* Le-am strâns, nu le-am putut epuiza şi asta mă enervează…. *…
* … fiindcă unde nu-i poveste, lume nu-i şi OM nu este şi de fapt nimica nu-i … *
Adrian Paunescu-Fat-Frumos…
Pacient
Eu nu am sa ma fac bine niciodata,
Mereu voi suferi de-o boala grea,
Simtindu-mi constiinta vinovata,
Ca nu e totul gata-n tara mea.
Puteti sa ma-ntrebati: – Ce vrei, baiete ?
In treburile mari de ce te bagi ?
Am sa raspund milos si pe-ndelete:
– Eu stiu ca imi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi.
Mi-am investit si nervi si timp si viata,
In drumul car m-a ademenit
Si-am acceptat sa dorm pe copci de gheata
Si sa traiesc pe muchie de cutit.
Puteam sa-mi fac in alte parti avere,
Puteam sa fiu un bun european,
Puteam sa ma inscriu la mamifere,
Ins metabolic de la an la an.
Puteam sa am un os cum au toti servii,
Sa-l rod meschin si fara de idei,
Dar epocii eu i-am cedat toti nervii
Si ea nu-mi da nici drogurile ei.
Eu sunt bolnav de Dumneavoastra, Tara,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastra, Neam,
Nu e-nauntru hiba, ci afara,
Traiam un veac labil daca eram.
N-am dreptul la o mare suferinta ?
Nu-mi dati cartela nici pentru prapad ?
Ei bine-atunci in mine ia fiinta
Un neam pe care voie am sa -l vad.
Si n-am sa pot sa-ngadui niciodata,
Acestui trup, nelegiuit al meu,
Sa-nvete nebunia blestemata
De a-i fi usor cand tarii ii e greu.
Ca fluturele parasind omida,
Cand vine peste toti o clipa grea,
Sunt un atlant murind cu Atlantida
Desi putea zbura,daca voia.
N-aveti la dumnevoastra-n farmacie,
Medicamente, boala sa-mi luati,
Un singur leac imi trebuieste mie:
Sa-i pot vedea pe ceilalti vindecati.
Aceasta boala e o boala rara,
Aceasta boala e o boala grea,
Aceasta boala se numeste Tara,
Si leacul este ea si numai ea...
( Adrian Păunescu )
sursa imaginii : aici
Precuvantare
Simt inima dictandu-mi ritmul ei
Si-ncep sa scriu asa cum ea imi bate
O carte pura, fara de idei,
O carte de pasteluri vinovate
Ca-n fiecare vers sinucigas
Mereu e o intamplare care plange,
Mereu e condamnat un peisaj,
Mereu natura e un desant de sange
Si inima imi spune sa pun munti
Si vai sa pun in vers, paduri si nume.
Sa uit ca noi ca oameni stam infranti
Spre-a fi invingatori tot noi ca lume.
Natura e satula de idei,
Si a gasit vindecatoarea cale,
Noi suntem numai copiile ei,
Ea-i seiful actelor originale.
Acuma cand murim ne-ntoarcem bland
Cu totii spre editia cea pura
Si ploile ne-aseaza murmurand
In matricea primara din natura.
Am fost risipitori si guralivi,
Am urmarit halucinante teluri,
Murim, redevenind definitivi,
Spre-a reintra in temple si-n pasteluri.
Iata de ce simt inima in piept
Dictandu-mi ea pasteluri pentru-o carte
Si-un trasnet din natura mai astept
Ce scriu aici sa arda mai departe.
leo
Sibilla
Sfinxul 
Un om al cărui suflet e PREA MARE spre a putea fi încăput de o inimă de simplu muritor… Doctorul Brădişteanu, echivalentul maestrului sufletelor în materie de chirurgia inimilor, spune că cel mai mare poet român în viaţă ar avea nevoie de un transplant de inimă. Să existe oare o inimă atunci când e la aşa mare trebuinţă?!
Doamne, nu ne lăsa o dată în plus mai săraci!
PS
Curios, şi Eminescul a fost prea slab la făptură spre a-şi putea purta prea mult spiritul IMENS prin lumea muritorilor de rând… 😦
ApreciazăApreciază
Spune-mi ceva
Dacă-am să te chem
Dă-mi măcar un semn
Fie şi-un blestem
Din partea ta.
Totuşi nu ştiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.
În noaptea despărţirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate viscolul câinesc
Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.
Probabil drumul meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.
Şi de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,
Că tineri am intrat şi cu ce rost
Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.
Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despărţire peste tot
Şi se aude că va fi mai greu
Decât vom fi departe tu şi eu.
Dar nu pentru a-ţi spune că e rău
Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să ştii, în viscolul câinesc,
Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.
Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi
Dezastrul împărţirilor la doi,
Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt
Şi cum e să fii singur pe pământ.
Adrian Paunescu
ApreciazăApreciază
Am avut norocul sa merg 10 ani la Cenaclul Flacara. Sa citesc si Revista Flacara, tot atatia ani. Toata tineretea mea.Fireste, i-am citit si cartile.
Sunt trista si neputincioasa.
ApreciazăApreciază
Descântec de viaţă şi moarte
Să fie de dulce, să fie de vară,
Să fie de iarbă ajunsă la brâu,
Să fie de dragoste ultima oară,
Să fie de pietre spălate de-un râu.
Să fie de mine, să fie de tine,
Să fie cumva şi de noi amândoi,
Să fie de rău şi să fie de bine,
Să fie de mierea ascunsă-ntr-un roi.
Să fie de cer şi să fie de munte,
Să fie de mâine, să fie de azi,
Să fie de tâmplele mele cărunte,
Să fie de ceaţa ieşită din brazi.
Să fie de zi şi să fie de noapte,
Să fie de clipa când vrei să şi mori,
Să fie de gustul cireşelor coapte,
Să fie de drumul spre Malu cu flori.
Să fie de calul ce mânzu-şi învaţă,
Să pască în voie, s-alerge constrâns,
Să fie de ziua schimbării la faţă,
Să fie de purificare prin plâns.
Să fie de pas şi să fie de pernă,
Să fie de toată intrarea-n destin,
Să fie de ţara asta eternă,
Pe când o femeie îţi iese cu plin.
Să fie de-a-nvinge, să fie de-a pierde,
Să fie de brazdă, să fie de spic,
Să fie de treflă, să fie de verde,
Să fie de mare, să fie de mic.
Să fie de viaţă, să fie de moarte,
Să fie de gustul de măr pădureţ,
Fecioara muşcându-l cu buzele sparte,
Să fie de sângele ei fără preţ.
Să fie de salcia plânsului veşnic,
Când teatrele lacrimi confiscă din ochi,
Să fie de ornic, să fie de sfeşnic,
Să fie de drag, spre a fi de deochi.
Să fie de toate în devălmăşie,
Plătind consecvent cel din urmă pariu,
Să fie, să fie, dar cine să fie?
O ştiţi fiecare. Eu asta n-o ştiu.
Adrian Paunescu
ApreciazăApreciază
Pingback: Adrian Paunescu va trai vesnic in inimile noastre « Hai ca se poate!
Adrian Paunescu – Manifest pentru sanatatea Pamântului
Aproape am ajuns sa ne mândrim
Ca mai rapid în acest veac se moare,
Ca noi ne-mbolnavim si suferim
De boala bolilor fara scapare.
Stupizi actori ai tragicului rol,
Mai si avem puterea inumana
De a vorbi despre acesta rana
Ce va lasa pamântul strep si gol.
Noi sântem fiii veacului bolnav,
Noi sântem cancerosii de elita.
Nu ne mai vindecam cu niciun praf,
Bieti iovi pe o planeta parasita.
Si mai avem si straniul obicei
De-a spune, si-n piept a ne si bate
Ca moartea ne-a facut averea ei
Vânzând înstrainata sanatate.
Si chiar acum, când eu acestea scriu,
Când va vorbesc plângând la fiecare,
Pentru un om sub cer e prea târziu…
Un om macar ireversibil moare.
Oameni politici înca sanatosi,
Barbati puternici situati la cârma,
Priviti acest pamânt de cancerosi!
Uitati-va voi însiva în urma!
De nu cumva sunteti si voi pânditi
Si de sfârsitul nu va e departe,
De nu v-a pus în drum ca sa-i stârniti
Ogoare de cenusa muma moarte.
Si daca va convingeti ca-i real,
Ca omul haituit de moarte este,
Ca zeul lumii cade de pe cal
Strapuns ca de leucemii celeste,
Daca nevasta unuia sta sub
Puterea bolii mari ca într-o cusca,
Daca e cancer într-al lumii trup
Si-n nervii ei miros de praf de pusca,
De ce luptati cu armele de foc
Si-ati dus mortea la perfectiune?
De ce nu puneti banii la un loc
Pentru aflarea leacurilor bune?
Ca nu atât un ne-nsemnat câstig
Al vreunui doctor sa ne enerveze,
Ci banii dati pe moarte si pe frig
Sa puna omenirea-n paranteze.
Nu-i numarati ilustrului chirurg
Banii luati pe grave operatii
Daca nu stiti si banii care curg
Ca sa distruga rase, neamuri, natii!
Matusa mea face economii
La gaz, lumina si ades la carne
Fara a-ntelege si a sti
Ca-n spate omenirea-i pune coarne.
Degeaba sânt chemati marii sarmani
Cureaua sa o strânga cu credinta,
Când voi zvârliti fara vreo trebuinta
Sudoarea lor si-a sutelor de ani.
Ne mor parinti de cancer si ne mor
Copii si frati, si cunoscuti si rude
Nimic n-amâna ora mortii lor,
Urechea cerului nu-i mai aude.
Am merita si noi sa mai traim.
Dati banii nostri pentru sanatate,
Ca astazi am ajuns sa ne mândrim
Cu boala nostra, prima între toate.
Vrem viata pentru cei ce i-am nascut.
Vrem viata pentru noi, aflati în viata,
Ca moartea chiar în noi lucreaza mut
Acum, când noi vorbim despre viata.
Vrem sa traim! Putem sa dam si spert
Pentru macar un an de sanatate.
Opriti va imploram acest comert
De moarte si de tot ce nu se poate.
Oameni politici, bunii nostri frati,
Noi v-am cedat si ranguri si proportii.
Dar nu putem continua.
Stopati aceasta competitie a mortii…
ApreciazăApreciază
A murit cel mai mare poet roman in viata! Traiasca Adrian Paunescu, pe veci in inimile noastre!
MAESTRE, ITI MULTUMIM!
ApreciazăApreciază
Un ROMÂN, un PATRIOT, POETUL !
Cu lacrimi ti-as scrie, batrâna mea tara,
Un cântec facut dintr-un lut absolut,
Copii sa-ti creasca, dusmanii sa-ti piara
Sa fii viitor si prezent si trecut.
La tine eu vin înainte de lupta,
Si stau în genunchi si iertare îti cer
Si lancea îti jur sa-mi ramâna nerupta
Si daca-mi ceri, pentru tine sa pier.
Ce ochi de lumia, ce ochi ai tu MAMĂ,
Pe noi în lumina si mila ne cresti,
Si vorbele tale curate ne cheama,
Din toate stravechile T;ari Românesti.
Eu MAMĂ îti zic, dar aud ca-ti spun T;ARĂ,
Cu lacrima-ti scriu nestirbit juramânt:
Lumina din ochii tai buni sa ma doara
Oricât s-o-ntâmpla sa traiesc pe pîmânt.
Si cum sa te dau pentru alta pe lume?
Comert cum sa fac cu un deal de stramosi?
Al tau sunt eu T;ARĂ, cu fapte si nume
Ca-n colt de batista pe steag sa ma cosi.
Da-mi pietre sa car, da-mi pe limba tarâna,
În oase rîstoarna-mi fiertura de stea,
Acopera-mi ochii si taie-mi o mâna,
Al tau sunt de-a pururi, tu, MAMĂ a mea.
C-a fost adevar sau vis sau reclama
De mic am aflat un cuvânt, Dumnezeu.
Al LUI feminin îi esti tu, T;ARĂ MAMĂ,
Puterea suprema a tot ce-i mai bun.
Iubire deplina si fara conditii
Nu-ti dau daca-mi dai, ci-s al tau fiindca sunt,
Prin mine datori îti sunt înca scitii,
MAMĂ, tu, T;ARĂ, CUVÂNTULE SFÂNT !
ApreciazăApreciază
si totusi exista…:) patriotism, patrie…paunescu
ApreciazăApreciază