Şi-am să-mi fac o Doină,Doina mea de dor, fără nicio noimă, când o fi să mor…

Şi-am să-mi fac o Doină…

„Mă simt un om binecuvântat. Câtă vreme există în viaţa mea muzică şi poezie, rugăciune şi iertare, copii care se joacă, Dumnezeu şi Marea Neagră, prieteni şi iubire, restul nu contează. Am trăit miracole pentru ca­re nu ştiu ce am făcut ca să le merit. Am iu­bit şi am fost iu­bită. Unele lucruri mi s-au în­tâmplat prea devreme, altele prea târ­ziu. Parcă am fost mereu defazată faţă de propria viaţă. Am cântat, am creat, am sufe­rit, am fost fericită, am luptat, am plâns, m-am bucurat. Am trăit.”

TATIANA STEPA – 2008, pentru JN

Povestea Vieţii Tatianei Stepa : AICI

Numai mamă…

” Cu capu-n pumni, plâng a zădărnicie şi a ceaţă.
Ştirile rele mă înconjoară şi mă vlăguiesc. N-am capacitatea de a le trăi în profunzime pe toate. Pe unele pur şi simplu le sar, ştiind că în scurtă vreme vor veni altele şi mă vor încovoia. Parcă e tragicul bilanţ contabil al veacului trecut şi care n-a mai încăput la locul şi în timpul său. Se moare nebuneşte. Se moare torenţial. Se moare cu obidă. Se moare în contratimp. Se moare la nevreme… ”

…………………………………………………………………………………………………..

” Dar au trecut 27 de ani din momentul în care o fată din Ardeal urca timidă pe scenă şi ne dădea impresia că eternitatea însăşi, într-o formă simplă a ei, de fir de iarbă, ne încearcă privirile. Părea definitiv sănătoasă. Avea forţă de muncă. Ştia să se jertfească pentru ai ei şi pentru comunitatea în care trăia. Era luminată de o credinţă interioară puternică şi tot ceea ce scria, în materie de muzică, tot ceea ce cânta din repertoriul ei şi al tuturor colegilor ei se înnobila printr-o specială căldură umană, când vocea ei, într-adevăr incomparabilă, lua în posesie cântecul. ”

( Adrian Păunescu )

Mai multe în Jurnalul Naţional

Te Iubesc…

Bocet pentru Tatiana :

Se-aliniază ştirile atroce,
Sub care omul bâjbâie înfrânt,
Şi, Doamne, cum peste
această voce
Accepţi să pună un gropar pământ?

Neverosimil se întâmplă toate
Furtunile au rupt pe străzi copaci,
În toate casele de sănătate
Nu mai există loc, pentru săraci.

Asfixiaţi de epoca mizeră,
Ne amăgim că vom scăpa
în cer,
Dar moartea, zilnic, printre noi prosperă
Şi taxe pentru ea ni se şi cer

De-a-ndoaselea e rânduit
destinul,
E greu şi pe pământ, şi sub pământ
Şi între noi ne măcinăm
continuu
Şi nimenea nu e de neînfrânt.

De-un timp încoace, farsa
ne îngână,
În permanentă stare de război,
Purtăm în palme propria ţărână
Şi ne mirăm că seamănă
cu noi

Şi, Doamne, se acutizează rana
Şi te-am ruga, ai grijă,
dacă vrei,
S-o ţii în preajma Ta pe Tatiana,
Punând pământ de flori
pe vocea ei.

Pe-aici, e o dezordine cumplită,
Mor tineri mulţi şi îi
petrec bătrâni,
E, poate, cea din urmă reuşită
A Mioriţei scăpătând la stâni

Şi totuşi ce delir de ştiri atroce,
Furtunile au dărâmat păduri
Şi merge în pământ această voce,
De ce de ea nu vrei să te înduri?

Învaţă însăşi ploaia să
murmure
Un cântec trist, dar moartea-i spune „Taci”,
Copacii rătăcesc fără
pădure,
Pădurea moare fără de
copaci.
07.08.2009
Adrian Păunescu

Tatiana Stepa-Europa de frati

Tatiana Stepa, a zâmbit rar… dar ne-a zâmbit pe noi zâmbet, prin cântecele ei…

Vasile Şeicaru, despre Tatiana:

Pentru ea viaţa n-a fost şi nici nu este chiar un noian de bucurii, da’ un câmp cu flori de maci tot e! A zâmbit de la început mai rar decât poate că şi-ar fi dorit, dar când vorbeai cu ea, dacă erai atent, vedeai lumina în ochii ei ca o văpaie!

Tatiana Stepa – Iubirea de lut

” Vă las cântecele mele .. ” – Testamentul Tatianei Stepa :

http://folkblog.ro/2009/08/08/8-august-2009-tatiana-stepa-totusi-iubirea/

Dumnezeu s-o hodinească !

Sibilla

imagini preluate de pe google.ro şi neogen

informaţii preluate de pe http://www.jurnalul.ro

folk – Tatiana Steoa – trilulilu