21 Mai 2010

www.tu.ro/cadou-lumanare-magica.html

Ziua Internaţională a Lumînărilor Aprinse

Ziua Internaţională a Lumânărilor Aprinse este consacrată în primul rând memoriei celor care au dispărut din cauza SIDA – dar şi solidarităţii cu persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA şi prevenirii HIV în rândul celorlalţi.

Este celebrată în România de către ARAS (Asociaţia Română Anti-SIDA), încă de la fondarea sa în 1992 şi FASMR (Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România). Ceremonia are loc anual, în a treia duminică a lunii mai.

Sursa :

http://ro.wikipedia.org/

Ziua Internationala pentru Diversitate Culturala

–  conservarea şi promovarea diversităţii expresiilor culturale ( seminarii, expoziţii, spectacole,  întâlniri şi schimburi de experienţă între alte culturi şi promovarea respectului cultural, etc. )

– incursiuni în istoria comunităţilor

Conventie din 20/10/2005 asupra protectiei si promovarii diversitatii expresiilor culturale, 20 octombrie 2005, Paris

Traducere realizata de INDACO SYSTEMS

[Materialul de fata a fost preluat din Indaco Legenet legenet.indaco.ro]

Conferinta Generala a Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura, intrunita la Paris in cea de-a 33-a sesiune a sa, intre 3 si 21 octombrie 2005, afirmand ca diversitatea culturala este o caracteristica definitorie a umanitatii, constienta ca diversitatea culturala constituie un patrimoniu comun al umanitatii si trebuie ocrotita si pastrata in beneficiul tuturor, fiind constienta ca diversitatea culturala creeaza o lume variata si diversa care mareste numarul optiunilor si imbogateste capacitatile si valorile umane si, prin urmare, este principalul resort al dezvoltarii durabile a comunitatilor, popoarelor si natiunilor, reamintind ca diversitatea culturala, infloritoare in cadrul democratiei, tolerantei, justitiei sociale si respectului reciproc dintre popoare si culturi, este indispensabila pentru pace si securitate la nivel local, national si international, celebrand importanta diversitatii culturale pentru deplina infaptuire a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale proclamate prin Declaratia Universala a Drepturilor Omului si prin alte instrumente universal recunoscute, subliniind nevoia de a incorpora cultura ca element strategic al politicilor de dezvoltare nationale si internationale, precum si al cooperarii internationale pentru dezvoltare si luand, de asemenea, in considerare Declaratia Mileniului a Natiunilor Unite (2000), care pune accent, in special, asupra eradicarii saraciei, luand in considerare ca in timp si in spatiu cultura ia forme diverse si ca aceasta diversitate este intruchipata de unicitatea si pluralitatea identitatilor si expresiilor culturale ale popoarelor si societatilor care formeaza umanitatea, recunoscand importanta cunostintelor traditionale ca sursa de bogatie materiala si intangibila si, in special, a sistemelor de cunostinte ale popoarelor indigene, contributia pozitiva a acestora la dezvoltarea durabila, precum si nevoia de protejare si promovare adecvata a acestora, recunoscand nevoia de a lua masuri pentru protejarea diversitatii expresiilor culturale, inclusiv a continutului acestora, in special in situatiile in care expresiile culturale pot fi amenintate de posibilitatea unei grave prejudicieri sau a disparitiei, subliniind importanta culturii pentru coeziune sociala in general si, in particular, potentialul sau de intarire a statutului si rolului femeii in societate, fiind constienta ca diversitatea culturala este consolidata de libera circulatie a ideilor si este alimentata de schimburile si interactiunile constante dintre culturi, reafirmand ca libertatea de gandire, exprimare si informare, precum si diversitatea media permit expresiilor culturale sa infloreasca in interiorul societatilor, recunoscand ca diversitatea expresiilor culturale, incluzand expresiile culturale traditionale, este un factor important care permite indivizilor si popoarelor sa isi exprime si sa isi impartaseasca ideile si valorile, reamintind ca diversitatea lingvistica este un element fundamental al diversitatii culturale si subliniind rolul fundamental pe care il joaca educatia in protejarea si promovarea expresiilor culturale, cunoscand importanta vitalitatii culturilor, inclusiv pentru persoanele apartinand minoritatilor si popoarelor indigene, astfel cum se manifesta in libertatea lor de a-si crea, disemina si distribui expresiile culturale traditionale si de a avea acces la acestea, pentru a beneficia de acestea pentru propria lor dezvoltare, evidentiind rolul vital al interactiunii si creativitatii culturale, care imbogatesc si reinnoiesc expresiile culturale si intaresc rolul jucat de cei implicati in dezvoltarea culturii pentru progresul societatii in general, recunoscand importanta drepturilor de proprietate intelectuala in sustinerea celor implicati in creatia culturala, fiind convinsa ca activitatile, bunurile si serviciile culturale au atat un caracter economic, cat si un caracter cultural, deoarece propaga identitati, valori si semnificatii si de aceea nu trebuie tratate ca avand exclusiv valoare comerciala, luand in considerare ca procesele de globalizare, care au fost facilitate de dezvoltarea rapida a tehnologiilor informatiei si comunicatiei, permit conditii fara precedent pentru intarirea legaturilor dintre culturi, ele reprezentand, de asemenea, o provocare pentru diversitatea culturala, in special din punctul de vedere al riscurilor de aparitie a dezechilibrelor dintre tarile bogate si cele sarace, constienta ca mandatul specific al UNESCO de a asigura respectul pentru diversitatea culturilor si de a recomanda acele acorduri internationale care pot fi necesare pentru a promova libera circulatie a ideilor prin cuvinte si imagini, referindu-se la prevederile instrumentelor internationale adoptate de UNESCO in legatura cu diversitatea culturala si exercitarea drepturilor culturale si, in special, la Declaratia Universala a Diversitatii Culturale din anul 2001, adopta prezenta conventie la data de 20 octombrie 2005.

Mai multe : AICI

In aceasta zi, praznuirea vietii si patimirii sfintilor martiri Constantin Voda Brancoveanu si cei patru fii ai sai: Constantin, Stefan, Radu si Matei si a sfetnicului Eanachie Vacarescu.

* … (…)… la cererea sfatului de obste al tarii: „Ne rugam nu lasa tara sa intre alti oameni, sau rai, sau nebuni sa o strice, ci fii!”. Si Constantin Bracoveanu s-a dovedit cu adevarat domn crestin al Tarii Romanesti, un sfert de secol, ridicand numele ei in vesnicia istoriei.

Dupa cum il caracterizeaza N. Iorga, Constantin Brancoveanu „a stiut, in curs de un sfert de veac, sa serveasca pe turci, de nevoie, fara sa paraseasca nici un drept al tarii sale; a stiut sa inlature stapanirea neconditionata a crestinilor, austrieci, poloni, rusi, asupra pamantului romanesc; a stiut sa lege de muntenii sai, prin legaturi culturale si politice, Moldova; a stiut, chiar dupa ce legaturile politice cu Ardealul au fost rupte, sa pastreze inca pe acelea ale culturii cu acest pamant. Si, in acelasi timp, prin acea larga opera de cultura rasariteana, de cultura in toate limbile Rasaritului, prin gazduirea fruntasilor bisericesti ai Orientului, patriarhi, mitropoliti, dascali, prin operele lui de ctitorie la toate „locurile sfinte”, el a stiut, fata de regiunile siriene, arabe, caucasiene supuse ori vasale turcilor, ca si fata de grecitatea europeana, sa inlocuiasca pe imparatii bizantini de odinioara, ca urmas legitim al carora era privit. Domn autonom in tara lui, inconjurat cu prestigiu superior al cesarilor constantinopolitani ai lui Constantin cel Mare, in intreaga lume a Orientului, aceasta a fost situatia lui Constantin Voda Brancoveanu”.

Condamnati la moarte, la 15 august 1714, zi aleasa anume ca sa le mareasca si mai mult durerea, praznic imparatesc pentru crestini, cand el implinea 60 de ani si era onomastica doamnei sale, Marica, Brancoveanu a fost scos din temnita cu toti fiii, ginerii, nepotelul Constantin si cu sfetnicul de incredere, batranul vel vistier Ianache Vacarescu. Istoviti de cumplitele suferinte, desculti, numai in camasi, cu capetele descoperite, au fost purtati in lanturi, ca facatorii de rele, pe ulitele Constantinopolului spre locul de executie Ialy-Kiosc, din apropierea marelui serai. Convoiul il deschidea cel mai mic dintre copii, Matei, in varsta de 11 – 12 ani si il incheia batranul voievod. Scena s-a defasurat pe malul Bosforului „cu un ceas inainte de amiaza”.

„Fiii mei, fiii mei! Iata, toale avutiile si orice alta am pierdut. Sa nu ne pierdem inca sufletele! Stati tari, barbateste, dragii mei, si nu bagati seama la moarte. Priviti la Hristos, Mantuitorul nostru, cate a rabdat pentru noi si cu ce moarte de ocara a murit! Credeti tare in aceasta si nu va miscati din credinta pravoslavnica pentru viata si lumea aceasta! Aduceti-va aminte de SfantuI Pavel, ce zice: ca nici sabie, nici imbulzeala, nici moarte, nici alta orice nu-l va desparti de Hristos; ca nu sunt vrednice muncile si nevoile acestea de aici spre marirea ceea ce o va da Hristos. Acuma dara, o dulcii mei fii, cu sangele nostru sa spalam pacatele noastre„.

Osemintele lui Constantin Brancoveanu au fost aduse in tara in taina de doamna Marica abia in 1720, in timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat si inmormantate in biserica Sfantul Gheorghe Nou. Deasupra mormantului, prin grija doamnei Marica, aceasta Hecuba a romanilor, cum a fost numita, s-a asezat o lespede de marmura alba, cu chenar floral, specific brancovenesc, fara nici o inscriptie. Spre capul campului lespedei, marginita de chenar, este sapata stema Tarii Romanesti, in centrul careia usor se poate distinge vulturul cu cruce in cioc, un indiciu ca acesta este mormantul domnesc si aici isi doarme somnul de veci Constantin Brancoveanu. In mod discret, evlavioasa doamna, pentru cinstirea memoriei sotului ei, a suspendat de un suport, deasupra criptei, o candela de argint cu o frumoasa lucratura cizelata lot in stil brancovenesc, cu inscriptia in litere marunte chirilice: „Aceasta candela, ce s-au dat la s(ve)ti Gheorghie cel Nou, lumineaza unde odihnescu oasele fericitului Domnu Io Constantin Brancoveanu Basarab Voievod si iaste facuta de Doamna Marii Sale Mariia, carea si maria sa nadajduieste in Domnul iarasi aici sa i se odihneasca oasele. Iulie, in 12 zile, leat 7228 (+1720)„

Textul inscriptiei candelei nu mentioneaza si prezenta ramasitelor pamantesti ale copiilor ucisi odata cu tatal lor. Este o indicatie ca osemintele lor, ca si ale lui Ianache Vacarescu, nu vor fi putut fi aduse in tara.

Lumina candelei mormantului a acoperit taina inscritiei timp de doua veacuri, fiind descoperita abia in iulie 1914. Cu prilejul comemorarii a doua sute de ani de la moartea martirica a voievodului Constantin Brancoveanu, la 15 august 1914, mitropolitul primat al Romaniei de atunci, Dr. Konon Aramescu Donici, a savarsit parastasul la mormantul voievodului, pentru prima data, in mod oficial.

Pentru confirmarea inscripliei candelei au fost intreprinse sapaturi arheologice in mormantul cu lespedea de marmura fara inscriptie, in zilele de 9 – 16 decembrie 1932. Osemintele au fost asezate intr-un sicriu ornat cu podoabe in stil brancovenesc, al carui lemn a fost luat dintr-un stejar din gradina palatului de la Mogosoaia. Sicriul acesta a fost pastrat timp de un an si jumatate in altarul bisericii Sfantul Gheorghe Nou, fapt care constituie consfintirea lor ca sfinte moaste de martir crestin.

La initiativa fostului patriarh Miron Cristea, in 1934, cu prilejul praznicului Sfintilor Imparati Constantin si Elena, hramul catedralei patriarhale din Bucuresti, „Biserica a crezut a fi o crestineasca datorie sa reaseze la locul de odihna scumpele oseminte in cadrul unei slujbe si procesiuni festive, ca toti credinciosii sa aiba putinta a li da cuvenita cinste”. Astfel, in seara zilei de 20 mai, sicriul cu osemintele lui Constantin Brancoveanu a fost luat din biserica Sfantului Gheorghe Nou, adus si asezat in paraclisul patriarhal, unde s-a savarsit slujba vecerniei cu priveghere de toata noaptea. A doua zi, dupa Sfanta Liturghie, in catedrala patriarhei, unde a fost de fata conducatorul statului roman de atunci, cu membrii familiei sale, cu tot sfatul tarii, cu inalti ierarhi, clerici, monahi si multime de credinciosi, s-a oficiat solemn parastasul pentru slavitul voievod si neamul sau cel adormnit. La sfarsitul slujbei, Patriarhul Miron Cristea a vorbit despre insemnatatea momentului comemorat. Dupa aceea s-a format o impresionanta procesiune, cu onoruri militare, ca odinioara in vremea lui Constantin Brancoveanu la sfintirea ctitoriei sale, Sfantul Gheoghe Nou, si ca in vremea Bizantului de altadata. Procesiunea, in mijlocul careia se afla sicriul cu osemintele domnitorului, purtat pe umeri de clerici, a strabatut in sunetele clopotelor bisericilor mai mulle strazi din cenlrul capitalei si a facut doua opriri cu ecteniile pentru morti la biserica Domnita Balasa si la Universitate, in fata statuii lui Mihai Viteazul, locul fostei manastiri Sfantul Sava, care a adapostit Academia brancoveneasca.

In pacea sfanta, Constantin Brancoveanu si-a regasit odihna trupului sau mult patimitor, in cinstirea de marire a intregii suflari romanesti, ca unul care „ca mucenicii cei vechi s-au sfarsit”.

Sursa : credo.ro

Troparul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena – 21 mai

Pomenirea Sfinţilor, măriţilor, de Dumnezeu încoronaţilor şi întocmai cu apostolii, marilor împăraţi Constantin şi mama sa Elena.

viostil.moy.su/photo/3-0-592

Ca imparat al crestinilor, Constantin a aratat multa ravna si pentru unitatea credintei crestine. Si aceasta s-a vazut pe vremea, ereziei lui Arie, cea mai mare ratacire din viata Bisericii lui Hristos. Arie invata ca Hristos n-a fost Dumnezeu adevarat, imbracat in fire de om si coborat in lume, cum socoteste dreapta credinta, Hristos, pentru el, era numai o creatura trimisa sa izbaveasca omenirea. Si era mare tulburare in Biserica. Deci, intelegand ca numai prin unitatea credintei, Biserica era un mare sprijin pentru unitatea imparatiei, marele Constantin a hotarat tinerea Sinodului de la Niceea, la care el insusi a fost de fata. Aici, episcopii din toata lumea crestina au osandit ratacirea lui Arie si au marturisit dreapta credinta, alcatuind cea mai mare parte din Crez, pe care, de atunci, il rostim si noi, la orice Sfanta Liturghie.

Si a fost ajutat Sfantul Constantin si de evlavia si ravna mamei sale, pe care imparatul a trimis-o la Ierusalim, pentru descoperirea locurilor sfinte din Evanghelii. Si, descoperind locul Golgotei, al Sfantului Mormant si lemnul Sfintei Cruci, imparateasa a zidit, cu imparateasca darnicie, biserica Sfantului Mormant (Anastasis), biserica din Betleem, pe cea din Nazaret si alte sfinte locasuri.

Multe alte fapte de folos credintei lui Hristos au savarsit marele Constantin si maica sa Elena, pentru care s-au invrednicit a se numi „Sfintii cei intocmai cu Apostolii, imparati”. Si a murit Sfantul Constantin, dupa ce s-a botezat, la anul 337, cu zece ani in urma mortii mamei sale, Sfanta Elena.

La Mulţi Ani,  cu sănătate şi împliniri de suflet Sărbătoriţilor, purtători ai numelor Sfinte,  Constantin şi Elena !

Sibilla