Ion Iliescu are o soluţie !

Ion Iliescu

Ion Iliescu are o soluţie !

Ion Iliescu are o soluţie pentru eliminarea unor cauze ce duc la  multe din problemele cu care se confruntă românii !

Iniţiativa D-lui Preşedinte Ion Iliescu de legiferare a obligativităţii efectuării controlului medical cu prezentarea publică a rezultatelor, trebuie să devină LEGE, pentru candidaţii la funcţii înalte ! Cei ce se opun, cu siguranţă au ceva de ascuns, de pierdut, noi, poporul, doar de câştigat.

Dovadă de corectitudine, seriozitate, Echilibru ! Trebuie să recunoaştem, D-l Preşedinte Ion Iliescu, are dreptate :

” Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, este de părere că în legea alegerilor prezidenţiale ar trebui introdusă obligativitatea unui control medical, cu prezentarea publică a rezultatelor, în cazul tuturor candidaţilor, pentru evitarea surprizelor neplăcute.

…………………………………………………………………………………………………………………………………..

” Mi se pare firesc să îţi facă fiecare un control medical, fizic şi psihic, iar mai apoi rezultatele să fie făcute publice, aşa cum se procedează în alte state… Cred că e normal ca alegătorii să ştie ce probleme au cei ce le solicită votul, mai ales că unele afecţiuni pot avea influenţă asupra activităţii politice, asupra unor decizii ” a declarat azi, Iliescu, pentru Inpolitics.

” Eu personal am de gând să o susţin cu toată tăria ” a mai spus el.  ”

http://www.inpolitics.ro/

Pornind de la opinia foarte corectă a D-lui Preşedinte Ion Iliescu, se impune să gândim pozitiv şi-n perspectivă. De ce nu s-ar concretiza legiferarea obligativităţii efectuării controlului medical şi-n cazul înalt funcţionarilor publici, căci, în prezent, numirile pe posturi cheie, inclusiv la ministere, administraţia locală, etc. se fac pe criterii politice iar tăinuirea existenţei unor afecţiuni pot fi de natură să afecteze ” activitatea politică, deciziile luate ”…

Ce vreau să spun, limpede, este că : inclusiv în ceea ce priveşte alegerea preşedinţilor de consilii judeţene, spre exemplu, alegătorii care investesc vot şi încredere, au dreptul să ştie cui oferă votul şi încrederea, cine-l solicită…. Societatea civilă trebuie să cunoască rezultatele examinării medicale ale candidaţilor înscrişi într-o cursă electorală, inclusiv existenţa unor antecedente heredo-colaterale, pentru că, aleşii, mai întâi candidaţi, dar şi cei numiţi în funcţie, ne vor conduce destinele, deci avem tot dreptul să le cerem transparenţă şi informare corectă, prin intermediul factorilor abilitaţi în acest sens.

De-a lungul vremii, numeroase subiecte de presă au făcut ” deliciul ” opiniei publice, partea proastă e că, protagoniştii au fost sau sunt personalităţi publice, actori ai scenei politice , cum fum fără foc… imaginea ţării a avut de suferit, nu e corect, cu-atât mai puţin civilizat şi normal. Aleşii ne reprezintă, să se achite de această misiune, necum orice altceva.

Controlul medical să vizeze examinarea de către o comisie psihiatrică, comisie care are rolul de-a stabilii discernământul, de-a oferi rezultatele investigaţiilor, de natură să ne lămurească cu privire la aspecte precum ( ca exemplificare ) : profilul psihologic al candidatului la funcţie, existenţa sau nu a unor tendinţe de manifestare a unor comportamente dictatoriale, tulburări de comportament grave sau tulburări paranoide, echilibrul emoţional şi mental în situaţii de stress, existenţa sau nu a unor tulburări bipolare cum ar fi psihoza maniaco-depresivă, care, după cum bine se cunoaşte are simptome clare ( dependenţa de alcool, exchibiţionismul sexual, labilitate emoţională accentuată, etc. ), amintim desigur sindromul megalomaniei, deloc întâmplător…

De aici, concluzionând, s-ar transpune în practică ideea că a preveni e mai sănătos decât să tratezi, vindeci, atunci când eşti ” legat de mâini ”. Un dictator de exemplu, cu greu îl desparţi de funcţia deţinută, o gaşcă de megalomani în funcţie şi care mai şi practică uzual principiul ” o mână spală pe alta ” la o adică, greu poate fi urnită de pe locurile ocupate prin dezinformare sau… cine ştie câte altele. Prezenţa unei afecţiuni psihice, nu ne referim la cele în formă uşoară, tratabile, ci, la cele grave, mai mult, tăinuite cu bună ştiinţă şi deja instalate şi care urmează traiectul dezlănţuit de prezenţa bolii, afectează capacitatea de concentrare a atenţiei, capacitatea decizională, manifestările comportamentale mai ales în public, ori, repercursiunile le tragem şi resimţim noi, cei care, după ce acordăm credit prin vot, încredere, mai şi devenim ” beneficiarii deciziilor ” unui personaj pe care, ajungem la concluzia că nu-l cunoaştem/recunoaştem şi ne-a păcălit. Nu suntem noi în măsură să dăm astfel de verdicte, există comisii psihiatrice, psihologi, specialişti, profesionişti, poporul are însă şi nişte drepturi, să ştie limpede cine-i solicită votul, în cine investeşte încredere.

Este un aspect extrem de serios, ar trebui să devină prioritate pentru noi toţi,în lumea civilizată nu e nici noutate, nici anormalitate ci dimpotrivă firesc şi corect, din respect pentru cetăţeanul cu drept de vot. Din acest motiv, salut Iniţiativa şi implicarea D-lui Preşedinte Ion Iliescu şi repet, ar fi de dorit ca legiferarea obligativităţii efectuării controlului medical amănunţit să fie pusă-n ptractică pentru o arie mai mare de aleşi, căci, lanţul slăbiciunilor e lung… Să efectueze şi miniştrii, şi preşedinţii de consilii judeţene, secretarii de stat, secretarii consiliilor judeţene…. să mai spun?

Iniţiativa D-lui Preşedinte Ion Iliescu trebuie privită cu toată seriozitatea, sprijinită ŞI de presă, de societatea civilă, de toţi românii, iar odată ce devine lege, să nu mai fie tocmeală ci criteriu, astfel încât să se mai rărească rândurile numeroşilor ” candidaţi ”, mai apoi ” aleşi ” şi să nu existe portiţă legală ca cineva să se poată sustrage prin diverse tertipuri de la aceast control medical. Să punem umărul, căci ne priveşte pe noi toţi !

Pare un vis frumos : mai puţini baroni locali, miniştrii competenţi nu megalomani şi-atât, reducerea numărului de numiri pe criterii politice sau prin încurajarea nepotismului, renunţarea la menţinerea în funcţie a personajelor ce au dovedit că nu fac faţă solicitărilor impuse de funcţia deţinută, justificarea unor acte şi decizii prin transparenţa informaţiilor de interes public,  am mai scăpa de câţiva din cei care îngroaşă rândurile cohortei de cioflingari ( beizadele, ibovnice, pretenari… ) şi care  administraează banul public etc., etc… este nu doar un vis frumos, ci un vis realizabil, dacă vom dovedi că suntem în stare să fim uniţi, să ne implicăm după putinţă şi renunţăm la resemnarea de-a ne împăca cu dictatura şi ticăloşiile unora dintre ” aleşi ”, indiferent de coloratura politică. Vom fi învinşi de propriile noastre slăbiciuni ( dezinteres, neimplicare, resemnare, renunţare, absenţa speranţelor ), sau vom demonstra că se poate şi transformăm prin renunţare la renunţare, visul în realitate, depinde de noi !

Citiţi şi la LUCIA VERONA : aici şi aici !

Nu-l rataţi nici din greşeală pe VICTOR CIUTACU : aici !!!

Sibilla

informaţii preluate de pe :

http://www.inpolitics.ro/

imagine preluată de pe http://www.google.ro


Anunțuri

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Atitudini, Pilde şi „aduceri aminte”... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Ion Iliescu are o soluţie !

  1. Cu mult înainte a făcut această propunere Banu Rădulescu, Dumnezeu să-l ierte! Nu te superi, Nico, dar propunerea lui nu a fost luată în seamă pt că nu era decât un pârlit de fost deţinut politic. Dacă era fost activist comunist, ar fi avut toate şansele să parvină. Cu cât mai înalt fost din aparat, cu atât mai multe şanse. Aşa se întâmplă de 20 de ani. E cauza cauzelor răului.

    Apreciază

  2. Daca tot ne aliniem la cerintele Europei, ar trebui sa o facem si p-asta. Sper ca domnul Iliescu sa resuseasca sa impuna aceasta norma prin Parlament, impreuna cu colegii din PSD.

    Apreciază

  3. Mie chiar imi place de Ion Iliesc, in ciuda varstei pe care o are, inca a ramas fidel politicii. Mai rar vezi persoane din acest domeniu carora sa tina la ideile lor si sa le sustina asa cum trebuie.

    Apreciază

  4. Mihnea Georgescu zice:

    Ar fi bine să se caute mulţi megalomani din politikie, s-ar mai curăţa clasa politică de paranoici. Salut propuenerea Preşedintelui Iliescu!

    Apreciază

  5. dadatroll zice:

    Am crezut ca solutia lui e sa fie Iliescu presedinte cum a fost mai tot timpul.

    Apreciază

  6. Sibilla zice:

    Cer iertare pentru absenţă, numai noaptea apuc să fiu la datorie în ultimul timp…

    @Roxana,
    Eu ideea o susţin şi ai observat că din punctul meu de vedere am lărgit aria celor ce trebuie să efectueze acel control medical, iar când văd zilnic furiile, răbufnirile, rătăcirile, smintelile, de la Curte, ale zăusului şi ” divelor ” din dotare, dar ŞI ale unor pesedei, f adevărat, aşa e… zic că ideea trebuie pusă-n practică şi transformată-n LEGE.
    Spre ruşinea mea, nu te contrazic pe ceea ce ai spus, recunoscând că din neştiinţă, ce nu ştiu, întreb, merg să mă informez, ascult, iau notiţe, dar nu-mi dau cu părerea pe ce nu cunosc. Nu ştiu de propunerea făcută de Banu Rădulescu, sincer.
    Ce spun clar şi răspicat e că nu contează cine a venit cu iniţiativa, ci că trebuie să se concretizeze, că nu e normal să nu ştim cine sunt cei ce decid în numele nostru împrumuturi pela FMI, cine se joacă cu soarta noastră, etc.
    Mulţumesc frumos pentru opiniile împărtăşite, respecte şi stimă, Roxana !
    Sibilla

    @Simona Ionescu,
    Vizita dumneavoastră mă onorează şi mă obligă la mai multă seriozitate şi implicare, vă mulţumesc frumos !
    Da, aşa e normal, ca iniţiativa să se concretizeze-n LEGE şi spun limpede, DA, inclusiv pesediştii să vie-n faţa poporului cu patalamaua la mână, e dreptul nostru al cetăţeanului solicitat şi la vot, şi la ” strâns cureaua ”, ca să-l citez pe tov Bocu, care uitîă s-o strângă-n calitatea sa de ” prim ministru ”, cică, şi pe la anume ministere cărora le arde de scene, perdele şi mai ştiu eu ce… O, da să efectueze cu toţii control, că-mi amintii de nea I Sârbu care-n anume cercuri se totpişă pe partid şi se laudă că îl face pe Iliescu oricând… să te tot închini române amărât la asemenea comportamente…
    http://tiberiukiss.wordpress.com/2009/07/27/raducanu-sparge-clanul/
    respecte şi stimă,
    Sibilla

    @Miere de albine,
    Bun sosit la taclale cu Sfinxul ! Vă adaug şi-n listă, cu promisiunea să vă vizitez des.
    Da, în timp ce uni-şi petrec concedii prelungite, la discuţii cu-alde cozmin guşă-căpuşă, şi nu-i pot ierta lui Gioană cu cine se găsi să se-nhaite… tot Echilibrul e la datorie, că mare parte din pesedei dorm, sau au alte griji… 😦
    Şi eu îl admir, pentru că e prezent, se implică, face ceva, alţii… vegetează cujetând la nemurirea… scaunelor pe care le ocupă:(
    numai bine şi mulţumiri pentru vizită,
    Sibilla

    @iMihnea Georgescu,
    Acilea susţii ideea machidoane, da stai numa că mintenaş viu prin grădiniţa Echilibrului, că citii ce zâsăşi, ” praf te fac ” pe turaţii sârbo-sibiline, d-n avocat 🙂
    mare mulţămită pentru vizit, druje şi… rămâne cum am stabilit, afacerile-s afaceri 😉
    respecte,
    Sibilla

    @dadatroll,
    Da mă, Ion Iliescu ne-a fost preşedinte, aşa cum a fost, ăsta e zăus, bre, şi are şi Curte de majorete, sesizezi diferenţa… 😉 🙂
    Unde mai pui că de nu-idebarcat, drak ne-a luat pe toţi bloggerii, cenzură, dictatura e dija pe cale să se… d-aia-s pe turaţii turbo, din partea mea ai susţinere de candidezi, la fel Cuza şi Ţepeş de-or învia, numai să scăpăm de mizeriile şi gropile şi mâlul în care ne tot adâncim, vai steaua noastră….
    numai bine dada, zău că te susţin, la o adică, ştii că io nu poci candida, sunt prea turbată , rolul meu e să mă strădui să trezesc în fiecare zi câte-un român din amorţire…
    respecte,
    Sibilla

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s