* Târzia-ntelepciune din tristul meu amurg… *

* Târzia-ntelepciune din tristul meu amurg… *

Unde sunt cei care nu mai sunt, Tudor Gheorghe:

Unde sunt cei care nu mai sunt ?

Intrebat-am vantul, zburatorul

Bidiviu pe care-alearga norul
Catre-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vantul: Aripile lor
Mă doboara nevazute-n zbor.

Intrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legana-n tarie
Untdelemnul cantecului sfant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocarlia: S-au ascuns
In lumina celui nepatruns.

Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n intuneric
Tainele necuprinse de cuvant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufnita: Când va cadea
Marele-ntuneric, vei vedea.

( Nichifor Crainic )

Tudor Gheorghe – Cu Iisus in celula:

… ci pentru văzduhul tău Liber de mâine, RIDICĂ-TE Gheorghe, RIDICĂ-TE Ioane…

A fi naţionalist în România, adică a-ţi închina viaţa ridicării neamului şi ţării tale, însemnează a te aşeza pe un pisc în bătaia tuturor furtunilor urii şi a trăznetelor răzbunării. Nimic nu e mai urâtă, nimic mai prigonită şi mai lovită decât dragostea supremă de românism. – Nichifor Crainic

Rugăciunea din amurg…

Mă rog si pentru viii si pentru mortii mei.

Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii,

Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii,

Si dragostea si vrajba le-am impartit cu ei.

Pe morti în rugaciunea de seara mi-i culeg.

Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte.

Au fost în ei avanturi si-au fost si pogoraminte.

Putin în fiecare, în toti am fost intreg.

De viforele vietii ei sunt acum deserti,

Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane?

Zdrobita rugaciune la mila ta, Stapane,

Sunt si eu printre mortii rugandu-mă să-i ierti.

Si adunandu-mi viii, la mila ta recurg,

Când crugul alb al zilei pamantul incununa:

Tu dă-le, Doamne, dă-le cu toata mîna buna

Târzia-ntelepciune din tristul meu amurg.

( Nichifor Crainic )

astăzi , în genunchi, dar mâine… ?

Şi… ni-e dor de cei ce nu mai sunt …

umiliţi, cerşim firimituri de pâine,

noi, ce-am fost grânar, Cuvânt…

astăzi , în genunchi, dar mâine… ?

încordat-am mâinile pe furci..

ne-anunţăm: Deşteaptă-te române!

îngroziţi, sătui de vorbe, de năluci,

ne rugăm la… Cel de Sus, El ne susţine…

Şi… ni-e dor de cei ce nu mai sunt…

cei ce fost-au mai viteji, mai drepţi

Sfinxul ne veghează Legământ:

* Suntem oameni Liberi, daco-geţi… ??! *

Sibilla

Anunțuri

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Atitudini, Ganduri cu parfum de poesii..., Pilde şi „aduceri aminte”... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s