Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir

IMG_3319

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir

RACLA SF MARE MUCENIC DIMITRIE IZVORATORUL DE MIR

picasaweb.google.com/

În calendarul creştin, la mijlocul toamnei, ne străluceşte în amintirea tuturor chipul unui mare martir: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – unul dintre cei mai cunoscuţi şi cinstiţi martiri ai Bisericii. Un om care a arătat că mai de preţ decât poziţia socială, averile sau funcţiile pe care le poate dobândi un om în această viaţă,  este credinţa în Dumnezeu, râvna pentru viaţa veşnică în comuniune cu Dumnezeu. Iar Sfântul Dimitrie a arătat aceasta din plin. Numele său îndeamnă la respect, cinstire şi la urmarea exemplului său extraordinar.

oradereligie.wordpress.com/

Sfantul-Dumitru-200

http://www.sfantuldumitru.com/

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie a trait pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian Galeriu (284- 311) si era fiul voievodului cetatii Tesalonicului, botezat in taina de parintii sai, de frica cruntelor prigoane impotriva crestinilor. Si il invatau parintii in camara cea ascunsa a palatului lor toate tainele sfintei credinte, luminandu-i cunostinta despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si milostenia cea catre saraci, savarsind, adica, faceri de bine, celor ce trebuiau. Si asa, Dimitrie a cunoscut adevarul din cuvintele parintilor sai, dar, mai ales, a inceput a lucra intr-insul darul lui Dumnezeu. Si tanarul crestea cu anii si cu intelepciunea, urcand ca pe o scara, din putere in putere. ( … )

( Viaţa Sf Dumitru Izvorâtorul de Mir )

http://www.sfantuldumitru.com/

Mai multe informaţii : aici.

Invatatorului dreptslavitoarei credinte celei intru Hristos, surpatorului si rusinatorului paganatatii, Izvoratorului de mir, Marelui Mucenic Dimitrie, ostasul cel adevarat al lui Hristos, care s-a aratat Bisericii ca un soare si mare aparator credinciosilor, toti acum cantari de multumire si laude din suflet cu dorire aducandu-i sa-i cantam: bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

sfanta-scriptura

http://sinaxis.files.wordpress.com/

Predică la Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorîtorul de Mir
( 26 octombrie )

Iubiţi credincioşi,Astăzi sărbătorim pe Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie, ostaşul cel viteaz al lui Hristos, bărbatul dumnezeieştilor doriri, lauda mucenicilor, bucuria îngerilor, podoaba Bisericii Ortodoxe, mustrătorul necredincioşilor, întărirea nevoitorilor şi rugător fierbinte înaintea Preasfintei Treimi pentru sufletele noastre.

Astăzi Sfîntul Dimitrie mărturiseşte cu tărie pe Hristos înaintea împăraţilor şi a păgînilor. Astăzi Lie, sluga întunericului, este învins, iar fiii luminii sînt izbăviţi. Acum diavolul a fost biruit de Sfinţii Dimitrie şi ucenicul său Nestor care se roagă în cer pentru noi. Astăzi mucenicul lui Hristos Dimitrie este împuns în coastă ca şi Stăpînul său şi se jertfeşte pentru Evanghelie, ca un miel nevinovat.

Pentru aceasta îl cinstim pe Sfîntul Dimitrie şi-i cîntăm cîntări de laudă, căci el a biruit pe vrăjmaşul cel nevăzut şi a luat cununa biruinţei de la Hristos, Dumnezeu. În această zi se face mare pelerinaj cu icoana Sfîntului Dimitrie la mormîntul lui din Tesalonic şi toţi creştinii aduc flori de dumitriţă la biserici şi prin casele lor.

Dar nu numai în Grecia, ci şi în ţara noastră este foarte mult cinstit de credincioşi. Avem în ţară numeroase biserici cu hramul Sfîntului Dimitrie şi mulţi fraţi creştini poartă numele lui.

Însă nu numai astăzi, ci în toate zilele se cuvine să cerem ajutorul Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, pentru că este grabnic ajutător. Să avem în casă icoana lui şi cînd putem să-i citim acatistul. Apoi să nu uităm că şi noi sîntem ostaşi ai lui Hristos şi fii ai Bisericii Ortodoxe. Deci, să avem curaj şi să nu dăm înapoi în faţa ispitelor şi necazurilor vieţii. Fără rîvnă şi bărbăţie, fără rugăciune şi smerenie, fără iubire creştină şi biserică, fără răbdare şi ajutorul sfinţilor nu ne putem mîntui.

Să-l rugăm pe Marele Mucenic Dimitrie să ne fie călăuză, ajutător, model de jertfă şi rugător înaintea lui Dumnezeu pentru mîntuirea sufletelor noastre. Amin.

Părintele Ilie Cleopa

http://paginiortodoxe2.tripod.com/

sf-moaste-sf-dimitrie

Rugaciune Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir

Rugaciune Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir

O, rabdatorule de chinuri al lui Hristos, Izvoratorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, aceasta a noastra rugaciune, ce aducem tie acum cu umilinta, primeste-o, si de bolile sufletesti si trupesti si de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, cu rugaciunile tale cele bineprimite catre Dumnezeu, ne pazeste, ca impreuna cu tine in veacul ce va sa fie, sa cantam Lui : Aliluia !

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sibilla

informaţii şi imagini preluate de pe sursele precizate

Anunțuri

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Pilde şi „aduceri aminte”... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s