http://www.enciclopedia-dacica.ro/
15 martie. * Limba română este patria mea *
Motto :
* Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii. * Mihai Eminescu
* A vorbi despre limba în care gândeşti, este ca o sărbătoare. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte. * Nichita Stănescu
*******
* … ( … ) acum doi ani, liderul UDMR, Marko Bela, în prezent vicepremier, spunea referindu-se la Ziua Naţională a României: „Evenimentul nu ne bucură, ne doare, pentru că acea întorsătură a istoriei a însemnat şaptezeci de ani de agonie. Nimeni să nu ne ceară să ne bucurăm de această zi, deşi o respectăm”. *
Nicolae Furdui Iancu – 1.Noi suntem români!
Noi suntem romîni,
Noi suntem aici pe veci stăpâni !
* Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric. Dacă am fi fost un popor cuceritor… Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Şi asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseşte este îndrăzneala. * Petre Ţuţea
Sava Negrean Brudascu ~ Doamne ocroteste-i pe români:
Transilvania mea Sfîntă
de mulţi ai fost tu rîvnită,
da-i a nost Ardealul Sfînt,
cît om trăi pe pămînt,
Doamne, ocroteşte-i pe români!
* Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet. * Fănuş Neagu
Apa trece, pietrele raman – Sava Negrean Brudascu:
dar toate trecură…
căci un proverb român, spune : apa trece,
dar pietrele rămân,
vrut-au să-l prefacă în paşalîc turcesc,
provincie maghiară,
sau district nemţăsc,
dar toate trecură,
căci un proverb român,
spune: apa trece,
dar PIETRELE rămîn…
Iar Sfinxul e aici, de mii de ani! Şi Sfinxul veghează !!!
Imn dacic:
Cînd Herodot a scris cine sunt dacii… dacii, trăiau demult pe-acest pământ !!!
* Limba este cartea de nobleţe a unui neam. * Vasile Alecsandri
* Orice limbă e oglinda sufletului naţiunii care o creează. * Ion Pillat
* Limba este intâiul mare poem al unui popor. * Lucian Blaga
Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.
Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le ‘nşirate, –
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.
Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
( Alexei Mateevici – Limba noastră )
15 Martie – o zi în care tac şi-apoi cânt şi iar tac… în română… Şi-n faţa Limbii Române, să tacă, toate!
Sibilla
citate preluate de pe http://www.citapedia.ro
muzica – youtube
leo
Sibilla
Sfinxul 
Sibilla, de felul meu, sunt un om decent si nu-mi plac vulgarismele, dar ii dedic d-lui Marko Bela piesa „Doamne ocroteste-i pe romani”, varianta neacademica, pe care, din pudoare, n-o sa-i dau link-ul! Poate totusi fi gasita de curiosi, gugalind „S-o suit Pista pe cal”!
Traiasca Romania!
ApreciazăApreciază
No, bacii nu-s decenţi, că-s docenţi în limbi române para-dex-iale, şi, ce-i corect e corect, tupeul iudemereu – expresia în oglindă a tupeului pedelacheu în cea minoritate, altfel, ca majoritatea ţăranilor români, perfect decentă, locuitori ai acestor locuri ca şi noi de secole, alături de care am împărţit pita smulsă din acest pământ, fie ea mai albă ori mai neagră, în totală discordanţă cu „reprezentanţii” (?!) lor – nu merită alt răspuns decât aista:
Dar, să fie clar: aşa cum nu se poate pune semn de egalitate între români şi mutanţii acestora, pedelacheii, nici între iudemerei şi unguri nu poate fi pus semnul egal. Am crescut având prieteni unguri şi ştiu ce vorbesc: nu toţi s-au dat peste cap transformându-se în revanşarzi iudemerei după ’89! Ba, dimpotrivă, majoritatea au rămas… unguri români.
Dar, ştii tălică ce-i cel mai trist, cel mai pervers exemplu de ironie a sorţii?! Câţi oare dintre zmăii iudemerei nu-s de fapt, la origine, români forţaţi pe vremea iobăgiei să-şi maghiarizeze numele?! Că Farcaş nu-i decât un nume clar de român, că românii şi-au botezat dintotdeauna pruncii cu numele de Lupu – vezi celebrul Lupu Rednic! Şi ăsta-i doar un exemplu…
ApreciazăApreciază
@ Sibilla
Felicitari. Nu trebuie sa uitam.
PS Te asteapta cafeaua la club. 🙂
ApreciazăApreciază
@Nea Costache,
😉 🙂
Cu dedicaţie, da numa la ăia care nu pricep că ARDEALUL E AL NOSTRU , DINTOTDEAUNA ! ŞI LIMBA ROMÂNĂ E LIMBA NOASTRĂ OFICIALĂ, A TUTUROR CETĂŢENILOR ROMÂNIEI !
IARTĂ-MĂ, DOAMNE, DA AŞE NU SE MAI POA, ŞI-APOI DACĂ-I MUSAI…
Nea Costache, şi io-s decentă, nici mie nu-mi plac vulgarismele, NU toţi maghiarii sunt zmintiţi, am prieteni maghiari, da să ne ierte unul Tatăl, asta cu oficializarea lb maghiare e deja CULMEA TUPEULUI şi NICĂIERI în lume ei NU-ŞI PERMIT aşa o NEOBRĂZARE, NICĂIERI !
No, tulvai, Doamnie, că mă uşurai, dară 🙂
Respecte oltene drag,
Sibilla
@Nicole,
Viu mintenaş la cafea, e gata deja ? 🙂
E musai să le băgăm Istoria-n căpăţână unora!
Uf!
stimă,
Sibilla
ApreciazăApreciază
iatit istoria cit si limba nu trebuie uitata ,dar limba frumoasa se uita si mai bine se invata si se tine mine limba romina nascocita de cineva care o strimba
ApreciazăApreciază
@duşo,
Adicătelea nu-i telepatie, ca-ntotdeauna, aripile se-nrourară 🙂
CORECT, Şefule draghe !!!
RESPECT !
Sibilla
ApreciazăApreciază
Eu n-am postat clipul ca ziceam ca te superi dar…ma bucur ca l-ai postat tu! Astia nu-nteleg de vorbe frumoase asa ca…e bine sa le intre-n cap, chiar si-asa cu injuraturile de rigoare! Au uitat cand o opinca romaneasca era catarata pe cladirea parlamentului lor?
Si eu am lucrat cu maghiari, mi-au fost colegi de facultate si armata, am prieteni maghiari. Si ei, ca si noi, se zbat cu aceleasi greutati ca si noi romanii, au aleleasi nevoi, neimpliniri si probleme dar au in fruntea lor, oameni infierbantati, care le agita spiritele. Oamenii simpli din cadrul etniei lor, nu vor autonomie sau limba maghiara vorbita in institutii publice, vor ce vrem si noi: liniste, pace, prosperitate, sa-si creasca linistiti copii, sa nu se mai confrunte cu spectrul somajului, al foamei, al incertitudinii.
Nu-i rau totusi, sa amintim ca drapelul romanesc este tricolorul ros-galben albastru si altcumva, ca Ardealul este de milenii al nostru si ca pe tot acest pamant romanesc, limba vorbita este cea care se vorbeste de doua mii de ani pe pamanturile astea ale noastre.
ApreciazăApreciază
Am gasit aici, http://susopinca.net/, urmatoarea poveste:
Cum au pus românii opinca pe Parlamentul din Budapesta
„… Şi-au intrat trupele noastre în Budapesta la începutul lunii august 1919. Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vînători. Şeful gărzii de la intrarea principală era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat şi foarte vioi. Deasupra palatului a văzut Iordan cum fîlfîia în vînt flamura ungurească – roşu-alb-verde. Faptul acesta nu l-a supărat prea tare, dar nici nu i-a plăcut… Dîndu-şi capela pe ceafă şi scărpinîndu-se după ureche şi-a zis: „Să dau jos steagul unguresc şi să pun fanionul de la companie?… Asta ar şti şi madama de la popota domnilor ofiţeri s-o facă…” „Dar am să chibzuiesc în aşa fel ca să rămînă de pomină şi să fie şi talpa României răzbunată…”
Zis şi făcut. Chemînd pe căprarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei şi au coborît steagul în lungul sforii, drept la jumătatea steajerului şi, luînd apoi opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs şi a pus-o drept căciulă în capul steajerului, lăsîndu-i nojiţele s-atîrne-n vînt. Şi aşa a fîlfîit multă vreme în cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui… „Cine oare să fi făcut această tragică glumă? – îmi zise tovarăşul meu de preumblare, domnul Ferency, un distins avocat pe care îl cunoscusem în metropola maghiară; şi zicînd, îmi arătă cu mîna priveliştea originală şi neaşteptată, care oprea în drum şi întorcea capetele şi altor trecători, ca fiind cel mai caracteristic şi ironic simbol al îngrozitoarei realităţi, al catastrofalei prăbuşiri a unui organism orgolios şi despotic, tocmai sub călcîiul acelui organism pe care ţinuse genunchiul de fier atît amar de vreme, pe care întotdeauna l-a considerat nevrednic de lumina soarelui şi de care totuşi o viaţă-ntreagă s-a temut…” „Cine oare să fi dat vîntului şi să fi ilustrat cu atîta măiestrie şi atît de dureros dezastrul iremediabil al regatului Sfîntului Ştefan?”, mai rosti domnul Ferency, cu privirea tristă, pierdută în văzduh, întrebînd parcă cerul unguresc, dezolant de senin în ziua aceea. Apoi se întoarse cu privirea spre mine, şi deşi nu mai zicea nimic, am înţeles că ar vroi o lămurire.
Îmi era milă de el, căci era un om distins la simţire. „Mă voi interesa, domnule doctor”, îi zisei cu o nuanţă de înduioşare şi, apropiindu-mă de santinelă, îi spusei să strige pe şeful gărzii. „Este chiar acolea, domnule general”, îmi răspunse vînătorul mic şi îndesat, încordîndu-se şi făcînd cu capul un gest despre cheiul Dunării.
– Cum îl cheamă?
– Don sergent Iordan.
– Dar tu ştii cine a dat ordin de s-a aciuat opinca ceea deasupra steagului unguresc?
– Da, domnule general, chiar don sergent a dat ordin azi dimineaţă şi tot dînsul a şi executat ordinul… acum stă de un ceas acolo să vadă ce-o să zică lumea şi tot în cer se uită ca să îndemne şi pe alţii…
Mă-ntorc puţin spre stînga şi nu departe zăresc un sergent şi un căprar, care, fără să mă bage în seamă, gustau cu frenezie roadele isprăvii lor – ilustraţia magistrală a unui moment istoric. Priveau cînd la trecătorii enervaţi şi sanchii, cînd la opinca impertinentă, şi pe feţele lor tuciurii şi asprite de viforul vremilor se lămurea cea mai desăvîrşită satisfacţie. Păreau nişte inspiraţi şi nişte draci geniali. Întreaga oaste românească, întreaga naţie mi s-au părut că se oglindesc în aceşti doi zdrenţăroşi, sublimi chiar prin gradul de perfecţiune la care poate ajunge o zdreanţă… De-aş fi fost singur! O! i-aş fi privit ceasuri întregi fără să mă satur… Şi, poate, i-aş fi luat de gît şi i-aş fi sărutat! Dar… le-am făcut semn să se apropie şi, arătînd domnului Ferency pe sergent, i-am zis încet, foarte încet: „Acesta este glumeţul, care fără o intenţie răutăcioasă, desigur, şi cu toată naivitatea unui poznaş, te-a făcut poate să suferi…” Şi domnul Ferency, scăldîndu-şi ochii între genele-i umede, mi-a replicat cu adîncă melancolie:
– Dacă din sufletul şi mintea unui simplu ţăran ca acesta s-a desprins o asemenea poznă, atunci nu mă mir că sînteţi aci!
În după-amiaza aceleiaşi zile, m-am îndreptat din nou spre Palatul Parlamentului. Mă simţeam dator faţă de Iordan; trebuia să-i dau ceea ce în faţa durerii domnului Ferency, nu i-am putut da. L-am chemat – era nedespărţit de Bivolaru -, mi-a povestit cum i-a dat în gînd şi cum a înfăptuit isprava lui. L-am lăudat şi mi-am plimbat mîna mult pe faţa lui suptă şi radioasă şi i-am dat un pachet de ţigări regale. Şi nu ştiu cum, m-am pomenit că iau de nas pe căprarul Bivolaru, care se tot apropia de mine şi pe care, cu cît îl priveam, cu atît mai mult punea stăpînire pe firea mea. Era mic de statură, faţa îi era smeadă şi foarte pîrlită de soare şi vînt; în fundul capului purta nişte ochi mici, căprui şi scăpărători. Avea dinţi mărunţi, albi şi frumoşi, şi peste buza arsă de frigurile ostenelilor abia mijea o mustaţă roşcovană -, un vulpoi de Mehedinţi. Purta capelă pe sprînceană, iar în ce priveşte îmbrăcămintea părea înfăşurat cu totul într-un covor de petice, căruia expresia lui îi dădea ceva din prestanţa unor odăjdii de samurai japonez fanatic. O crestătură adîncă îi stăpînea obrazul stîng şi alta mai lată se răsfăţa pe gît sub urechea dreaptă; mai în sus de mînă, pe antebraţul stîng, se zărea o cicatrice respectabilă… L-am întrebat unde a fost rănit. Mi-a răspuns cu naivitate şi scurt: „Peste tot, domnule general”. Şi desfăcînd repede o moletieră, mi-a arătat o rană de schijă, abia vindecată, la pulpa dreaptă; apoi, descheind singurul nasture pe care îl mai avea la veston, puse degetul pe o dîră de baionetă în lungul coastelor din dreapta care se vedea în întregime printre cele cîteva şuviţe de pînză destrămată ce alcătuiau cămaşa lui Bivolaru. Şi era gata să-mi mai arate, dar l-am întrerupt: „Bine, bine… văd că eşti crestat ca un răboj; dar unde ai căpătat rănile? În ce lupte?…” Şi iarăşi cîntecul lui: „Peste tot, domnule general. În Carpaţi, la Răşinari, la Olt, la Siret, la Oituz şi chiar pe Tisa în aprilie, că eu, domnule general, am fost poate în patruzeci de atacuri mari şi, în adevăr, eu sînt răbojul isprăvilor regimentului nostru… pe mine sînt crestate toate de la 1916 încoace… şi nu mă las nici mort!…”
– Ei şi acum îţi pare bine că făcurăm România Mare şi că faci de gardă, tu, căpraru Bivolaru de la Mehedinţi, tocmai aci la Budapesta?
Şi el, încordîndu-se şi privindu-mă soldăţeşte drept în lumina ochilor, îmi răspunse sfătos şi cu mîndrie:
– E lucru mare, domnule general… Dar… am auzitără că mai e şi o Vienă!…
Acestui nebun în toate minţile, acestui prototip al zdrenţelor noastre glorioase de la 1917, care îşi da seama perfect pînă unde se poate întinde fiziceşte România Mare, nu-i intra totuşi în cap că numai pentru ce vedea s-a ostenit el şi atîţia au albit meleagurile cu oasele lor. El, Bivolaru, sinteza neamului său, elegant la simţire şi la gîndire, fără să poată exprima, înţelegea totuşi numai una: „faima şi duhul românesc cît mai departe, şi peste România-Mare, România spirituală, România fără hotare”.
General Marcel Olteanu
ApreciazăApreciază
@Nea Costache,
Recunosc, azi sudui, da repet, numai zmintiţii, nu şi Oamenii,indiferent de etnie, cameleonii însă, auuuu….
Da de ce m-aş supăra, că-s român în ţara mea, tune Doamnie-n tăt nărodu, că nu-l doreşte nici codru, meargă-n pustă Belo Marko, s-oficializeze dracu… iartă-mă Tată, că mă ştii….
Fain OM, Nea Costache, napoi la cântat cu noi, dară 😉 :))
Sibilla
@contele,
Alteţă !
Să fie oare din pricină că n-aţi dibuit cheiţa potrivită spre suflet paşnic de sibillă…. cine să mai ştie…
Acu deh, politeţea vis a vis de ţărani şi lipsa de aroganţă la un conte, poate fi percepută, analizată de către te miri ce * căutători * într-ale * asterelor * cetire, drept… slăbiciune, iar Arkanelor li se cam duse buhul pe mirişti c-ar fi … stâncă… să nu ne-mpiedicăm în aparenţe… 😉
– Bună să vă fie inima !
O cafea, până la sosirea Baciului, un ceai, altceva.. ? Vă rog, poftiţi… 🙂
ApreciazăApreciază
O cafea mai este? Da’ o tigara de tutun, eventual si-un foc ca…fum oi sti eu a scoate!!! Ase, sa putem avea glas la cantat!
ApreciazăApreciază
Este, pentru prieteni întotdeauna 🙂
Unde-am rămas… :)))
ApreciazăApreciază
Sibilla,am rasfoit blogurile sa vad daca cineva isi aduce aminte de evenimentele de acum 20 de ani de la Tg.Mures,cand romanul Eugen Cofariu a fost macelarit de unguri,cred ca suntem singurii care am postat despre aceste evenimente,felicitari,o saptamana minunata !
p.s.ai o dedicatie muzicala.
ApreciazăApreciază
Limba romana este si patria mea!
ApreciazăApreciază
@Tavi Pelin,
* Mişcarea Sionistă urmăreşte prin francmasoni şi prin anumiţi lideri ai UDMR-ului să-i păcălească pe maghiarii din România că dacă vor lupta pentru federalizarea Transilvaniei vor avea autonomie şi vor trăi mult mai bine. În acelaşi timp aceeaşi mişcare Sionistă a acţionat într-un mod perfid în Ungaria determinând din partea ungurilor din această ţară o atitudine rece, indiferentă şi uneori chiar ostilă faţă de ungurii din Transilvania. De asemenea, Sioniştii urmăresc să creeze conflicte artificiale în Transilvania, între români şi maghiari, între ortodocşi şi catolici. În felul acesta se urmăreşte să se fărâmiţeze teritoriul României.[/quote] *
Nu ştiu cât adevăr o fi au ba, dar, cert rămâne că românii şi maghiarii de rând, NU au nimic de împărţit !!! Anumiţi lideri fac jocurile cuiva, cuiva din umbră… şi NU e bine…
Vin să ascult, Tavi 🙂 Mulţumesc frumos !
calde âmbrăţişări,
Sibilla
@Teodora,
Mă gândeam azi, ce trist şi de neînţeles e că românismul e confundat cu ultranaţionalismul, că a fi patriot e de huiduit, că multora le e ruşine să-şi apere,, limba , neamul, principii şi valorile… şi NU e bine….
O săptămână bogată-n realizări, prietenă dragă !
Sibilla
ApreciazăApreciază
Pingback: Din dragoste si respect pentru limba romana « Hai ca se poate!
Buna Seara!
Sint si eu alaturi.
Am venit tirziu acasa, dar va asigur si de sustinerea mea.
De vina este „presul” care ii aduce mereu la vedere pe acesti indivizi ce fac propaganda antiromaneasca in tara care i-a hranit pina acum.
Ce ne mai asteapta de la neputinciosii de la guvern?
Domnul sa ne ajute sa trecem cu bine si peste astfel de provocari!
ApreciazăApreciază
Mă tem că de vină e TOATĂ clasa politicianistă românească, nu doar paiaţa cocoţată pe tronul regelui!
să nu uităm că organizaţia cu pricina (partid nu e, că nu-i înscris ca atare la Tribunal) a fost mai mult decât orice partid din ţara asta la guvernare! să nu uităm că fără ei, n-ar fi putut NICIODATĂ să existe vreun guvern boc, şi masculul alfa al haitei pedelachee nici măcar primul mandat nu l-ar fi încheiat, necum s-apuce să-l fure pe al doilea…
ApreciazăApreciază
@Teodora,
Felicitări !!!
respect, ţie, suflet frumos,
Sibilla
@Pastel,
Vinovaţi sunt toţi păcălicii de-şi spun * clasă politică * şi vinovaţi şi noi, că permitem şi nush când om da cu ei toţi de pământ, poate când ne-om reîntoarce la Cele Dintâi…
RESPECT!
numai Bine, prieten drag,
Sibilla
@duşo ,
CORECT!!!
Adevăr grăieşti!
Au venit din pusta * lor * să facă la noi ce nu li se permite NICĂIERI ân lume, şi, vorba tălică, nici cu-ai noştri de toate coloraturile nu mi-e ruşine…
respect şi preţuire, Şefule draghe,
Sibilla
ApreciazăApreciază
Buna Dimineata! De acord cu Leo.
Numai bine!
ApreciazăApreciază
Ziua Bună, Pastel !
zâmbet şi Lumină-n Calea ta, prieten drag,
Sibilla
ApreciazăApreciază
super,,fiecare om ishi scrie despre limba sa
ApreciazăApreciază
Pingback: Din dragoste si respect pentru limba romana
LIMBA ROMANA este si patria mea…este rostirea fidela a esentei mele!
ApreciazăApreciază
Înălţător !!
ApreciazăApreciază