Handbal : UCM Resita, victorie la debutul in Cupa EHF!

Handbal : UCM Resita, victorie la debutul in Cupa EHF!

resita_fenici1

Formaţia UCM Reşiţa s-a impus, sâmbătă, pe teren propriu, în faţa cehilor de la HCB OKD Karvina, scor 40-32 (21-12), în meciul tur al manşei secunde din Cupa EHF.

Cei mai buni marcatori de la UCM Reşiţa au fost Pîrîianu (7), Petrea (6) şi Tucanu (6).

UCM Reşiţa a dominat meciul încă de la început, cehii nereuşind să treacă de apărarea românilor de foarte multe ori în prima repriză. Cum diferenţa era destul de mare, reşiţenii au jucat pe final de repriză la spectacol pentru fanii care îi încurajau în sală şi cehii au reuşit să mai reducă din handicap. În repriza secundă cehii au fost conduşi şi la 12 goluri, dar au reuşit pe final să reducă diferenţa la doar opt.

Cum antrenorul Aihan Omer este suspendat de EHF pe o perioadă de cinci ani în urma scandalului mită pentru arbitri, acesta a fost nevoit să privească partida din tribună de unde a şi dat unele indicaţii.

Returul este programat pe 18 octombrie la Karvina în Cehia.

UCM Reşiţa a câştigat de trei ori consecutiv Cupa Challenge şi este la primul său sezon în Cupa EHF.

Sursa: NewsIn

http://www.gsp.ro/sporturi/handbal/fara-omer-158758.html

handbal

Dupa cateva minute de echilibru, resitenii s-au distantat la trei goluri, 7-4 (minutul 11), marind diferenta treptat (14-8, minutul 20). Spre pauza, gazdele si-au dat drumul la joc, marcand pe banda rulanta (18-9), pentru a iesi la vestiare cu un avantaj de noua goluri, 21-12. Chiar daca au fost si momente de inconstanta in defensiva banatenilor, apararea a fost principala lor „arma”, recuperand numeroase mingi, care s-au transformat in finalizari pe contraatac. La reluare, UCM a continuat jocul dinamic, in viteza, punand probleme la fiecare atac adversarilor cehi (26-14), dar spre finalul partidei s-a relaxat, iar Karvina a mai redus din diferenta (35-29), dupa ce a fost condusa cu 12 goluri. Scor final: 40-32.

ucmrjpg.

http://www.adevarul.ro/ – imagine preluată

Marcatorii echipei gazda au fost Piriianu 7 goluri, Petrea 6, Tucanu 6, Pirvan 4, Irimescu 4, Pasici 3, Ciubotariu 3, Fenici 3, Butulija 3, Stan 1. Din tabara ceha s-au remarcat Zdrahala 9 goluri si Hantak 7.

Antrenorul Aihan Omer nu a avut dreptul de a-si conduce echipa de pe banca tehnica, luand loc in tribuna, ca urmare a suspendarii pe cinci ani din competitiile internationale, dictata de Tribunalul de Arbitraj al EHF, pentru implicarea in scandalul „Mita pentru arbitri”, impreuna cu Petru Paleu. UCM Resita a fost condusa de antrenorul secund Gligore Czari.

Meciul de sambata a reprezentat si debutul formatiei antrenate de Aihan Omer in Cupa EHF, dupa ce in ultimele trei sezoane a cucerit consecutiv Challenge Cup.

Adversara resitenilor are in palmares 11 titluri nationale si 3 Cupe ale Cehiei, iar in ultimele sase sezoane a evoluat in grupele Ligii Campionilor.

Meciul retur cu HCB OKD Karvina va avea loc in deplasare, in 18 octombrie, UCM fiind favorita la calificarea in turul trei.

Mediafax

http://www.onlinesport.ro/

*******

logo_ht_ucm_resita

Bravo băieţi ! Samo napred !!!

* Avem Echipă, avem Valoare, Echipa Noastră e Cea Mai Tare… UCM Reşiţa, pentru tine bate inima mea… Reşiţa, Reşiţa!!! *

Felicitări binemeritate Handbaliştilor UCM Reşiţa ! La cât mai multe Victorii ! Succes !!!

Sibilla

imagini preluate de pe google.ro

informaţii preluate de pe sursele precizate : http://www.gsp.ro, mediafax, newsin, http://www.onlinesport.ro

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Atitudini, Ganduri cu parfum de poesii..., Oaspeţi, Pilde şi „aduceri aminte”... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.