Ce-o fi însemnând * 0,3% * ??!! Băsescu NU a câştigat!

Ce-o fi însemnând * 0,3% * ??!! Băsescu NU a câştigat!

imagine preluată – http://lilick-auftakt.blogspot.com/

Motto:

* Sunt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă.  *  ( Nicolae Iorga )

*******

Băsescu NU a câştigat!

Dacă acest securist consideră că : mita electorală, turismul electoral, minciuna sfruntată, * inexplicabile * repetate pene de curent, FRAUDAREA ALEGERILOR de către exact ticăloşii care le-au organizat, se poate numi a câştiga, e numai ruşinea, mizeria, nesimţirea, blestemul lui.  Băsescu NU e preşedintele * tuturor românilor *, niciodată NU a fost. Nici român nu se poate numi, odată ce batjocoreşte poporul român, OM, acest individ care şi-a demonstrat NUMAI incultura, lipsa de cultură politică, NU este, el e doar un biet personaj viu colorat, un măscărici, atât.

Respectat acest păcălici NU va fi, NICIODATĂ ! Precum Berlusconi, care nu e respectat, şi căruia cetăţenii italieni continuă să-i ceară demisia, prin manifestări în stradă, la fel  inconştienţii, credulii, naivii, românii care au făcut greşeala de-a vota pro Băsescu, în maxim 2 luni vor ieşi în stradă, conştientizând ce ţeapă le-a tras acest nemernic şi simţind pe propria piele, preţul naivităţii de-a fi dat crezare unor promisiuni pe care Băsescu, niciodată NU le va onora.

Declaraţiile unui incult, şmenar, hoţ, mincinos… :

„este un fleac, i-am ciuruit” – Tr. Băsescu, preşefintele agramaţilor, aidoma odorului său EBA, al maneliştilor, al ciorditorilor, al interlopilor, al Mafiei PD-L ( Udrea, Stolojan, Bordură, Buldogul, Bercovici, Robertina, Ridtzi, etc… )…

*… un preot din comuna clu­jeană Izvoru Crişului, membru PDL, a împărţit alimente enoriaşilor, pe care i-a îndemnat chiar în timpul slujbei să voteze cu Traian Băsescu, transmite NewsIn. * – Corect grăit-a Părintele Arsenie Boca, adevărat, Satana s-a strecurat în interiorul Bisericii… Evident, BOR, al cărui Patriarh a fost numit ŞI prin decizia unor masoni, nu va spune nimic.

În opinia mea, acest Băsescu, mafioţii pedelachei NU vor sfârşi bine, pentru că, NU merită, pentru că Justiţia Divină are un Cuvânt de spus!

Revenind la momentul actual, românii de bună redinţă au crezut şi cred într-o Alianţă pentru România, NU  doresc dictatură!

Băsescu, a fost votat NU din convingere, sau, prea puţin, a fost votat de * vocea * banului, a pungii electorale, de sibienii care nu-l doreau plecat pe Klaus Johannis , de rromi, de manelişti, de cei certaţi cu legea. Şi-ar trebui SĂ TACĂ!

Să tacă pentru că este IMPERTINENŢĂ să spui în faţa camerelor că ţi-ai * ciuruit *  poporul şi mai mult, că ţie Băsescu asta ţi se pare, citez din nou, * un fleac * !

Probabil, azi şi mâine,  hoarda portocalie va chefuii, dansând, zic ei, pe mormântul speranţelor românilor, Băsescu evident va sărbătorii hăhăind împreună cu duduia, pupila-i Nutzi, pe care * divă * PD-L şi-o merită la cârmă şi-o să-i joace după pohta * sufleţelului *.

De acum, România, încotro…? Dacă e să ne ghidăm după declaraţia cu puternic damf fascist : „este un fleac, i-am ciuruit”, vai steaua noastră, a celor mulţi, a românilor. Căci, se vor trezi la cruda şi trista realitate mai ales naivii ce n-au gândit la viitorul lor şi-al copiilor lor, ci, au cedat mitei… probabil de foame, dar foametea, suferinţele, lipsa locurilor de muncă , biciul cenzurii, colţii dictaturii băsesciene , lor, din nefericire, le va produce cele mai dureroase răni. Şi mă refer la conştiinţă, la suflet…

Dar noi, Avertizorii din România, la ce să ne mai aşteptăm după câte am trăit deja, direct? Să cerem azil politic?

Să ne păstrăm nădejdea… în DUMNEZEU…

Alegerile Prezidenţiale din România, 2009, au fost fraudate, noi, ne păstrăm DEMNITATEA , RESPECTUL DE SINE, CONŞTIINŢA CURATĂ şi da, la acest moment, ridicăm ochii spre CER, adevărat, DAR, cu voia CELUI DE SUS, cu toate poverile vremurilor pecare le trăim acum, ei bine, vine el şi timpul nostru, al celor ce NU ne-am vândut sufletele Diavolului, al celor amărâţi acum, dar, pe care, Tatăl ne IUBEŞTE şi, zic că, nimic NU e întâmplător şi că, TOATE AU UN ROST ANUME, tristeţea se va risipi şi vom înţelege: * O înfrângere e numai mijlocul pe care ni-l dă soarta ca să vedem ce ne lipseşte pentru a învinge. *   ( Nicolae Iorga )

Să luăm aminte: * Orice-ţi iartă cineva, numai un lucru nu: să fii mai mare decât dânsul. *  ( Iorga )… NOI suntem mari azi, pentru că SUNTEM OAMENI, micimea, caracterele josnice, ticăloşia şi perversitatea celor ce-şi râd în bărbi azi, NU ne pot doborî. Suntem spirite libere şi aceasta îi va doborî, chiar dacă nu acum…

Personal, căci rămân EU, sunt mândră de mine pentru  că am spus întotdeauna NU Băsescu ! Şi cum nu pot şi nu vreau să ţin în gât, căci  NU am de ce:  cred cu tărie că NU aceasta este România pe care ne-o dorim, mai ales pentru copiii noştri!

Băsescu NU a câştigat NIMIC, dimpotrivă. BĂSESCU A PIERDUT! A pierdut şansa de-a Deveni… OM, a ales   SĂ SE ALEAGĂ, să fie, să rămână un… rob al propriilor ambiţii prosteşti, atât.

Tr Băsescu 50,33%   – M Geoană 49,66% conform ultimelor date prezentate de BEC.

PSD CONTESTĂ ALEGERILE PREZIDENŢIALE 2009 !

Bâlciul continuă… pentru că : Băsescu NU ştie să piardă, a pierdut deja însă, NU e credibil nici pe plan intern, nici în afară, ci, e Râsul Lumii, căci, nu-i aşa…. ce-i aia * 0,3% *

Sibilla

imagine preluată – http://lilick-auftakt.blogspot.com/

Update !!!

ccr@ccr.ro

Aceasta este adresa de e-mail de la Curtea Constitutionala. Fiecare dintre noi putem trimite cate o scrisoare, semnata cu numele real, pentru a cere sa fie judecata cu cea mai mare seriozitate si responsabilitate contestatia depusa de PSD.

http://lilick-auftakt.blogspot.com/

Semnati si PETITIA :

http://petitiionline.ro/35/petitie-pentru-renumararea-voturilor

Sibilla

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Atitudini, Pilde şi „aduceri aminte”..., Sibilla și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

39 de răspunsuri la Ce-o fi însemnând * 0,3% * ??!! Băsescu NU a câştigat!

  1. Agnosticus zice:

    Stiu că nu a câstigat. Nici el nu stie. A furat masiv!!! Il iau de mână pe Mircea Dinescu si emigrez în Bulgaria. In Românistan, bantustan de bantustan, n-am niciun viitor. Mi-e ciudă că trebuie să spun: M-a săturat de România! S-o siluiască Băsexu cum vrea, nu-mi mai pasă!

    Apreciază

  2. Duceti-va fratilor; va rog, scapati-ne de Voi!!

    Apreciază

  3. Victor zice:

    Cu intarziere dar din inima : „La multi ani!”

    PS. 0.6% 🙂

    Apreciază

  4. quadratus zice:

    A castigat, Base e presedintele, si cu asta basta. Ne agitam degeaba, oricum nu schimba nimeni nimic aici. Va ramane pe tron inca 5 ani si noi vom ramane cu sexul anal fara lubrifianti. In detrimentul nostru, fireste.

    Apreciază

  5. Mihai zice:

    avand in vedere ca mi-ai sters comentariul in care iti puneam o intrebare absolut normal spun eu si al tau comentariu cu link zboara de la mine! O zi buna!

    Apreciază

  6. cucu bau zice:

    In comuna Nucet, judetul Dambovita, la biserica a fost mare hram mare. Si acolo , preotul Banzea a dat de mancat su de baut enoriasilor PSD. Ia verificati daca nu credeti. Asa ca nu mai manca ciocolata ca numai PD-L e ala negru. Si unii si altii au fost pe langa lege.

    Apreciază

  7. zincabeiu zice:

    Poate ca asa vrea Dumnezeu, sa mai ispasim inca cinci ani pentru pacatele noastre persnale si colective, ca popor care si-a ucis conducatorii in Ziua de Craciun. Se va sparge candva ulciorul si vor vedea si orbi i fata adevarata a acestuie personaj diabolic, si vor regreta ocazia ratata de a schimba ceva in tara asta.

    Apreciază

  8. liviuremusganga zice:

    sunt in spania , nu am putut vota , nu am avut sectie de vot aici unde locuiesc eu ,
    diaspora nu l-a vrut pe basescu, e ciudat, de aici nu am putut accesa ieri paginile ,,web,, care ma interesau, iar unde reuseam sa accesez, erau pline de publicitare pt basescu, (siri .rol, mediafax, etc)
    ne meritam soarta , iar acum ca aceptam situatia e si mai rau, poate tara va mai avea nevoie de o ,,revolutie desteapta,, ca sa intram pe drumul cel bun, dar oare ne mai trebuie inca 20 ani?; pacat
    (cine poate sa-mi dea un forum oficial anti-basescu, niste baieti destepti ar trebui sa faca repede un ,,site,, sa se stranga toata tara in jurul lor , sa se faca campanie anti-basescu 5 ani de acum inainte fara oprire)
    -hai sa facem ceva fiecare din noi pt tara, caci tara acum nu poate face nimic pt noi
    -de acum incepe greul
    -ROMANIA!!! destepta-te

    Apreciază

  9. pastel zice:

    Imi plinge sufletul. Poporul roman a fost, este nepasator in continuare. Nu-l inteleg. Toleranta asta este vecina cu lasitatea. Buna cuvinta are si ea rostul ei in lumea civilizata, dar in cazul furtului pe fata, clamat, sustinut de institutii ale tarii, de oamenii politici care gireaza hotia, aceasta buna cuvinta nu-si are rostul. Pina cind mai stam in case, mai asteptam iar sa vie strainii sa lupte pentru noi, sa vie sa ne insulte constiinta??
    Am vazut batjocura manifestata de TB, si atunci cind nu a mai asteptat rezultatele sondajelor si acum cind afirma ca „i-am ciuruit”. Ne-a ramas sa asteptam ciuruiti cum sintem sa ne bage si-n pamint, sa ne astupe gura. Jalnic ne reprezinta politicienii. Lipsiti de vlaga, cu ironie si emfaza, dar fara sentimentul afectiunii, fara indirjirea si determinarea necesare in asemenea momente cruciale.
    Eu nu sint politician, soarta mi-a harazit sa-mi asigur existenta muncind, la stat si la stapini. Sa muncesc in folosul altora, spre cistigul lor. Am suferit si mai sufar caci meritele muncii mele asigura salarii maricele altora care nu merita. Sint legat de salariu si felul meu de viata a ocolit cistigul usor, cum ar fi fost poate in politica. Cinstea nu face casa buna cu politica. Partea buna este in aceasta modalitate de viata ca nu trebuie sa minti, nu prejudiciezi demnitatea ta.
    Ma adun in aceste clipe, in incercarea mea de a intelege comportamentul celor multi, pacaliti sau nu, care au fost de partea HOTULUI TB. Acesta a plins si a mimat mila, compasiunea fata de umilul domn STOLOJAN. Ce santaj o fi determinat atitudinea domniei sale, de atunci si de mai tirziu?
    Sibilla iti impartasesc atitudinea si sint cu tine, alaturi in condamnarea fiintelor fara OMENIE.
    Pentru toate gaseste Domnul solutii si rezolvari.
    Domnul sa ne apere de cel rau! Amin!

    Apreciază

  10. Andrei zice:

    Nu apar semne ca ai intelege, ca dealtfel toti comunistii, ca Traian Basescu a castigat alegerile. Un singur vot, peste 50% este suficient, pentru ca asta inseamna la Geoana, un singur vot, sub acest procent. Si dupa cum tot spunea chiar idolul vostru rosu: majoritatea decide. Vor oare cei care sprijina PSD sa se repete alegerile, pina cand o sa castige prostanacul? Voi nu vedeti ca nu face sens ceea ce vreti? Numai in felul in care va comportati acum anulati si viitoarea sansa, a lui Vanghelie, care o sa devina seful vostru, la prezidentialele care o sa fie peste 5 ani, intro Romanie normala.
    Poate ca te ajuta, pe blogul meu, la http://andreisamericandream.wordpress.com este o mica poveste despre dificultatea reala a unui vot, la New York. Cand spun reala, este real verificabil, nu trucaj. Recomand insa sa nu uite nimeni ca suntem romani si asta este mai important decat orgoliul unui comunist, ca Geoana

    Apreciază

  11. Sibilla zice:

    Vă mulţumesc tuturor pentru popasul la… taclale cu Sfinxul. Îmi veţi ierta absenţa, rogu-vă, n-o luaţi lipsă de politeţe, sunt mămică, mai întâi de toate şi orice. Sfinxul are semi-moderare, nu am intenţionat să vă ţin în prag… mulţumesc pentru îbţelegere.

    @Agnosticus,
    Ştiu ce am văzut în Caraş-Severin şi mi-e deajuns : Fârliug, Naidăş, DGASPC…. ferească Tatăl să te pui înaintea hoardei portocalii, uniţi fiind prin ticăloşii, rişti să ţi-o iei precum Sibilla, peste picioare cu ţevi de metal,. asta e * putinţa * lor…
    Mi-e scârbă.
    Dar eu, unde să plec, Călin… ? Şi de ce să plec eu, au confiscat patria turbaţii ăştia ? Ba rămânem, ce-i drept, ne putem detaşa de * clasa politică * rămânând neînregimentaţi….
    numai bine, ţie, prieten drag,
    Sibilla

    @son of alerik,
    De ce ?
    Ai argumente solide ca să fugăreşti 50% a populaţiei că ţi se căşună, sau doar sudui din instinct ?
    Revină când eşti capabil de dialog, polemica îşi are rostul ei, acela de-a fi constructivă… dacă pricepi ce spun, dacă nu, nu.
    Sibilla

    @Mihai,
    Nimeni NU a şters nimic. Am lipsit din spaţiul virtual, atât, concluziile eronate îţi aparţin aşadar.
    După ce te calmezi, echilibrul interior fiind necesar pentru a purta un dialog civilizat, revii şi vedem ce-i cu întrebarea la care faci referire, căci toate au un rost anume….
    numai bine,
    Sibilla

    @Victor,
    Mulţumesc frumos.
    0,3%, când am postat articolul BEC asta a spus, fusese 0,6, apoi 0,3% … 😉 🙂
    calde îmbrăţişări prietenului meu A
    Sibilla

    @quadratus,
    Asta spun şi eu, brate, că de prea multe ori ne simţim singuri şi-ai nimănui…. 😦
    Politicienii * noştri * iama la ciolan, toţi, indiferent de coloratura penajului, noi, Tatăl cu mila…
    Eu NU am votat Geoană, am crezut cu tărie însă în Alianţă şi încă mai cred, poate cândva…
    stimă,
    Sibilla

    @cucu bau,
    D-le C.
    Cu tot respectul, pentru că eu continui să vă respect… niciodată NU vorbesc în necunoştinţă. Ceea ce am subliniat eu NU are nicio legătură cu Sf Nicolaie, cu Hramul unor Lăcaşuri Sfinte. E un caz particular, acel zăbăuc de preot tuna-n microfon în faţa Altarului, în interiorul Bisericii * mergeţi şi votaţi Băsescu ! *… problema lui că e înregimentat politic, dar NU în Biserică… Nu am niciun interes să dezinformez, repet, nu-s înregimentată politic, da, şi eu aş opta pentru curăţenie generală în ograda * clasei politice *, peste tot fiind prea mult gunoi, dar… pe noi, amărâţii, nu ne-ntreabă nimeni…
    Cât despre * ciocolată *, NU mănânc, nu am bani s-o cumpăr 😉 Băieţelul meu n-a avut parte de Moş… PD-L C-S ştie exact de ce… o da, şi PSD C-S, că n-au mişcat un dejt 🙂
    Am să o iau drept glumă, chiar dacă are iz de * rahat *, nemeritat pentru mine…
    respecte,
    Sibilla

    @zincabeiu,
    Şi tu ai dreptate.
    Şi noi ne-am cam obişnuit să aşteptăm să pice din cer, vegetăm în amorţire şi ne pricepem la fotbal, suntem analişti politici…. nimeni nu ne-a oprit să ne implicăm, baronii locali nu peste noapte au devenit baroni, am tăcut…
    Măcar de-am învăţa din toate…
    stimă şi respect,
    Sibilla

    @liviuremusganga,
    E şi rostul nostru al bloggărilor, de-a informa, corect.
    Vodka băsescu face minuni, şl cei 5-10 ieuro, au fost bine organizaţi pedelachei mai ales în străinătate… în Italia cel puţin…. auuuuu…. mita electorală şi autocarele electorale ce au transportat votanţii la secţii au adus voturile proBăsescu.
    Mai treci pe aici, m-ar bucura, sincer.
    toate cele bune,
    Sibilla

    @pastel,
    Da, prietene, asta subliniez, că NU a câştigat : mita, turismul, pe locuri până şi ameninţări, acestea NU pot fi numite… CINSTE. Iar defilatul la braţ cu Nutzi depăşeşte penibilitatea…
    Noi, îl mai avem pe Doamne, Doamne, şi încă nu am învăţat să fim uniţi…
    să auzim ŞI de Bine,
    respecte,
    Sibilla

    @Nea Costache,
    Danke, oltene drag ! Semnai !
    Sibilla

    @Andrei,
    Matale NU ai înţeles…
    Etichetaţi cu uşurinţă drept comunişti pe oricine nu cântă Băsescului în strună…
    Nu sunt înregimentată politic, tocmai pentru că jumate din PSD dacă ar depinde de mine,i-aş mătura la dracu, pe limba română, ceea ce nu scuză Mafia PD-L.
    NU avem clasă politică, ci * clasă politică *, asta mă doare pe mine, acum sunt limpede ?
    Vă respect opţiunea, dar, faceţi un minim efort şi renunţaţi să vă limitaţi la etichete în necunoştinţă de cauză.
    numai bine,
    Sibilla
    P.S. să nu uităm că românii din afara graniţelor NU se lovesc de taxe, impozite, multe… nu-i condamn, departe gândul, dar…. e uşor să vorbeşti când nu simţi pe propria piele… când nu eşti lovit direct, ştiţi, noi suportăm inclusiv bătaie la propriu, ameninţări directe… asta e normalitate ?!!
    Cât despre Geoană, în arhiva Sfinxului de-aţi căta, v-aţi ruşina de ceea ce-mi imputaţi, n-am iertat pe nimeni şi niciodată NU i-am închinat ode, dimpotrivă !

    Apreciază

  12. Chirtoaca zice:

    Sunt 0.6%. Nu mai denigra adevarul. Atatea prostii..

    Apreciază

  13. Sibilla zice:

    @Chirtoaca,
    Sunt 0,3% conform datelor prezentate şi actualizate de BEC.
    Nu e vina mea că NU eşti la curent !
    Atenţie la limbaj!
    Voi pedelacheii nu puteţi sau nu vreţi să fiţi civilizaţi ? A, da…. manelişti, ihim 🙂

    Apreciază

  14. Richard zice:

    In cazul in care cineva chiar crede ca Geoana ar fi ajuns numai in apropieria lui Basescu in ceea ce priveste voturile romanilor fara ca PSD-ul sa fraudeze masiv de tot alegerile se inseala amarnic. Intr-adevar le mai lipsea foarte putin si chiar le reusea.
    Valva mare ce au mai facut toti reprezsentantii PSD in jurul asa zisei fraude electorale a PD-L-ului nu se va concretiza niciodata si asta ptr. ca stiu ca la o renumarare a voturilor ar avea mai mult de pierdut procente decat de castigat. Se vede detasat care zone a tarii le-a avut unui si care le-a avut ceilalalt, si cine chiar gandeste catusi de putin poate trage concluziile. „Linistea” de care se tot bat cu pumnii in piept PSD si PNL e defapt un „lasatin-e in pace sa ne facem noi afacerile in liniste” fara in ghimpe in coasta si fara ca cineva sa-i mai controleze catusi de putin.
    Nivelul de cultura a unei majoritati covarsitoare din tara noastra draga este foarte clar evidentiata din faptul ca ne lasam intoxicati de toate televiziunile si ziarele anumitor grupuri de interese care sunt ascunsi cu totii in spatele acestui partid comunist postdecembrist PSD-FSN. Intr-adevar am fi avut liniste. Muuuuuuulta liniste politica. Iar ptr. cine nu stie faptul ca in Romania de cate ori a fost liniste politica au fost si exact perioadele in care s-a vandut si s-a distrus tot ce a fost mai de valoare si ce ar fi adus tara asta pe un drum relativ mai drept.
    Nu cumva sa creada cineva ca ii tin parte lui Basescu s-au a PD-ului. Nici pedeparte!!! TOTI politicienii nostrii dragi care su azi maine 100 de ani si care sunt atat de bine insurubati in scaunele lor caldute incat nu mai are nimeni loc de ei nu sunt mai buni unii fata de altii. S-a vazut in confruntarea finala dintre cei doi care in loc sa ne comunice noua prostilor ce anume are unul si ce anume are celalalt de gand sa ne scoate tara asta din rahatul care ne-a trecut cu mult de nivelul nasului, ambii si-au aruncat intre ochi doar reprosuri si jigniri personale care pe noi NU NE AJUTA LA NIMIC.
    „NU NE INTERESEAZA CAT S-A FURAT SI DE CINE”. Raul e deja facut. Ne intereseaza ce anume e de facut de acuma inainte. Si despre asta nici unui din cei doi nu a prea zis nimica. Geoana are un impact masiv la patura sociala needucata si la bugetari carora dupa cum a zis in confruntare la va da si le va drege. DE UNDE BAI PROSTILOR SA NE MAI DEA CA NU MAI E NIMIC.
    Oricum totul porneste de la NOI.
    Am fost intotdeauna la vot sa alegem unul tot dintre Ei.
    Cand am avut vre-odata de ale intre unul bun si unul rau, CAND? Am ales intotdeauna intre un rau mare si unul foarte mare. Fosilele alea de 100 de ani care nu mai vor sa plece pana nu i-or scoate cu cosciugul direct de pe scaunul parlamentului si senatului ne conduc. Tineretul care intra in politica este inca de la capul locului redus la tacere si educat in doctrina actuala si cu naravul actual. Voi nu vedeti ca e un lant al slabiciunilor care pare sa nu aibe sfarsit. Dupa ce batranii nu vor mai fi, tinerii care vor ajunge peste ani si ani la putere vor avea acelea-si naravuri si aceleasi obiceiuri. Sa ai putere se invata repede, problema e sa stii sa o folosesti sa faci bine pentru popor, pentru ce ai fost pus acolo si nu in scopuri personale. E clar ca tuturor ne place sa avem o casa frumoasa, o masine noua si poate mult visata, caldura iarna si bani de concediu vara. OOOffff ce vise frumoase sunt aste pentru majoritate dintre noi. Astia odata ajunsi acolo le au toate astea si e bine sa le aibe ca merita pentru ca au responsabilitati enorme, insa aceste e si momentul cand lacomia se dezvolta in ei si monopolul celor de 100 de ani care sa se aseada drac. odata la vatra si SA NE LASE.
    Asta e ce va deveni tanarul nostru politician tanar si plin de ambitie si dornic sa faca politica, sa faca bine pentru tara.
    Suntem un popor ce trebuie CONDUS. Trebuie sa avem idoli la care sa ne uitam si sa zicem da domne asa trebuie sa fiu si eu si atunci va merge bine, va fi bine. TREBUIE SA MUNCESC CA SA AIBE STATUL DE UNDE SA MA PLATEASCA. Fiecare trebuie sa contribuim la recladirea si fortificarea acestui stat. Sa ajung sa imi fie rusine peste hotare sa recunosc ca sunt roman!!!!! TRIST!!!!
    Totul porneste nu de la politicieni. Noi i-am lasat imediat dupa revolutie pe cei ce atunci ne-au pacalit ca sunt cei buni sa ne conduca.
    Ne-au invatat ce e democratia. Ei ne-au spus, indirect, ce e democratia. Nu ne-au dat definitia ei. Ne-au lasat sa intelegem fiecare ce vrem despre ce e ea si cu ce se manaca. Aici a fost problema. Pentru ca un popor indobitocit de comunism atatia ani nu stia in acea perioada sa gandesca singur, si poporul a inteles ca democratia e „FACE FIECARE CE IL TAIE CAPUL”.
    Si acuma…. acuma mai scoate-i pe acesti politicieni de acolo daca ai cum. Ca doara e democratie, nu se poate sa mai faci o revolutie ca doara cu cine sa te mai razboiesti si nu e etic, se uita Europa stramb la noi?

    Din punctul meu de vedere soultia e una singura. Evident ca visez, si acest lucru nu are cum sa se intample. Scosi TOTI, dar TOTI afara din institutiile politice de varf (evident ca vor exista si victime colaterale, dar ee’, in orice razboi sunt si dinastea. Si pusi ALTII. Nu stiu care dar ALTII, dar altii care sa mearga la servici cu gandul de a face treaba si nu cu gandul de a-si mai rezolva vre-o afacere s-au vre-o datorie fata de vre-un mogul sau altul si restul zilei s-au zilelor nu-i mai vede nimeni.

    Povestea e lunga si tristetea e mare asadar ca incei acuma.

    Sa traiti bine!

    Apreciază

  15. Sibilla zice:

    @Richard,
    Şi tu ai dreptate…
    Da cum facem, singura soluţie înc-o revoluţie ?
    Victime, devandadă…. şi nicio garanţie că nu va fi la fel, din nefericire…
    Teoria ca teoria, dar practica… ne mănâncă zilele… Nu suntem uniţi, nu pare că am învăţat ceva, nush ce-am putea face, suntem legaţi de mâini, deocamdată şi da, şi noi avem partea noastră de vină…
    E de discutat, adevărat, dar să nu rămânem la faza de discuţii şi atât…
    Sibilla

    Apreciază

  16. ELMMAR zice:

    Mai e putin si nu mai e nimic de discutat…

    Apreciază

  17. Sibilla zice:

    @ELMMAR,
    Depinde…. de cine e vorba…
    În politichia mioritică, sunt încă atât de multe cele nespuse… vom mai spune…
    Mă bucur c-ai revenit pe-acilea.
    În ultimul timp am cam preferat să tac decât să nu ştiu cu cine vorbesc la un moment dat, ba ELMMAR, ba * ELMMAR *… eu fiind un om dintr-o bucată, evident că nu agreez jocurile de culise, nu am motiv, d-aia. Fie şi de sibilină 😉 🙂
    Un mic dar de la Moşu Nicolaie, că dacă ai lipsit, te aştepta cuminte şi cu minte, dară :



    Sibilla

    Apreciază

  18. Dan Patrascu zice:

    Eu consider ca rezultatul este corect, doar ca in general, noi romanii nu stim sa pierdem. Atunci cand se intampla dam vina mereu pe altii. Cand e vorba de sport, daca pierd romanii e de vina arbitrul sau terenul, daca un candiat pierde alegerile este din cauza fraudei.

    Sa coboram putin cu picioarele pe pamant. PSD-ul a facut fraude cel putin la fel de mari si Victor Ponta a recunoscut asta indirect.

    Pe blog la mine veti gasi mai multe materiale despre evenimentele din ultimile zile.
    Cele bune

    Apreciază

  19. mariusmioc zice:

    Replica aia cu „un fleac, i-am ciuruit” e luată dintr-un film cu Sergiu Nicolaescu. Vedeţi la http://mariuscruceru.ro/2009/12/07/discursul-de-perdant-al-lui-basescu-un-fleac-m-au-ciuruit/

    Apreciază

  20. octavpelin zice:

    Basescu nu a castigat,dar de fraudat alegerile le-a fraudat cu intreaga sa camarila de „gurgui portocalii”,iar de ciuruit sa-i ciuruiasca pe acestia si pe neamul sau,o seara frumoasa ,cu stima Tavi!

    Apreciază

  21. smileforus zice:

    Coreeeect!

    Apreciază

  22. gazetarul zice:

    @ Sibilla:

    Bravo tie, fiindca esti o femeie curajoasa si spui lucrurilor pe nume! Sunt intrutotul de acord cu analiza din articolul pe care la-i postat,Basescu a castigat prin frauda,daca se vor dovedi fraudate, exista posibilitatea ca ele sa fie anulate(mica, totusi!) si atunci sa-i vedem ce vor face,pe unde vor scoate camasa!!

    Apreciază

  23. pastel zice:

    Manifest

    EU,
    Nu vreau sa am un presedinte care:
    – a ciuruit jumatate din popot (a recunoscut);
    – a mintit cealalta jumatate a poporului (dovezi -intreg mandatul de la 2004);
    – desconsidera constitutia si legile tarii;
    – desconsidera alesii poporului, respectiv parlamentarii din cele doua camere;
    – fura tara, statul roman, precum flota Romaniei, casa Mihaileanu, terenurile din Constanta (cu fratele sau);
    – fura alegerile pt. europarlament (furt acceptat in favoarea fiicei prin Ridzi, fiind complice, si recunoscut);
    – accepta sa fie reales pe baza fraudei de proportii (furturi, hotii ale oamenilor sai, din guvern, de la prefecturi si primarii, si alte categorii);
    – vrea ca sa conduca un popor „comunist”, de la nastere pina-n prezent, sarac si neinstruit dupa vointa unui alt comunist si securist, care se considera indreptatit ca numai EL nu mai face parte dintre comunistii tarii, dupa cei 20 de ani profetiti de BRUCAN;
    Mai am si alte motive.
    Ma supun legilor tarii, dar in suflet voi manifesta permanent dezaprobarea presedintelui de mai sus, care a reusit sa-si bata joc de o tara intreaga in vazul lumii!

    Apreciază

  24. ELMMAR zice:

    „Nu am absolut niciun interes personal în victoria lui Traian Băsescu. Unica raţiune pentru care m-am implicat în această dezbatere este faptul că sunt sincer convins că acest om politic este angajat total în proiectul clădirii unei Românii a dreptăţii, adevărului şi memoriei. Iar aberaţiile diseminate despre el şi despre cei care au refuzat să-l atace ţin de o zonă care îmi repugnă.

    Suveranitatea poporului a fost principala revendicare a revoluţiilor din 1989. S-a reafirmat duminică, 6 decembrie, cu curaj, mândrie şi speranţă. Rezultatul acestor alegeri a dovedit că există o masă critică ce susţine strategiile lui Traian Băsescu, viziunea sa morală, socială şi politică.”…SENATUL EVZ: “We the People”: Alegerile prezidenţiale şi suveranitatea poporului
    Vladimir Tismăneanu
    Miercuri, 09 Decembrie 2009

    Apreciază

  25. Alexandra zice:

    Cu toata viteza… la fund!! Trageti aer in piept, ne scufundaaaaaaaaaaaaaaam!!!!!!!!!!! Asta e viitorul Romaniei, fratilor si dobitocilor care ati votat cu un marinar betiv, incult si needucat, un procesoman, viitor dictator.
    Sa traiti cum ati votat. Eu ma car din tara.

    Apreciază

  26. mickelasblog zice:

    Nu ma apuc sa scriu aici toate comentariile ce s-au facut la blogul meu „la vot” din primul tur,frauda,morti ce voteaza si altele …
    In al doilea tur a fost si mai rau.
    Basescu nu este presedintele meu si nu va fi niciodata .

    Apreciază

  27. Sibilla zice:

    Vă mulţumesc pentru vizită, tuturor, cu scuze pentru absemţa în spaţiul virtual.

    @Dan Pătraşcu,
    Opţiunea domniei dumneavoastră, eu îmi menţin opiniile. ŞTiu cum se votează-n Caraş-Severin de pildă. Vi se pare firesc ca toată protecţia copilului să fie o turmă la cheremul cuiva ? E normal să se regăsească decedaţi pe listele unor secţii de votare ca, votând ? E corect să se distribuie pungi electorale în ziua votului unui sat întreg ? Dar puzderia de * turişti * cu… ora, căci pe la hoteluri, pensiuni, nu-s de găsit … ? Un Blaga vă inspiră încredere ? Păi acest personaj n-a fost în stare până una alta să-şi dovedească nevinovăţia în cam multe… ca să nu mai vorbim de faptul că o faţă * dă * pe sticlă şi o cu totul alta dezvoltă prin boscheţi…
    Nu, alegerile NU au fost corecte ci FRAUDATE ! Băsescu e un LAŞ !
    Evident, nu am să mă cert vreodată cu vreun român din pricina acestui personaj, discuţiile în contradictoriu trebuie să fie constructive NU distructive, cum procedează un Băsescu.
    Să auzim şi de Bine !
    Sibilla

    @mariusmioc,
    Toată stima Oamenilor care au priceput că impostorul Băsescu foloseşte de-a-mboulea până şi replicile din film
    Da, aşa e, numai că acest marinar nu a priceput replica, din neştiinţă ceea ce e f grav. A reuşit încă o dată, a câta dată…. să fie PENIBIL.
    respecte,
    Sibilla

    @OctavPelin,
    Da, Tavi, murim cu dreptatea-n mână, căci vremurile pe care le trăim acum sunt ale antichristului, căruia unii-i slujesc cu sârg, vai de sufletele lor de prăpădiţi…
    Stimă şi respect, Omulu, Românului Octavian Pelin şi calde îmbrăţişări prietenului de suflet, Tavi,
    Sibilla

    @smileforus,
    Corect şi degeaba-n ţara confiscată de Mafia PD-L… să nu renunţăm la speranţe şi să rămânem noi, cu coloana dreaptă, e important.
    Sărbători în Lumină, vă doresc !
    Sibilla

    @gazetarul,
    Nu-s nici vreun erou, nici teamă totuşi nu-mi e de nişte şmecheri, pentru moment la putere, e plină lumea de şmecheri ca aceşti mafioţi, nu impresionează cu nimic, atât că fac rău, mult rău, nouă, celor mulţi.
    Frauda s-a dovedit deja, da, nu va recunoaşte CC pentru că până şi acolo Satan are … intrare, nu generalizez, am toată stima pentru cei competenţi şi de necumpărat, dar… mereu e câte unul mai slab de înger… păcatele lor. Oricum sunt de mirul lumii, vuieşte presa internaţională… Grav e că se mai şi fudulesc cu hoţia şi nemerniciile la care se dedau.
    stimă şi respect,
    Sibilla

    @pastel,
    Nu l-am votat niciodată, nu-l recunosc… eu admir un Burebista, un Cuza… offf…. Căror legi să mă supun dacă chiar el a batjocorit Constituţia României, el e tartorul ce încalcă, şi, contestă Legea, el se foloseşte de Lege după bunul său plac, nu noi, poporul, ci el, diavolul.
    Subscriu celor subliniate de tine şi nu doar eu.
    sănătate, bucurii de suflet şi, Dumnezeu să fie cu noi…
    respecte prieten drag,
    Sibilla

    @Ovidiu,
    Am urmărit tot, dar e foarte bine să postezi şi aici, suntem citiţi de mulţi oameni….
    Mulţumesc frumos, Ovidiu.
    respecte, colega,
    Sibilla

    @ELMMAR,
    Arta pupincurismului sau pupincurismul artei , n-aşe ?
    Fiecare cu frustrările, limitele sale… Nu mă impresionează personajul, deloc !
    Aştept de la tine un răvaş să mai postăm vreun tablou mioritic… despre, hai să zicem despre suflete vândute 🙂
    zdravo, druje,
    Sibilla

    @Alexandra,
    Tristeţea e că, foarte mulţi tineri spun la fel ca tine… 😦 Şi nu e drept. * Clasa politică * are o vina f mare, ca nu peste noapte a ajuns Băsescu fifi înaripatul…
    Destinul nostru NU e acesta!
    respecte,
    Sibilla

    @mickelasblog
    Viu în vizită şi selectez ceva din comenturile de pe la tine, ca să le arătăm lumii, că NU e nemuritor acest păcălici. Au furat cu nesimţire, nişte lache, laşi, vai de steaua lor, căci, copiii fiecăruia din ei vor plăti păcatele, ai noştri suferă acum multe, ai lor…. nimic nu rămâne pe veci , doar Dumnezeu e Unul şi Veşnic !
    numai bine
    Sibilla

    Apreciază

  28. :)) ma primiti si pe mine in secta pro Rusia?

    Apreciază

  29. Sibilla zice:

    @tuteavsnietzsche,
    Nah, vrusărăţi să fiţi spiritual sau să ironizaţi,. da cred că ambeme amândouă :))
    Din punctul meu de vedere, NU trebuie să ne ploconim nici la Poarta Vestului, nici la cea a Estului. Asta nu mă-mpiedică să iubesc literatura, poesia rusă, sau să zicem polemica dintre Freud şi Jung 😉 🙂
    Nu mă mulţumeşte această * clasă politică * şi da indivizi de toate coloraturile din nefericire ne decid soarta, noi… purtăm povara… N-o să vină Doamne , Doamne cu vreun măturoi să cureţele ogrăzile politichiei mioritice, şi noi trebuie să facem ceva…
    respecte,
    Sibilla

    Apreciază

  30. Nu sunt un specialist in politichie… dar ma aliniez langa acela care imi acorda mai multa libertate. Nu imi place sa stric jocurile/poezia/filozofia cuiva, decat atunci cand descopar dedesupturi intunecate. Cand o ideologie contribuie la dezechilibru o taxez vehement. Evident… cu puterea pe care o am. Romania, la ora la care discutam, este rupta in doua. O parte pro occident si o parte pro orient. Situatia geopolitica face din poporul roman un soi de struto-camila. Directia fireasca este pro uniune… pro civilizatia. Ca.. doar nu degeaba Gorbaciov a contribuit la daramarea comunismului est-european. Nu degeaba a luat un premiu nobel pentru pace. Nu degeaba a luat Herta Muller premiul Nobel pentru literatura – avand subiect, comunismul. Tot ce a facut o generatie, se pare ca vrem sa demolam prin afiliere la o clasa politica debila. O coalitie politica de stanga. Nu pot decat sa declar cat pot de tare: Asistam la o mascarada pusa la punct de un partid retardat. Un partid greoi. Cu oameni rigizi si prostanaci. M-am saturat de privatizari frauduloase etc etc. PDL ul acesta format din atatea culori politice ca dealtfel America – formata din atatea culori si nuante, este un pardit mai flexibil si oleaca mai intreg la minte. Clasa politica vrea sa ofere liniste in schimbul avantajelor. Acest lucru nu se poate. Vor avea loc mari tensiuni daca retardatii din PSD/PPNL/PRM/PNG/UDMR nu isi vad de treaba. Vor pierde multi. Vor ajunge in drum sau haituiti prin occident. Daca nu isi vad prostanacii de treburi si nu stiu cat sa bage mana, vor avea loc lupte de strada… degeaba fac presiuni asupra oamenilor indizandu-le nervii pt ca ne-am castigat libertatea in 22 Decembrie 1989. Lumea a mai evoluat… lumea s-a saturat de maimutareala unora. Daca am exclude membrii partidelor politice cati oameni au votat pro basescu sau pro geoana? Cine este poporul suveran? O gloata de interese politice sau cei care au votat? Nu mai spalati creiere. Democratia trebuie sa-si urmeze cursul. Democratia nu inseamna o adunatura de basinosi din parlament. Democratia este printre altele si rezultatele acelui referendum.
    As scrie pana maine dimineata… dar mi-e somn. Noapte buna!

    Apreciază

  31. Nea Costache zice:

    Anii petrecuti pe plaiurile mehedintene, in mod cert au lasat urme adanci in amintirea dragei mele prietene de suflet:
    http://www.neacostache.com/2009/12/10/rugaminte-catre-gorjeni-olteni/

    O zi minunata!

    Apreciază

  32. elisav45 zice:

    Ai dreptate dar pe mine ma ingrijoreaza ca totusi macar 40% dintre romani l-au votat . Chiar asa de mult a putut sa le spele creerul B1 si camarila .
    Sa dea Dumnezeu sa se faca dreptate dar eu am ajuns foarte pesimist .

    Apreciază

  33. Sunt de acord cu ce ati scris despre fraudare, despre non demnitate in privinta asa zisei victorii. Se pare ca nerusinarea nu are margini pentru unii. Am crezut ca romanul s-a trezit si incearca sa-si apere demnitatea, dar n-o face asa ca isi merita soarta. Mai suntem si noi ceilalti care suferim alaturi de oamenii care inca nu s-au desteptat. Pacat!

    Apreciază

  34. Sibilla zice:

    Vă mulţumesc, tuturor !

    @ Nea Costache,
    Cetesc, cetesc şi… viu şi eu cu completări, cu drag, dară , oltene drag.
    respecte,
    Sibilla

    @elisav45,
    emmabruno2001,

    Să-i vedem de-aci nainte pe cei ce l-au votat pe marinar, că asta n-au priceput, că sunt manipulaţi.
    Noi, cu Dumnezeu înainte, greu, da nu imposibil !
    Băsescu nu e de neînlocuit şi nici nemuritor !
    Doamne Ajută !
    Sibilla

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.