La treabă, Victor Ponta ! Ai cu cine…

La treabă, Victor Ponta ! Ai cu cine…

Am fost printre cei care, şi-ar fi dorit ca la Şefia PSD să fie Adrian Năstase. N-a fost să fie. Mi-am manifestat reţinerea, îndoielile cu privire la candidatura lui  Victor Ponta. Tânăr şi de perspectivă, spun mulţi, Am afirmat că nu mi se pare a fi suficient de puternic, cât să impună restabilirea ordinii şi-a unei brume de disciplină în PSD… cu Geoană NU se mai putea, partidul o luase serios la vale, devenise de nerecunoscut, derapajele, încălcările repetate ale statutului se tot succedau, ne-a dezamăgit… Debarcarea lui Geoană prin Victoria lui Victor Ponta la Şefia PSD, a fost o surpriză, deloc neplăcută. Am scăpat de măscărici, de trădător.

Acum, Victor Ponta are o Misiune extrem de grea. Are un Sprijin lăudabil în Ion Iliescu şi Adrian Năstase, să sperăm că va folosi acest capital de încredere oferit de cei doi lideri marcanţi, cu experienţă. Va reuşi oare Victor Ponta * să schimbe regulile jocului în PSD *, să atragă, împreună cu noua echipă de conducere a PSD, noi membri, să redea încrederea electoratului social-democrat, serios * zdruncinată * în trista perioadă Geoană-Vanghelie ? Să sperăm că, da! Ar fi păcat să dezamăgească, ar fi păcat să nu încerce… Desigur că, NU singur va reuşi, dar, de el depinde, cum spun mai vechi proverbele româneşti, cu cine anume se înconjoară şi-aşa cum am spus, are Şansa de-a fi sprijinit de Seniori, şi nu de oricare. Va fi un drum greu, dar NU imposibil.

Ponta are datoria morală de-a reuşi, de-a demonstra că PSD chiar mizează pe Schimbare, Coerenţă, Disciplină, satisfacerea nevoilor electoratului său… are datăria morală inclusiv faţă de cei mai sceptici, dar oneşti. Nu ne dorim * o altă Mărie cu-aceiaşi pălărie *, cu alte cuvinte, nu vorbe, ci fapte!

Felicitări, Victor Ponta !

*******

* Victor Ponta a castigat alegerile pentru sefia PSD. El a obtinut mai multe voturi decat contracandidatul sau, Mircea Geoană.

Potrivit rezultatelor oficiale, Victor Ponta a obtinut 856 de voturi in timp ce Mircea Geoana a avut 781 de voturi. 16 voturi au fost anulate.

Lupta dintre cei doi a fost una stransa. Pe parcursul numararii partiale, diferenta dintre Ponta si Geoana a fost de doar cateva zeci de voturi. In unele momente, ei s-au aflat chiar la egalitate.

Ponta: Cei de la PD-L nu vor putea sa doarma foarte bine in perioada urmatoare

Proaspat ales in functia de presedinte al PSD, Victor Ponta le-a transmis tuturor social-democratilor ca va face tot ce a promis in campanie, ca va reusi sa faca din partid din nou o mare forta politica si ca adversarii politici, in special cei de la PD-L, nu vor avea un somn linistit in perioada urmatoare.  ( … ) *

Sursa : http://www.ziare.com/

*******

Victor Ponta, căsătorit cu Europarlamentarul Daciana Sârbu, este pasionat de raliuri, baschet şi fotbal. Aceste pasiuni, sunt pentru, timpul liber, ne descriu însă un tip activ, atras de competiţii.

Să sperăm că Victor Ponta va reuşi să-şi onoreze promisiunile iar PSD va Deveni, Schimbarea impunându-se, un partid puternic! Mult Succes, Victor Ponta şi fă să NU avem dreptate, noi cei sceptici şi reţinuţi! La treabă!

*******

ION ILIESCU – PREŞEDINTE DE ONOARE AL PSD :

„Renumararea este inutila, rezultatul este explicit. Nu este o misiune simpla pentru Ponta dar sper ca va intelege misiunea grea care ii revine si sunt convins ca va gasi sprijinul necesar pentru ceea ce trebuie sa faca”, a declarat Ion Iliescu.

El a mai spus ca acum partidul intra pe mana unei echipe noi.

„Nu e o munca usoara pe care trebuie sa o desfasoare Victor Ponta. Sper ca dupa aceasta schimbare, partidul sa maerga inainte”, a mai afirmat Iliescu.

Sursa : http://www.ziare.com/

Adrian Năstase :

SCHIMBAREA este şansa obligatorie pe care trebuie să ne-o dăm pentru a ne putea recâştiga poziţia de principal partid al ţării.

Opţiunea mea fermă, argumentată pe o analiză sinceră şi profundă a situaţiei pe care, de altfel, o vedem cu toţii în partid, este pentru schimbare!

De aceea, am hotărât să-l sprijin pe Victor Ponta.

Un nou preşedinte al PSD, cu o nouă echipă, cu un „guvern din umbră”, format din oamenii cei mai competenţi ai partidului, ar reprezenta doar primul pas al schimbării.

Această nouă echipă trebuie să aducă un nou stil de a face politică, mai dinamic, consecvenţă în decizii, meritocraţie, iar nu clientelism, deschiderea largă a porţilor partidului pentru a aduce aer proaspăt şi lumină pe culoarele întunecate ale sediilor noastre de partid.

Eu cred nu doar în necesitatea schimbării, ci şi în posibilitatea realizării acesteia.

De mâine, să ne întoarcem la problemele cetăţenilor. Altfel, tot zbuciumul nostru, toate aceste competiţii interne sunt fără rost…. ( … )

Congresul PSD

sorinamatei.blogspot.com/

Prostănac până la capăt!

Am susţinut în permanenţă că se impune o Schimbare în PSD. Rezultatele de * succesuri * ale * stimabilului * Mirciulică Geoană, gafele incalificabile, erorile, acţiuni fără de noimă, sfidarea liderilor marcanţi ai PSD şi-a electoratului de stânga, suspiciunile,  toate ne-au determinat să ne dorim debarcarea acestuia. Devenise nu doar în plus în peisaj ci, o sursă de iritare, conflicte, dezamăgiri. Şi-a fost greu, căci n-a avut Demnitatea să-şi depună mandatul după înfrângerea la Prezidenţiale, nu se dădea plecat din fruntea partidului, să-l pici cu ceară, s-a bazat pe Vanghelie, pe tot soiul de mârlani, pe combinaţii. Şi-a venit Ziua când şi-a primit lecţia binemeritată şi va mai plăti… cârdăşia cu Băsescu, pe care o neagă, încă nu a plătit-o, toate la timpul lor!

Mircea Geoană NU ştie nici măcar să piardă, e de notorietate… Nici în această zi, NU s-a abţinut, * felicitându-l * pe cel care l-a învins, pe Victor Ponta… aruncând săgeţi nemeritate, incalificabile, la adresa D-lui Preşedinte Ion Iliescu. Am mai spus, calităţi precum : Demnitatea, Onestitatea, Moralitatea, NU le cultivă, nu le cunoaşte. S-a dovedit din nou, plin de venin, ranchiunos, găsind vinovaţi peste tot şi pe oricine, numai el, ba. A plecat de la Romexpo, NU cu capul sus, ci, cu nasu-i arogant în vânt. Nici nu ne aşteptam la altceva….

Nu cred să mai facă mulţi purici pe tărâm mioritic, în opinia mea. Este orgolios şi ranchiunos, interesat doar de bunăstarea şi persoana sa. Va onora probabil ofertele din străinătate. Da ducă-se !!! C-a fost Prostănac, până la capăt…

Doamne Ajută!

Sibilla

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Atitudini, Pilde şi „aduceri aminte”... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

29 de răspunsuri la La treabă, Victor Ponta ! Ai cu cine…

  1. spedy zice:

    asteptarile sunt mari si provocarile pe masura .sper ca noua echipa de la conducerea PSD,sa dea dovada de capacitate manageriala pe masura enormelor asteptari care s nu numai ale activistilor si simpatizantilor partidului ci ale intregii tari si ca,alaturi de un partit autentic si la fel de puternic al dreptei sa constitue motorul primenirii mediului politic si social romanesc,un loc in care ,de prea multa vreme nu se mai regaseste valoarea ,profesionalismul.
    Doamne ajuta!!

    spedy/21/02/2010

    Apreciază

  2. Nea Costache zice:

    Buna dimineata Sibilla, si cred ca e o dimineata buna si pentru PSD!
    Tanarul Ponta, cred ca va conduce destinele PSD-ului cu fermitatea specifica-i de procuror. Este un om integru, nu i se poate reprosa nimic (c-ar fi ex-comunist, ex-securist, informator…), si are sange, cum spunea si Mazare!
    In doua-trei zile, sa-si definitiveze echipa si sa porneasca la treaba. Cele doua partide de opozitie, trebuie sa-si faca datoria fata de cei napastuiti; in primul rand, pensionarii, care se uita cu speranta la ei! Doamne ajuta!

    PS Treci pe la mine: http://www.neacostache.com/2010/02/20/te-nvat-io-minte/

    Apreciază

  3. Augustin zice:

    Sint sceptic! Sau, poate, doar circumspect! La urma urmei, despre OMUL Ponta nu stim prea multe. Si, printre alea putine pe care le stim, ar fi ca a fost favorabil (mez)aliantei PSD – PDL sau ca are un socru ciudat de deschis catre Cotroceni. Tineretea este (dar nu totdeauna!) un atu.
    Astept ca Victor Ponta sa-si precizeze pozitia fata de Traian Basescu.
    Sigur, trebuie sa plecam cu prezumtia de nevinovatie. Sa lasam faptele sa vorbeasca, iar Ponta va avea ocazia, destul de curind, sa dovedeasca daca este demn de incredere. Sau nu!
    Doamne ajuta!

    Apreciază

  4. leo zice:

    ŞI TU BRUTUSSINA?!
    Că Adrian Năstase – un om efectiv sfâşiat între enorma capacitate şi forţă cu care l-a înzestrat Dumnezeu, pe de o parte, şi incredibila manieră veşnic ezitantă în care a ratat, INVARIABIL, momentele în care se cerea IMPERIOS făcut pasul înainte, NU înapoi, pe de altă parte – nu poate decât să fie egal cu sine însuşi, lăsându-ne, ca-n alte prilejuri, „plăcerea” de a alege răul mai mic, la limită, spre infinit limită, să zicem că l-aş putea înţelege. Pe tălică, pentru fraternizare cu „prieteni”, NEVER-EVER!
    Nu pot decât să-i doresc (mă rog, ştiu că oricum n-are cum să-i ajungă la „urechi” că nu vizitează Sfinxul aşa ca… alţii, mai mari ca el în anvergură politică) să nu constate, nu mai departe de un an, ce a trebuit să constate acum privind în urmă la precedenta ocazie în care măruntul poporean de-şi zice baciul leo a îndrăznit să-i conteste poziţia dumnealui, marele om de stat – la naşterea guvernului chiloţard, aşa cum avea s-o facă şi mai apoi în faţa unei alte ratări marca ANeul a şansei de a fi un om al momentului, atunci când a făcut pasul înapoi, NU înainte, deschizând larg calea lui Gollum spre îngroparea democraţiei sub un partid-stat, refuzându-ne dreptul de a avea un ADEVĂRAT candidat social-democrat la prezidenţiale: să constate că ăsta baci NU DESCHIDE GURA NICI LA COMANDĂ, NICI DE POMANĂ, CI ATUNCI CÂND CHIAR RESIMTE STRÂMBĂTATEA UNEI DECIZII PĂGUBOASE! N-oi fi eu tata omidu, dar nu cred că poate cineva spune despre fulguranta mea carieră de consilier de ocazie în piele de blogger amator c-ar fi marcată de inconstanţă ori poziţii aberante, neconfirmate de evoluţii ulterioare. Care carieră, iacătă, tumna s-a repauzat!
    Aveţi grijă de voi!
    Dumnezeu să vă apere, c-aici, pe pământul vechii Dacii, chiar nu mai văd cine…

    Apreciază

  5. Augustin zice:

    @ Leo
    Baciule, despre care fraternizare cu „prieteni” vorbesti si a cui?

    Apreciază

    • leo zice:

      Augustissime,
      evident, oricui se va întâmpla să salute o victorie egală cu o colivă a pesedeilor!
      aşa cum există dragoste la prima vedere, există şi antipatie la prima vedere; individul care a încălţat până mai ieri galoşii muuult prea mari pentru un Prostănac de preşedinte a ceea ce ar trebui să fie cel mai puternic partid românesc, se încadra, din punct de vedere băcesc, la această din urmă categorie. individul care a încălţat de ieri galoşii muuult prea mari pentru un mic-mic-mic-muc-cel-mic Titulescu nici măcar în această din urmă categorie nu se poate încadra. pentru că, pur şi simplu, NU-MI SPUNE NIMIC altceva decât ce spusei – e muuuult prea mic pentru o misiune atât de mare ca aceea a înturnării mortului (pesedelei sau democraţiei, în egală măsură) de la groapă! Prostănacul măcar încerca să mimeze consensul, epigonul lui mă tem că nici măcar atâta nu va reuşi, că-i „blagoslovit” cu un orgoliu de-a dreptul invers proporţional cu anvergura; asta ca să nu vorbim despre „gusturile” comune în materie de preacurvit cu pedelachei şi muşcat sân de om care le va fi ţinut cândva de cald sâsâitorilor cu pricina…
      dar, şi aşa, ai smuls de la mine mai multe decât mai eram dispus a spune. mă lasă, dară, să te la sănătos…

      Apreciază

      • leo zice:

        No, rămâneţi şi voi sănătoşi. Eu unul chiar nu mai suport să-mi fie pătat obrazul de tot soiul de piţifelnici măcinaţi de întunecimea unor minţi găunoase ori de strânsoarea unor suflete mici. Cu părerea că, o dată în plus, am aflat că „FACEREA DE BINE, FOTERE DI MADRE” se cheamă la urmaşii siluitelor dace de către pleava armatelor romane, io vă las, odată cu reluarea răvaşului de bun rămas transmis ANeului…
        „Rog o persoană purtătoare de neuroni ŞI bun-simţ să-i explice şi consilierei domnului Adrian Năstase că manipularea prin citate trunchiate şi traduceri din română în română e o atât de veche şi cunoscută metodă kaghebistă, încât nu poate răzbate dincolo de isteţimea ŢĂRANULUI român, chiar dacă acesta nu se poate împăuna cu varii titluri „ştiinţifice”.
        Orice om cu judecată sănătoasă va fi înţeles FOARTE CLAR ce a zis ăsta baci:
        1.Concluzia ANeistică la care făcea referire leo baci era aceea ce a urmat, ca în alte ocazii, unei perioade de EZITĂRI, păguboasă caracteristică a unui om ale cărui posibilităţi depăşesc evident hotărârea de a le pune la lucru, la finele cărei perioade a tras concluzia că, la fel ca altădat, e mai bine să facă un pas ÎNAPOI, nu ÎNAINTE, lăsând pe un altul să ocupe un loc ce, prin prisma faptelor trecute şi a capacităţii trecute, prezente şi viitoare, I SE CUVENEA LUI, lui Adrian Năstase!
        2.Reacţia băcească la atare concluzie a fost, evident, exprimată prin „Iartă-l Doamne, că nu ştie ce face”, sub impresia exasperantă că da, ACEL Adrian Năstase în care credem toţi acei care, fără a fi remuneraţi ori răsplătiţi în vreun fel, ne răpim din timpul nostru şi al familiilor noastre doar pentru că aşa credem, în idealismul nostru, că putem face mai mult decât să fim simple ovine luate în stăpânire de lupii care s-au auto-declarat baci, impresia că ACEL Adrian Năstase doar dacă-i va fi luat Dumnezeu minţile va fi putut repeta DIN NOU aceeaşi greşeală de la Congresul trecut, când, LA FEL, a făcut pasul înapoi spre a lăsa locul unei „speranţe”! Da, drage şi draci, asta e convingerea mea, şi nu e negociabilă cu niciun cu de la sine putere instaurat cenzor, că, la fel ca Prostănacul, TOT O CREAŢIE provenită din laboratorul Guvernului Năstase (un la fel de puţin priceput în a se înconjura de oameni de încredere ca mentorul său, Ion Iliescu), la fel ca Răspopitul, nici miiiiicul Titulescu nu are ingredientele necesare pentru a convinge adevăraţii social-democraţi, ăia marcaţi de condiţia de poporeni, nu de spoiala de doctrină. pur şi simplă pentru că toţi, dimpreună cu alţii ce au gravitat în jurul aceleiaşi trase, duhnesc a portocală stricată!
        3.Ăsta baci nciodată nu l-a îndemnat pe AN la altceva decât la luptă, din INTERIORUL sau DIN AFARA PSD, dar LA LUPTĂ, nu la veşnic cedare în faţa combinatorilor, pentru că pasivitatea nu face decât să dea apă la moară uneltitorilor, pentru că a te lăsa captiv într-un partid muribund, fără să faci nimic concret, prin fapte, nu prin vorbe, spre a-l resuscita ori creştineşte îngropa, e tot un fel de moarte!

        Domnule Adrian Năstase,
        dacă veţi fi înţeles aceste de mai sus, şi altele câtele va fi încercat să vă transmită „din teren”, de la talpa ţării, reporterul de ocazie zis baciu leo, bine. dacă nu, iară bine, că noi, poporenii, tot om avea a le duce ale vieţii vieţilor noastre cruci cu sau fără o alternativă la odiosul partid-stat. dumneavoastră veţi afla de e bine ori rău ce aţi făcut la proximele alegeri; noi om mai avea ceva de adăstat, pân’ la Judecata de Apoi…
        Încă o dată, să vă dea Domnul dreptate dumneavoastră, nu mie.
        PS
        Şi, dacă prin structura firii de (d)rac bântuit de ielele nopţilor de Sânzâiene şi prin forţa verbului, fără de voia lui, ăsta baci vă va fi şifonat fracul de Arogant, îl veţi ierta, c-aşa-i mintea proastă de baci învăţată cu rezistenţa miţoasei le tăvăleală. ori ba…
        Sănătate vă doresc.”
        Şi vouă, dragilor, sănătate…

        Apreciază

        • leo zice:

          Iar mă întorci din drum! De ce ai re-postat la ANeul un răvaş despre care am spus clar că ÎL REIAU AICI, după ce îl postasem deja acolo?! Au nu vezi că, şi aşa, ştiu alţii mai bine ca mine ce am eu în cap, ştiu alţii ce vom fi vorbit noi între noi din momentul în care AM ANUNŢAT CLAR CĂ AM TĂIAT ORICE LEGĂTURI EX-BLOGGI cu cei pe care i-am întâlnit în această lume virtuală?! Cum spusei, eu unul m-am lămurit: în idiotul meu idealism, am sperat că-i fac un bine unuia care, poate, va fi făcut un bine (şi) pentru mine pe vremea când a fost Premier, cel mai bun dealtfel. Dar, după zoaiele cu care mi-a fost răsplătită încrederea de către căţei (pe rând, Victor, Mihnea, Gavroş, într-un final apoteotic, şi mai ales, Aya) şi atitudinea tipică de autocrat învăţat a i se cânta musai la menestrel, indiferent dacă greşeşte au ba, a dulăului stânei, după ce, iaca, tumna am aflat că au ajuns a mă înţelege lupii mai bine decât câinii, confirmat fiind de zdrobitoarea convergenţă a vocilor care chiar contează, INVARIABIL BULVERSATE ÎN FAŢA PASULUI ÎNAPOI ŞI SCEPTICE ÎN PRIVINŢA SOLUŢIEI DE PALEATIV, rămân cu speranţa ca nu e chiar aşa, şi Sibilla, Instalatorul, Daniel, Augustin, Velisar, Draghi, Cârcotaşul, Violet, şi nu numai, cu voia voastră, ultimul pe listă, leo baci n-or fi chiar nebuni. dar atât. pur şi simplu nu mai pot continua să irosesc orzul pe gâşte. trist, dar adevărat, cei care generalizează bicisnica noastră clasă politică au, tare mă tem, un mare temei în a o face: multă, muuultă mizerie umană s-a acumulat în Casa aia zisă a Poporului… un partid care, cu atâta osârdie, îşi marginalizează valorile şi împinge în faţă nişte baloane de săpun atââât de goale de conţinut, chiar nu merită atâtea speranţe câte au investit amărăştenii în ei. eu unul, SIGUR, am gătat carnetul de cecuri în alb, odată cu ultima ştampilă pe care o voi mai fi pus-o vreodată pe un politicianist, culmea ironiei, şi PROSTĂNAC pe deasupra… Aşa-mi trebuie, şi altora de învăţătură de minte să le fie!!!
          Să BOCiţi bine…

          Apreciază

          • leo zice:

            PS
            Poate că, totuşi, cuiva am a prezenta scuze pentru o regretabilă confuzie – unui lup singuratic di pi la Focşăni care, apărând la momentul şi în stilul cât se poate de confuzabil şi nepotrivit, a reuşit să deruteze un altfel priceput ochi de şoim într-ale detectatului de guzgani, dar, se pare, zăpăcit într-ale firii sale de-atâta delir scenaristic al unora şi elan diversionistic al altora, până şi ochiul de şoim poate avea momente de rătăcire. Nu ştiu dacă ar fi fost cazul s-o recunosc şi altfel decât prin sistarea completă a atacurilor în momentul în care, punându-mi monoclul, am zărit diferenţa de textură între blana de lup şi aia de hienă. Dar ştiu că nu aici era cazul s-o fac, mai ales că nici măcar nu ştiu de se mai abate p-acilea. Dar e tot ce poate face o minte de opincar pentru a repera onoarea unui grof…
            Cât despre un alt aristocrat, a cărui tăcere vorbeşte mai mult decât suficient despre incapacitatea de a-şi transcende povara poreclei la fel de celebre cu care l-a potcovit Bunicuţa, la fel ca pe Prostănac, încă o dată, pentru ultima dată, Dumnezeu să-l ierte că, evident, nu ştie ce face…
            Încă o dată, să BOCiţi bine…

            Apreciază

            • leo zice:

              PPS
              Na, că făcură prietenii şi „prietenii” din mine un soi de Cacealma-vodă în ciunci minute demisionar!
              Sunt obligat să revin pentru că tumna fratele meu mai mare, Velspătarul nostru Iancu, n-a priceput ceea ce ar fi fost de aşteptat a fi înţeles extrem de uşor şi de clar cei care-l vor fi citit şi apreciat pe ăsta baci, cu plusurile şi minusurile lui:
              1.Ştiu despre (d)raci în general, cu atât mai abitir în cazul unui Mesteacăn, că, exact pidos decât ar indica o caracteristică a „mascotei” zodiei, chiar deloc nu se caracterizează prin înapoi-datulea la greu; ci o altă caracteristică vor fi luat aceştia de la rac – ce apucă în cleşti, taaare greu mai lasă, în genere fără suflare; şi, în cazul particoler în discuţie, de multe ar putea fi tras de răspundere dumnealui ANeul, dar nu că ar da înapoi la greu! Altfel se cheamă ceea ce face prin păgubosul său mod de a lua de-a-ndoaselea decizii după ezitări care, în cele din urmă, îl vor lăsa ca pe celebrul Petrică: când or chiar veni lupii, nu se va mai găsi nimeni să creadă în… catindatura dânsului…
              2.În aistalalt caz particoler, una-i una, alta-i alta. Că, aşa cum am spus-o nu o dată, şi am demonstrat-o în practică prin reducerea la strictul necesar a operaţiilor de rânire printre godacii rătăciţi prin cea grădiniţă a ANeului, cândva şi a Corinei, îmi repugnă sportul tăvălirii cu te miri cine prin troaca cu lături, cu atât mai puţin cu orătănii d-ale curţii în care, bag sama, a dat iama oareşce streche contractată de la guzgani şi hiene, asta ar fi una. Cu totul alta e că, şi în ăst caz, ca în cazul Corinei, de plecat, nicidecum nu am plecat la greu, ci în momentul în care am primit, printre rânduri, ordinul de demobilizare. N-o să-mi spui, tumna tălică, că nu vei fi sesizat „curtenitoarea” insistenţă cu care gazda i-a amintit baciului ungurean cum că „vine omul, stă oleacă, dar vine şi vremea de pleacă”…
              3.În loc să te-mbucuri tălică văzând ce fii rătăcitori se-ntoarnă la cuib, odată ochiul de şoim întors spre alte zări… În loc să savurezi tălică efluvii de ode-nălţătoare ale apreciaţilor urmaşi ai dacilor, desigur, aplaudacii… Ce dacă din primii paşi, răsunând, curios, fix ca-n armată, când băteam pasul gâscanului, stângu, stângu, stâng… stâng, stângu (sau că cam aşa cumva… 😉 ), numa a bine nu sună primii paşi ai „noului pesede” miiictitulescian… Ce dacă s-a dat startul spre repetarea istoriei, prin disecţia în viu a pesedeilor fix pe modelul aplicat peneleilor… Crezi că-i pasă cuiva că se va mai adăuga o altă literă pe calea evoluţiei pedelacheilor spre partidul unic?! (acu, dacă o spusei, nu poci a nu mă-ntreba, oare d-aia o fi fost aşa „periculoasă” o plecare a ANeului, că ar fi coagulat el hemoragia unor sângerări menite a se strânge în „punga de perfuzii” a ştim noi cui, periclitând operaţia „chirurgului” Johnny Walker?! zic şi eu, nu dau cu paru, deşi, REPET, eu preferam să fie pesedeul al cui trebuie, în CLAR, să pricepe şi curcile, al cui l-a făcut ceea ce era pe vremea când era mare şi puternic, ILIESCU ŞI NĂSTASE!!!)
              Hai, BOCeşte şi tălică sănătos…
              (Sibillino, de data asta, chiar nu m-or deranja oficiile tălică de purtător de răvaş. ţin prea mult la Conu Iancu. dreptu-i, ţin mai mult la coloarea miţoasei mele ca s-o mai afund în aşa „clor” ielitist purificator ca ăla de m-a făcut să prefer mirosul de otavă de pe imaş… )

              Apreciază

  6. Sibilla zice:

    Vă mulţumesc frumos, tuturor !
    @spedy,
    @Mea Costache,
    @Aufustin,
    @Leo

    Nu m-am făcut se pare înţeleasă, NU am renunţat la reţineri nici la îndoieli, în opinia mea tandemul Iliescu – Năstase se impunea, dar…
    Am de finalizat oareşce teme de casă la matematică, Zoran mă solicită, apoi revin, Şi nu agrez matematică ( auch, că m-aude cineva, nu spui cine, da recunosc… ), până atunci postez şi aici comentariile postyate de către dumneamea pe blogurile Preşedintelui Ion Iliescu şi respectiv, AN, sunt încă la moderare :

    Sibilla Says: Your comment is awaiting moderation.
    21/02/2010 at 11:39 am | Reply

    D-le Preşedinte Ion Iliescu,
    Postez şi-n spaţiul domniei dumneavoastră câteva mari şi late… nedumeriri, pe care, le-am ridicat la fileu şi d-lui Adrian Năstase.

    D-le AN,
    Câteva… nedumeriri :
    – ce are de câştigat PSD prin alegerea lui Vanghelie ca vicepreşedinte iar a Corinei Creţu, de ex, nu ???!!!!
    – cum va reuşi Victor Ponta , cum va scăpa de UMBRA socrului său, * renumitul * Ilie Sârbu ??
    – recunoaşteţi că fără de susţinerea d-lui Preşedinte Ion Iliescu şi a domniei dumneavostră, Victor Ponta NU ar fi câştigat, chiar dacă el a făcut-o neaşteptat de timid şi aceasta NU mi-a plăcut…??

    În fine, postez şi aici opinia Baciului Leo şi, tare mo-e că are dreptate, aşa cum am spus, să dea Dumnezeu ca noi cei sceptici să NU avem dreptate, dar… :

    leo, pe februarie 21st, 2010 la 12:59 cică: Edit Comment

    ŞI TU BRUTUSSINA?!
    Că Adrian Năstase – un om efectiv sfâşiat între enorma capacitate şi forţă cu care l-a înzestrat Dumnezeu, pe de o parte, şi incredibila manieră veşnic ezitantă în care a ratat, INVARIABIL, momentele în care se cerea IMPERIOS făcut pasul înainte, NU înapoi, pe de altă parte – nu poate decât să fie egal cu sine însuşi, lăsându-ne, ca-n alte prilejuri, „plăcerea” de a alege răul mai mic, la limită, spre infinit limită, să zicem că l-aş putea înţelege. Pe tălică, pentru fraternizare cu „prieteni”, NEVER-EVER!
    Nu pot decât să-i doresc (mă rog, ştiu că oricum n-are cum să-i ajungă la „urechi” că nu vizitează Sfinxul aşa ca… alţii, mai mari ca el în anvergură politică) să nu constate, nu mai departe de un an, ce a trebuit să constate acum privind în urmă la precedenta ocazie în care măruntul poporean de-şi zice baciul leo a îndrăznit să-i conteste poziţia dumnealui, marele om de stat – la naşterea guvernului chiloţard, aşa cum avea s-o facă şi mai apoi în faţa unei alte ratări marca ANeul a şansei de a fi un om al momentului, atunci când a făcut pasul înapoi, NU înainte, deschizând larg calea lui Gollum spre îngroparea democraţiei sub un partid-stat, refuzându-ne dreptul de a avea un ADEVĂRAT candidat social-democrat la prezidenţiale: să constate că ăsta baci NU DESCHIDE GURA NICI LA COMANDĂ, NICI DE POMANĂ, CI ATUNCI CÂND CHIAR RESIMTE STRÂMBĂTATEA UNEI DECIZII PĂGUBOASE! N-oi fi eu tata omidu, dar nu cred că poate cineva spune despre fulguranta mea carieră de consilier de ocazie în piele de blogger amator c-ar fi marcată de inconstanţă ori poziţii aberante, neconfirmate de evoluţii ulterioare. Care carieră, iacătă, tumna s-a repauzat!
    Aveţi grijă de voi!
    Dumnezeu să vă apere, c-aici, pe pământul vechii Dacii, chiar nu mai văd cine…

    La treabă, Victor Ponta ! Ai cu cine…

    La rându-i, colegul Augustin are o opinie:
    Augustin, pe februarie 21st, 2010 la 11:59 cică: Edit Comment

    Sint sceptic! Sau, poate, doar circumspect! La urma urmei, despre OMUL Ponta nu stim prea multe. Si, printre alea putine pe care le stim, ar fi ca a fost favorabil (mez)aliantei PSD – PDL sau ca are un socru ciudat de deschis catre Cotroceni. Tineretea este (dar nu totdeauna!) un atu.
    Astept ca Victor Ponta sa-si precizeze pozitia fata de Traian Basescu.
    Sigur, trebuie sa plecam cu prezumtia de nevinovatie. Sa lasam faptele sa vorbeasca, iar Ponta va avea ocazia, destul de curind, sa dovedeasca daca este demn de incredere. Sau nu!
    Doamne ajuta!

    Concluzionând : să dea Dumnezeu ca nici unul din noi să NU avem dreptate. Bucuria mare e că PSD a scăpat de Prostăvac, dar…. tot NU am înţeles în ce RELAŢII e V Ponta cu Băsescu Tr, scăpăm ŞI de socrul său sau ??… şi de ce Victoraş Ponta NU concepe-n nintea sa cinără că AN va trebui să candideze şa Preşedinţie, nicidecum el, Doamne iartă-mă, acu chiar face pe fifi înaripatul… Am senzaţia că tânărul Ponta posedă o doză de narcisism, mefalomanie ( ? ) care NU dă deloc bine ca social-democrat, mai ales în ochii electoratului, se va găsi careva să-i traducă acest aspect DELOC de neglijat ??
    De această dată, d-le AN, de la domnia dumneavoastră dorim nu neapărat nişte răspunsuri, ci o OPINIE OBIECTIVĂ, cu speranţa că veţi avea amabilitatea. Mulţumesc.
    Sibilla

    D-le Preşedinte,
    Se continuă cu… * manelizarea PSD * ??? Vanghelie bine mersi vicepreşedinte al PSD, oar Corina Creţu, un om cultivat, un pesedist onest care a demonstrat prin fapte, nu prin vorbe ce capacitate are, nu e vicepreşedinte ?? Va fi oare Schiimbarea mult aşteptată în PSD, pusă-n practică, transpusă-n fapte sau altă Mărie cu aceiaşi pălărie ? Suntem debusolaţi, nu am înţeles ceva aspecte…
    Vă rugăm să aveţi amabilitatea să ne limpeziţi, opinia domniei dumneavoastră fiind cea mai echilibrată aşa cum bine ştim. Cu mulţumiri,
    Sibilla

    Sibilla spune: Comentariul tău e în așteptare.
    februarie 21, 2010 la 1:24 pm

    D-le AN,
    Câteva… nedumeriri :
    – ce are de câştigat PSD prin alegerea lui Vanghelie ca vicepreşedinte iar a Corinei Creţu, de ex, nu ???!!!!
    – cum va reuşi Victor Ponta , cum va scăpa de UMBRA socrului său, * renumitul * Ilie Sârbu ??
    – recunoaşteţi că fără de susţinerea d-lui Preşedinte Ion Iliescu şi a domniei dumneavostră, Victor Ponta NU ar fi câştigat, chiar dacă el a făcut-o neaşteptat de timid şi aceasta NU mi-a plăcut…??

    În fine, postez şi aici opinia Baciului Leo şi, tare mo-e că are dreptate, aşa cum am spus, să dea Dumnezeu ca noi cei sceptici să NU avem dreptate, dar… :

    leo, pe februarie 21st, 2010 la 12:59 cică: Edit Comment

    ŞI TU BRUTUSSINA?!
    Că Adrian Năstase – un om efectiv sfâşiat între enorma capacitate şi forţă cu care l-a înzestrat Dumnezeu, pe de o parte, şi incredibila manieră veşnic ezitantă în care a ratat, INVARIABIL, momentele în care se cerea IMPERIOS făcut pasul înainte, NU înapoi, pe de altă parte – nu poate decât să fie egal cu sine însuşi, lăsându-ne, ca-n alte prilejuri, „plăcerea” de a alege răul mai mic, la limită, spre infinit limită, să zicem că l-aş putea înţelege. Pe tălică, pentru fraternizare cu „prieteni”, NEVER-EVER!
    Nu pot decât să-i doresc (mă rog, ştiu că oricum n-are cum să-i ajungă la „urechi” că nu vizitează Sfinxul aşa ca… alţii, mai mari ca el în anvergură politică) să nu constate, nu mai departe de un an, ce a trebuit să constate acum privind în urmă la precedenta ocazie în care măruntul poporean de-şi zice baciul leo a îndrăznit să-i conteste poziţia dumnealui, marele om de stat – la naşterea guvernului chiloţard, aşa cum avea s-o facă şi mai apoi în faţa unei alte ratări marca ANeul a şansei de a fi un om al momentului, atunci când a făcut pasul înapoi, NU înainte, deschizând larg calea lui Gollum spre îngroparea democraţiei sub un partid-stat, refuzându-ne dreptul de a avea un ADEVĂRAT candidat social-democrat la prezidenţiale: să constate că ăsta baci NU DESCHIDE GURA NICI LA COMANDĂ, NICI DE POMANĂ, CI ATUNCI CÂND CHIAR RESIMTE STRÂMBĂTATEA UNEI DECIZII PĂGUBOASE! N-oi fi eu tata omidu, dar nu cred că poate cineva spune despre fulguranta mea carieră de consilier de ocazie în piele de blogger amator c-ar fi marcată de inconstanţă ori poziţii aberante, neconfirmate de evoluţii ulterioare. Care carieră, iacătă, tumna s-a repauzat!
    Aveţi grijă de voi!
    Dumnezeu să vă apere, c-aici, pe pământul vechii Dacii, chiar nu mai văd cine…

    La treabă, Victor Ponta ! Ai cu cine…

    La rându-i, colegul Augustin are o opinie:
    Augustin, pe februarie 21st, 2010 la 11:59 cică: Edit Comment

    Sint sceptic! Sau, poate, doar circumspect! La urma urmei, despre OMUL Ponta nu stim prea multe. Si, printre alea putine pe care le stim, ar fi ca a fost favorabil (mez)aliantei PSD – PDL sau ca are un socru ciudat de deschis catre Cotroceni. Tineretea este (dar nu totdeauna!) un atu.
    Astept ca Victor Ponta sa-si precizeze pozitia fata de Traian Basescu.
    Sigur, trebuie sa plecam cu prezumtia de nevinovatie. Sa lasam faptele sa vorbeasca, iar Ponta va avea ocazia, destul de curind, sa dovedeasca daca este demn de incredere. Sau nu!
    Doamne ajuta!

    Concluzionând : să dea Dumnezeu ca nici unul din noi să NU avem dreptate. Bucuria mare e că PSD a scăpat de Prostăvac, dar…. tot NU am înţeles în ce RELAŢII e V Ponta cu Băsescu Tr, scăpăm ŞI de socrul său sau ??… şi de ce Victoraş Ponta NU concepe-n nintea sa cinără că AN va trebui să candideze şa Preşedinţie, nicidecum el, Doamne iartă-mă, acu chiar face pe fifi înaripatul… Am senzaţia că tânărul Ponta posedă o doză de narcisism, mefalomanie ( ? ) care NU dă deloc bine ca social-democrat, mai ales în ochii electoratului, se va găsi careva să-i traducă acest aspect DELOC de neglijat ??
    De această dată, d-le AN, de la domnia dumneavoastră dorim nu neapărat nişte răspunsuri, ci o OPINIE OBIECTIVĂ, cu speranţa că veţi avea amabilitatea. Mulţumesc.
    Sibilla

    Revin, pentru că nu-s brutus, chiar dacă exprimarea mea lasă de dorit şi nu mă fac înţeleasă.

    stimă şi respect, tuturor,
    Sibilla

    Apreciază

  7. Sibilla zice:

    P.S. promit să revin cu un nou articol imediat ce am un pic de timp

    Apreciază

  8. Dan Patrascu zice:

    Si eu am salutat printr-o postare pe blog alegerea lui Victor Ponta in functia de preseinte al partidului. Cu siguranta este singurul care poate schimba ceva in bine, cu conditia ca Ponta sa conduca si nu sa se lase condus de cei care-l vor santaja acum cu sprijinul pe care i l-au acordat, in speta Nastase, Mitrea sau Iliescu.

    Apreciază

  9. Sibilla zice:

    @Dan Pătraşcu,
    În afară de faptul că Ponta ARE DE CLARIFICAT încă, multe aspecte, inclusiv relaţia cu Băsescu şi nu numai, să fim serioşi… Fără sprijinul d-lui Preşedinte Ion Iliescu şi al d-lui Adrian Năstase, Victor Ponta NU ar fi reuşit să câştige, acesta e adevărul! Se-mbată cu apă de ploaie cine nu recunoaşte, sincer.
    Să-l şantajeze ? Poate să-l sprijine să pună vreun proiect în practică, căci, mă-ndoiesc să transpună ceva în practică cu Vanghelie, Oprişan, Dragnea, ce naiba…
    În opinia mea, Ponta trebuie să lucreze în Echipă, cu Echipa, inclusiv cu oamenii ce l-au susţinut, sprijinit, îndrumat. De şantajat… hmmm… d-le Pătraşcu, altele sunt persoanele ce ar putea s-o facă, şi acelea nu-s din zona PSD, sau prea puţin. Ponta ştie.
    Primul lucru la care Ponta SE IMPUNE SĂ RENUNŢE E aerul de superioritate, izul de megalomanie, nu-i va aduce sprijinul electoratului, la o adică…
    Să lăsăm faptele să vorbească, căci vorbele, deseori ne amuţesc…
    respecte,
    Sibilla

    Apreciază

  10. mircea zice:

    -Victor Ponta nu trebuie sa scape de nimeni,de nici o umbra,mai mare sau mai mica.As vrea sa fie el,un om simplu dintr-un sat gorjan,scolit in Bucuresti si cunoscator al nevoilor oamenilor din tara asta necajita.
    Am convingerea ca va fi inconjurat de oameni competenti,nu neaparat vicepresedinti(parte dintre acestia),care sa dea greutate deciziilor luate.De azi as vrea sa vad ,o opozitie ferma privind deciziile guvernului cu privire la Legea salarizarii,Legea pensiilor,a alocatiilor pentru copii,a somajului etc.Pentru mine, alegerea lui V Ponta in fruntea P.S.D inseamna speranta revenirii partidului la guvernare si revenirea tarii la crestere economica,locuri de munca,etc. Adrian Nastase va fi aproape de Victor Ponta.

    Apreciază

  11. Sibilla zice:

    Vă mulţumesc frumos, tuturor, pentru comentarii. Îmi cer scuze pentru întârzierea răspunsurilor, sper să le acceptaţi, vă asigur de preţuire şi respect.

    @mircea,
    Ceea ce dorim noi, din nefericire, de prea multe ori NU coincide cu ceea ce ni se serveşte mai apoi. Cum am spus, am reţineri, am multe nedumeriri şi sunt multe întrebări fără de răspuns iar Ponta va trebui să clarifice totul.
    Pe de altă parte, trebuie să recunoşti, singur, fără sprijin, niciodată nu ar fi câştigat. Apoi, şi cred că cea mai importantă idee, e că nu e suficient de puternic, rodat, trecut prin furcile Iadului, nu poate afirma nimeni că el e cel mai potrivit, odată ce sunt în PSD alţii mai buni. Va trebui să dovedească, demonstreze, tare multe.
    Până acum, socrul, Ilie, Sârbu, a dovedit, pentru cei ce se îndoiau, că NU are cuvânt ! Spunea că renunţă la toate funcţiile, acum candidează…
    Sibilla

    @Leo,
    Duşo, bucuria tuturor a fost că a scăpat PSD de Prostănac.
    Dacă era să fi ţinut cineva cont de părerea şi a noastră, nu Ponta ar fi fost candidatul ideal, sau cel mai potrivit. N-a fost aşa.
    Îmi menţin reţinerile, întrebările şi…. tare mi-e că va muşca exact mâna întinsă… Am spus, repet, să dea Dumnezeu să mă înşel, dar…
    Eu, nu pot să spun : rămâi Leo, pentru că Sfinxul e ŞI casa ta, ne aparţine amândurora deopotrivă şi-mi cunoşti opinia mai bine ca oricine, ştii bine că vreau să nu pleci, că-ţi înţeleg supărarea şi tristeţea, pe bună dreptate ai spus ce ai spus mai sus. La AN, tu decizi, opinia mea, şi acolo tu eşti TU şi spre deosebire de tare mulţi alţii, ai coloană vertebrală şi respect, eşti onest şi-ţi argumentezi întotdeauna afirmaţiile. Nu e doar opinia mea, e nevoie de Oameni ca tine! Cine nu recunoaşte sau se împiedică de Leo, ridică tare multe semne de întrebare…
    Nu voi permite niciodată aberaţii sau afirmaţii gratuite la adresa ta, pentru că ştiindu-mi sufletul ştiu cum eşti, pentru că nimic din ce s-a scris acolo la adresa ta NU e adevărat. M-ai măscărit deseori, ai avut şi mare răbdare cu mine să mă conving de multe, am ajuns de fiecare dată la cuvintele tale. Cuvinte, nu vorbe, pt că tu nu arunci vorbe-n vânt ca alţii. Eşti stimat de colegii de dialog tocmai pentru calităţile pe care le ai şi eşti stimat de Oameni, de cine TREBUIE, aşa cred eu. În inima mea vreau să cred că AN te admiră pentru ceea ce eşti, chiar dacă tace ! Cred că nici prin minte nu-ţi trece cât eşti de preţuit şi ştiu că nu acest aspect te interesează, că te implici pentru c-ţi pasă, pentru că ştii că se poate şi că sunt soluţii mai bune.
    Ai observat şi aici şi acolo, la AN, că toţi au priceput ce ai spus, transmis tu, cu o excepţie şi mă abţin, ce am de spus spun acolo în continuare fără teamă, nu am de ce avea reţineri.
    Timpul, le va demonstra pe toate mai devreme sau mai târziu. Ai conştiinţa împăcată ŞI curată !!!! Ai făcut ce trebuia, cu onestitate, mai departe…. om trăi şi-om vedea….
    În ce mă priveşte, ai întotdeauna toată stima şi respectul meu, de parcă ar trebui să mai spun, ştii!
    Tu şi dacă pleci, rămâi, eşti dintre cei ce nu trec prin viaţă aiurea, ci, lasă * urme * adânci, mă refer desigur în sensul că urma trecerii tale pe oriunde e că vei fi fost de folos, ai pus umărul, ai construit ceva, au învăţat şi alţii de la tine şi oricum un zâmbet ai răsărit mereu în jurul tău, tuturor, un zâmbet de Lumină, chiar dacă ne-ai mai şi smotocit şi pe bună dreptate!
    No, aşe, duşo, ai cheie, intri şi ieşi când doreşti tălică-n casă, da te rog frumos, de-oi dormi cumva, dă şi sibilinei câte una-două după ceafă să mă trezesc de-o cafă 😉 Şi să nu şterpeleşti de pe noptiera mea, nu-mi arunca ciornele cu pamflete, când obosesc de neputinţă, o să te simt şi mă-ntorn la poesie, nu-mi arunca nici ţigările, că…. te spun, la tati Borgo 😉
    RESPECT!
    Sibilla
    P.S. Am găsit !!! Asta e ! RESPECT răsai tu pe oriunde treci, duşo!!!!

    Apreciază

  12. Sibilla zice:

    P.P.S
    N-am fost atentă, mă refer la răvaş, d-aia am postat şi eu.
    Da nu-i bai, am întărit ideea şi da, chiar ai dreptate !

    Apreciază

  13. Sibilla zice:

    Găsit răvaş pe veranda Sfinxului, luat pe-aripă, dus la destinatar, Şefu !
    Sibilla
    P.S. e la moderare, deocamdată..

    Apreciază

  14. leo zice:

    Aci erai, turbo-zbuciumato?! Uf, şi sigur l-ai luat înaintea celei de-a şaptea corecturi… 😆 nici că pusei ghetele-n cui şi, pare-mi mie, începură să-mi rujinească încheieturile penei… 🙄

    Apreciază

  15. Sibilla zice:

    No tulvai… păi eram p-acilea, că mi-am dat cuvântul să raportez Stăpânei blogului AN-ului, consiliera Şăfă, tăt ce mişc, fusăi p-acolo de-o dare de seamă ;), şi-apoi natrag aci, că dacă Şefu are trebi şi m-a-ncălţat pe mine, mică, paşnică şi inofensivă şi cu reciclările piţifelnicilor, uffffffffffffffffffff…. dacă se blochează pe-acilea ceva, dacă o ia totul razna, numa tălică ai pe conştiinţă :)))
    Deci aşe…. să ruginească dară colţii fiarelor, nuai Baciului draghhe, care Baci spune pe bune şi pe nume ce-are a spune… da mi-e că urechile unor aristocraţi să nu ruginească şi să n-audă ce se impune musai s-audă, deşi, de la atâtea şuierături de-a lungul anilor de la diberşi şi diverse…. nu m-ar mira.
    Cum zisăi, ai conştiinţa împăcată ŞI curată!
    Da te rog, te rog, să videm ce-are a zice Velisar, şi, simt că urmează şi alţii, după noi… că ie pornită ielita/tilictualitatea pe măturat… intruşi…
    AN caută să ,ă tempereze pe mine, nu să ne limpezească pe toţi şi asta mă nelinişteşte, pentru că-mi pasă şi… şi chiar nu poate face ceva decât numai el…
    Sibilla

    Apreciază

  16. Sibilla zice:

    P.S. Reparat gafă sibilină, Şefu.
    Am pus again răvaşul cu scuze la d-na Manu …
    No aşe, acu mă tupilez în pătuc la hodină, bine că am rezolvat, dară…

    Apreciază

  17. leo zice:

    Văzui… Ştiam io că mă iubeşte Manu, că doar mi-s Dragobetele din cântecul lu Mărgineanu… 🙂

    Apreciază

  18. Sibilla zice:

    Aşe, aşe… Năvalnicul, dobro Şefu, je doooobrooo 😉 🙂
    Samo za ti, duşo:

    J.

    Apreciază

    • leo zice:

      Întrebare-ntrebătoare
      aşa di răscolitoare, că şi din mormânt m-aş fi înturnat spre a o retoriciza:
      Unicoarnă într-un corn, ghici Ioană ce-i, cimileşte Sibillino la mine cine m-ar fi făcut (oooo, dar chiar m-a făcut!!!) troacă de porci dacă aş fi scris io aist proverb strămoşesc în cea grădiniţă: „Statul pe margine este nespecific unui om curajos şi cu coloană vertebrală.”?!?!
      Oare dumnealui, ANeul, s-o fi insultat singur pe sine însuşi, ori chiar nu l-o fi recunoscut pe ăl cu care vorbea, catindatul veşnic auto-trecut în rezervă, ză…

      ??
      întreb şi io, nu dau cu paru…

      Apreciază

  19. Sibilla zice:

    Cred că AN e cam pi gânduri de fo ceva zile, că dacă mneaei conţopista nu se potoleşte, ba-şi mai şi asmute oareşce lighioane…
    Zic că e cazul să vii pe redute, că eşti citat des, şi contele te cită azi… desigur nmu la el făcui referire mai sus, ci la neşte * macho *…
    Nu-l recunoscu… aaa… ?

    Apreciază

    • leo zice:

      Ştii prea bine că un baci dat afară pe uşă (şi, chiar dacă printre rânduri, teribil de strident în ochi săritoriu) de gazdă, NICIODATĂ nu se va întoarce pe geam! Dacă dumnealui Arogantul a găsit că nu-i loc de aroganţele altuia în grădina dumnealui, e liber să rămână cu bălăriile şi lianele de-i „îmbrăţişează” strâns răzoarele de flori. Să fie sănătos… Păcat că nu trece p-acilea, poate-poate o tresări în faţa… oglinzii…
      Dar, poate mai bine aşa… Abia ce-om avea şi noi mai multă vreme pentru… oile noastre… că de berbeci oricum mi s-a acrit…

      Apreciază

  20. Augustin zice:

    @ Leo
    Cred c-as avea nevoie de o oarece mina de ajutor din partea ta, un fel de … asistenta tehnica, daca ma pot exprima astfel. Cind crezi ca ai putea avea (dac-ai avea) timp, chef si disponibilitate?

    Apreciază

  21. Sibilla zice:

    Ba mai trece uneori şi pe aci, poate nu-n persoană, da …
    Am grijă să fac un rezumat p-acolo-şe… că nu-i corect cum tare prea multe nu-s .
    Acu io ce să mai zic… că singură m-aruncai în luptă cu cornoraţii, nu văzuşi că-s again troacă de porci pe 10 fire simultan …. aşa-mi trebuie, deşi nu regret, tot ce spun acolo e drept şi-aş face-o din nou, pentru că eu cred în mai bine şi pt că rămân la părerea că AN trebuia să candideze. Da… al doile Ion Iliescu nu se mai naşte şi AN n-aude , citez * furnici strivite de viaţă *, * miloage *, etc etc etc… Ş-apoi cică şi blogul Sfinx e… un amărât de blog şi altele…
    Uf!

    Apreciază

  22. Sibilla zice:

    @Augustin,
    @Leo,

    Dacă vă-ntruniţi fără de mine, mă * sinucid *!
    😉 🙂

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.