Asemenea specimen, Tr. Băsescu, NU merită votul românilor!

Asemenea specimen, Tr. Băsescu , NU merită votul românilor!

Votăm Alianţa, pentru o Nouă Românie, pentru viitorul copiilor noştri !

vandalizeh.wordpress.com/

Motto:

Democrat înseamnă cineva care vrea să înalţe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea să se înalţe el pe umerii poporului.   ( Nicolae Iorga )

*******

Ce vrea să însemne aberanta afirmaţie * Băsescu revine în frunte *..??!! Adică păduchele, sau cum ? Are impresia că orice român poate fi cumpărat cu-o vestă portocalie şi-un kg de făină de la UE, NU de la PD-L !  Şi după ce Mita Electorală acceptată DE FOAME de către unii dintre români, se duce, realizează românul că şi-a vândut sufletul pe NIMIC oferindu-şi votul unui nemernic mincinos…

Ca să fiu limpede, pe 6 Decembrie 2009, Votez Alianţa Social-Liberală, Votez Schimbarea, Votez cu Speranţa că-ntr-o bună zi, nu-mi voi mai auzi fiul : * DE CE PLÂNGI MAMI…? … *…

Băsescu, acest securist căruia NU îi pasă deloc de popor, cerşeşte voturi dar puţin îi pasă de problemele şi suferinţele cu care se confruntă poporul român, acest Mincinos care NU şi-a onorat nici măcar una din promisiunile făcute românilor, NU merită încă un mandat!

Cum să voteze românii acest Măscărici care pune deasupra intereselor poporului român : o duduie impertinentă – Nutzi Udrea, manelele, infractorii, Famiglia PD-L, odoarele sale, etc. ??

Cum să votezi un pămpălău ce nu mişcă-n front în faţa cabinetului doi, Elena Udrea ?

Cum să votezi un acest personaj, Băsescu, care pe bună dreptate şi-a primit eticheta de : *  MEDIOCRITATE ISTEAŢĂ CU PROBLEME MORALE *, care e un şmecher fără de pereche dar în nici un caz inteligent, care plânge ca un nesimţit NUMAI când vrea să obţină ceva anume, un milog, un lache, un fariseu… ?

Cum să voteze românul un Păcălici care a fugit tot timpul de răspundere, care NU a răspuns Întrebărilor Românilor – Bulgărele lui Băsescu – Culegere de Întrebări pentru Băsescu , şi, nu răspunde pentru că NU-l interesează decât de soarta sa, să nu ajungă după gratii, cum să voteze româul asemenea guguştiuc?

Cum să voteze românii încă 5 ani de Balamuc, încă 5 ani în care românul să-ndure foamea, frigul, mizeria, lipsa medicamentelor… timp în care tartorii PD-L să-şi vadă liniştiţi de-ale lor nemernicii ?

Pedelacheii sunt uniţi, uniţi prin ticăloşii ! Şi noi trebuie să fim uniţi, să teşim la Vot şi să oferim Încredere Schimbării!

Băsescu NU poate câştiga DECÂT PRIN FRAUDĂ ! Ori Frauda poate fi Învinsă numai prin PARTICIPARE MASIVĂ LA VOT!

Nu ne va scăpa de sărăcie, de suferinţe de acest diavol, nici resemnarea , nici impasibilitatea. De noi depinde, de noi cei mulţi şi da, de prea multă breme  ai nimănui…

SĂ RENUNŢĂM LA RENUNŢARE ! HAI LA VOT ! VOTĂM ALINAŢA, DECI, SCHIMBAREA, MERITĂM ALTCEVA DECÂT UN DICTATOR !

*******

Asemenea specimen NU merită votul românilor:

* Ca să judeci omul, caută să-l vezi cum iubeşte. Nu poţi greşi. *   ( Nicolae Iorga )

Doina Lecuşescu, violată de către Traian Băsescu în noaptea de 31 decembrie 1972/1 ianuarie 1973, rupe tăcerea…

Conform informaţiilor de până acum, Renea Mihai Daniel care locuieşte în Statele Unite, fiul marinarului Traian Băsescu, are nevoie de un transplant medular , compatibil fiind, firesc, cu tatăl său natural, care tată, nu-l recunoaşte, nu-şi aminteşte de viol, nu vorbeşte la OTV despre acest episod, singura sa preocupare fiind propria persoană şi obţinerea unui alt mandat la Cotroceni… Dacă se va dovedi că este adevărat, şi aceasta numai organele abilitate o pot face, vom vedea. Dacă, la ordin,  nu se va verifica cu maximă seriozitate şi responsabilitate cazul acesta cutremurător, rămâne Justiţia Divină, de care NU te scapă nici mama serviciilor secrete, nimeni, Băsescule !

* Ce ați făcut domnule președinte în noaptea de 31 decembrie 1972 /1 ianuarie 1973? Vă aduceți aminte numele de Doina Lecușescu? Vă aduceți aminte de cele întâmplate atunci? Ar trebui să vă aduceți aminte deoarece atunci ați fost tăiat pe față, semn care se vede și azi. Ar trebui să vă aduceți aminte! *

Andrei Bădin

* O marturie. Omul isi asuma tot ce spune. Ramane sa vedem daca se si confirma declaratiile sale. Deocamdata acuzatiile. Gheorghe Roibu, fostul primar al orasului Babeni,fost comisar sef si fost prim-procuror, implicat in “cazul Babeni” si in alte afaceri ale clanului Basescu (inclusiv in scandalul cu voturi fabricate pentru Eba) s-a hotarat sa vorbeasca. In urma presiunilor si amenintarilor primite , fostul procuror a parasit tara. Inregistrarea a fost facuta la Londra. Organele abilitate pot foarte usor confirma. *

Înregistrarea – mărturia:

http://www.badin.ro/2009/12/5/traian-bsescu–ianuarie–nregistrarea.html

Andrei Bădin

Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu prezintă la rându-i pe blogul domniei sale, informaţii, fotografii despre Acest Traian Băsescu :

* Albumul cu teroristi. Unul este candidat prezidential iar al doilea urmarit international si cu dosar penal la Bucuresti

Samir Mortaza, cel pe care il vedeti, intr-o fotografie din tinerete, alaturi de Traian Basescu, continua sa fie si astazi un prieten apropiat al acestuia. Este varul lui Omar Hayssam, proprietarul societatii Nawai Schipping din Constanta, caruia i s-a deschis un dosar penal pentru terorism la Bucuresti – in prezent, blocat de catre Traian Basescu – si care este urmarit international tot pentru terorism.

Pana duminica, Traian Basescu mai are timp sa explice aceasta ciudata relatie. *

Fotografia poate fi vizualizată AICI !

Mita electorală practicată de către PD-L: ajutoare UE distribuite populaţiei ca fiind din partea PD-L, mărfuri obţinute cu bani negri…:

* Am oferit, zilele trecute, detalii despre operatiunea “depozite otravite”. In fiecare judet, din dispozitia lui Vasile Blaga, au fost create doua-trei depozite care au fost ticsite, pana la refuz, cu sute de tone de marfuri achizitionate, cu bani negri, din China si introduse in tara fara taxe. Sunt pufoaice, veste si geci portocalii, produse electronice, de papetarie etc., destinate sa fie utilizate drept pomeni electorale in campania electorala a lui Traian Basescu, organizata de PD-L. Distribuirea este in plina desfasurare. Nu intamplator, cititorii acestui site ne trimit, in continuare, imagini in care operatiunea este surprinsa pe viu. Iata, in continuare, inca doua operatiuni puse la cale de staff-ul lui Traian Basescu. *

* … un film incediar care le arata romanilor cum, de aproape 5 ani de zile, platesc energia electrica cu 30 % mai scump !!! *

OAMENII LUI BASESCU BAGATI PANA IN GAT IN PORCARIA ALRO

Fostul procuror Nastasiu dezvăluie lucrătura “ALRO”

Dovada implicării Elenei Udrea, a lui Stolojan şi a altor apropiaţi ai lui Traian Băsescu

Băsescu, Întâi Beţivanul Naţional, se autointitulează * un om care ştie să bea whisky… halal candidat la preşedinţie… :

Băsescu i-a învăţat pe cârcotaşi cum se bea whisky

http://stirea.wordpress.com/

Trăienel Băsescu, ne abureşte cu poveşti cu moguli, dar, în tot acest timp, se ocupă personal şi face daruri prietenilor săi Shoguni, contracte private… că vorba aia, cu orice preţ trebuie să câştige un nou mandat, ca să fugă de… DOSARUL FLOTA ! Oare are şi niscaiva beneficii directe prin semnarea acestui contract, marinarul şmenar.. ?

Băsescu s-a lăudat cu afacerile Shogunului

Afacerile Shogunului, un infractor, ţin de foame românilor, Băsescule ?? Ţin de cald sinistraţilor ?? La  Berca nu merg Băsescu, Udrea, Videanu, Berceanu, Blaga, Flutur… ? Cade pământul pe oamenii pe care i-au minţit în repetate râmduri că nu-i vor uita, nu i-ar mai răbda pământul pe aceşti aşa zişi guvernanţi nesimţiţi, mafioţi…

* Ce facem pe 6 decembrie? Alegem  un “securist”, sau alegem un presedinte, care impreuna cu un prim ministru independent si o majoritate  parlamentara,poate scoate tara din criza? *

Eu una, NU voi vota niciodată un securist care-şi pune cu neruşinare şi fără teamă de Dumnezeu, numele pe clopotele Bisericilor, un  Mincinos, Un Naş al Famigliei PD-L, un impostor! Votez Schimbarea, pentru că, îmi pasă şi consider că noi românii, merităm mai mult, NU un nemernic, tătucul nemernicilor, al mafioţilor pedelachei, un laş sub papucul unei muieruşti oportuniste, Nutzi Udrea !

http://bp0.blogger.com/

Putem invata din trecut?

Augustin

Submitted on 03/12/2009 at 12:27am

GLASUL TACERII NOASTRE

Traim tot mai mult, tot mai acut, in tara lui “ciocu’ mic”! Tot mai des ni se spune, sau ni se face semn, sa tacem din gura.(Nici nu mai pomenesc de faptul ca nu ne-ntreaba nimeni de vorba, nu ne cere nimeni parerea !)
Sint citiva « alesi » care vorbesc pentru noi. Vorbesc tare, latrat si pe nas. Si, mai ales, mult, mult de tot. Vorbesc mult, chiar daca nu spun nimic.Citeodata, cu timiditate, cerem dreptul la cuvint. Dreptul de a spune si noi ceva. De cele mai multe ori, aflam ca tocmai s-a terminat emisiunea. Si ca mai bine ne-am duce undeva, in padure, sa vorbim intr-o scorbura. Uneori, rar de tot, reusim sa scoatem citeva cuvinte, doar pentru a constata ca e cineva care vorbeste odata cu noi si, evident, mult mai tare, mult mai latrat, mult mai pe nas. Asa ca vorbim degeaba.
Uneori, spunem ce nu trebuie. E riscant : putem primi un cap in gura !
Si, uite-asa, ne-am invatat sa tacem. Uneori, tacem chiar cind sintem intrebati. Sau tacem in masina 368, cind 2-3 animale bipede isi fac si-si baga, in gura mare, ca si cum masina ar fi a lor, sau goala-goluta, iar nu plina ochi. Si nimeni nu le spune nimic!
Incet, incet, am invatat ca nici nu contam. Ca nu ne-ntreaba nimeni ce vrem, sau o face asa, in gluma. Ca are cine decide, in locul si IN NUMELE NOSTRU, asa ca n-are rost sa ne mai batem capul. Ca cei cu gura mare, cu tupeu si cu muschi, au intotdeauna dreptate.
Iar noi, cei tacuti, ne-am pierdut, cu totul, glasul.
Si totusi, din timp in timp, cam o data la 4 ani, glasul nostru capata alt nume : STAMPILA ! Si, culmea, e extrem de usor de folosit: nu trebuie sa urlam, nu trebuie sa vorbim mult sau pe nas, mai tare decit cel de linga noi, nu trebuie sa dam capete in gura.
GLASUL TACERII NOASTRE E VOTUL. Sper sa nu ne trezim, intr-o buna ( ???) zi, ca ni s-a atrofiat stampila ! Asa ca, HAIDETI LA VOT , iar glasul tacerii noastre VA FI TUNET!

( Augustin )

Încă 5 ani de mizerie ??? NU! JOS Băsescu ! JOS MAFIA PD-L!

*… Acum este vremea cooperării, a dialogului, a reconcilierii, a consensului. Criza economică ne va marca încă cel puţin doi ani de aici încolo. Avem nevoie de stabilitate, de clarviziune politică, de un guvern puternic şi eficient, care să ia acele măsuri, unele evident nepopulare, care să relanseze economia, dar care să protejeze pe cei mai loviţi de criză.

Democraţia înseamnă şi participare. Votul nostru poate schimba cursul actual al politicii, care ne întoarce în timp. Voi vota duminică! Şi voi vota pentru Mircea Geoană, pentru Crin Antonescu, pentru Klaus Iohannis şi pentru toţi cei care cred într-un nou proiect politic şi moral pentru România! *

Corina Creţu

Singura noastră ŞANSĂ este să IEŞIM LA VOT şi să VOTĂM SCHIMBAREA !

DOAMNE AJUTĂ !!!

Sibilla

informaţii şi imagini preluate de pe sursele menţionate mai sus – google.ro, wordpress, media online

Anunțuri

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Atitudini, Oaspeţi, Pilde şi „aduceri aminte”... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Asemenea specimen, Tr. Băsescu, NU merită votul românilor!

  1. si nu merita nici sa se stea acasa sa nu se voteze pt. inlaturarea sa de la Cotroceni. romani, avem o datorie de neam ! jos bourenii ! jos Basescu !

    Apreciază

  2. ionborgo42 zice:

    Niko,
    Tu stii ca eu am parcurs in aceasta viata trei forme de societate:Societatea Capitalista cand regalitatea era singura forma de conducere de echilibru,Societatea Socialista condusa de Gh,G,Dej si apoi Ceausescu si acum aceasta Societate de Nicaieri si Niciunde care in ultimii 5 ani a ajuns la apogeu.Si in anii 50 frica de Securitate era groaznica iar acum frica de servicii gen „Cooperativa ochiul si timpanul” mi se pare si mai groaznica.,Si atunci ca si acum reprimarea „dusmanilor poporului” era „profesiunea de credinta” a „conducerii de partid si stat”.
    Vezi tu Niko de ce nu am mai aparut pe bloage.
    Daca nici acum nu functioneaza indemnul din Imn;”Desteapta-te romane” inseamna ca ne meritam soarta.
    Vreau ca maine noapte sa strig „Felicitari Geoana,Antonescu si Iohanis”.Vreau ca o noua generatie sa conduca aceasta tara.O generatie de tineri care sa-mi demonstreze ca nu i-am votat degeaba.
    Vreau sa nu mai vad pe la televizoare „politicieni” gen roboti cu „cip implantat” si programati sa spurce tot ce ating.
    Vreau sa dispara mutrele insinuante ce de departe seamana cu fostii activisti de partid ,inculti si venali.Vreau liniste si siguranta chiar si in saracia asta care ar putea fi mai suportabila daca nu am fi mintiti ca traim bine.Eu stiu ca exista un Dumnezeu al celor multi si care maine detin puterea prin votul lor si nu cei ce ne cersesc aceasta putere.
    Daca vrem putem schimba ceva in bine in aceasta tara urgisita de „,mitomani,sperjuri,venali .jucatori ,certareti si lacomi de o putere discretionara”
    Noroc Geoana si echipei.Curaj Niko.Cu drag,tata Borgo.

    Apreciază

  3. Lucia Verona zice:

    Niko, la mulţi ani! Fie ca Moş Nicolae să ne aducă vestea pe care o aşteptăm!

    Apreciază

  4. Augustin zice:

    @ Sibilla
    La multi ani, sirbolteanco draga! Sa-ti dea Dumnezeu tot ce-ti doresti pentru tine, pentru cei dragi, pentru tara noastra.

    Apreciază

  5. g1b2i3 zice:

    Draga Sibilla,sa auzim vesti bune diseara!
    nu mai vreau sa-i vad si aud pe acesti oameni!
    Toate cele bune!
    Gabi.

    Apreciază

  6. Agnosticus zice:

    Sper să nu câstige omul grotei…

    Apreciază

  7. ionborgo42 zice:

    La multi ani! 🙂

    Apreciază

  8. Criticos zice:

    Foarte greu am ajuns la un loc unde pot lăsa un comentariu. Acum că am reuşit ştiu că sunt offtopic, dar e bine şi aşa. Doream să spun doar că, locuind într-un oraş de provincie – chiar dacă e mai mare – realizez pe deplin ce înseamnă transpunerea în local a „democraţiei” circarului. Să te păzească Dumnezeu! Au un teritoriu mai restrâns şi ca atare mult mai uşor de controlat. Şi nu le pasă de nimic. Îngheţi când auzi infame abuzuri justificate de „principii”. De aceea am apreciat în mod deosebit curajul şi îndârjirea cu care ieşi la atac la baionetă. N-am fost la viaţa mea dintre cei care „se aliniază”, iar acum vârsta mi-a dat o libertate totală, însă îmi dau seama cu limpezime de riscurile pe care ţi le asumi şi mă bucur că te-am cunoscut, chiar dacă în spaţiul virtual. Să-ţi dea Dumnezeu sănătate şi putere; în vremea tulbure de faţă e mare nevoie!

    Apreciază

  9. Sibilla zice:

    Dragilor, dragi….
    MULŢUMESC, TUTUROR !!!

    @Alexandru Marin,
    Mai avem de tras…
    Şi-o vom face, de renunţat nu renunţăm !
    Sibilla

    @tati Borgo,
    Noroc cu noi, cei mulţi, că nu renunţăm, că despre * politicienii * mioritici, parcă-s bezmetici cu tăţii…
    Continuăm , tati drag, musai !
    respecte,
    sibilina

    @Lucia Verona,
    Am fo prea * răi *, da capo, dară… 😉 🙂
    stimă şi respect,
    Sibilla

    @Augustin,
    Hvala lepo, druje moja!
    Na, că mă scăpai în srpska 😉 🙂
    respect şi stimă,. mereu,
    Sibilla

    @Gabi,
    Murim cu ei de gât sau… îşi vor dori ei să moară că n-au plecat când trebuia… 😉
    numai bine, drugarica,
    Sibilla

    @Agnosticus,
    Călin,
    Omul grotei n-a câştigat, el s-a ales, că-i marinar, deh… alege-s-ar prafu de chelia mnealui şi de Famiglia pedelachee, uf !
    Sibilla

    @Criticos,
    Mare bucurie mi-aţi făcut !!!
    Am lipsit, am zăcut, am să revin şi… trimit şi răvaş, musai, acum am adresa 😉 🙂
    Sunteţi deosebită şi vă admir tare mult, d-aia nu-mi pierd speranţa, pentru că am Modele !
    Ne auzim, promit şi, sunteţi binevenită oricnd, aici pe Sfinx, ne onoraţi !
    stimă şi respect, drugarica,
    Sibilla

    Apreciază

  10. Augustin zice:

    @ Sibilla
    Stiu bulgareste, asa ca stai linistita. Stii ce bine seamana?

    Apreciază

  11. Sibilla zice:

    @Augustin,
    Благодаря , моя приятел !
    Şi-un mic dar, că-mi plăcu tare ce bine grăirăţi în grădiniţa AN-ului 😉 🙂

    Apreciază

  12. Augustin zice:

    @ Sibilla
    Благодаря, душе!

    Apreciază

  13. Sibilla zice:

    Благодаря, душе!

    Apreciază

  14. Pingback: Adrian Năstase, SINGURUL premier în timpul guvernării căruia Economia României a fost PE CREŞTERE, ne avertizează! CITIŢI ŞI DAŢI MAI DEPARTE !! « Sfinxul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s