maci, taine, lacrimi – surâs…

” Pe pământ tot ce există are nevoie din când în când să plângă. ”   ( Nichita Stănescu )

*******

deasupra de tăceri…

de ce-şi  plâng teii trist parfum, aievea, când te chem…

şi maci-şi scutur surâzând petalele-n  blestem,

cascade-şi curg dorul de noi, din  flori de colţ, pe pietre, lemn,

în roua amintirilor, rămâi , tu, templu tainic,  aripa-mi   poem…

Sibilla

Pelageya-Ptashechka_Пелагея-Пташечка (russian folk music)

” Poezia este ochiul care plânge. Ea este umărul care plânge, ochiul umărului care plânge. Ea este mâna care plânge, ochiul mâinii care plânge. Ea este talpa care plânge, ochiul călcâiului care plânge.  ”- Nichita Stănescu

” Ca şi cum nu era deajuns focul, dorul, m-ai împins, Doamne,  pe-o cuminte potecă zicându-mi să merg şi să caut până ce voi fi găsind mesteacănul pe umărul de-argint al căruia să-mi reazăm fruntea ostenită şi-abia apoi mă va spăla izvorul… Ştii, am găsit! La umbra-i străvezie , părea că se-odihneşte-un şoim… dar, m-am apropiat şi-atunci, s-a depărtat în nalt-adânc al Cerului. Fiindu-mi sete, m-am aşezat. Un cântec se şoptea-n desiş. Izvorul ! Am tresărit… pe trunchi rămas-a mie, semn un zâmbet: ” Om ”. Şi, Doamne, clipa ceea mică şi zâmbetul a şoim şi totuşi Om mi-au fost Lumină să-nţeleg că ori de câte ori mi-e somn nu fi-voi singură… Measteacănul mi-e pod şi aripă şi… Dom. ” – Sibilla

sursa : aici

numai tu… tu…

… taine, se plâng în tăcere

şi e frig şi e doi, a durere…

mi-e dor…

Sibilla