Început de nou an şcolar – începutul sfârşitului Naşului Băsescu

Început de nou an şcolar – începutul sfârşitului Naşului Băsescu

Satanic Abuser – Băsescu Traian, TREBUIE debarcat, e limpede ŞI… pecetluit! Noi, popor sătul de iadul în care ne-a târât, am zis !

Iliescu, despre Basescu: Errare humanum est. Perseverare diabolicum est!

Remember – cum şi-a tras avere matelotul, Securistul de la Anvers,  * cinstitul * zăus Don Băsescu:

http://badeadan.blogspot.com/2009/05/averea-presedintelui-traian-basescu.html

Cam aşa cu * remanierea * primului ministru Băsescu … :

sursa : aici

* Potrivit scrisorii suplimentare către FMI asumată de Executiv şi citată de Mediafax, nici în anul care vine situaţia nu va fi alta: încă 15.000 de angajaţi la stat vor deveni şomeri, iar celor rămaşi le vor fi tăiate bonusurile, primele de vacanţă, precum şi al 13-lea salariu.

„Dat fiind că vor exista noi concedieri de cel puţin 15.000 de bugetari până la finele anului 2011, măsurile vor lăsa loc pentru a acorda o majorare modestă a salariilor din sectorul public în condiţiile îndeplinirii angajamentului de reducere a cheltuielilor cu personalul sub 39 de miliarde de lei”, se menţionează în document. *

„Bugetarii concediaţi vor bloca instanţele cu procese.”

Top scumpiri!!!

Alte legume şi conserve de legume 3,14%

Apă, canal, salubritate 2,51%

Citrice şi alte fructe meridionale 1,70%

Ouă 1,26%

Transport urban 1,20%

Miere de albine 1,08%

Notă: august raportat la iulie


sursa : aici

Scrisoarea catre FMI prevede concedieri masive si eliminarea subventiilor pentru incalzire!!!

sursa : aici

Pedelacheii, nesimţiţi cum îi ştim, continuă să facă ce ştiu ei mai bine : SĂ MINTĂ !! Şi iar halucinează zeci de mii de km de drumuri şi ne sugerează să emigrăm şi ne pregătiră cea mai CRUNTĂ iarnă din istoria ţărişoarei şi ne învinovăţesc pe noi, popor pentru incompetenţa lor, şobolanii !

Ce aduce noul an scolar? Salarii mici, unitati neautorizate si tensiuni sindicale

Dobi Funeriu, declară cu neruşinare , că gura aia de mason autist nu-l doare, cică :

Funeriu: Copiii Romaniei nu au culoare politica in mandatul meu

Derectorii, toţi, portocalii, inspectorii  şcolari, aşişderea, dar facem vorovire despre rogvaiv, cică, tumna masonsky negru-n cerul gurii !!

Ba mai şi guiţă, nemernicul despre manualele gratuite, iară noi părinţi cumpărăm ce NU există, caiete speciale, oareşce manuale, culegeri, şi câte altele…

De unde naiba l-a găsit prim ministrul Băsescu şi pe guguştiucul ăsta…. c-a tunat şi-a plouat cu zevzeci în gubernul chipurile Boc al dracu să mai ştie câtelea !  Cipi-ripi, unu şi unul, pe lângă ministere, pe lângă orice, da experţi în tunuri şi afaceri în interes personal.

Bunul nostru coleg şi prieten, Agnosticus, spune :

* Începe un an şcolar chinuit. Un an şcolar tulburat de incompetenţa crasă a unui oligofren, a unui individ neterminat care s-a trezit că primul job din viaţa sa este cel de ministru. Acest personaj de benzi desenate are, însă, o calitate majoră. Calitatea de membru de partid. Nu, nu este vorba de PCR, ci de PD-L. Deosebirile dintre cele două partide nu sunt majore. Ambele au cam aceeaşi componenţă. În PD-L, cel puţin la vârf, toţi sunt ”foşti”. *

Despre RENUNŢAREA LA RENUNŢARE, face referire CORECT,  d-l Adrian Năstase,  cel mai bun Prim Ministru al României cu cea mai performantă guvernare :

* Eu cred inca faptul ca scoala poate sa scoata si olimpici, si inventatori, si profesori minunati, si doctori carora le place sa ajute oameni, si pompieri care vor sa ajute, si ingineri care stiu sa si construiasca lucruri utile. Sunt poate optimist, dar trebuie sa incercam cu totii sa fim, fiindca doar atitudinea pozitiva si constructiva ne mai poate ajuta. *

CORECT ŞI LIMPEDE  spune şi d-l Preşedinte Ion Iliescu :

* In legatura cu masurile luate de guvernul Romaniei, asa cum evidentiam in unele aprecieri anterioare, ele nu sunt de natura sa ajute la iesirea din criza; dinpotriva !

Reducerea salariilor si cresterea TVA au ca efect accentuarea saraciei si diminuarea consumului – fiind deci masuri care vor amplifica efectele crizei. Ele sunt masuri punitive asupra populatiei, cu un accentuat efect antisocial, dar si antieconomic. *

Mincinosul patologic Băsescu,  Naşul  Mafiei PDL, o ţine pe-a lui, de care nici măcar el nu are habar  ce şi cum… 2008, marinarul afirma sus şi tare că nema criză economică în România, 2009, tot el, acelaşi marinar  spunea că nah, veni criza, dar aşa… uşor, şi va să zică nu ne va lovi seriosno, nici n-o vom simţi… pe final de 2009, ţara-n genunchi, sângerează, marinarul anunţă cu surle şi trâmbiţe că-n 2010 spunem adio crizei şi gata, dispare buba, acum şi-a pus căţeii, duduile de la Curte şi a dat ordine unor lache să latre peste tot că greul a trecut şi-n 2011 zburdă miei pe câmpii şi curge lapte şi miere peste ţărişoara… Acest terchea-berchea pe care nici preşcolarii NU îl mai cred în micimea sa are impresia că-l mai ia careva în serios, ei bine, nici măcar maneliştii NU mai dau două cepe degerate pe spusele lui ! E îngânat însă de unul ca Volodea Tismăneanu, limbricul care-i face jocurile contra unor sume, de câţiva derbedei la fel de diabolici ca şi * minunăţia * sa, de Nutzi purtătoare de răvaşe via Cotroceni şi emblema mandatului marinăresc, adicătelea cum alea de bântuie-n porturi, cu şi fără de… frunză. Ăsta e preşedinte ??? Ăsta care şi-a pus toanta deasupra intereselor poporului şi ale ţării că-l râde Europa de … încornorat, între noi fie vorba…

Nu e român să nu suduie pedelacheii şi pe Securistul de la Anvers care NU a răspuns la atât de multe întrebări şi cărora de Început de An Şcolar dascăli, părinţi, elevi le urează : * să trăiască bine *, precum românii şi atât cât să plătească toate ticăloşiile, hoţiile, niminiciile la care s-au dedat aceşti trădători de Neam şi Ţară ! Aşa să-i ajute Dumnezeu, după fapte !

Se spune că, * Un om făţarnic are două feţe şi niciun obraz. *, dar  guiţătorii portocalii cu  şoricul gros, câte troace de lături mai au de gând să răstoarne peste tot, că duhneşte mizeria ce-o fac dincolo de ocean şi dincolo de… mare şi cică Putin n-ar ierta…

Niciun român cităv la mansardă n-o să plângă  după Satan Băsescu şi cu atât mai puţin după clica lui de idioţi portocalii , groparii Economiei României ! Va schelăii una bucată căţea care se crede muză şi care se cam trece… c-aşa cu uzatele, se trec rapid… nici ovreii purtători de şorţuleţe însemnate cărora căţeaua le serveşte nu vor clinti nimic din ceea ce fi-va să fie. D-aia zic, cărămidă pe cărămidă n-a mai rămâne din castelul de nisip al Satanic Abuserului disperat şi-aşa spun inclusiv unii dintre portocalii săi, cică i-a sosit ceasul, curând îl vor trimite la nani. Cum cine ??? Cine , nu … că vine iarna , deci facturile la încălzire şi încă alte taxe şi scumpiri şi se tot adună, ori ce se adună, într-o zi plesneşte, explodează şi cu cât mai mult, cu-atât mai puternică bubuitura căderii marinarului şi-a dobi şi oli, fariseii săi de curte .

Forţă şi Echilibru, Înţelepciune, la început de an şcolar : dascălilor, părinţilor, copiilor ! Să NU uităm nimic din ororile pe care ni le impun cu forţa păcălicii, joavinele ! Să rezistăm şi să NU cedăm, c-a veni el şi timpul debarcării acestor nenorociţi, nu există să nu vină …

Anunțuri

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Atitudini, Oaspeţi, Pilde şi „aduceri aminte”... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Început de nou an şcolar – începutul sfârşitului Naşului Băsescu

    • Sibilla zice:

      He, he….
      BRAVO, ZAMI ! Felicitări şi la cât mai multe apariţii !
      Comand cartea şi aştept autograf specialno 😉
      Mă bucur, mult, mult, mult… !
      Mulţumesc frumos Solomonarule pentru ştire bună !
      calde îmbrăţişări, vouă, dacii mei liberi,
      Sibilla

      Apreciază

  1. Pingback: Congresul Conservator 16-09-2010 « Societate

  2. Pingback: Cea mai scumpa mancare si cele mai mici salarii din Europa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s