o fărâmă de iubire într-o piatră se mai zbate…

sursa : aici

o fărâmă de iubire într-o piatră se mai zbate…

Motto:

aripe…

slova ti-aş îmbrăţişa-o, cu al muntilor suras..
insa n-au destule lacrimi, crezi pe toate ca le-au plans … ?!
poate că mi-e tremur dorul, de-ale tale taine toate..
şi-o fărâmă de iubire într-o piatră se mai zbate…

cine ştie, poate Paler, setea că mi-ar înţelege:

* Eminescu ţi-e trăirea , aripe să le dezlege… *…

( Sibilla )

sursa : aici

Ce suflet trist…

Ce suflet trist mi-au dăruit
Părinţii din părinţi,
De-au încăput numai în el
Atâtea suferinţi?

Ce suflet trist şi făr- de rost
Şi din ce lut inert,
Că după-atâtea amăgiri
Mai speră în deşert?

Cum nu se simte blestemat
De-a duce-n veci nevoi?
O, valuri ale sfintei mări,
Luaţi-mă cu voi!

Mihai Eminescu

sursa : Gelu Peculiar

De-aş muri ori de-ai muri…

C-o bucurie tristă te ţin acum în braţe.
Privire în privire şi sân la sân trăim,
Şi gura ta-mi surâde, şi ochii tăi mă-nvaţă
Când ţinem fericirea pe sân cum s-o iubim.

Dar de-oi muri vreodată, copilă gânditoare,
Crezi c-o să-ncet din stele mai mult a te iubi
Şi-o să petrec în pace prin lumile de soare,
În care-oi dăinui?

Nu, nu, copilă scumpă!… De-i auzi în noapte,
Când vei veghea în rugă la candela de-argint,
De-i auzi cum tristă aripa unei şoapte
Te-atinge aiurind,

De-i auzi vreo arpă sfărmată, plângătoare,
Vuind ca jalea neagră ce geme prin ruini,
Să ştii că prin a nopţii de întuneric mare,
La tine, înger, vin!

Şi să-mi deschizi fereastra, să trec o boare sântă
Prin oalele uitate de veştejite flori,
Să mângâi cu suflarea-mi a ta faţă pălindă,
Ochii tăi gânditori.

Dar de-i muri tu, înger de palidă lumină,
O, ce m-aş face-atuncea, mărite Dumnezeu?
O să te plâng cu vântul ce fluieră-n ruină
În rece zborul său?

Înger venit din ceriuri, oi plânge al tău nume,
L-oi sămăna-n flori palizi şi-n stelele de foc,
Cânta-te-aş ca şi râul cel scuturat de spume
În nopţi ce stau pe loc.

Şi aş primbla durerea-mi pe mări necunoscute,
Prin stânci ce stau în aer, prin munţi cu cap de fier,
Prin selbele bătrâne şi prin pustii tăcute ­
Prin nourii din cer.

Pân-ce bătrân şi palid, cu cap pleşuv ca stânca,
Aş rumpe de pe liră-mi coarde ce nu mai sun’
Şi aş culca în piatră inima mea adâncă,
Cu dorul ei nebun…

Mihai Eminescu

sursa : aici

 

* Il iubim cu totii pe Creanga, il admiram pe Hasdeu, invatam sa scrim de la Odobescu, il respectam pe Titu Maiorescu si anevoie putem lasa sa treaca mult timp fara sa il recitim pe Caragiale. Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a revelat alte zari si ne-a facut sa cunoastem altfel de lacrimi. El, si numai el, ne-a ajutat sa ne intelegem bataia inimei. El ne-a luminat inteles ul si bucuria nenorocului de a fi roman. *

* Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru si cel mai stralucit geniu pe care l-a zamislit pamantul, apele si cerul romanesc. El este intr-un anumit fel, intruparea insasi a acestui cer si a acestui pamant, cu toate frumusetile, durerile si nadejdile crescute din ele. Noi, cei de aici, rupti de pamant si de neam regasim in el tot ce-am lasat in urma, de la vazduhul muntilor nostri si de la melancolia marii noastre, pana la cerul noptii romanesti si teiul inflorit al copilariilor noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reintoarcem, ca intr-un dulce somn, la noi acasa. Intreg Universul nostru il avem in aceste zeci de pagini, pe care o mana harnica le-a tiparit si le imparte astazi in cele patru colturi ale lumii peste tot unde ne-a imprastiat pribegia. Pastrati-le bine; este tot ce ne-a ramas neintinat din apele, din cerul si din pamantul nostru romanesc. *

Mircea Eliade, Paris, Septembrie 1949

Cuvant Inainte la Mihai Eminescu – Poesii – editie de pribegie ingrijita de Mircea Eliade

Editura Criterion Publishing

15 Ianuarie 1975 – Ziarul America – an 69, nr. 11

Detroit, Michigan

sursa : Marius Mina – Note

*******

nemurire…

vârtej de-albastru, purpur şi lumină,

de nicăieri spre veacuri de-or să vină,

înroura-mi-or a surâs poemul trist,

cât să-mi aduc aminte totdeauna că… exist…

( Sibilla )

* în fiecare din noi există o fărâmă de Eminescu *…