Icoana, chipul omenesc al lui Dumnezeu. Chipul uman, Icoana Divinităţii.

Icoana,chipul omenesc al lui Dumnezeu.Chipul uman, Icoana Divinităţii.

Despre Icoane, idoli, chipuri cioplite, venerare, închinare – diferenţe. Argumente în favoarea cinstirii, venerării Icoanei :

În ziua de 9 august, pomenirea Sfintilor zece Mucenici, care au marturisit pentru sfânta icoana a Mântuitorului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, cea din poarta de arama, si anume: Iulian, Marchian, Ioan, Iacov, Alexie, Dimitrie, Fotie, Petru, Leontie si Maria Patrichia.

Icoanele sunt ” fiinţe purtătoare de bucurie, Lumină şi Iubire ”.

În ” Meditaţii pentru contemporani ”, Editura Marineasa, Timişoara, 2006, Pr Ion Petrică, spune :

” Icoana este chipul omenesc al lui Dumnezeu, iar chipul uman este icoana divinităţii.

…………………………………………………………………………………………………..

Reprezentarea în Icoană ni-L descoperă pe Dumnezeu ca fiind prezent între noi, în comuniune exterioară cu noi prin chipul Său omenesc. Chipul uman este chip şi asemănare dumnezeiască, este imagine a divinităţii; adică omul privit nu doar după formă trupească, ci după suflet, după însuşirile care-l definesc, scoate în evidenţă * arătarea * lui Dumnezeu sau cum arată Dumnezeu cel * micşorat * într-o Icoană, care este umanul. Astfel că icoana nu este numai o pictură, ceva nemişcat şi aşezat pe perete, ci, în înţelesul profund al cuvântului, se poate spune că icoana este viaţa, este fiinţa, este persoana, este chipul uman desăvârşit purtător de bucurie, lumină, iubire, ceea ce noi numim Maica Domnului, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Apostoli, Sf. Mucenici, Cuvioşi şi toţi sfinţii. Aşadar facem cu uşurinţă trecerea de la icoana cultică la icoana vie.

Icoana desăvârşită este cea a Domnului nostru Iisus Hristos, care este arhetipul nostru. Icoana Mântuitorului nu numai că e viaţă, dar e viaţă  dumnezeiască , este cunoaşterea palpabilă a Ipostasului Dumnezeului-Om, Iisus Hristos, prin care partea văzută – reprezentarea fizică a firii umane din Ipostasul Dumnezeului-Om – se împreună cu firea dumnezeiască, iar cel ce stă în genunchi înaintea icoanei lui Hristos şi se roagă simte comuniunea interioară cu Hristos cel Întrupat care se face prezent în duh totdeauna în icoana Sa. De aceea cinstirea icoanelor se face în chip duhovnicesc, pentru că icoana ( reprezentarea ) trimite totdeauna pe creştin la o realitate personală ( icoana vie ) din veşnicie, adică la Persoanele Sf. Treimi, la Maica Domnului, la Sf. Apostoli şi la toţi sfinţii. ”

Icoana desemnează obiectul de cult dar şi înţelegerea faptului că persoana intrată în veşnicie prin îndumnezeire devine icoană, o fiinţă purtătoare de bucurie, de Lumină, de Iubire.

În Vechiul Testament, Dumnezeu se adresează lui Moise :

” Fă-ţi un şarpe de aramă şi-l pune pe un stâlp ; şi de va muşca şarpele pe vreun om, tot cel muşcat care se va uita la el ( la şarpele de aramă ) va trăi. ” ( Num. 21,8 ). Aşa s-a vindecat poporul evreu.

Aşadar, Dumnezeu ” şi-a aşezat un semn prin care El s-a arătat ca fiind cel ce ascultă rugăciunea lui Moise şi primeşte dorinţa de însănătoşire trupească şi sufletească a poporului lui Israel. Aşa este şi cu icoana din biserică, ea este un semn care – contemplat de om – îl trezeşte şi îl umileşte în faţa lui Dumnezeu. ”

Închinarea la idoli, la chipuri cioplite e cu totul altceva, să-ţi faci din proprie iniţiativă ” chipuri ”, apelând la fantezia proprie şi să ai convingerea că fanteziile tale te ajută/vindecă, pe când icoana este o Unire Ipostatică, mărturie a întrupării Domnului, Dumnezeului-Fiu.

” Cel ce este nevăzut după firea cea fără început şi dumnezeiască, om s-a văzut, Fecioară, din preacuratele sângiuirile tale pentru milostivirea cea preaînaltă. A cărui asemănare scriind, cu cinste ne închinăm Lui toţi credincioşii şi cu dreaptă credinţă îl slăvim. ” ( stihiră Triod p. 179 )

Pr Ion Petrică defineşte Icoana Mântuitorului astfel :

” Se poate spune mai frumos că Hristos Cuvântul lui Dumnezeu cel nevăzut, din pântecele Maicii Domnului şi de la Duhul Sfânt se face Cuvântul Întrupat, dând putere cuvintelor noastre ca să-L putem exprima scris pe Acesta pictându-L, atât ca o reprezentare văzută alături de noi, cât şi în interiorul nostru, prin trăirea vieţii în Hristos. ”

Numai prin Devenire,dorinţă de mântuire, asumându-ne virtuţi explicate nouă de Hristos prin pilde şi parabole, prin curăţie sufletească mai ales, devenim icoane.

Părintele Stăniloae, despre Icoană :

” dumnezeirea Lui poate transpare prin faţa omenească… El însuşi are în Sine virtualitatea feţei omeneşti. ”

E deajuns să CREZI în Miracol, în Minuni şi  se vor împlini. Ni se arată semne, minuni, nu le ştim pătrunde pe toate, pentru că nu ” privim ” cu atenţie, iar când privim o Icoană, simbol al chipului omenesc al lui Hristos, ne rugăm şi închinăm Divinităţii, adică Celui nevăzut, Bucuriei, Luminii, Iubirii – căci, Dumnezeu este Iubire – nevăzut dar Întrupat, iar bunătatea Sa o simţim sub multe forme, să cătăm doar cu atenţie prezenţa ei şi, vom recunoaşte.  Ar fi de dorit evitarea confuziei între chipul cioplit/idol şi Icoană !

Miracole, minuni, cu toţii le trâmbiţăm, se întâmplă doar în viaţa celor ce au puternică credinţă în Dumnezeu, a celor ce Cred cu tărie de nestrămutat. Mărturisesc că, personal, Dumnezeu nu mi s-a arătat şi totuşi, l-am simţit prezent alături, mi s-a arătat altfel… prin ceea ce eu numesc Oameni, aceia care îţi oferă ajutor fără să ceri ajutor, şi, o fac necondiţionat, dezinteresat, pentru care exişti, cei cărora le pasă, cu alte cuvinte, Oamenii, adică cei ce se poartă şi Sunt după ” chipul şi asemănarea Sa, a lui Dumnezeu ”. Întâlnim expresii de genul : oameni şi neoameni, cei cu virtuţi şi cei cu ” virtuţi ”, Omul şi ghemonul cu chip uman, etc… Icoana simbolizează chipul omenesc dumnezeiesc, însuşirile sufletului reprezentate, trcerea de la obiectul de cult la fiinţa vie purtătoare de virtuţi, ceea ce te ajută să intri-n comuniune interioară cu Dumnezeu. Iar Dumnezeu, ne cunoaşte sufletele… noi, mai şi greşim, spre exemplu, suduim, El cată NU la vorbe ci la fapte, la purtări, la transpunerea Cuvintelor în tot ceea ce facem, desigur că vorbele trebuie săle corectăm, să ne-ndreptăm, iar între vorbe-n vânt şi Cuvinte e o mare diferenţă. Ascultarea, înţelegerea, pătrunderea Cuvintelor Sfinţilor Părinţi, a Cuvântului lui Dumnezeu-Fiul se transpune prin faptele noastre, iar la vorbe mulţi sunt meşteri a le mânuii.. faptele sunt  cele ce demască meşterii de mânuit vorbe… aceia au ” darul ” de-a se folosii de vorbe frumoase,Dar, faptele lor NU sunt după asemănarea lui Dumnezeu, de aci diferenţa dintre Cuvinte/transpuse-n fapte, Binele şi… vorbe/transpuse-n ” fapte ”, Răul.

Despre Icoane, ” tresar ” şi poeţii-n versuri, atunci când spun spre exemplu referindu-se la fiinţa iubită ” ţi-am ridicat altar în inima mea şi mă-nchin icoanei tale ” şi, nu o fac ca blasfemie, ci, pentru ca să întărească ideea că Dumnezeu este Iubire şi după chipul şi asemănarea Sa trebuie să ne purtăm iar El, Dumnezeu-Fiul ne-a învăţat să ne cinstim iubirea, să o preţuim, să ne fie virtute, nu vorbe doar… De aceea spun la rându-mi, acelor Oameni prin faptele cărora Dumnezeu mi s-a arătat, le-am pus icoane-n cel mai de preţ sipet al sufletului meu, mă rog pentru ei şi le port recunoştinţă, căci, plec fruntea-n faţa virtuţilor lor, virtuţi pe placul Domnului, aşa cum am spus, ” după chipul şi asemănarea Sa ”.

Despre chipul cioplit şi închinatul la idoli :

Personal cred că, închinatul la idoli e ceea ce practică masonii, sau, ceea ce fac cei ce se linguşesc insistent pe lângă nişte personaje ” importante ” preamărindu-le ” virtuţile ” în schimbul obţinerii unor foloase la un moment dat, cei care sărută mâna unor preşedinţi de consilii judeţene ce se cred zei, sau, cei ce predică din amvoane una şi se dedau la altele-n fapt, având pretenţia să nu fie contrazişi ci ascultaţi orbeşte, şi-ţi vin cu ” explicaţii ” la o adică, de genul ” crede şi nu cerceta ”, ceea ce nu s-a spus nicăieri  în Sfânta Scriptură… ba da, cercetăm, punem întrebări, iar cei ce nu au argumente, răspunsuri, cei ce nu respectă faptul că deciziile aparţin fiecăruia din noi, fiecare fiind răspunzători pentru faptele noastre şi Calea pe care o urmăm, aceia sunt farisei, făţarnici, cei ce afirmă că n-ar fi idoli dar, se poartă ca atare. La asemenea specimene, ” arătări ”, ” chipuri ”, ” modele ”… NU mă închin, căci, nu aş mai fi OM, ci, dârză, marionetă, asemeni lor, cameleonilor cu chip uman dar caractere josnice, cu suflete vândute altor idoli mai dihai ca ei.

Se foloseşte des sloganul, căci din păcate asta a devenit, ” să fim oameni ”, ori OM înseamnă să fii icoană a divinităţii, după chipul şi asemănarea Lui prin fapte, mă repet, ca să-ntăresc ideea, fapte, nu vorbe.

Masonii se-nchină idolului pe care-l numesc ” arhitect suprem ”, poartă pe dinainte şorţuleţe caraghioase cu însemne , se-nchină ” compasului”… sectarii folosesc imagini pentru a-şi ilustra bibliile, aşadar recunosc pe de-o parte necesitatea reprezentării, explicaţiei prin simboluri, imagini, dar… condamnă practicile ortodoxe de venerare a icoanelor… interesant sau să ne-amintim de proverbele ce spun ceva despre ” fuga dracului în faţa tămâii şi-a apei sfinţite cu care se sfinţeau icoanele.. ”…? Există o mare diferenţă între închinare şi venerare, dar, cotitul pe după cireşi şi vişini îi scuteşte pe unii de argumente pertinente şi-i ajută la măsluirea unor interese ascunse,  acuzaţiile nefondate la adresa ortodoxismului folosindu-le în scopul de-a poza în ceea ce NU sunt iar făţărnicia şi fariseismul le sunt căpătâi faptelor, atitudinile duplicitare le sunt mai mult decât s-ar crede de folos, obiectivele urmărite fiind deţinerea puterii şi-a măririi influenţei şi aceasta prin manipulare… Ceea ce este mai trist şi mai grav, extrem de grav, e că ” obrazul ” ortodoxiei e scuipat cu insistenţă şi mulţi sunt cei ce nu recunosc aceasta, prea mulţi aş zice, că ortodoxismul e pângărit şi slăbit prin satanele ce şi-au vândut sufletele servind unor interese şi aceasta în chiar interiorul, în sânul bisericilor ortodoxe… nu în toate, nu în foarte multe, dar fenomenul se petrece sub ochii noştri şi da, chiar şi la ” etaje ” superioare în unele cazuri. Cei care denunţă şi spun lucrurilor pe nume sunt prigoniţi sub diferite forme, şi, treptat îndepărtaţi, marginalizaţi, devin victime ale unor scenarii diabolice ale falşilor slujitori ai Domnului, dar El ştie care sunt aceia, cu siguranţă ştie. Deseori, Dumnezeu tace… însă, El ştie TOT, aşteaptă de la noi să ne pese, să ne implicăm, să ne întoarcem cu faţa spre El, nu ne constrânge ci ne aşteaptă să-L primim.

” Să învingem nepăsarea noastră faţă de tăcerea vorbitoare a lui Dumnezeu ! ”

Sfânta Scriptură ne vorbeşte de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Sfânta Treime şi ne mai spune că ” fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu oamenii… ”, nu neoamenii, iar Iisus Hristos s-a mâniat pe farisei şi făţarnici şi prin pildele sale nu i-a dat de exemple pozitive, purtările lor nefiindu-i Tatălui pe plac ! Hristos a iertat preacurvia căită, a mustrat aspru însă făţărnicia… Nu a spus Iisus vreunui conducător : ” fură, minte, trădează, ucide, jecmăneşte, să-ţi faci averi, eu te voi ajuta să devii mai mare, mai puternic, foloseşte-te de numele meu ”, El a îndemnat însă la milă, la iubire, la a se face milostenie… ” atunci când ai dat un bănuţ unui sărac, Mie mi-ai dat ”… exemple sunt multe, cele 10 porunci de câţi din ” cârmuitorii ” , ” dreguitorii ” noştrii sunt respectate şi transpuse-n fapte ? Să cinstim Icoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să ne purtăm ” după chipul şi asemănarea Sa ”, să NU ne închinăm idolilor de soiul celor mai sus exemplificaţi ! ” Chip cioplit ” poate însemna şi ” deşteptul ” care se consideră zeu la un pupitru de la care ” propăvăduieşte ” ideile sale,  convingerile ” sale ”, având interese ascunse, ferite de ochii publicului şi care în nici un caz NU e o icoană, căci faptele ale văzute sau ferite de priviri iscoditoare numai după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu nu sunt…

*******

” Un gând sfânt în haina poeziei e ca o icoană îmbrăcată în argint. ”   ( Nicolae Iorga )

” cuvintele omului – icoana gândului, faptele lui- icoana sufletului ”

Sf. Ioan Damaschinul a scris, „prin icoane vizibile suntem condusi la contemplarea a ceea ce este divin si spiritual”

„Acesta fiind cazul, urmand calea împarateasca si învatatura de inspiratie divina a Sfintilor Parinti si a Traditiei Bisericii sobornicesti – caci noi stim ca este inspirata de Duhul Sfant, care se afla în ea – decidem în mod corect si dupa o lunga examinare, ca asemenea Crucii sfinte si datatoare de viata, la fel sfintele si pretioase icoane pictate în culori si impodobite cu pietre pretioase sau cu alta materie avand acelasi scop (epitedeios) sa fie puse în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe obiecte si haine sfinte, pe pereti si pe strazi, indiferent daca ele sunt icoane ale Domnului Dumnezeu si Mântuitor Iisus Hristos, ale Preacuratei Fecioare, Sfânta Nascatoare de Dumnezeu, sau ale îngerilor sau Sfintilor. Caci ori de câte ori vedem reprezentarea lor prin imagini, ori de câte ori le privim, ne aducem aminte de prototipuri, îi iubim mai mult, suntem îndemnati sa ne închinam sarutând imaginea si sa ne marturisim veneratia (proskenesin), nu adevarate închinare (latreian) care, dupa credinta noastra este cuvenita numai naturii divine, dar în acelasi fel veneram imaginea Crucii celei scumpe si datatoare de viata, Sfânta Evanghelie si alte obiecte sfinte pe care le cinstim cu tamaie si lumanari, dupa obiceiurile înaintasilor nostri. Caci cinstea data imaginii se adreseaza prototipului, iar persoana care venereaza o icoana venereaza pe cel reprezentat de ea. Într-adevar, aceasta este învatatura Sfintilor nostrii Parinti, si Traditia Sfintei Biserici sobornicesti care a dus Evanghelia de la un capat la celalalt al pamântului.”   ( al 7-lea Sinod )

” Prin invatatura sa, Sf. Ioan n-a impus icoana in cultul Bisericii, unde ea exista de la inceput, ci a dat numai acestei practici un suport doctrinar solid, dupa criteriile Revelatiei din Sf. Scriptura si Sf. Traditie. Icoana reprezinta una dintre functiile materiei de a mijloci intelegerea celor nevazute, de a tine locul cuvantului, fie pentru cei care stiu sa citeasca, de a tine locul cuvantului, fie pentru cei care n-ar sti sa citeasca, de a face vii in mijlocul nostru exemplele de virtute ale sfintilor, spre a ne indemna la a-i imita, spre a mijloci harul mantuitor dar, mai ales, spre a contribui la descoperirea slavei lui Dumnezeu.  ”  (Pr. Prof. Viorel Ionita )

Sibilla

Icoana Mântuitorului Iisus Hristos preluată de pe google.ro

Informaţii preluate :

” Meditaţii pentru contemporani ” – pr Ion Petrică, Timişoara, Ed. Marineasa, 2006; http://www.biserica.org, http://www.crestinortodox.ro, http://www.intelepciune.ro, http://www.citapedia.ro, http://www.razbointrucuvant.ro/