* Aceasta boala se numeste Tara, / Si leacul este ea si numai ea… *
Sergiu Taban cu Adrian Păunescu
1 noiembrie 2010:
emisiunea * Cu emoţie , Adrian Păunescu * la Radio Reşiţa
Maestrul ADRIAN PĂUNESCU , de pe patul spitalului, în direct… repeta mereu * cu drag, cu drag … * mi-am strâns în aceste zile în braţe ţara şi neamul… Am sentimentul că trăiesc într-o lume care nu se dispensează uşor de mine… *…
ADRIAN PĂUNESCU :
* în momentele acestea de asediu al suferintei si al mortii iti dai seama cat de important este sa nu fii singur pe lume , si cat de important e sa faci parte dintr-un Neam dintr- o Ţara, sa ai rude, prieteni, sa ai un ideal, sa-ti pese de nenorocirea Ţarii tale, si sa te gandesti si de pe patul penultimei suferinte la izbăvirea ei… TREBUIE SĂ EXISTE O SOLUŢIE … *…
Consider că-i un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă
Mă monitorizează paznici minimi
Din maxima profesorului grijă
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai atingă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind
Cu cine ştie ce bolnav aicea
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei!
Păziţi-vă şi inima şi gândul!
De nu doriţi să vină anii grei
Spitalul de Urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial
De-a dreptul cardiac, precum se ştie
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani
Eu însumi sunt mai omenos în toate.
Dă-mi, Doamne, viaţă încă nişte ani
Şi ţării mele minimă dreptate!”
Ultimele sale cuvinte, de pe patul spitalului, sunt edificatoare pentru trairile sale, pentru sentimentele de amaraciune in fata degradarii vietii noastre publice si a necazurilor la care sunt supusi concetatenii nostri. – Ion Iliescu
Maestrul PĂUNESCU a dorit să ascultăm … împreună… :
Tatiana Stepa – * Şi totuşi, vine toamna…*
* … dar… nimeni nu si-a amintit de promisiunile facute pentru de o tara care avea si are nevoie sa i se recupereze Istoria si sa i se recupereze dreptul la viata… *
Vă amintiţi desigur cu toţii * unde a fost Europa când am avut nevoie de ea … *… ei bine, ROMÂNUL ADRIAN PĂUNESCU a spus lucrurilor pe nume :
* era o datorie a marilor state occidentale sa revigoreze NU sa puna la competitie imediata o tara care venea dintr-o mare suferinta, dintr-o pedeapsa cumplita si nemeritata, ei bine, suntem tot singuri si tot ce se face pentru noi se face pe bani, se face pe dobanzi, cred ca domnii acestia de la FMI… care-i asigura preşedintelui nişte interese bancare, se poarta cu noi ca si cand am fi singuri pe pamant, ca si cand noi nu avem un popor pe care-l reprezentam… În momentele acestea trebuie respectată România însăşi ! *
* Nu se cuvine aşa, nu se cuvine să pedepseşti un popor… noi am plătit scump deschiderea către occident… Nu putem pedepsii un popor la nesfârşit ! ( … )… *
Să nu uităm : * învingător în luptă… am început să plâng … *…
Poetul Adrian Păunescu a fost timp de 10 ani colaboratorul Radio Reşiţa, unde a realizat emisiunea “Cu emoţie, Adrian Păunescu”, în fiecare zi de luni de la ora 18,05, aproape 5 ani…
Viitorul ii va face dreptate lui Adrian Paunescu. Si il va razbuna. Nici el, probabil, nu si-ar fi putut imagina ca moartea sa va genera un fel de doliu national neoficial, ca expresie a unui fel de greva japoneza.
Nu pot sa spun “Ramai cu bine, Adrian!” El nu pleaca de aici, el ramane, in continuare, cu noi. Sa ne spuna, prin opera lui, ce este important. Sa ne dea curaj. Sa ne invete in fiecare zi ce inseamna sa-ti iubesti tara. Sa-ti iubesti parintii. Sa iubesti…
( Adrian Năstase )
amintiri…
Cu doi- trei ani înainte de Revoluţia din 1989… undeva, pe o scenă din Reşiţa. Recitam. În fundal, unul din cântecele Tatianei se curgea lin…
Deodată, am simţit o mână caldă dar hotărâtă, apucându-mi mâinile… atunci mi-a atins sufletul cu şi în Lumină, ea.. Tatiana. Zâmbea : ” tu ştii să zâmbeşti, sufletule?… ia să văd zâmbet, hai, răsai zâmbet… ”… Şi-a izvorât mai întâi o lacrimă şi-am ţâşnit zâmbet uitându-mă-n ochii ei adânc, adânc… şi ea zâmbea şi eu zâmbeam şi-am tresărit spre înaltu-i ce-l simţeam Lumină… Asta a fost tot, atunci. Mai apoi, aveam să-mi surâd tristeţile-n alb, ori de câte ori ” mă-mpiedicam de câte-o lacrimă ”… Tatiana mi-a dăruit zâmbet… oare cui n-a dăruit…
MAESTRUL , la o masă, acolo, pe scenă, tăcut. Ochii săi fulgerau, două flăcări vii, atât de vii şi eu nu îndrăzneam să întorc faţa spre el. Emoţii, Respect, mă simţeam copleşită… S-a cunoscut cu tata, îl ştiam şi altfel din poveştile tatălui meu, ca un OM, un om bun şi-o Voce, un Luptător. Aşa îmi şi spunea tatăl meu în copilărie : * iară tuni şi fulgeri, Păunescule *, cu referire, desigur, la temperamentul meu vulcanic. Eram în sfârşit atât de aproape de el şi n-aveam curaj şi… mă oprise Tatiana.
Am dat să plec, dar, Maestrul s-a ridicat brusc şi scurt mi-a strâns mâna * Bravo, eşti un spirit puternic *. Aproape că am leşinat şi nu ştiu cum am coborât. În urma mea, l-am auzit * ce mică e şi ce voce tunet *. Emoţionată, dar tot eu,cum altfel am bombănit * mică, mică, dar rădică.. *. Habar n-aveam că Maestrul mă aude… Am avut parte de râsul Maestrului cât să urnească toţi nourii deasupra Planetei, râdea cu poftă de viaţă, molipsitor. Şi-n urma paşilor mei mici, stingheri, al fetişcanei de vreo 16 ani ce ă aflam, Maestrul a spus * e, hei… să ştii tu copile câtă suferinţă putem noi oamenii rădica… *…
A fost cum o premoniţie, a mea, a lui, a noastră… şi-a fost-u să fie. Se zice că spiritele Luptătorilor se recunosc.
Şi-a fost să fie, ca după, iată, mulţi, mulţi ani… să fiu eu vocea militantului care să spună la Radio Reşiţa :
* Vom continua lupta sa în slujba regăsirii dreptului la demnitate, a dreptăţii şi libertăţii, aşa cum Maestrul ne-a transmis mereu.
Aceasta boala e o boala rara,
Aceasta boala e o boala grea,
Aceasta boala se numeste Tara,
Si leacul este ea si numai ea…
( Adrian Păunescu )
Fie-i ţărâna uşoară şi amintirea vie mereu!
Dumnezeu să-l aşeze în loc Luminat ! *
Undeva, într-un colţişor al subconştientului am păstrat cuvintele Maestrului în toţi aceşti ani … Şi mă enervează plecarea Maestrului! Mă enervează !! Mă enervează că n-am avut curaj şi timp şi cuvinte=ndeajuns să-i spun cât de mult îi iubesc Poesia!
……………………………………
Eu detest relaţia burgheză,
decorată circumstanţial,
mă închin la legile naturii
şi salut iubirea, ca scandal.
Mama ei de viaţă prefacută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăznet,
te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.
Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fără care-ar fi cu mult mai greu….
leo
Sibilla
Sfinxul 
Da, ăsta era sentimentul! MĂ ENERVEAZĂ şi pe mine că cel mai mare poet român… UF, nu mai putem spune „în viaţă”, c-a plecat… bine c-am rămas cu pigmeii şi ticăloşii… şi cu guşterii curcubei care până mai ieri îl scuipau, iar azi îs primii-n lupta socialistă a aplaudacilor fără frontiere. Mi-e infinită scârbă de-atâta falsitate şi fariseism câtă poate zace în sânul ielitelor ce contrapun pigmei precum scatapievicii ori cărtăpuţeştii unor titani ca românii noştri ca bradul ce s-au tot înşirat goruni la umbra Gorunului Iancului: ADRIAN PĂUNESCU, TATIANA STEPA, DOINA ŞI ION ALDEA-TEODOROVICI, ANTONIE IORGOVAN, ŞTEFAN IORDACHE, GHEORGHE DINICĂ, FLORIAN PITIŞ, ADRIAN PINTEA, atâtea şi atâtea NUME DE AUR din cartea neamului ce ne-au tot părăsit în aceşti din urmă ani, probabil nemaiputând să-ndure umilinţa de a-şi şti neamul redus la statutul de cobai pentru jocurile demente ale nemernicilor fără frontiere…
UFFF!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ApreciazăApreciază
…. si mi s-a strans inima cat un firicel cand am vazut cu cata amaraciune si tristete a vorbit Florin Piersic azi, despre Poet…
Se muta Oamenii pe stele Baciule draghe, se tot muta, raman taratoarele… : (
Adrian Paunescu – Biet nemuritor la zidul mortii
Numai viteza ma mai tine viu
Si sclav maret acelorasi proportii,
Sa ma opresc, n-am dreptul nici sa stiu
Ca sunt alergator la zidul mortii.
n-am timp la zidul mortii sa m-asez,
si combustibil am, de nicaierea,
probabil unii cred ca si trisez,
daca, de-o viata, îmi refuz caderea.
n-am mai dormit de când eram copil,
cu-aceste roti, cu-aceasta sa sunt una,
iar daca at încetini, umil,
m-as prabusi din zid, pe totdeauna.
Distantele pe care mi le-asum,
Paradoxal, sunt cele si ramase,
pe zidul lentei morti, de-atâta drum,
vehiculul mi s-a urcat în oase.
A ma mai crede liber, nu încerc,
În toata cursa asta nebuneasca,
Fiintei mele, alergând în cerc,
Îi este interzis sa se opreasca.
Si, vai, în toata tragica belea,
Cobor si urc mereu aceasi panta
Si nemurirea e o boala grea,
Un fel de plictiseala aroganta.
Destui îsi pot închipui ca eu
Ador aceasta-ntrecere vulgara,
Ca-mi place tot acest absurd turneu
Pe zidul mortii unui circ la tara.
Dar eu alerg, ca sa nu mor, cumva,
Si înteleg cu vrere vinovata
Ca nu mai am puterea de-a pleca
De-aici, din zidul mortii, niciodata.
Nu pot trai, precum nu pot muri,
Nu ma opresc, precum m-alunga sortii,
Nu pierd nimic si nu pot birui,
Ca biet nemuritor la zidul mortii.
ApreciazăApreciază
PS
bine măcar că mai avem câte un Tucă, Năstase ori Vadim care să lupte să i se dea CEZARULUI ce-i al Cezarului, şi s-a găzit loc de găzduire măcar pentru o ultimă noapte pe pământ, nu în gând pentru Maestrul simbol al neamului în clădirea simbol a capitalei – Ateneul!
Dar ce te faci, că la putere-i ignoranţa şi manelismul, cui să-i ceri să se facă şi cuvenitul gest al decretării unei ZILE DE DOLIU NAŢIONAL, căci l-am pierdut pe cel ce-a fost ÎNTÂI STĂTĂTORUL ÎN CATEDRALA LIMBII EMINESCULUI?! UFFFFF!!!!!!!!!!
ApreciazăApreciază
Mda, vegheaza cei din umbra pt actuala putere, pt tradatorii de Neam şi Ţară … * veghează * ŞI la, culmea…. doliul naţional…
Adrian Paunescu – Chemare pentru tarani
A venit si vremea furtunoasa
Sa ne dam naturii înapoi,
Hai tarani, întoarceti-va-acasa
Ca e-dor pamântului de voi.
Si luati si fabricile-n sate,
Fiti si muncitori, dar si tarani,
Prea sunt urbe suprapopulate,
Prea sunt balarii pe bolovani.
Rar câte-o exotica gaina
Si vreun porc în vre-un sarman cotet
Casa voastra însasi vi-i straina,
Doar atât, un buletin aveti.
Si samânta vostra cade-n piua
Locului bizar, vulgar,
De trei ori pe zi dati „buna ziua”
Si în rest traiti într-un ghetar.
Hai tarani, întoarceti-va-acasa,
Casa-i totusi lucul cel mai sfânt,
Dupa atâta fuga friguroasa,
Puneti iarasi mâna pe pamânt.
Înfloriti-l brusc, cu cereale,
Puneti pomi, dati gresii pe cutit,
Faceti case, cresteti animale,
Si va asezati pe vesnicit.
Si când vara o veni deplina,
Cu dolveci, cu pepeni si tântari,
Noaptea, sub o luna de lumina
Ridicati un foc de balegar.
Si chemati cu vorba voastra groasa
Pe poet sa cânte lânga foc.
Oameni buni bine-ati venit acasa
Hai si puneti patria la loc.
ApreciazăApreciază
Pingback: DOAMNE, OCROTEŞTE-I PE ROMANI! « Hai ca se poate!