Alături de Mamele de Îngeri

Enya – Voices of Angels

Am promis să mai scriu despre Îngeraşi, Mame de îngeri şi o voi mai face, cu speranţa că într-o zi, se va schimba ceva… în Bine !

* Dorinţele mamelor de îngeri nu sunt multe, dacă s-ar dori si nu ar exista atâta nepăsare si neimplicare, atâta dezinteres… Să fie tratate omeneşte in momentele de durere, sa li se permită să-si vada pruncul făra viată, să-l atingă, să-l simtă, să li se vorbească, să fie mângâiate, atunci, in acel moment, … nu păreri de rău exprimate poate prea târziu si in cele mai nepotrivite momente , să li se permită să-si îngroape creştineşte pruncii…. Nu voi putea  întelege niciodată, este peste puterea mea de intelegere, de ce pruncii născuti morti, sau care se nasc natural dar, supravietuiesc doar cateva zile sau saptamani, nu au dreptul la o slujba, de ce preotii nu fac nimic, dupa care ” legi ” si in numele cui au luat decizia de a priva parintii cei mai tristi, caci, mai trist decat sa supavietuiesti propriului tau copil nu cred sa existe, de -a-si plange copilasul, de a i se rosti la capatai Tatal Nostru si cuvinte simple de ramas bun… Mai grav, in spital mamicile de ingeri sunt tratate intr-un hal, pe care, mi-e sila si scarba sa-l descriu…*

NU preoţi, NU psihoterapeuţi, NU psihologi, NU înţelegere, NU… atât de multe… De ce NU??

Auzi * vorbe * prin spate : * şi-aşa a murit copilul… *, * e tânără, face altul *, * i-ar face mai mult rău să… *, * îi va fi mai uşor după ce pleacă din spital *… De unde ştiu oare cei ce aruncă astfel de vorbe, cum e, cum ne e.. ? Dacă ar ştii, nu le-ar rosti!!

Povestea Darianei… :

Ziua Mamelor de Îngeri…

9 MARTIE – ZIUA MAMICILOR DE INGERI…

Mame de îngeri…

http://www.copilul.ro/img_articol/art_sustinere_mamici.jpg

Motto:

“Nicio talpã nu este atat de micã, incat sa nu lase nicio urmã, pe lumea asta!”

Povestea unei Mame… Lucia:

lucia, pe octombrie 26th, 2009 la 11:57 cică: Edit Comment

* Buna ma numesc Lucia si am 19 ani ma bucur foarte mult ca cineva se gandeste si la cea mai mare suferinta a unei femei,suferinta pe care am trait-o si eu in urma cu doi ani .
Povestea incepe cu o dragoste adevarata unde samanta iubirii da roade si… raman insarcinata, un lucru frumos dar… de fapt era inceputul unei tragedi …Iubirea pe care o credeam adevărata s-a dovedit a fi o lasitate, parinti care trebuiau sa imi fie aproape s-au dovedit a fi niste… criminali , le spun asa pentru ca m-au chinuit in timpul sarcinii cu vorbe grele si usturatoare si fortarea de catre ei si de mai multe persoane sa fac avort,mi s-au oferit sume mari de bani sincer ma durea sufletul ca nu se gandea nimeni la dorinta mea si bucuria mea am… tot amanat pana nu sa mai putut face nimic in privinta avortului… Pluteam de fericire cum vedeam ca cineva in mine creste si era foarte sanatos mergeam in fiecare luna la ecograf aveam grija la toate detaliile mergeam la biserici citeam si ma rugam ca , copilul meu sa nu duca lipsa de nimic imi era greu la inceput ma durea capul varsam aveam pofte … noroc ca nu sa observat pana am terminat scoala toata aceasta sarcina a decurs normal . Eram tare fericita cand noaptea misca deja mi-am facut lumea noastra chiar daca scandalurile din familie si barfele nu se mai incheiau pana in ziua in care, o prietena de 21 de ani a murit de cancer si tatal ei a spus :bucura-te de necazul care il ai ca tu nu ai un necaz ai o bucurie tu mai primesti o viata in familie eu insa mi-am pierdut copilul… Atunci tatal meu s-a mai indreptat, insa era prea tarziu, intr-o duminica dimineata  s-a pornit o hemoragie,mi s-a spus ca s-ar putea sa nu rezist la cezariana sincer m-am bucurat cu gandul ca las pe cineva in urma mea in timpul operatiei am lesinat de cateva ori dar ce mai conta am nascut un băietel pe care l-am numit Damian era atata de frumos acel eveniment … Tatal sau la recunoscut fara nici o problema eu insa nu l-am vazut deoarece era nascut la 6 luni jumate , l-au dus direct la incubator avea 1,800kg si 50 cm … la terapie intensiva nu m-am putut ridica deoarece eram foarte slabita si am intrat in coma de doua ori, in a doua noapte nu am putut sa dorm trimeteam pe toata lumea sa vada ce imi face copilul toti imi spuneau ca e bine dar eu eram foarte nelinistita dimineata m-au dus intr-un salon atunci mi s-a parut ceva neiregula le-am cerut sa ma lase sa il vad si au evitat cand am ajuns in salon mi sa spus ca era grav bolnav dupa cateva minute a venit o asistenta socială si mi-a spus  direct si fara nici o grija ca a murit din cauza ca aveam uterul imbatranit si daca nu cunva mi-am provocat avort am crezut ca ma inghite pamantul .. el era mort de la 1 noaptea si nimeni nu mi-a spus nimic (nu intelegeam… justificare: ca aveam uteru batran cum se putea asa ceva la 17 ani am injurat-o rau de tot ) am fost dusa de tatal sau cu caruciorul jos la morga sa il vad (era botezat si asa ca i-am facut o inmormantare chiar dacă nu era tot il aduceam acasa) cand l-am vazut pur si simplu nu am putut varsa o lacrima imi zambea si semana cu tatal lui… parca o stralucire se invartea in jurul lui eram fericita pentru simplu fapt ca nu era deformat si era atata de frumos, nu am participat la inmormantare.. Am mai stat o luna internata, cand am iesit lumea mi s-a parut pustie si fara culoare nimic nu era bine si nu mai aveam rost de ce sa traiesc mai ales ca nu dupa mult timp singurul om pe care il aveam ca model cu fiul meu nu l-a mai interesat de mine sincer am vrut sa ma sinucid de multe ori m-am apucat sa beau si nu imi pasa de nimeni. Întro zi ,o profesoara care si ea si-a pierdut fiul de 16 mi-a pus niste intrebari care mi-au dat de gandit si am inceput sa ma gandesc si la mine. În vara urmatoare cu ajutorul uni om i-am facut o bordura de beton la care am lucrat si m-am implicat de parca toata viata am lucrat in constructii… Acum dupa doi ani viata are o dara de culoare dar sunt fericita ca am unde sa ma duc sa imi plang amarul si pamntul unde odihneste e incarcat cu flori care au viata sunt fericita ca inima copilului nu bate prin canale si nici nu a fost zdrobita de foarfece nu zace prin tomberon sau sufera prin ceva casa de copii, cred ca e inger si Dumnezeu l-a luat Sus pentru ca l-am rugat pentru ca , copilul meu sa nu sufere niciodata asa ca l-a luat acolo sus dar ce e cel mai ciudat e ca pe femeia care la botezat nu am cunoscut-o atunci, noaptea o tot visam si m-am dus la spital pentru ca era cadru medical sa o cunosc si sa-i multumesc ca mi-a crestinat copilul si surpriza a fost ca fica ei statea langa mine si nici nu am stiut,azi lucrez la ea in weekend si fac un ban pe care ii adun pentru cruce cu siguranta Damian ma ajuta de Sus ca ma fereste de tot cei rau am mare incredere in acest lucru mai ales ca, cu actualul prieten m-am intalnit o data cand mergeam la cimitir. Durerea de a-ti ingropa un copil e atat de mare incat nici un nume nu i s-a pus parintelui care isi pierde copilul nu stiu daca imi va trece vreodata durerea aceata nu o pot uita… poate o sa am copii pe care o sa-i iubesc dar Damian e special si oricati copii o sa aiba o mama nici unul nu o sa poata inlocui pe celalalt… si pe parinti i-am iertat dar ceia ce mi-au facut niciodata nu vor putea sterge sa stiti ca daca va exista vreodata o fundatie mi-ar placea sa fac parte cu drag din ea si sa ma implic vreau sa arat fetelor ca un copil e o bucurie nu un necaz si ca daca esti om si ai doua maini poti creste un copil daca ai gresit cu ceva trebuie sa iti asumi responsabilitatea mai ales ca numarul minorelor care fac avorturi sau isi abandoneaza copii prin spitale creste..
Daca vreodata acest lucru se va intampla contatati-ma va rog si la nr de telefon 0741513910.

Povestea Mamei de îngeraş, Alina:

alina rezeanu, pe decembrie 19th, 2009 la 15:36 cică: Edit Comment

Sunt mamica de inger: CIPRIAN -ANDREI il chema pe igerasul ce l-am pierdut acum 3 ani ,la numai 3 zile .L-am botezat in spital, l-am luat acasa si l-am inmormintat ,asa ca stiu ce inseamna durerea pierderii unui copil,chiar daca Dumnezeu m-a inteles si mi-a dat anul trecut un baietel poate ca a vazut cit m-a durut ca mi l-a luat, avind poate nevoie de el acolo Sus in Ceruri.

imagine preluată: http://media.photobucket.com/

Povestea Adinei Orbai, Mămică de îngeraş:

orbai, pe septembrie 21st, 2009 la 09:03 cică: Edit Comment

Am pierdut copilasul pe data de 6 septembrie 2009 a trait 49 de zile , este ceva ce nu poti explica in cuvinte , doar cine trece prin asa ceva stie … as dori sa particip si eu la inaltarea de baloane ptr ingerasul meu.

…da este adevarat ce simt mamele de ingeras , nu exista durere mai mare ca sa iti pierzi copilul …este ingrozitor…

Ma numesc Adina Orbai sunt din Marghita- Bihor , am ramas insarcinata prin luna noiembrie 2008 , atunci ne-am gandit ca este potrivit sa avem un copilas dupa 4 ani de casatorie si am zis ca vrem sa fie nascut in august dintr-o luna cu tatal lui , era foarte frumos am ramas insarcinata cand am dorit noi , am avut o sarcina normala fara probleme in luna a 6-sea am fost la 4 D in Debrecen acolo ma zis ca copilul este dezvoltata normal , toate sunt ok si ma zis ca este baietel , eram foarte fericiti stiam deja numele tot , am inceput sa facem cumparaturi ca totul sa fie perfect pentru scumpul nostru copilas .

In iulie 18 am inceput sa am dureri dar eu ne stiind ce se intampla nu am plecat la medic iar durerile erau f rare, in 19 era duminica pe la amiaza cand am mers la veceu vad pe hartia igienica o pata rosie , il chem pe sotul meu sa vada si el, si imi zice te rog sa nu intri in panica hai ca mergem la spital , mergem la spital , ma consulta moasa si imi zice sunteti dilatata 2 cm asa ca o sa nasteti azi , il suna pe ginecologul meu ii zice cate saptamani am si medicul zice ca e ok, eu aveam 36 saptamani , dupa cateva minute apare medicul eu eram in sala de travaliu , dar intre timp am vb cu sotul meu si a plecat acasa dupa bagaj  el era foarte emotionat , a venit medicul a zis ca incearca sa imi opreasca durerile , dar nu a reusit tot veneau atunci ma dat ceva sa imi declanseze durerea , dupa 3 ore pe la 18 si 9 minute sa nascut scumpul meu Mariusica , mi la aratat ma intrebat cum o sa il cheme  a venit pediatra la consltata si a zis ca totul este normal , copilasul este bine . A trecut duminica eram foarte fericiti si sotul meu era in al noualea cer , era el mai mititel dar era foarte scump avea 2300kg , medicul ginecolog ma zis pentru greutate nu va faceti probleme ca astia mici vin din spate . Luni a venit neonatologul , ma chemat sus la copilas si ma zis , doamne am auzit ceva la inimioara nu stim sigur ce este il vom trimite la Oradea pentru consultatii amanuntite , dar ma zis sa nu ma speriu ca el crede ca e un simplu suflu sistolic ce au majoritatea copiilor a sunat acolo la medic si au zis sa mergem miercuri cu el ca doctorita este in concediu , Miercuri a plecat cu masina proprie , tatal cu o asistenta de la spital au ajuns in Oradea a fost consultat si apoi diagnosticat , TRANSPOZITIE DE VASE MARI  , trebe operat cat de repede zice doctorita , de acolo il trimite pe sotul direc Cluj , Vine neonatologul sa-mi zica , a zis doamna ocupati loc va rog atunci am stiut ca este ceva grav si imi explica , imi face si mie externarea merg acasa fac o bae si direct Cluj . Ajung acolo seara , pusa in niste paturi de toata groaza , din canalizare imi picura pe noptiera si apoi in cap , era ceva de groaza , spitalul din Marghita era mult mai curat decat acolo.

Dimineata copilasul a fost dus de o doctorita la institutul inimi din Cluj acolo ne-au confirmat diagnosticul . Merge sotul sa discute cu chirurgul sa vedem cand il opereaza , chirurgul isi trimite asistenta si ii zice , sa veniti cand va avea copilasul 3 kg , si gata alte explicatii de la ei nu ai mai primit , dar copilasul nu rezista atat cu problema pe care o avea , vorbeau toti ca din spatele calului sa ma scuzati f urat si nu te bagau in seama , iar asistentele de la copilas ma lasa 5 minute cu el atat si ma scoteau afara , imi venea sa urlu de durere , pe langa ca sufeream ca deja nu mai stiam ce sa facem si cum ei mai vb si f urat cu noi , am ramas total dezamagita de spitalele din Cluj .

Sotul meu a vb cu neonatologul din Marghita si ala a zis daca aveti bani puteti merge in Budapesta , atunci am zis sa se intereseze cat costa , ne-a sunat si a zis trebe sa puneti in cont 22.500 E si aia va asteapta . Am inceput sa adunam bani cu ajutorul familiei si a prietenilor , la copilas a trebuit pasaport  in 2 zile am terminat toate si trebuia salvare apoi ne-a trimis la o firma de salvari particulare si acolo a trebuit sa platim 1700ron de toata groaza noi nu am beneficiat de nimic gratuit aici in tara. Am plecar vinerea dimineata catre Budapesta am ajuns la amiaza acolo au consultat copilasul au zis ca trebe sa semnam ca trebe intervenit de urgenta ca sa ii faca cateterizarea fara aia nu poate face operatia mare pe cord. Aia a reusit cu succes , saptamana care urma ne-am intalnit cu chirurgul care ne-a zis de riscuri la operatie de tot , Miercurea avea loc operatia pe cord , care a durat 7 ore am crezut ca bolunzim, a iesit chirurgul ne-a zis ca totul a decurs normal , acuma urmeaza cele 3 zile in care trebe sa isi revina si sa ii inchida operatia , daca totul decugea normal ii inchidea operatia , dupa 2 zile ii inchide operatia era cat de cat normal apoi nu a fost prea bine , nu facea pisu cat trebuia , a trebuit sa ii desfaca iar operatia , a fost ceva groaznic , dupa o zi iar a inchiso , si medicul ne-a zis de aici totul depinde de el , a stat la postoperator 32 de zile cu aparatele acu avea tensiune prea mica acu nu facea pisu , au fost niste zile foarte grele ne lasa cu el de la 3 dupamasa pana seara la 7 stateam povesteam citeam povesti , rugaciuni dar nu a rezistat a fost o operatie f grea pentru el , tot duminica ne zice doctorita  , trebuia sa stiti ca este f grav copilasul si nu cred ca va rezista pana maine dimineata , domane cad am auzit imi venea sa dau cu capul de pereti , ne-a lasat inauntru la el era grav tot ii cadea pulsul , aparatele urlau , era ca un cosmar de la 4 la 6 tot la resuscitat si nimic , Doamne ce greu era imi vene asa mor si eu cu el , doctotrita ne-a zis sa ne luam ramas bun de la el ca acuma e gata , vai doamne urlam de durere impreuna cu sotul me , nu stiam ce sa facem , la un momendar doctorita ne-a zis sa nu plangem asa ca lui nhu ii place vrea sa merga in liniste , acum a ales el momentul , greu , f greu am stat langa el aproape pana in ultima clipa , dupa 10 minute ce am plecat si el sa dus sus la cer la Domnul Dumnezeu , a trait 7 saptamani si 70 de minute , am nasut duminica a plecat duminica , Domane ce greu este , este o durere inexplicabila , odata cu el a plecat ceva si din mine , nu mai pot fi la fel .

Dragul meu nu te vom uita niciodata , te iubim la nesfarsit in viata noastra a ramas un gol imens , de cand nu mai esti langa noi. TE IUBIM MULT.

Draga mea SIBILIA ITI MULTUMESC  , sa stii ca am scris si pe saitul Organizatiei emma dar nu asa amanuntit .

Iti doresc an nou fericit ADINA SI SOTUL MIRCEA.

Rândurile unui frăţior de îngeraş:

totolici, pe martie 12th, 2008 la 09:37 cică: Edit Comment

Şi eu am un frate îngeraş. Şi că tot ai adus vorba de cum sunt tratate mamicile de îngeri în spitale vreau să spun că mama nu a mai călcat în spital de la nefericitul accident pentru că mai ales în ‘87 când a păţit-o ea era un personal medical de toată jena anume o asistentă care venea cu o indiferenţă ordinară să-ţi spună “ne pare rău” după care pleca cu o colega râzând de ale lor.

Cum putem sa le fim alaturi Mamelor de Ingeri?

“Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba, Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!”  ( adagio oriental )

Noi suntem doar îngeri cu o singură aripă, nu putem zbura decât îmbrăţişaţi.  ( Luciano de Crescenzo )

Alături de îngeri… :

Sibilla