La Mulţi Ani şi mereu Respect, Maestrului Adrian Păunescu !

hailaplimbare.blogspot.com/

Eu sunt eu…

– Adrian Păunescu

Trenuri somnoroase pleacă întrebând
Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând,
Plec şi eu din gară şi tristeţea-mi port
Spre mirajul galben din aeroport.

Galbenă-i lumina, ochii mei sunt trişti,
Toţi privesc la mine ca la terorişti.
Unde-aş pune pasul liber şi corect,
Fără îndoială, aş părea suspect.

Şi pe zi ce trece lumea-i tot mai rea,
Când nu vreau nimica, crede că aş vrea.
Gara mă somează, iarba nu-mi dă loc,
Pe aeroporturi parcă aş da foc.

Încordarea-n lume a crescut cumplit,
Eu mă simt suspectul care a iubit,
Şi cu cât iubirea mi-o arăt firesc,
Cu atât toţi ceilalţi straniu mă privesc.

Am cocoaşă-n spate şi am mâini prea mari,
Ştergători de lacrimi am la ochelari,
Cum în lumea asta totul e cum nu-i,
Mă transform în altul fără voia lui.

Bat cu pumnu-n masă şi cu biciu-n cal,
Nu mai sunt patetic şi sentimental,
Fug râzând din gară la aeroport,
Un pistol cu apă într-o mână port.

Pun pistolu-n ceafă la aviator,
Nu crâcni, urmează ruta ta de zbor,
Ruta dumitale este ruta mea,
Dar eu sunt eu însumi, nu altcineva.

Vreau după acestea pe acest pământ
Să mă luaţi cu toţii drept ceea ce sunt,
Acum observ cât e de greu,
Să vă arăt că eu sunt eu.

Repetabila povara, în interpretarea inegalabilă a Maestrului Păunescu :

Orfani…

– Adrian Păunescu

A fi om e mai greu decât plumbul pe lume,
Noi nici nume n-avem. Dar câţi oameni au nume?

Ne-aţi uitat în cămin şi ni-i greu şi ruşine,
Mai cumplită, oricum, e uitarea de sine.

Suntem răi între noi, tot ce-i rău ne-răieşte,
Cei mai răi sunt acei ce urăsc omeneşte.

Noi – parinţi nu avem, cum destinul ne arată,
Pe pământ, cei mai mulţi n-au nici mamă, nici tată.

Poate că, între noi, peste traiul de câine,
Sunt cei supradotaţi pentru lumea de mâine.

Şi mai mare ca noi e, oricum, altă rană,
Un popor de orfani, într-o lume orfană.

Adrian Păunescu

Totuşi iubirea peste blestem – versuri : Adrian Păunescu

Vin versuri stravechi sa-mi inspire
Poemul cel nou ce il chem
Si totusi exista iubire,
In veci, peste orice blestem….

Tatiana Stepa şi Adrian Păunescu – Ochii albaştri ai lui Dumnezeu …:

Singur, fara nimeni..

Fereasca Dumnezeu, daca mai poate,

Pe fiecare, de singuratate,

acesta-mi pare lucrul cel mai greu,

fereasca-ma de mine Dumnezeu.

Fereasca-ma noroiul de noroaie,

fereasca-ma plouandul nor – de ploaie,

fereasca-ma singuratatea mea

ca singur sa ma narui pe podea.

Si gura sa-mi aud cum mila cere,

vreunor pasi din vreo apropiere,

si, fara nimeni, sa ma sting in glas,

pe lume cat de singur am ramas.

Atat de singur sunt pe-acest pamant,

ca nimeni nu va sti daca mai sunt.

( Adrian Păunescu )

anmar037-pps.blogspot.com/

La Mulţi Ani, Maestre ! Respect !