Tatiana…

Tatiana Stepa…

Tatiana Stepa: “Vă las cântecele mele”

Motto :

” Iubire, durere şi strigăt, vocale deschise spre-un cer tăinuit
oracol pe trepte nespuse, consoane-ncrustate-n granit…
Lumina ce lin se pogoară cu luptă se-adapă mereu
precum lumânării de ceară i-ajunge etern Prometeu
un cîntec, un vers, o baladă, aduse din alte tărîmuri
sporesc c-o lucire de zîmbet fiorul neînfrînt al furtunii…
pe soclu zeiţa rămîne !… din urmă veni-vor postumii… ”

( preţ de-o libertate. vremelnică despărţire… – LUCAS )

Azi dimineaţă scriam ” tristeţi surâse-n alb ”, aşa am simţit eu, puţini vor înţelege… Ascultam, muzica ei, cântam cu Tatiana împreună şi, deodată, am tresărit zâmbet…

Şi-acum zâmbesc, lacrimile o zâmbesc pe Tatiana-n Lumină Lină, surâs în alb, tristeţi surâse-n alb…

Tatiana Stepa nu va fi plânsă, ci, zâmbită mereu, cântată, acum şi… mâine şi mereu, ca-ntotdeauna ! Respect Luptătoarei , Rugului Viu, Tatiana Stepa !

Aduceri aminte pentru mereu… :

Era înainte de 89… Aveam 18 ani, recitam versuri pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa… nu le reţin cu exactitate … : lumina se va stinge de la sine/ şi munţii se vor trage în pământ / nu vor mai fi aceeaşi care sunt / şi, se va naşte, cine ştie cine… Erau acolo şi Tatiana şi Hruşcă şi Şeicaru şi Cristi Buică… şi noi, elevii de la Economic, un grup ce interpretam un colaj de versuri pe muzică folk. Aveam emoţii mari, ne doream tare mult să facem impresie bună, muncisem mult. Ţin minte şi-acum…  bluziţe de mătase mov şi fustele negre şi lungi… lumina movalie tăind întunericul sălii… pe scenă, noi, în culise ei, Artiştii, Maeştrii… ne urmăreau cu atenţie. Eu, cea mai mică din grup, o pitică cu voce tunătoare, recitam tare serioasă, îmi auzeam respiraţia doinind… Au urmat aplauzele spectatorilor şi florile, apoi, ne-am îndreptat spre culise. Doamna profesoară de limba română ne felicita şi vorbea, nu auzeam nimic, aşa departe eram… visând pe miriştile-mi sibiline, retrasă-ntr-un colţ, cu privirea-n zări, numai de mine, credeam, ştiute… Deodată, am simţit o mână caldă dar hotărâtă, apucându-mi mâinile… atunci mi-a atins sufletul cu şi în Lumină, ea.. Tatiana. Zâmbea : ” tu ştii să zâmbeşti, sufletule?… ia să văd zâmbet, hai, răsai zâmbet… ”… Şi-a izvorât mai întâi o lacrimă şi-am ţâşnit zâmbet uitându-mă-n ochii ei adânc, adânc… şi ea zâmbea şi eu zâmbeam şi-am tresărit spre înaltu-i ce-l simţeam Lumină… Asta a fost tot, atunci. Mai apoi, aveam să-mi surâd tristeţile-n alb, ori de câte ori ” mă-mpiedicam de câte-o lacrimă ”… Tatiana mi-a dăruit zâmbet… oare cui n-a dăruit…

Şi-am învăţat de la Tatiana Stepa mai ales să lupt, să-mi ridic aripile după fiece căzătură, cântând şi zâmbind Elegii Atlante…

” …Eu nu mai plang, caci in adanc
Aceste lacrimi valul cinic l-au sporit
Si prin prapad abia te vad
Dar tu sa stii ca pan’ la moarte te-am iubit

Iubirea mea, te rog ceva
Ca pe o prada sa ma dai acestor pesti
Pe-al meu schelet sa urci incet
Si catre alte continente sa plutesti… ”
( Elegie Atlantă, de Adrian Paunescu )

Şi dacă încă nu m-am mutat pe steaua mea, e şi datorită Tatianei ce m-a răsărit zâmbet, demult, care mi-a surâs în Alb azi în zori şi de la care-am învăţat să lupt cu… multe !

7 sunt semne prin care,

ne-a surâs tăceri, mirare,

şi iubind peste blestem:

” răsai zâmbet, când mă tem ”…

copacii fără pădure,

pietrele să i- le -ndure,

cifra doi frântă-n oblon

ne va fi licăr, Creion…

ochii-albaştri ai lui Dumnezeu,

Tatianei, Rază spre… mereu…

” … şi dacă-am fost şi dacă suntem şi dacă nu ne-am întâmpla, în ochii tăi rămân Icoană, în ochii mei rămâi Regat… ”… ( Poem cu umeri goi )

Dumnezeu s-o hodinească-n pace !

Sibilla

TATIANA STEPA – OCHII ALBASTRI AI LUI DUMNEZEU :

”… Ochii albastri ai lui Dumnezeu

In munti, acum, e-un fel de-nlacrimare

Si lacrimile picura mereu,

De parca s-a-ntamplat ceva ce doare

Si astazi, plang, in loc de fiecare,

Ochii albastri ai lui Dumnezeu… ”

Partaj – Iubeste-mi mainile si ochii :

” … Iubeste-mi mâinile
Si ochii
Si iarta-le nevruta vina
Ca prea târziu venira-n cale-ti
Si prea curând se duc de tot…

Dezleaga-mi sufletul de vina
Ca în curând n-am sa-ti mai pot
Aduce-n mâini
Si-n ochi
Durutul,
Târziul zâmbet de lumina… ”

Tatiana Stepa – Rasari asupra mea Lumină lină… :

” Rasai asupra mea, lumina lina,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioara;
O, maica sfânta, pururea fecioara,
In noaptea gândurilor mele vina…. ”

Tatiana Stepa – Pe patul părăsit… :

” Se-mbraca-n demnitate amaraciunea
Duminica de ieri si-a scos coroana
Saruturile tac, zi trista lunea
Ramas bun ochi, ramas bun targ
Ramane rana…… ” …

Tatiana Stepa – duminica de ieri :

Imparte Doamne Cu Mine Durerea din Lacrima Care Te Striga si Da-Mi Alinarea Si Da-Mi Mangaierea imparte Cu Mine Durerea imparte Doamne Cu Mine tăcerea… împarte Doamne cu Mine Iubirea…

Aşa cred şi simt eu… Tatiana surâde ştiind că o vom cânta şi zâmbii mereu, zâmbet ! Tatiana Stepa, mugur de zâmbet răsărit din lacrimi nevăzute, mereu izvor de mângâieri sufletelor, Licăr de Lumină Lină… nouă, celor ce-o vom iubi şi zâmbi cu Respect, mereu !

Astăzi, 7 august, sub Semnul lui 7, debutează GUITAR FOLK-ROCK FESTIVAL GĂRÂNA 2009 ! Tatiana Stepa va fi prezentă… aşa să ştiţi şi s-o zâmbiţi cântec pe Doamna Folkului, Rugul Viu, Licăr de Lumină ! În Poiana Lupului din Gărâna, TATIANA va fi omagiată prin cântec, surâzându-şi tristeţile-n alb, zâmbind publicului de pe.. ” steaua ei, pe care s-a mutat spre hodină ”… Lacrima-i zâmbet va licări de fiecare dată când îi vom fredona versurile, fărâme de Lumină Lină , unul din Sufletele care rămân şi după ce pleacă…

”….Dar vă las şi bucuria

Şi tot cerul meu de stele

Vă las singura avere,

Vă las cântecele mele.…. ”

( TATIANA STEPA )

Tatiana Stepa ! Respect !!!

Sibilla&Lucas