbesc semnele tainice din peştera înţeleptului.”

sursa : aici

O să ne mai amintim împreună… va mai urma. NU avem voie să uităm ! Trebuie să ne cunoaştem rădăcinile, să le regăsim, ca să ne crească aripi, să putem zbura…