Caraş-Severino – * protecţia copilului * a găsit vinovatul: o copilă aflată-n moarte cerebrală !!!

Caraş-Severino – * protecţia copilului * a găsit vinovatul: o copilă aflată-n moarte cerebrală !!!

Tragedie la Brebu Nou

BREBU NOU – O tânără de 14 ani dintr-o tabără a căzut dintr-un cireş şi a intrat în moarte clinică.

O tragedie cumplită a zguduit joi seara micuţul sat turistic de la poalele Semenicului.

O tabără de aproximativ 20 de copii din centru de plasament a fost organizată acolo, din nefericire însă fără a avea un cadru medical, aşa cum ar fi fost normal. Una dintre fetele din tabără s-a urcat într-un cireş, de unde a căzut, având nevoie de resuscitare.

Cum nu exista cadru medical sau specializat, a fost chemată ambulanţa şi s-a mers cu o maşină în întâmpinarea acesteia. De-abia după 15 minute de insistenţe personalul medical de pe ambulanţă, care a preluat fata practic în moarte clinică, a reuşit resuscitarea acesteia.

La Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, doctorul Daniel Leucon s-a străduit să o stabilizeze, dar tânăra intrase în comă de gradul 3-4, având o fractură craniană, aşa că s-a decis transportarea sa de urgenţă la Spitalul de Neurochirurgie din Timişoara.

„După ce colegii mei s-au străduit mai bine de 15 minute să o resusciteze şi a fost predată la UPU, a fost necesară transportarea ei cu maximum de profesionalism la Timişoara, protezată respirator”, ne-a declarat dr. Florin Firca, de la SJA CS.

Cu toată drama şi tragedia evenimentelor rămâne totuşi întrebarea: cum poţi organiza tabere pe munte fără un cadru medical?

Cristian Franț

© 2005-2010 – Inform Media

Sursa: caon

*******

Am tot scris, am emis numeroase semnale, o fac şi acum… Managementul defectuos, neregulile din protecţia copilului şi anume :  proasta gestionare a resurselor umane, financiare şi materiale, duc la tragedii !!!

De ce a trimis Centrul de Plasament * Speranţa * din Reşiţa copii în tabără FĂRĂ cadru medical  ?? De ce Ana Vasile, director al DGASPC Caraş-Severin vorbeşte despre anchete interne şi nu şi de aspecte cum ar fi : personalul insuficient, numărul cadrelor medicale NU acoperă 3 ture, program de tabără 24 cu 24 de ore de supraveghere nici atât… de ce a măturat * sistemul * oamenii care chiar au pus suflet şi şi-au făcut meseria în schimb acelaşi * sistem * a păstrat rubedenii, nemoşaguri, pretenari, de ce  nu se reconoaşte că Centrul * Speranţa * a fost cândva pe locul II pe ţară, model pentru instituţiile de ocrotire, apoi, după 1998… a început sfârşitul şi, an de an s-au tot rupt verigi, au luat-o toate razna… de ce nu aude nimeni că ceva e putred în ograda DGASPC Caraş-Severin din moment ce presa centrală şi locală au tot semnalat diverse nereguli…  Numai * Împăratul * Sorinache Frunzăverde s-a încăpăţânat să NU audă, să-şi menţină protejata, loaza, la conducere şi asta dovedeşte că e şi el unul din cei de * succesuri *.. Aşa cum Frunzăverde e Piază Rea pentru judeţul Caraş-Severin, Ana lu Vasile, fostul procuror închis o perioadă ( pentru mită ), piaza rea  a ceea ce ar trebui să fie protecţia copiilor… scapă-ne Doamne!!

???????

* „În tabără sunt şase cadre didactice care-i supraveghează pe copii. Vom declanşa o anchetă să vedem ce s-a întâmplat”, a spus directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin, Virgil Popa. *

Care 6 ( ??!!! )… POATE ACUM, DUPĂ…  si cum se poate afirma  citez * cadre didactice *, tovarăşe Popa ??!! Egal cu ZERO toate anchetele DUPĂ orice tragedie şi incalificabilă lipsa prevenţiei, aspect despre care NU se murmură, îngaimă , nimic şi aceasta pentru că… * mizilice *, * nimicuri * de acest fel NU interesează, altfel, tragedia NU se petrecea. Şi iarăşi a fost scos la înaintare Popa Virgil, Ana Vasile, deh… e Şefă, * Duuuoooamna *, cum agrează să fie alintată de toţi cei care nu mişcă-n front…

Doamneeeee…. auzi acilea, 6 * cadre didactice *, hai nu zău… Pe cuvântul vostru de * onoare * ?… Mă scuzaţi, zuitai că nu ştiţi ce e Onoarea şi de Adevăr n-aţi auzit!

Despre care bordură vorbiţi că-n interiorul taberei Brebu Nou NU sunt borduri, în afara incintei taberei, pestradă, da, sunt borduri…. unde s-a lovit copila ???

Nu ştim dacă acest caz cutremurător va fi mediatizat aşa cum se cuvine, dacă va plăti cine trebuie, adică, nu vor fi găsiţi vinovaţi ca de obicei cei fără de vină… nu ştim dacă se va muşamaliza sau nu această tragedie, nu ştim…

Singurul lucru pe care îl ştim cu certitudine e că protejata * Ayatolahului * Frunzăverde,  directoarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului,  personajul Ana Vasile NU îşi va da nici acum demisia ! Ar trebui să aibe Demnitate, ori duduia habar NU are ce e aceea, punct.

Să fie limpede, NIMENI NU AFIRMĂ CĂ  cei doi supraveghetori ai copiilor instituţionalizaţi aflaţi în tabără la Brebu Nou, respectiv instructorul de educaţie extraşcolară Ion Albai şi juristul Valentin Mureşan sau  duduia Ana Vasile ar fi vrut să se petreacă această tragedie, nimeni nu spune că ei ar fi vinovaţi, dar…. se pune fireasca întrebare : CE AU FĂCUT/N-AU FĂCUT CA SĂ PREÎNTÂMPINE-PREVINĂ TRAGEDIILE, ACCIDENTELE ??? Aceasta e CHEIA şi… să nu uite tovarăşul Frunzăverde că biata copilă e victima inconştienţei …  peştelui care de la cap se împute!

Un suflet nevinovat, o copilă de doar 14 ani, Denisa… în moarte cerebrală ! Neglijenţa, supraveghere… s-a văzut cum… şi aceasta DIN NOU una din dramele din ograda protecţiei copilului Twin Peakse-ului cărăşean ce se făleşte cu personaje de pomină gen * Ayatolahul * Frunzăverde şi * Duuuooooamna * Ana Vasile, protejata Consiliului Judeţean Caraş-Severin care… NU răspunde niciodată pentru nimic din orice s-ar întâmpla. În Caraş-Severino,  copiii instituţionalizaţi sunt NU suflete,  ci, numere de dosare, masă de manevră şi aceasta e de fapt tristeţea, realitatea, tragedia !!!!

Să NU vă ierte Dumnezeu pe cei vinovaţi , oricare ar fi… !

Şi eu zic că Doamne, Doamne NU a uitat nici de sufletul lui Hendre, ori de alte suflete care au suferit… copii, tineri, vieţi care, depind de… * oameni *, de rudele şefilor, de pile şi relaţii, de…

DENISA… un suflet, băi * protecţia copilului * din Caraş-Severino , un suflet, NU un număr de dosar, nemernicilor !

DGASPC Caraş-Severin NU a acordat niciodată atenţie prevenţiei, prioritare au fost mereu : protejarea imaginii unor * dive *, protejarea imaginii instituţiei, ascunderea mizeriilor sub preşuri, tăcere dincolo de ziduri, să nu răzbată nimic din * secretele * cetăţilor conduse de clientela politică a * Împăratului * …  hoarda de nemoşaguri din Valea Denii sau Bozovici sunt * succesurile * cu care defilează * protecţia copilului *…

O viaţă pe conştiinţa unor personaje, indivizi fără de Dumnezeu şi fără de suflet!

DENISA, 14 ani….

Zice şefimea * protecţiei copilului * din Twin Peakse-ul cărăşean că : * Denisa  era un copil neastâmpărat … * şi uite cum au găsit vina … s-au spălat ca de obicei pe mâini, practică împământenită în ograda * protecţiei *…

Orice copil ARE DREPTUL să fie neastâmpărat, voi NU aveţi dreptul să vă ascundeţi lipsa abilităţilor, greşelile şi duhoarea mizeriilor, NU aveţi dreptul să vă scuzaţi inconştienţa şi nepriceperile,  incompetenţa acuzând… CULMEA… un copil de 14 ani în comă cerebrală !!!

SĂ NU VĂ IERTE DUMNEZEU !

Sibilla

Anunțuri

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Atitudini, Pilde şi „aduceri aminte”... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Caraş-Severino – * protecţia copilului * a găsit vinovatul: o copilă aflată-n moarte cerebrală !!!

  1. octavpelin zice:

    Sibilla este crunt si dureros la GENOCIDUL pornit impotriva tuturor cetatenilor romani amarasteni de catre ciuma portocalie,:(

    Apreciază

  2. Pingback: Mişcarea de rezistenţă din sud-vest, să sperăm … « Sfinxul

  3. Pingback: Rămâne cum am stabilit : JOS Băsescu ! JOS MAIFIA PDL ! Jos Frunzăverde&co!! AMIN! « Sfinxul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s