"Dacã vei rosti numele copilului meu, poate cã voi plange. Dacã nu il vei pomeni, mi se va frange sufletul."
"Nicio talpã nu este atat de micã,
incat sa nu lase nicio urmã, pe lumea asta!"
"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta
si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"
A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi!
(Octavian Paler)
Pingback: Eu nu renunt la Politie si Jandarmerie « Hai ca se poate!
Muc cel mic e un papă-lapte, imită stăpânul…
ApreciazăApreciază
Baciule draghe, Baciule….
…aşa-i e scris românului: să-şi doinească dorul, că marşurile au fost scrise de alţii pentru alţii, nu de rapsodul popular, nici de Eminescul nepereche.
…. care ţărancă mi-a dat lecţii pe care un stat corupt şi mercantil n-avea cum a mi le da; că doar de la o ţărancă puteam învăţa care-i diferenţa dintre a fi onorat şi a fi „cinstit”… diferenţa dintre a te realiza şi a parveni; şi multe altele, pe calea devenirii mele ca om, nu ca ielită…
Mai am un singur dor, Sibilla: să apuc ziua aia în care să-ţi afli acea brumă de noroc spre a putea pune o pită mai albă pe masa pruncuţului tău, spre a putea afla liniştea sufletească născătoare a acelor rânduri-gânduri ale tălică despre frumos ….
am ales să mă rup în faţa tălică, unica excepţie dintre „virtuali”, de „virtualul” ce eram, căci numai astfel aş fi putut să prind de mână un om aflat pe marginea prăpastiei, condamnat de o tabără şi trădat de o alta, şi să transferi spre alţii aflaţi în nevoie „boţul de mămăligă” primit de la mine, anonimul baci…
Duşo, OAMENI ca tine, rara avis, d-aia iubesc eu florile de stâncă, sunt rare şi doru-mi e să fie multe, multe şi…. şi trist adevăr grăieşti, dar, adevăr care adevăr face rău, doar dinţilor stricaţi şi e Stăpânul nostru !
M-aş doini şi… nu am cui, doinesc numai sufletului ( duşu-duşo ) şi doinesc cu dor şi jale, c-aşe suflete-s prea rare….
RESPECT, Baciule draghe ! RESPECT !!!
ApreciazăApreciază
bine că mi-ai amintit: doini-m-aş şi n-am cui, că mira-m-aş ca „domniţa din turnul de fildeş” să fi fost „informată” despre diferenţa dintre tânguitul fluieraşului de soc şi susurul apei de ploaie şi dacă mi-aş fi doinit tristeţile prin grădiniţa lui ori pe mailul „personal” (?!), nu în sihăstria ţarcului de pe păşuni alpine vegheat doar de flori de colţ, nu de zăvozi cu cefe şi obrazuri groase…
ApreciazăApreciază
… mail personal, hmmm…… da-l cetesc colectivele de redactie si…. * suntem informati *, mda… no signal, ca de coment, io spui , io auz, si tare mi-e ca doinesc doine doinind, de rubrica * aburind * ocupandu-se ielitele care cetesc si informeaza dupa cum li se casuneaza… tune buba-n ele talmaciri, uf…
ApreciazăApreciază
În ce mă priveşte, nici măcar nu vroi a fi informat despre existenţa muierilor, fie ele în izmene au ba, din colectiva de redacţie cu pricina, necum să sâmţăsc miros d-aşa jivine prin stâna de sub Sfinx când m-abat p-acilea! Să-şi vadă de rolul mizer de zăvozi, că, iaca, tumna ce le iaşte iar tăvălită infant(il)a de un bătrân lup de mare… 😉
care-va-să-zicălea ţ-ai tras avocat pirat pi colo-şa… 😆
PS
Am uitat să te felicit: foarte probabil, Sfinxul în format nou, cu post de Cerber apărut în „organigramă” urmare a aplecării spre libertatea de opinie a boborului ce caracterizează colectivele de redacţie şi asociaţiile guşterilor bruiatori fără frontiere, va întâmpina în acest vichend cel de-al 300.000 -lea vizitator. insignifiant, dacă e să priveşti de la înălţimea big-picture-ului unui Arogant ce a trecut de 3 milioane, dar nu-i de colea pentru o furnicuţă, pentru un „nima-n lume”. părerea mea… 😉
ApreciazăApreciază
Am Cerber 😉 🙂
Zisăi că NU mă mai amestec pe miriştea ta .
Păi ne felicităm reciproc, pentru că merităm, draghe Baciule draghe :
J samo za nase duşe…. că numai noi ştim cânta, dansa, trăi muzika aista… :
ApreciazăApreciază
Măi dragă, să ştiezi tălică că cam iezistă zăvozi care lătrează fără a face osebire între cei care-i iubesc şi cei care nu-i iubesc stăpânul; unii pentru că doar asta ştiu să facă: să latre, ca orice jigodie, din spatele gardului protector, spre a-şi vântura mai apoi victorios coada prin faţa stăpânei de i-a asmuţit; ori a-şi căuta refugiul în acelaşi loc dacă, poarta fiind uitată deschisă, îşi primesc binemeritata răsplată a unui picior temeinic aplicat sub coadă; alţii, caz mai grav, doar pentru că stăpânul nu a aplicat la timp tratamentul antirabic…
deh, nu orice potaie cu pedigree şi-ar putea trece în CV onorantul loc de câne credincios de stână… 😉 şi nici măcar n-ar pricepe de ce bacii pricepuţi preferă ciobăneştii româneşti pentru asta. şi-ar urla la lună arii din opere afone pe tema xenofobiei ciobanilor de români… 🙄
ApreciazăApreciază
Baciule draghe….
Că mă şi nervezi cum ai tu mereu driptate 😉 🙂
În fine şi să revenim la cestii mult mai seriosno, d-ale ţăranilor cum noi, cetire :
Câţi oameni sunt într-un singur om? Tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii. – EMINESCU
Duşo… ia ce-a găsit sibilina , ca să vezi ce turaţii mă-nrourează mai nou, versuri :
Cu gândiri şi cu imagini
Cu gândiri şi cu imagini
Înnegrit-am multe pagini:
Ş-ale cărţii, ş-ale vieţii,
Chiar din zorii tinereţii.
Nu urmaţi gândirei mele:
Căci noianu-i de greşele,
Urmărind prin întuneric
Visul vieţii-mi cel himeric.
Neavând învăţ şi normă,
Fantezia fără formă
Rătăcit-a, vai! cu mersul:
Negru-i gândul, şchiop e viersul.
Şi idei, ce altfel împle,
Ard în frunte, bat sub tâmple:
Eu le-am dat îmbrăcăminte
Prea bogată, fără minte.
Ele samănă, hibride,
Egiptenei piramide:
Un mormânt de piatr-în munte
Cu icoanele cărunte,
Şi de sfinxuri lungi alee,
Monoliţi şi propilee,
Fac să crezi că după poartă
Zace-o-ntreagă ţară moartă.
Intri nuntru, sui pe treaptă,
Nici nu ştii ce te aşteaptă.
Când acolo! sub o faclă
Doarme-un singur rege-n raclă.
( Eminescu )
şi-o baladă… :
ApreciazăApreciază
Măi dragă,
nu ştiu dacă este vorba, aşa cum cred eu, despre acelaşi guşter curcubeu întâlnit sub multe chipuri para-meta-bănuite a fi un oareşcare penibil poiet de curte zăusiană ori, şi mai grav, aşa cum zici tălică, despre o dedublare de personalitate patologică în travesti (teribil tre să fie de grea boala să ajungi să practici „singură cu tine însuţi” ritualuri de împerechere internaute 🙄 ), dar, oricum, delirul e teribil: mitralieră de-ar fi, n-ar putea scrie cineva postările în ritmul în care s-a postat în această dimineaţă la o oră la care creştinii îs la slujbă, la biserică desigur, ca şi-n alte dimineţi în care „criza” s-a produs la ore chiar mai matinale: fix 5 postări, şi nu scurte, între 09:15 şi 09:20!!!
boală grea, părerea mea…
ApreciazăApreciază
Mi-era dor să adast aici, la stâna Baciului….
De-ai ştii ce amară e pâinea de-o voiam albă…. dar cred că ştii, dinainte de-a fi realizând eu…
Suntem aroganţi
Suntem răi şi aroganţi,
I-ncurcăm pe guvernanţi,
Vrem mâncare şi copii
Şi ne place să fim vii,
Mama noastră de zbanghii!
Degeaba vă miraţi mereu
Că nu e-n ceruri nici un sfânt,
Nu poate fi lumină sus,
Când nu-i dreptate pe pământ.
Ce fel de lume ni s-a dat,
S-o tot falsificăm, stângaci,
Cu milioane de bogaţi
Şi miliarde de săraci!?
Măcar pentru aceşti copii
Un alt noroc să fi adus,
Dar, vai, sub cinice poveri,
Ei trec prin şcoli cu preţ redus.
Bătrânii noştri mor uitaţi,
Pe-acelaşi tragic aisberg,
Că, la bolnavi de vârsta lor,
Salvările nici nu mai merg.
Şi, după tot ce-am îndurat,
Când mai umili şi când mai bravi,
Tot noi, cei pedepsiţi din Est,
Mai devenim o dată sclavi.
Şi după ce c-am suportat
Al rinocerilor arest,
Tot noi plătim impozit nou,
Pe toate rănile din Est.
De libertate amăgiţi,
În fostul nostru lagăr mort,
Azi, nu ne duce nicăieri
Umilul nostru paşaport.
Iar, dacă nemţii s-au unit,
Sfidându-şi ultimul infarct,
De ce aceiaşi păpuşari
Pe noi, românii, ne despart?
Deocamdată n-am aflat
Un singur şef să fi venit,
Să facă bine pe pământ
De dragul omului cinstit.
E totul numai interes
Şi tot aşa va fi mereu,
O lume fără sens moral,
Ce l-a ucis pe Dumnezeu…
Adrian Păunescu
Mi-e frig de tristeţe. Mi-e frig…
ApreciazăApreciază
Mă bag și eu ca musca în balega vacii și împart cu voi niște ”versuri” scrise acu vro douășdeani…
SCRISOARE CĂTRE ŢARĂ
Ţară făr-de viitor
Turmă fără de păstor
Ţară-a eternelor speranţe
Care mor
Ţară cu cârmaci păgân
Moşie fără stăpân
Mumă bună ce-alăpteză
L-al ei sân
Diplomaţi de trei parale,
Arhitecţi de osanale,
Curlingăi, pupincurişti,
Haimanale,
Profitori, oportunişti,
Ţucălari şi securişti,
Indivizi fără morală,
Tupeişti,
Ţară plină de nevoi,
Chebelei şi Văcăroi
Ce-ţi târăsc bunul renume
Prin noroi,
Cât mai poţi s-asculţi de glasul
Hrebenciucilor corupţi
Fără să opreşti dezastrul,
Făr-să lupţi ?…
Cât mai poţi răbda jignirea,
Lipsa unui viitor,
Nesimţirea, umilirea
Ce ne dor ?…
Cât mai poţi răbda trădarea
Celor făr-de Dumnezeu
Ce-şi vând până şi onoarea
Pe un leu ?…
Blestemat tărâm al fricii
Areal preaplin de vicii
Ţară-a hoţilor şi plaiul
Mămăligii
Cât mai poţi lăsa minciuna
Şi bufonii ei hidoşi
Să-ţi danseze pe renume
În galoşi ?…
Cât mai poţi, indiferentă
Să priveşti la fii tăi
Cum, smeriţi, statui ridică
Celor răi ?…
Ţară făr-de viitor,
Turmă fără de păstor,
Plai al viselor ce mor,
Somn uşor !…
Între timp, chebeleii și văcăroii au fost înlocuiți cu frunzăverzii, boccii, băseștii, poanții, antoneștii și mulți, mult prea mulți alții… Noi am rămas tot ăia, din păcate… Pentru noi, nu pentru ei!…
ApreciazăApreciază